E roz, dar nu periculoasă
ca animalul african…
Când urc pe șaua – i delicată,
stârnesc și vorbe de cancan…
Și cu rucsacul pus pe umeri,
îmi iau avânt pe-asfaltu-ncins…
E cel mai bun mijloc în trafic,
când ai ceva de întreprins.
Și pedalând tot cu putere,
viteza crește și mai mult…
În juru-mi presiunea scade,
în aer despicat tumult.
Fluidul cale îmi deschide
și – n urma- mi se inchide iar…
Îl simt cum fața îmi mângâie,
când astrul dogorește jar.
Pantera roz înghite – asfaltul,
la destinație cobor…
O las cuminte în parcare
și-mi fac de lucru în sobor.
Încremenită este ziua
în valuri de călduri toride…
Măresc frecvența la pedale,
un flux mai rece mă cuprinde.
Și-așa mă cred într-o poveste,
zburând spre Țara Nimănui …
Dac-o găsesc îi dau un nume,
ce peste veac va dăinui.
Dar pân – atunci, pantera roz
mă readuce – acasă…
Revin cu totul în concret,
la viața – mi tumultuoasă.
6 iulie 2022, Vernești, Buzău, România, Georgeta Tudor


