Se-nclină și plopii, se-apleacă și cerul
Când visele tale cutreieră plaiul…
Iar noi îngânăm o doină străbună,
Chemându-ne GENIUL din zone abstracte
În limba română.
Te strigă și dealul, te-așteaptă și valea,
Tot Ipoteștiul își leagănă calea,
Când urcă agale privirea-ți calină
Poemul luminii, din firul de iarbă
Pe bolta senină.
Te mângâie basmul și slova-i te crește
Din rădăcina eternului este,
Românul ar fi mai sărac fără tine,
Bard al dreptății, adevărul cunună
A blândului SINE.
Torni farmec în luna cea plină și clară,
Râsul cascade din soare coboară,
Omul și îngerul înalță frăția,
Salutul invocă botezul iubirii:
– Trăiască nația!
O floare de aur, o floare de cântec
Alină durerile neamului meu…
Ți-e versul mireasmă în veșnicie,
Descântec și sabie îți e cuvântul,
Divină solie!
Din Dacia mamă, din neam de titani,
Tot crește prin secoli, în afară de ani,
Conștiință de OM, cât UNIVERSUL,
În nume miracol,poet și LUCEAFĂR,
MIHAI EMINESCU!
15 IANUARIE 2020
MIOARA OPRIȘAN
ÎNSURĂȚEI, BRĂILA
Referinţă Bibliografică |