Motto
,,Tainele dacă au ales să rămână taine, nu se vor dezvălui oamenilor. Ele veghează cu strășnicie, să nu le tulbure nimeni, somnul. Vor ieși singure la iveală, când vor considera oportun”!

,, Geneza 6:1-4 spune: „Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume”. Au existat numeroase păreri cu privire la cine erau fiii lui Dumnezeu şi de ce copiii pe care ei le-au avut cu fetele oamenilor au dat naştere unei generaţii de uriaşi (în textul original se foloseşte expresia Nefilim pentru a indica identitatea acestora).’’

din Geneza 6:1-4?

În Peștera Ascunsă sub temelia țărânii dorm somn multimilenar pe care și-l induseseră cu propriile puteri ale spiritului, oameni din mai multe rase anterioare. Peștera Ascunsă e un fel de Arcă a lui Noe.

Luki, din precauție își luă cu sine arcul și tolba cu săgeți. Cu grația și agerimea sa înnăscută, se îndreptă către inima codrului călare pe Nălucă, calul alb ca spuma pe care i-l dăruise tatăl său când împlinise 14 ani.
– Fetiţa mea, o chemă din pragul ușii mama ei, Edna, unde te îndrepți așa de una singură? Ai auzit și tu zvonurile care neliniștesc regatul nostru, că dincolo de hotarul Alutusului, prin peșterile lui Thor, a fost semnalată prezența Drakilor.
– Stai fără grijă măicuță! Merg doar la o plimbare, să mă bucur în tihnă de auriul presărat pe cărările pădurii de această primăvară, să ascult cum se nasc florile și plesnesc mugurii.. Mă voi opri să culeg câteva flori, căci după ploile de săptămâna trecută, au împânzit luminișurile dintre arbori.
– Și atunci? Arcul și săgețile la ce-ți folosesc?
– În cazul că vreo turmă de mistreți sau vreun lup rătăcitor îmi întretaie calea. Deși Ainu, și ceata lui de vânători i-au mai stârpit din împrejurimile satului nostru, tot mai ies din văgăunile Kogailonului și îndrăznesc să ne calce câmpurile.
– Îmm! Nu de mistreți mă tem eu… murmură Edna bântuită de neliniştitoare presimţiri, provocate de coşmarurile care îi bântuiau nopţile în ultimul timp.
– Nu avea teamă! Știi doar, că marii prădători nu sunt prin apropiere. Ei s-au refugiat cu sălașurile în întunecații codrii adânci. Iar acei pripăşiți printre noi din alte lumi, drakii au fost stârpiți de vitejii noștri vânători, în frunte cu viteazul prinț, Ainu.
– Oamenii – șerpi sunt vicleni tare copilă! Nu se dau bătuți cu una cu două. Ei au venit în țara noastră ca să-și facă sălașe. Sunt o rasă de cotropitori veniți din Lumea Întunericului. La sfatul înțelepților țării, bătrâna vrăjitoare Evadochia a încercat să vorbească dinaintea sfatului și să destăinuie din secretele aflate, de la acel nelegiuit drako care a răpit-o. Ainu însă și alți câțiva bătrâni cu multă vază în sfat s-au opus vehement să o lase să vorbească. Chiar au supus-o la batjocură și au pedepsit-o aspru pentru că a îndrăznit să se reîntoarcă în ținut. Abia a scăpat cu viață în urma pedepsei cu lovituri de bici în piața locală. A fost lăsată apoi legată fără suflare în dogoarea soarelui, cu trupul acoperit de zdrențe, însângerat și istovit. Noaptea a fost eliberată de câteva femei vârstnice care au obținut greu permisiunea să o ia și să o îngroape, fiind crezută moartă de către satrapii săi. La vârsta sa faptul că s-a întors la viață e o minune a zeiței Bendis ocrotitoare a fermecătorilor, dar și a Zeului Cel mare DERZELAS. ocrotitor al năpăstuiților care i-a facilitat vindecarea după ce a supraviețuit torturii.
– Eu mamă, nu prea găsesc demnă de cinstire asprimea prințului și a celor din sfatul țării față de această bătrână și de alții care au fost victime ale drakilor. Acel demon care a răpit-o pe Evadochia s-a dovedit a fi unul din rasa oamenilor-șerpi. Au darul de ași schimba înfățișarea. Răpesc cele mai frumoase fete din împărăție, neținând cont de împotrivirea lor la silniciile la care le supun. Le duc departe în sălașele lor blestemate, de pe un alt tărâm, unde oamenii nu pot ajunge. Le supun la hipnoză și astfel le domină voința transformându-le în sclave supuse care fac tot ce vor ei. Acei demoni au puteri supraomenești și sunt vrăjitori neîntrecuţi. Cum sa se împotrivească sârmanele victime? Pe deasupra se zvonește că sunt și foarte cruzi. Daca unele dintre aceste copile răpite de ei li se împotrivesc, le supun la silnicii și apoi le ucid în orgii ritualice păgâne. Cei mai răi și ticăloşi sunt acea rasă de draki cenușii. E vai de cei ce le cad în mâini. Sunt și o rasă de canibali și băutori de sânge ale victimelor lor.
