PELERINAJ PE FRUMOASA VALEA A PRAHOVEI ȘI ÎN POIANA BRAOV

Firma de transport BRL TRAVEL din Buzău este preocupată să facă turism ecumenic și are mulți excursioniști care merg în locurile superbe unde se află sfintele mânăstiri să vorbească în reculegere cu Domnul. De acolo își iau liniștea și pacea, căci știu că nu pot face nimic fără Dumnezeu, știu că doar de la Dumnezeu vine ajutorul lor. Afirm acest lucru, căci le văd chipurile luminoase, le văd bucuria de pe fețe deoarece consideră acest pelerinaj o mare realizare, mai ales în aceste vremuri când ne punem nnădejdea în Dumnezeu. Subliniez încă o dată că poporul român este un popor foarte credincios.

Am plecat la primele ore ale dimineții și am trecut prin ceața argintie a câmpiei, apoi treptat înălțimile creșteau, creșteau și Valea Prahovei își arăta spelndoarea ei care ne vrăjește mereu prin misterul ei, prin varietatea peisajelor în orice anotimp, printr-o atracție greu de explicat. De câte ori trec pe Valea Prahovei mi se pare altfel, mereu alta. Acum, nu era acel peisaj hibernal când zăpada pufoasă, groasă făcea să se aplece ramurile brazilor și să scânteieze pantele abrupte. Pe culmi, se ridicau semeți brazii, între alți copaci fără frunze, dar care purtau o lumină aparte, deși nu era soare.

Îmi venea să spun: „Mare ești Doamne, multe sunt minunile tale. Îți mulțumim că ne-ai dăruit o țară atât de frumoasă. Apără-o Doamne, cu puterea Ta cea mare!”

Am ajuns la Sinaia, am trecut pe lângă parcul central și am admirat frumoasa clădire a cazinoului cu interioare foarte elegante pe care îl vom vizita altădată. Mânăstirea ne-a întâmpinat cu silueta ei maiestoasă, cu turlele semețe pe care erau cruci de forme diferițe. Ea este înconjurată de ziduri groase, din toate părțile, la poalele muntelui Furrnica într-un pesaj de vis. Am pătruns acolo printr-un gang boltit în formă de semicilindru. Pridvorul este în stil brâncovenesc și pe fronton apare scena biblică cu „tablele legii” ținute în mână de Moise, lângă care apare fratele lui Aaron ce ține în mână toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului, se găsește stema familiei fondatoare – familia Cantacuzino – vulturul bicefal ce ține în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul și crucea.

Biserica,  prima din țară ce a avut curent electric, nu era luminată, să vedem mai bine pictura refăcută în nuanță aurie, tablorile votive ce-l reprezenta familia lui Mihai Cantacuzino cu cei 18 copii din care 12 adoptați, familia Basarabilor și pe regele Carol I, Regina Elisabeta și prințesa Maria.

M-au impresionat chipul lui Iisus Pantacrator de pe cupolă și blândețea Maicii Domnului, precum și imaginea Sfintei Ecaterina.

Mai multe informații se găsesc pe site : creștin-ortodox, Mânăsitirea Sinaia sau pe Wikipedia.

Cupola pridvorului este pictată cu scene din viața Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea mănăstirii de la Muntele Sinai), din viața Sfântului Gheorghe (protectorul Moldovei și al militarilor) și a Sfântului Dumitru (ocrotitorul Țării Românești), și sunt prezentate ultimele momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, pictură realizată de Pârvu Mutu Zugravul, cel care a pictat și interiorul ctitoriei de piatră a spătarului Mihai Cantacuzino, a mamei sale Elena și a sorei sale. În curtea vechii mănăstiri, se găsește paraclisul închinat Maicii Domnului și cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru în perioada Primului Război Mondial, care a avut un rol foarte important în unirea țărilor române după război.

Organizatorii au avut ideea să poarte pelerinii și prin parcul castelului Peleș, care era în renovare, considerând important acest loc unde s-au luat mari decizii pentru soarta țării. Era totul atât  de frumos în acest parc pe lângă care susura pârâul Peleș. Brazii, statuile, turlele castelului, totul forma un cadru natural peste care ilumina soarele, ca o speranță în viitor.

Castelul poartă numele acestui pârâu, care înseamnă „pe leș”, adică pe trupul mort al unui cavaler, găsit când s-a luat piatră pentru castel, locul unde au fost descoperite „plăcuțele de la Sinaia” din aur, plăcuțe pe care era scrisă istoria dacilor. Se spune că ele au fost topite pentru a se construi castelul, dar regele probabil a vrut să le protejeze și le-a dus într-un loc sigur, probabil în castelul Sigmaringen, cum cred unii istorici.. Ele au fost copiate pe plăcuțe de plumb descifrate de mai mulți cercetători. Trei au fost găsite la Mânăstirea Sinaia și au intrat în posesia statului. Dar istoria trebuie să fie obiect de cercetare și de studiere în școli, ca să ne cunoaștem, să ne apărăm identitatea națională, istoria, neamul românesc.

