Darul pierdut
El, ne-a dat iubire,
Noi, ură i-am dat,
Credinţa nu şi-a pierdut-o însă niciodat’
Cum că într-o zi vom şti pe deplin
Că iubirea este al nostru destin.
El, ne-a dat speranţă,
Noi, moarte i-am dat,
Însă să respire El nu a-ncetat,
Ci înapoi sa-ntors ca să ne arate
Cum al nostru suflet trăieşte prin moarte.
El, ne-a adus pace,
Noi, i-am dat război,
Însă nu a scos sabia la noi
Să ne pedepsească sau ca să plătim
Pentru tot păcatul ce îl preaslăvim.
El, ne-a dat sfânta lumină,
Noi, doar întuneric,
Spatele nu ne-a întors devenind coleric,
Ci ne-a trimis ploaia lacrimilor Lui
Iertându-ne iară cu bunătatea Lui.
El, ne-a învaţat binele,
Noi, cartea am azvârlit,
Dar să ne privească El nu s-a oprit,
Luându-ne apărarea şi mereu plângând
Când noi ne găseam minţind şi negând.
El, ne-a binecuvântat,
Noi, însă L-am blestemat,
Dar uşile n-a ferecat,
Ci s-a rugat, cheia s-avem
A acelei lumi ce noi n-o vedem.
Astăzi încă nu-nţelegem
De ce pentru noi nimic nu e lăsat,
Iar cerul, înaltul, este supărat,
Însă asta este tot ce vom primi
Pirzându-ne credinţa, încet, zi de zi.
Facă-mi-se voia Lui
Să mi se ducă veşnicia
Pe căile Dumnezeieşti,
Căci sunt gata pentru apa
Nemuririi sufleteşti.
Să mi se facă nevoinţa
Sămânţa pământului,
Căci sunt gata să sădesc
În el pomi ai raiului.
Şi să mi se ducă gândul
Spre neprihănirea lui,
Căci sunt gata să-mi adun
Roada coborârii Duhului.
Să mi se-npuţineze veacul
Celor neştiute lumii,
Căci sunt gata ca să gust
Dumnezeirea-nţelepciunii.
Şi să mi se piardă omul
Cel căzut şi-n suferinţă,
Căci sunt gata ca să fiu
Ridicat prin pocăinţă.
Să mi se facă voia Lui
Căci acest veac se va trece,
Şi sunt gata să rămân
Crucea care-l va petrece.
Încă
Încă mai merg prin pustiu
Şi-n pustiu strigarea mă cheamă,
Din porunca-Ţi, Iisuse, ca tine să fiu,
Mântuit prin ispita ce n-o iau în seamă.
Încă aud cum mă chemi Tu din mine
Şi în mine răspunsul îl dau,
Ca pe-o pildă rostită de cuvântu-Ţi ce vine
Sprea a mea bucurie când în genunchi stau.
Încă mai simt şi lacrima de sânge
Ce-Ţi curge pe obrazul meu,
Ca eu să nu ştiu ce înseamnă a plânge
Când sufletul mi-e vlăguit şi greu.
Încă mai văd în întuneric
Lumina vieţii ce-o aprinzi,
Ca al meu sine-a fi feeric
În veşnicia ce-o cuprinzi.
Încă mai port pecetea-Ţi sfântă
Cu care Tu m-ai ridicat,
Din a mea suferinţă cruntă
Cu-a Ta, pe cruce agăţat.
Încă îmi sporesc nădejdea
Cu al Tău duh pe care-l beau,
Ce nu îmi lasă deznădejdea
Să mă-nconvoaie, drept când stau.
Şi încă o voi duce-n braţe
Viaţa mea, prin viaţa-Ţi dată,
Ca păcatul vrând so-nhaţe
Să-mi cunoască al meu Tata.
Lumina vie
Pe mărturia scrisă-n noi
Şi-a pus pecete nemurirea,
Când sufletele sihastre
Vestitu-ne-au întregirea.
Întrupatu-sa cuvântul
Din lumina necreată,
În noi să trăiască veşnic
Simţirea-i imaculată.
Şi-a înmugurit belşugul
Pravilei neosândite,
Închinăciunea luminii
Şi credinţei neclintite.
Revărsatu-s-a şi harul
Crucii sfinte peste noi,
Să se împlinească darul
Căci eram atât de goi.
Patima să ni se stingă
Dezrădăcinând păcatul,
Duhului Lui să slujim
Şi lăcaş să n-avem altul.
Slava-I s-o avem în suflet
Ca pe un înger ce ne cântă,
Mântuirea să ne fie
Dulcea noastră pace sfântă.
Şi-am primit lumina vie,
Al vieţii nesecat izvor,
Să putem cunoaşte taina
Celui binefăcător.
Dar călcat-am strâmb, o Doamne,
Şi raiul pământesc s-a-nchis,
Până când vom vedea iară
Pe cel ceresc larg deschis.
Ni s-a dat luându-ne totul
Şi-am murit ca să trăim
În desăvârşita stare,
Lăuntric s-o săvârşim.
Rugăciune
Lacrimile-ascunde-mi Doamne
De ochii celor perfizi,
Căci numai Tu mi le ştergi
Le-accepţi şi nu le ucizi.
Chiar şi gândurile mele
Să le iei în paza Ta,
Căci numai Tu le-nţelegi
Fără a le judeca.
Încărcat, lasă-mi cuvântul
Să-mi fie de adevăr,
Şi fereşte-l de mânia
Celor care nu îl vor.
Pentru sufletu-mi îţi cer:
Fii bun Tatăl meu ceresc,
Umplemi-l cu Duhul Sfânt
Să-l simtă cei ce-l rănesc.
Amin, în genunchi rostesc!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..