În perioada 7-10 iulie 2016 va avea loc, la Casa Scriitorilor din Neptun, turnirul naţional de poezie, competiţie de o seriozitate maximă, destinată, în principiu, vârfurilor literare actuale, drept pentru care vor participa scriitori reprezentativi din toate filialele U.S.R din ţară, aflaţi în plină consacrare. Lista invitaților a fost validată de către Nicolae Manolescu. De la Filiala Bacău sunt invitaţi poeții Ion Tudor Iovian si Nicolae Pogonaru, două nume care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Turnirul se desfăşoară in 3 etape. În prima zi vor citi toti participanţii câte un poem sau două timp de 10 minute fiecare. Juriul va decide cine va citi în etapa a următoare ( 08.07.2016). Se face din nou jurizare pentru etapa a 3-a din 9 iulie, când se vor acorda premii si diplome. Invitații beneficiază de transport decontat, cazare şi masă gratuit la unul dintre hotelurile U.S.R din Neptun. Felicitări poetului buzoian Nicolae Pogonaru pentru onoarea ce i s-a acordat acum şi toată preţuirea pentru seriozitatea cu care, pe parcursul a patru decenii, şi-a construit o carieră literară demnă, meritorie.
Marin Ifrim

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..