Pr. Dr. Gheorghe Paschia

Părintele Gheorghe Paschia(1905-1990) nu mai este printre noi decât prin scrisul şi gândurile sale, prin amintirea ce a lăsat-o în sufletul celor ce l-au cunoscut.

S-a născut  la 24 aprilie 1905 în Bârzeiul de Pădure din jud. Gorj. A făcut şcoala elementară în satul natal, studiile medii la Şcoala Comercială din Craiova (1917-1925), apoi la Seminarul „Sf. Grigorie Decapolitul”din Craiova (1925-1929). A urmat Facultatea de Teologie la Bucureşti (1929-1933), obţinând doctoratul în teologie în 1945 cu calificativul ,,magna cum laude”.  „Printre picături” a absolvit şi Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din Bucureşti. A funcţionat câţiva ani ca pedagog la Seminarul Teologic din Craiova (1929-1931) şi apoi a lucrat în cadrul Ministerului de Finanţe. Nu s-a depărtat însă de Biserică. Fie că a fost cântăreţ bisericesc în Bucureşti la bisericile ,,Adronache” și ,,Sfinții Împărați”(1930-1936), fie profesor de religie la Liceul Industrial din Bucureşti (1935-1936), sau preot la Biserica „Bărbătescu Vechi” din Bucureşti (1936-1965), toată viaţa lui a fost o adevărată misiune în slujba Ortodoxiei. Stagiul militar l-a satisfăcut în anii 1934-1935. De altfel a fost numit preot misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1936-1938). A mers pe front în 1941-1944 ca preot misionar şi a suferit mulţi ani de puşcărie tocmai că şi-a împlinit cu patos misiunea de preot. A fost celibatar, convins fiind că în felul acesta îl poate sluji mai bine pe Hristos.

Părintele Paschia a fost un om de acţiune, dar şi de carte. A socotit întotdeauna  că lucrările sale, fie că erau cărţi, fie articole, sunt o prelungire a predicii de la amvon în timp şi spaţiu. A scris mult, deşi a publicat puţin. Dintre cărţile sale amintim aici: Predica prin viaţă la sfinţi (1934); Sfânta Biserică a lui Hristos, Biserica luptătoare(1937); Desfiinţarea sâmbetei şi prăznuirea Duminecii după Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi actele primelor secole creştine (1937); Tineri biruitori. Învăţături din Sfânta Scriptură şi viaţă pentru tineret (1939); Sfânt şi sfinţenie (1940); Misterele Odesei (1940);Cer şi pământ. Predici (1944). În perioada de dinainte de război este colaborator perseverent al unor publicaţii periodice precum „Fântâna Darurilor”, „Duminica copiilor”, „Tinerimea creştină”, „Glasul monahilor”, „Apostolul” şi alte ziare şi reviste. După război revine greu în publicistica românească. Abia după 1966 îşi recapătă dreptul la semnătură şi publicitate. Colaborează regulat la reviste precum „Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului”, „Glasul Bisericii”, „Studii Teologice” ş.a. Greu a reuşit să publice lucrări de dimensiuni mari. Şi totuşi! Olteanul nu s-a dat uşor bătut! A găsit modalitatea de s se strecura pe sub nasul cenzurii. Şi-a luat ca temă generală a scrierilor sale buna-cuviinţă, în care nu erau mulţi specialişti! A avut norocul de întâlni un redactor sufletist şi îngăduitor, recunoscut partizan al bunei-cuviinţe, dl. Gheorghe Marin, şi a reuşit să publice câteva volume de referinţă precum: Buna-cuviinţă oglindită în proverbe şi maxime din toată lumea (1970); Dicţionar al bunei-cuviinţe (1973), Iordache Golescu. Proverbe pentru buna-cuviinţă (1975).

Alte manuscrise îşi aşteptau rândul la tipar. Contextul ideologic nu i-a mai fost însă prielnic. A apărut şi o boală nemiloasă, care l-a biruit definitiv la 17 noiembrie 1990.

