E atâta dor …!
În răsăritul dimineții
Pământul grațios se-nchină,
Iar firea proaspătă așteaptă
Sărutul tandru de lumină.
Sfios se-nalță pulsul vieții
Din seva plantei în eter.
În nenăscute gânduri urcă
Un zbor de pasăre stingher.
Pe unda apei tremur lin
De cântec vesel se-nfiripă
Iar câmpul tot e-nfiorat
De blânda zbatere de-aripă.
O ciocârlie se ridică
În fâlfâit rotund, spre soare
Și tremurând în trilu-i crește
Smerita ei îmbrățișare.
E-atâta dor în șoapta zilei
De raza caldă, aurie,
Că l-a- mpletit cu fir de vrajă
În cântul nesfârșit al vieții
Micuța pasăre zglobie.
Oprișan Mioara
Însurăței, BRĂILA


