Prima floare de pe Pământ nu a fost culeasă,
A crescut fără să fie cântată în poezii
Sau imortalizată în desene măgulitoare,
A îmbătrânit așteptând să apară cineva
Care să o admire în toată splendoare ei,
Să-i adulmece parfumul unic
Și să-i mângâie petalele diafane,
Dar nu era nimeni… și s-a stins de dor.
Ultima floare de pe Pământ o să fie îndurerată,
Tânjind după soarele mereu ascuns în ceață,
După vântul cu adieri de aer proaspăt,
După ploaia răcoroasă și purificatoare,
După câmpiile cu iarbă unduitoare,
După chipul oamenilor fără mască,
După atingerea mâinilor fără mănuși,
Doruri neîmplinite, care o vor ofili… pentru totdeauna.


