Peste zorii de gând e-un parfum de ninsori
(Sub arcadele vii, respirând, te-nfiori),
Printre fulgii de nea, într-un zbor auster,
Țipă-un suflet captiv în fărâma de ger.
O aripă s-a frânt sub tăcerea-n declin
Și așterne pe răni un apus coralin,
Orizontul fragil nu discerne, placid,
Că sub țurțurii-avizi s-a comis genocid.
Ne mai ning dezolant meteorii, pe rând,
Acuarele de zări picuiesc, sângerând.
Renăscuți din zăpezi, degustăm dimineți
Dintr-un astru infirm și ridat pe pomeți.
(O sibilică stea, licărind, m-a vândut
Unui front sprijinit pe un ultim recrut);
De sub pleoape de vânt, rămășițe de sloi
Reanimă spontan anotimpul din noi.
Câte vifore-n teci un îngheț prevesteau,
Biciuind cu fantasme trecutul, pe șleau,
Câtă chiciură-n van stă-n copacul ascuns
Într-o inimă-având răsăritul străpuns?
Rătăciți prin nămeți, ne-adâncește în vid
Un fior pervertit de un frig insipid.
Într-o vamă de timp, în cucernic popas,
Am transcende în vis și al iernii impas…



Frumoase versuri! Felicitări!
Mulțumesc mult, Nelu, mă bucur de rezonanță! Cu prietenie,