Mai îngăduitori și mai puțin cruzi sunt drakii albi. Cele două rase se războiesc între ele fiind dușmani de moarte. Drakii albi sunt cei care răpesc femei din triburile noastre pentru a le lua de soții și au chiar fii cu ele. Sunt supranumiţi Îngerii – Şarpe. Le învață darul vrăjitoriei și multe alte lucruri din cunoștințele lor despre semănat legume și cereale, despre cunoașterea plantelor vindecătoare și alte lucruri ciudate și de folos.. Sunt neîntrecuţi în lucratul bijuteriilor și în a le ispiti pe femei cu podoabele cele mai sclipitoare. Le-au corupt pe multe fete. Chiar prințese de rang înalt s-au lăsat amăgite de frumuseţea bijuteriilor sclipitoare și a promisiunilor lor mincinoase unele, ca de pildă, dăruirea cu puteri supraomenești.
După o perioadă mai lungă de convieţuire în sălașele drakilor, au căpătat puteri ciudate. Le-au obținut prin acele practici vrăjitorești. Astfel femeile acestea pe lângă că devin niște temute vrăjitoare în slujba lor, cu cele mai frumoase dintre ele au început să aibă și fii. Nefericite creaturi, femeile ce au devenit soții ale DRAKILOR și au zămislit fii cu aceștia! Cele mai multe se sting la nașterea copiilor care sunt încă de când se nasc, prea mari ca să poată fi aduși pe lume.
Acele nefericite au plătit cu viața nesăbuința lor și trădarea neamului din care se trag.
Copiii aceștia, corcituri dintre rasa oamenilor și rasa aceasta blestemată de oameni-șarpe se spune că sunt înfricoșători și foarte puternici. Există deja printre piscurile Kogaionului mici comunități de astfel de corcituri și sunt cu adevărat de temut.
– Fiica mea, acesta e adevăratul pericol de care eu mă tem și te implor ca tu să nu umbli singură pe cărările codrului.
– Măicuță! Chiar crezi că Drakii ar îndrăzni să se mai apropie de așezările noastre. Au fost decimați, uciși fără cruțare de Ainu și de cetele lui de războinici viteji și nemiloși? Prea puțini au scăpat vii și s-au ascuns în cele mai neștiute peșteri prin măruntaiele Kogaionului. Se zvonește că au luat în stăpânirea lor un loc ascuns bine prin neumblatele peșteri din muntele Haemus și au construit acolo o cetate sub stânci foarte bine întărita. Așa am auzit, chiar din gura acelor viteji războinici. Și asta nu-i totul. Aleodornic, fratele meu a plecat împreună cu o ceată dintre cei mai viteji în căutarea lor. Dacă o fi adevărat că au o cetate întărita în acel munte, eu mult mă tem că misiunea în care prințul Ainu l-a trimis pe Aleodornic are puțini sorți de izbândă. Ce vor face acea mână de viteji care nu depășește 20 de războinici, în fața unei cetăţi a drakilor, întărită cu ziduri din stâncă căreia nici nu-i cunosc secretele, așezării. Se spune ca DRAKII dispun de arme ciudate, necunoscute nouă care nu pot fi înfruntate doar cu săbii conduse de 20 de inimi viteze. Ei se știe, că dețin secretul magiei, și au darul de a se transforma în oameni sau în baluri cu multe capete, foarte de temut. Au în stăpânire peșterile adânci ale muntelui HAEMUS. Au câștigat prin ritualuri și sacrificii vrăjitoreşti bunăvoința zeului Boreas și a Zeiței Rodophis care au fost
– Știu prea bine scumpa mea Luki. E adevăr în ceea ce spui, dar am o neagră presimțire! Sunt îngrijorată pentru fiul meu Aleodor care are o grea misiune de îndeplinit din porunca Prințului Ainu.
Vrăjitoarea aceea Evadochia, în schimbul unui mertic de cereale pentru hrana care îi lipsește în sărăcăciosul ei bordei, ascuns sub rădăcinile unui stejar din adâncul pădurii de teama gărzilor lui AINU, mi-a dezvăluit câteva secrete doar de ea știute. Să știi că m-a învățat și cum să mă folosesc de puterea unor anume ierburi ce cresc pe câmp și în pădure, pentru a vindeca rănile și beteșugul oamenilor. Tatăl vostru s-a stins de pe urma unor răni căpătate în luptele cu Draki și nu vreau cu nici un chip să mai pierd pe cineva din neștiința de a-i fi de ajutor.
