Omul contemporan are mare nevoie de modele de sfințenie. Este greu astăzi să fii bun creștin în condițiile în care sunt multe lipsuri și sărăcie, nedreptate și frustrări, ispite și destrăbălare. Dar omul are ontologic capacitatea de a gândi. Omul creat după chipul și spre asemănarea cu Dumnezeu are puterea de a distinge binele de rău, de a face alegerile ce i se potrivesc pentru a-și împlini menirea. La o ordonare eronată a valorilor contribuie substanțial și televizorul – ca exponent principal al societății de consum. Astfel locul principal în viața creștinului nu-l mai deține viața liturgică și cartea de rugăciuni ci consumul de imagine, privitul la televizor care dus la extrem tinde spre o stare vegetativă. Statistic un om petrece jumătate din timpul lui liber în fața televizorului. Vizionarea TV nu mai este un simplu mijloc de informare, ci devine un mijloc definitoriu prin care este influențată viața omului contemporan. Omul începe să gândească și să se comporte după cum i se sugerează la televizor, iar dependența de televizor nu se poate vindeca instantaneu.

De ce iubim televizorul? Pentru că oferă o relaxare rapidă. Studiile de specialitate arată că indiferent ce program TV este urmărit ,,traseele electroencefalografice ale celor care privesc la televizor se schimbă dobândind după numai două minute de vizionare, o configurație nouă, specifică, neîntâlnită nici în o altă activitate umană. Se înregistrează o micșorare a nivelului activității corticale. Se constată o scădere a frecvenței undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa și teta…” Psihofiziologul Thomas Mulholland susține că ,,după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute” (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. Acestea nu sunt caracteristice stării de trezie. Undele alfa apar în momentul în care nu te orientezi spre ceva anume. Termenul potrivit pentru a defini această stare este de ,,în afara spațiului” , fără orientare. La fel arată și studiile făcute de soții Emery asupra adulților cărora li s-a făcut electrocardiogramă în timp ce vizionau programe TV, starea subiecților fiind la nivelul conștient al somnambulului.
Excesul de vizionare a programelor poate face din TV un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă în fața căruia nimeni nu este imun. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul de cunoştinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii cotidiene. De asemenea este afectată structural dezvoltarea creierului atât la copil cât și la adult. Copilul în fața televizorului nu are parte de experiența obișnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gândirii și reflecției pe care părinții sau mediul uman o poate oferi. Stimulii auditivi și vizuali receptați prin micul ecran sunt atât de puternici și agresivi și se succed cu o mare rapiditate încât trec peste capacitatea creierului de a procesa volumul de informație, iar efectul este acela de inhibare a unor procese mentale. Copilul este lipsit de posibilitatea de-a învăța printr-un proces normal din lumea reală; devine pasiv și neimplicat în cunoașterea lumii reale. Creierul este învățat cu atitudinea pasivă, cu plăcerea imaginii din ecran și nu este obișnuit să gândească realitatea și dialogul. Se va dezvolta o structură corticală ce va influența negativ dezvoltarea ulterioară. Adolescentul manifestă un declin vădit al interesului pentru lectură sau chiar în capacitatea de a lectura. Un studiu efectuat pe 500 de subiecți a arătat că toți preferă să se uite la televizor decât să citească, pentru că ,,televizorul este mult mai relaxant, nu pretinde nici un efort”. Capacitatea de lecturare este mult diminuată și sunt inhibate abilitățile necesare citirii. Vizionarea presupune un efort mintal inferior, iar copilul va găsi cititul prea dificil. Cercetătorul M. Winn arată că lectura eliberează imaginația, care trebuie să găsească înțelesul cuvântului citit. Concentrarea minții dezvoltă atenția. Televizorul dimpotrivă blochează procesul de imaginație prin aceea că oferă imaginea gata formată și într-un ritm alert. Cartea de citit devine un obiectiv greu de atins și plicticos pentru că nu mai poate fi urmărită și înțeleasă. Tânărul pierde șansa de a lărgi universul cunoașterii și al gândirii profunde și nu mai poate ajunge la nivelul generațiilor care au trăit fără televizor.
Viața de familie este afectată de excesul de televizor. Chiar dacă nu pătrunde în organismul omului (ca narcoticele) televiziunea slăbește puterile sufletești ale omului. Generează o cultură bolnavă în care nemulțumirile și frustrările cotidiene găsesc împlinirea în modul de viață al imaginilor din TV. Violența și vulgaritatea devin mediu de experiență și sunt însușite în mod inconștient dintr-o lume iluzorie ce nu are legătură cu realitatea. Soțul sau soția se identifică cu personajele micului ecran. Vor să trăiască ca în telenovelă, iar de aici criza este inevitabilă și direct proporțională cu durata transfuziei de imagine. Personajul model este totdeauna actorul bine machiat și retușat video, dispus să facă concesii; bogat sau bine dotat cu însușiri și calități ce nu sunt în viața reală este primul dușman al vieții de familie. Confortul, luxul, distracția, hainele scumpe și viața fără griji din TV nu sunt la îndemâna oricui. Personajele din film trăiesc întâmplări fascinante, povești de dragoste, emoții puternice față de familia obișnuită care nu are ceva spectaculos. Fantasmagoriile plăcerilor neîmplinite pot pune o barieră de netrecut între soții ce își hrănesc simțurile și imaginația în mod excesiv cu televizorul. Înstrăinarea din familie duce și la înstrăinarea de Dumnezeu. Individualismul îl face pe creștin să uite să vorbească cu Dumnezeu.
Timpul petrecut de o familie în preajma televizorului este un timp mort. Activitățile din casă intră în criză: soția nu are timp pentru a pregăti masa, iar soțul nu are timp pentru activitățile casnice, iar comunicarea este în impas și nu mai găsesc sprijin și mângâiere unul în celălalt. Starea de sfințenie este greu de atins câtă vreme păcatul este pus la loc de cinste în casă, iar ispita pătrunde zi de zi în sufletul omului. Păcatul amăgește, întinează și strică viața de familie și societatea. Dumnezeu este scos din sufletul omului. Părintele Teofil Pîrîianu spune că ,,dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața omului nu este pe locul care i se cuvine”. Nu vreau să demonizez televizorul, ci vreau să trag un semnal de alarmă asupra timpului pe care îl petrecem în fața lui. Nu este păcat să te uiți la televizor, ci e păcat să pierzi timpul cu el. Același lucru îl spune și părintele Ilie Cleopa în versuri:
,, Nu e rău televizorul,
Ci e rău ascultătorul,
Dacă rău îl folosește
Și rău vremea-și cheltuiește.”

Pr. Oriță Vasile

Adjud, jud. Vrancea

Bibliografie

1. Prof. POPESCU M. Teodor, Meditații Teologice, Ed. Sf. Arh. A Bucureștilor, 1997;
2. DUMITRU Laurențiu, Hristos și tinerii, Ed. Egumenița, Galați, 2005;
3. GHEORGHE Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetică, București, 2015;
4. Arhimandrit CLEOPA Ilie, Cum putem intra în rai: versuri duhovnicești , Mănăstirea Sihăstria, 2004.

by

Referinţă Bibliografică

pr. ORIȚĂ VASILE: OMUL DE AZI ȘI TELEVIZORUL/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 iulie 2017