Luciferind găuri în cașcaval literar expirat
De unde știi tu că avioanele nu sunt metrouri, mă întreabă un fost milițian literar.
Rămân așa, ca un semn de exclamare, ăștia, literații cu galoane au ceva
Dat în pliscul dotării, știu să te scarpine în fund, în locul electrificat de specialiști
În lichefieri. Măi, să fie, stau de vorbă cu reprezentantul oficial al cuvântului
Literar, e un fel de doge de cartier, știe tot, inclusiv „Luceafărul” lui Eminescu.
Îl recită cu ochii beliți, în câș, ca și cum traduce dintr-o limbă de bou în una
De vacă. Mugetul contează. Cascada, murmurul, urletul, miorlăitul, natura din
Animal. Mă uit în toate punctele cardinale, inclusiv în jos și în sus. Nu există
Scăpare. Am supărat o uniformă de piele, o gorilă epilată, un sâmbure darwinian.
Un poet, domnule, legitimat, titrat, avansat, băgat de unde a ieșit singur și de
Bună voie. În arestul său în carcasă, nu la domiciliu ca tot virgulatorul de rând.
Ce facem cu vorbele, unde le tot tăvălim, în ce guri de canal le tot lăsăm să
Infecteze microbii gândirii pe pilot automat? În ce lume literară trăim? Ale cărei
Limbi sunt cuvintele? Tac toți filozofii opulenței alfabetice. Noroc că limba română e
Rostită și de poporul lui cârnat, a verzei și a fasolei de Zi Națională. Ei, vopsitorii de
Vorbe, au în dotare sirene. Opriți totul și ascultați-le alergia de colo până dincolo.
Au de lucru, ne vor binele în ultima clipă, cu puțin înainte de infarct. Vin cu toate
Instrumentele din dotare. Mai au un pic și vor veni și cu gropile din cimitir gata săpate
Ca să fie totul clar de ce unii preferă incinerarea, vântul, apa, scrumul vieții.
Suntem în bietul nostru timp. Nu trebuie nici măcar să-l rănim pe Lucifer.
Pe acest nimic care există exact când nu ar trebui să fie: după bucurii și fericiri.
Marin Ifrim, 29.07.2017



![]() |
Referinţă Bibliografică |