– Mămucă dragă, cât de mult suferi încă după moartea tatălui nostru! Din dorința de a-i ajuta pe Aleodor și alți viteji din neamul nostru, ai riscat mult, căutând să înveți de la Evadochia folosul ierburilor de leac. Acesta e meșteșug adus între oamenii împărăției din știința drakilor prin vrăjitoare. Știi mamă, că e aspru pedepsit la curțile Împăratului Zaris și ale prințului Ainu! Îți interzic să-l folosești! Mă tem să nu fii suspectată că te-ai înhăitat cu drakii. Se zvonește că regele a dat o lege aspră contra celor ce practică vrăji și că vrăjitoarele dovedite, vor fi arse de vii.
– Nu sunt vrăjitoare și nu practic vrăji. Nu vreau să mai privesc neputincioasă, cum un om drag se stinge sub ochii mei, fără ai putea alina suferința! Plantele ce cresc pe câmpuri nu ni le-au adus drakii. Sunt darul zeilor pentru locuitorii acestor pământuri și deci dacă Dumnezeu ni le-a dat, a făcut aceasta ca să ne folosim de darurile sale. Nu te teme pentru mine! Doar noi știm de această taină și o vom păstra, răspunde Edna liniștindu-și copila.
– Mă tem mămuca ca unele zvonuri despre dorințele noastre sa nu fi ajuns grație gurilor vrăjmașe, până la urechile prințului.
Era frumoasă Luki, una dintre cele mai mândre fete din împărăția lui Zaris. Deși încă o copilă, mulți viteji jinduiau după o privire din frumoșii săi ochi negrii și migdalați. Era înaltă și subțirică la cei 16 ani abia împliniți, cu piele albă și fină și cosițe de culoarea mierii ce se prelinge din faguri,. peste albul iei înflorate.
Edna învățase taine neștiute de la Vrăjitoare care printre alte ciudățenii tălmăcea și visele.
De puțin timp anumite vise îi tulburau somnul și nu erau din cele liniștitoare.
– Măicuță, acum eu te las și ies la plimbare așa cum ți-am spus. Stai fără grijă căci pământurile noastre sunt bine vegheate și nu ai a te teme de nimic.
– Bine fata mea i-a răspuns ea cu un oftat! Ceea ce zeii au rânduit în stele să se întâmple, oricum nu vom putea noi opri. Nici chiar toate oștile lui Ainu și ale regelui Zaris cel Negru nu vor putea. Fii cu ochii în patru Luki și nu te îndepărta prea tare!
– Da mămucă. Ca și Aleodornic am deprins de la tatăl meu meșteșugul armelor și îmi voi purta de grijă.
A plecat Luki și în curând s-a pierdut printre copaci. A bătut cărările, în căutare de flori și ierburi lungă o vreme. În sinea sa împărtășea dorința mamei sale de a învăța să folosească ierburile. S-a oprit pe malul râului cu unde limpezi ce săltau învolburându-se peste pietrele mari. Și-a scos straiele ascunzându-le în scorbura unei sălcii bătrâne din apropiere și a început să înoate fericită în undele reci și limpezi. Era foarte ocupată să vâneze cu un băț peștii mari și zglobii ce străbăteau undele repezi căutându-și refugiu sub rădăcinile de sub maluri. Se simțea mulțumită de succesul la pescuit care îi acaparase în așa măsură atenția că a uitat de alte griji. Nu a văzut creatura vicleană ce se furișa printre ramurile salciei până la straiele sale, decât în ultima clipă. Acesta deja îi înșfăcase la repezeală veșmintele când Luki l-a zărit cum o privea cu trufie, admirând fara jenă trupul ei mlădios ce strălucea în mijlocul valurilor asemenea unei zeițe. El tot observase de ceva timp toate mișcările tinerei, fiind foarte bine ascuns printre ramurile unui arbore de la marginea pădurii dese. Era vânjos, și puternic, de o frumusețe neomenească. Părul de un blond strălucitor de se întrecea cu razele soarelui ce se prelingea printre ramuri, ochii mari albaștrii, strălucitori ca două săbii de cleștar, priviri pătrunzătoare, hipnotice ca ale șerpilor de care nu se mai putea desprinde privirile fetei. Ea închise ochii și căuta să privească în altă parte decât în acei ochi primejdioși, intuindu-le puterea. Era unul din acei draki din păcate, de care atâta se temuse mama ei. Demonul acela reușise să scape urmăritorilor săi și de câteva zile ținea sub observație casa Ednei, atras de frumusețea tinerei Luki.