Am corespondat mulţi ani cu dânsul. Era plin de viaţă şi de idealuri. Mă încuraja întotdeauna. Mereu găsea proiecte, multe dintre ele necesitând mulţi ani de studii. Îi citeam cu interes lucrările în volume, dar mai ales studiile din revistele noastre teologice. Toate priveau viaţa, constituiau o legătură puternică între învăţătura teologică şi viaţa practică.

Stilul său era cald, accesibil, convingător, lipsit de savantlâcuri. Articolele sale erau adevărate ghiduri de comportament pentru orice tânăr dornic de a descifra şi de a-şi însuşi tainele vieţii şi ale bunei comportări în societate. Părintele Paschia nu a avut copii trupeşti, dar a avut mulţi fii sufleteşti. Nu mă refer numai la enoriaşii săi, ci la toţi cititorii din ţară şi nu numai, care i-au primit scrierile cu interes şi au putut să înveţe ceva din ele. Avea mult tact pedagogic şi ştia să se facă plăcut.

Prin 1987 mi-a trimis trei manuscrise, printre care unul era Buna-cuviinţă creştină, Dicționarul bunei-cuviințe creștine și Epitafuri. Îi admir şi azi premoniţia de atunci. Mi-a încredinţat manuscrisele cu rugămintea ca atunci când se va ivi vreun prilej să i le public. Eram preot într-un cătun la o margine de ţară! Şi, totuşi! Mie mi le-a încredinţat. Nu ştiu dacă le-a mai dat şi altora. Ştiu, însă, că am purtat ca pe o sfântă povară dorinţa aceasta a Părintelui Gheorghe Paschia de a putea să-i dau într-o bună zi la lumină aceste roade ale ostenelilor sale și am reușit. Cărțile respective i le-am publicat în câteva ediții și le-am răspândit în lume în sute de exemplare. Am făcut această lucrare cu bucurie. Nu am cinstit doar memoria unui preot, a unui om dedicat condeiului şi moralei creştine, ci am dat publicităţii cărțile părintelui cu convingerea că ele sunt de folos tuturor celor ce le vor citi, indiferent de vârstă şi preocupări.

Într-o lume în care violenţa şi dezmăţul au prins mult teren, în care buna-cuviinţă este socotită de mulţi o adevărată cenuşăreasă, carțile părintelui Paschia se impun prin sobrietatea şi seriozitatea cu care abordează problemele de comportament. Sunt printre  primele lucrări de acest gen din câte cunosc, prin faptul că abordează comportamentul de pe poziţia învăţăturii creştine. Lucrările se vor nu numai un auxiliar preţios pentru preoţi, învăţători şi profesori, care predau religia în şcoli, ci şi pentru credincioşii de diferite vârste şi profesii. Aceasta tocmai datorită universului în care ne introduc: în biserică, la nuntă, la botez, la înmormântare, la masă, la discuţiile cu semenii etc. Toate îndrumările date în lucrările părintelui  nu sunt sterile, învechite, depăşite. Nicidecum. Ele sunt verificate practic.

Părintele Gheorghe Paschia, în îndelungata sa activitate pastorală a avut posibilitatea să cunoască cele mai diverse categorii de oameni. Adesea îmi povestea, în scrisori sau în timpul întrevederilor ce le-am avut cu dânsul, despre oameni şi întâmplări de seamă. Viaţa l-a dus în anturajul regelui, al patriarhilor, în apropierea miniştrilor şi înalţilor ierarhi, a avut legături cordiale cu profesori universitari, ofiţeri superiori, medici, ingineri ş.a. A învăţat de la fiecare şi şi-a îmbogăţit permanent propria educaţie şi propriul comportament. Lucrările dumnealui nu sunt rezultatul unor cercetări sterile de bibliotecă, lucrări de birou, ci sunt direct implicate în viaţa practică.

Presimțindu-și sfârșitul, Părintele Gheorghe Paschia și-a încredințat întregul fond de lucrări edite și inedite Bibliotecii Sfântului Sinod spre păstrare și valorificare.

Dumnezeu să-l odihnească și cu drepții să-l numere, așa cum a sperat întreaga viață![1]

  Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Pr. Dr. Gheorghe Paschia/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 decembrie 2022