Am ajuns în stațiunea Bușteni și am urcat la „Mânăstira Caraiman” pe jos, pe o potecă foarte abruptă prin pădure, că nu putea ajunge autocarul pe drumul îngust făcut doar pentru autoturisme. Ca să nu alunce turiștii pe pământul umed au pus din loc în loc niște traverse de beton. Balustrada de lemn era ruptă și nesigură .De 37 de ani nu se face nimic pentru pelerini/ turiștii care urcă în număr foarte mare pe această  potecă de cincizeci de metri.

Mulții sunt oameni în vârstă, unii bolnavi, chiar nu se poate face nimic pentru ei?

Oare administrația orașului nu înțelege că această perlă este emblema orașului?

Nu se schimbase nimic din anul 1998, când a început construirea bisericii. Am ajus la poarta mânăstire realizată în stil mamramureșan, dar, stupoare: nu am mai găsit frumoasa poiană plină de flori nici muntele, acel munte alb, frumos ce se pierdea în cer, iluminând totul în jur. Nu, nu era ascuns de nori. Ei alergau peste niște piscuri iute, parcă purtați de aripi de îngeri, dar construcția uriașă acoperise această nimune a naturii. Oare munții nu sunt protejați, nu fac parte din rezervația naturală Bucegi?

Mânăstirea a fost visul lui Gherontie Puiu, ce a trăit în pustnicie și  a devenit o instituție monahală renumită, căci adăpostește multe evenimente la Centrul Cultural Pastoral, ca tabăra de copii din diasporă.

Biserica are hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și se află sub Crucea de pe Caraiman, ridicată pentru a cinsti eroii neamului.

Am pătruns în biserică și nu știam ce să privesc mai întâi, că mi se umpleau ochii de albastru, de parcă sfinții ne priveau din cer. Am făcut fotografii să îi trimit imagini Danielei, o fostă elevă devenită profesoară de franceză și stabilită în Franța.

În anii 2000-2001 s-a înălțat Biserica de lemn, Aghiazmatorul, ridicată în jurul unui brad falnic, clădire prin care trecea apa venită din Caraiman, lângă care se află mormântul părintelui Gherontie Puiu, cel care s-a străduit să facă această sfântă mânăstire.

Am ajuns la Poiana Brașov și prima oprire am făcut-o la Biserica de lemn în stil maramureșan din poiană. Acolo am văzut cea mai frumoasă icoană reprezentându-l pe Ioan Botezătorul din țară. Cea mai frumoasă reprezentare a sa am văzut-o în muzeul Luvru, cea pictată de Leonardo Da Vinci. O colegă a alergat să vadă zăpada de pe pârtia de schi, alții au urcat sus cu telecabina, eu am fotografiat „Șura Dacilor” și am văzut în interiorul de lemn, împodobit cu piei de animale cum petreceau dacii tineri, foarte veseli. Mă bucurau zâmbetele și glumele lor.

O chleneriță, „dacă autentică”, le sevea pe un fund de lemn o bucată de friptură mare, groasă pe care arunca delicat cu mănuși de plastic cartofi prăjiți. Am servit cafea să mă revigorez și am pornit în căutarea de suveniruri. Dar, majoritatea erau „made în China” și m-am oprit la o expoziție de pictură în aer liber. Am felicitat pictorul căci puțini pot reda așa de frumos albul zăpeții, lumina lacurilor, frumusețea anotimpurilor. La pârtia de săniuș era mare veselie.  Citeam bucuria pe chipul copiilor. Căutam o plăcintărie, dar nu erau decât prăjituri foarte dulci, langoș, kurtok. Dar nu am găsit în acest rai pământesc creat de domnul să ne arate că ne iubește parfumul brazilor, miresmele munților. Am respirat doar benzină și gaze de eșapament, că erau sute de mașini în Poiană. Era foarte dureros să vedem brazii, foarte mulți cu frunzele îngălbenite. Da, copacii mureau în picioare și nimeni nu lua nicio măsură. Chiar nu se putea face un proiect cu bani eurpeni pentru o parcare aeriană sau subterană pe mai multe niveluri, să fie protejată această arie de frumusețe de care am putea profita toți.

Am coborât prin orașul Brașov care era așa de puțin luminat la ora 18 și pustiu. În care viitor va fi iluminat cu panouri solare sau energie eolină,  să se pună în valoare frumusețea arhitctonică a clădirilor, să se plimbe liniștiți turiști,?

Am revenit pe Valea Buzăului și am ajuns cu bine în orașul Râmicu Sărat,  cu centrul luminat feeric.

Mulțumim pe această cale conducerii acestei firme de transport și îi urăm să facă multe excursii la fel de frumoase.

Ecaterina Chifu, membru UZPR

by

Referinţă Bibliografică

PELERINAJ PE FRUMOASA VALEA A PRAHOVEI ȘI ÎN POIANA BRAOV/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 februarie 2025