Abia ce-l zări, fata se ascunse speriată de moarte în spatele stâncii din apropiere, cufundându-și trupul tânăr în undele reci. Un fior de teamă și de frig o scutură. Tânărul drako se apropie și o strigă printre ramurile pletoase ale salciei.
– Hei frumoaso! Nu vrei să ieși de acolo? Ai să îngheți dacă nu te grăbești și eu voi pleca cu aceste veșminte plictisit de așteptare!
– Ticălosule! Hoțule! Dă-mi veșmintele înapoi!
– Eu le-am găsit aruncate printre rădăcini. Cum dovedești că-ți aparțin?
– Sunt ale mele!
– Dacă e așa și le vrei înapoi, ce-mi vei da în schimbul lor? În timpul conversației o privea ușor zeflemitor și Luki simțea că îl ura din toată inima, dar cumva trebuia să-l înduplece să-i dea veșmintele!
– Ce vrei în schimb?
– Ia să mă gândesc puțin?… Vreau să-mi promiți că mă urmezi fără să te împotrivești.
– Asta nu se poate! Unde vrei să te urmez? Nu ești de prin părțile locului! Fratele meu și oștenii prințului Ainu te vor prinde și vei plăti cu viața îndrăzneala ta! Ticălosule!
– Văd că în loc să ne înțelegem, mă ameninți cu o moarte cruntă, ! Asta nu se cade din partea unei fete frumoase și a unei prințese, chiar dacă familia domnie tale e decăzută în sărăcie și restriște. Prințul Ainu e un conducător nedrept care nu răsplăteşte întotdeauna cum se cuvine pe vitejii săi care l-au slujit cu credință! Cred că e cazul să plec cu prada mea!
Zicând acestea, el se îndepărtă câțiva pași spre interiorul pădurii. Luki privi alarmată și căută să se liniștească, apoi hotărî să folosească vicleșugul până își va recupera hainele.
– Hei! Străine, nu pleca, te rog dă-mi veșmintele! Cere-mi ce vrei, și-ți voi da în schimb!
El se întoarse înduplecat de rugămințile fetei.
– Jură-mi că mă vei urma fără împotrivire și fără a chema ajutor! Jură-mi pe viața mamei tale și a fratelui tău! Fata îl privea disperată, căutând să-și înfrâneze supărarea și spaima.
– Jur! acum dă-mi veșmintele și întoarce-te cu spatele până mă îmbrac!
El lăsă jos legătura cu haine și se retrase puțin mai departe dându-i răgazul să se îmbrace. Îi luase cu sine arcul și săgețile.
Fata se îmbrăcă și el o luă cu sine în adâncul codrului. Curând ajunseră la marginea unei râpi foarte adânci, unde se auzea vuietul surd al unui râu subteran. Luki se dădu un pas înapoi cu neîncrederea și teamă dar bărbatul o luă în brațe ca pe un fulg și se aruncă în prăpastie. Țipătul fetei fu acoperit repede de zgomotul surd al torentului. La un moment dat omul cu prada lui căzu în picioare pe un pod care răsărise ca prin farmec din adâncul văgăunii. Imediat podul acela mobil se retrase îl ducându-l cu sine pe străin și pe fată sub malurile văgăunii, înghiţindu-i fără urmă.
Povestea tinerei Luki era una a multor tinere ale acelor vremuri. Mama Edna văzând că fiica ei nu s-a întors până la venirea nopții era moartă de grijă. Cele mai negre presimțiri o asaltau cu putere. La prințul Ainu dacă ajungea zvonul de dispariția fetei, soarta lor era pecetluită. Unicul ce ar fi putut să plece în căutarea ei era Aleodornic însă el era departe și Edna de mult nu avea vești despre fiul său. Femeia luă cu sine ceva merinde, un cuțit de vânătoare și apoi plecă în pădure. Se îndreptă pe cărări doar de ea cunoscute către bordeiul vrăjitoarei ca să-i ceară sprijinul.
Era noapte neagră când tot rătăcind fără a găsi cărarea, se trezi cu femeia dinaintea sa.
– Evadochia oh, prietena mea, te căutam și credeam că am rătăcit drumul, hohoti ea disperată. Fiica mea a dispărut și mă tem că a fost răpită de DRAKI.
– Liniștește-te Edna! Am auzit plânsul tău disperat și am venit în întâmpinarea ta. Hai vino! Tu m-ai ajutat și m-ai ocrotit. Te voi ajuta și eu. Cât despre soarta fiicei tale nu mai plânge. Se întâmplă ceea ce au hotărât zeii!

Va urma.

by

Referinţă Bibliografică

MARIA GIURGIU: POVESTE, DE CÂND DRAKII AU INVADAT PLANETA (Proză fantastică)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 mai 2022