Motto: „ Însuşi Domnul ne îngrozeşte cu iadul. De aceea să nu ne îndoim de existenţa iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu crede că este iad, pururea va fi uşuratic la minte şi leneş, iară cel ce va fi aşa, desigur va ajunge în iad. De aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre dânsul, ca astfel cu atât mai puţin să păcătuim.” ( Sf. Ioan Gură de Aur)

Că suntem vremelnici în lumea aceasta, cred că tot omul, ajuns la o anumită vârstă, e conştient de acest adevăr pe care nu-l poate contesta niciun experiment ştiinţific. Pentru asta ar trebui ca fiecare dintre noi să acorde  vieţii spirituale  mai multă credibilitate decât celei trupeşti. Trupul este doar o gazdă a sufletului, care în momentul când „ chiriaşul” îl părăseşte se întoarce la stadiul iniţial, acela de ţărână. „ Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului”, spunea părintele Arsenie Boca în predicile sale.

Pentru a mai atenua din chinurile iadului, pe care le merităm  cu prisosinţă ca urmare a fărădelegilor pe care le săvârşim în scurta viaţă terestră, care ni s-a dat prin voinţa divină,  Dumnezeu, prin singurul său Fiu, ne-a arătat mai multe posibilităţi, dintre care  postul şi rugăciunea. Trupul şi sufletul au nevoie de purificare;  unul prin post şi celălalt prin rugăciune. În cartea a-4-a „ Povestiri pentru copii” a Arhim. Cleopa Ilie,  citind  „ Cum a fost izbăvit un oştean de la moarte” , am aflat cât de mare este puterea rugăciunii celor rămaşi în viaţă pentru un suflet plecat în lumea de DINCOLO.

În urma unui război între greci şi perşi, perşii, chiar dacă nu i-au învins pe greci, au luat prizonieri, pe care i-au pus la cele mai grele munci. Ca să scape de ei, i-a pus să sape un tunel, în speranţa că acesta se va prăbuşi şi prizonierii vor muri. Asta s-a întâmplat, doar că unul  a rămas în viaţă, prins între vârfurile a două stânci. În bezna întunericului de sub pământ, omul a început să se roage: “ Doamne, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poţi să mă scoţi de aici, iar dacă nu, facă-se voia Ta.”

După terminarea războiului, unul din tovarăşii lui de arme s-a dus la femeia lui şi i-a dat veste că soţul ei a murit. Femeia, credincioasă fiind, s-a gândit:” Să-i fac parastasele, dacă a murit, şi pe urmă îi voi face şi praznic la 40 de zile.”  Şi aşa femeia ducea în fiecare zi la biserică o prescură, un sfert de litru de vin şi câteva lumânărele pentru pomenirea celui pe care ea îl considera mort. În acest timp, acela  stătea, săracul, nemâncat, gata-gata să moară de foame, rugându-se necontenit la Dumnezeu, când vede, deodată, că intră un tânăr, nu ştia pe unde, în mână cu o sticluţă cu vin, o prescură şi nişte lumânări aprinse. Speriat l-a întrebat dacă este Mâtuitorul Hristos. Şi tânărul i-a spus: “ Nu. Eu sunt îngerul tău păzitor al vieţii tale şi acestea ţi le-atrimis soţia ta astăzi la biserică şi Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă eşti în viaţă, să ţi le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primeşti lumina cea veşnică.”  Şi omul prins în pântecele pămâtului, după ce a prins curaj, a început să mănânce, gândindu-se că 40 de zile va avea hrană, dar după aceea ce se va întâmpla. Şi 20 de zile s-a hrănit cu ceea ce-i aducea îngerul de la nevasta credincioasă care respecta rânduielile pentru morţi. În a 20-a zi, nevasta, pentru că avea multe treburi de făcut, cu copiii, cu vaca de dus la cireadă, nu a mai dus cele trebuincioase la biserică, dar a dus în următoarea zi de două ori mai mult decât ducea. Şi intrase soţul ei, aflat în adâncul pământului, în mare grijă că femeia l-a uitat, dar nu mică i-a fost bucuria când îngerul a revenit. Femeia a continuat  timp de 40 de zile să ducă jertfă la biserică pentru bărbatul ei, fără să bănuiască că acesta trăieşte. Şi scrie părintele Cleopa:” Iar în ziua a  40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spântecat muntele în două, l-a luat şi l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul său.”

Uimită a fost femeia, care se întorcea de la biserică, când l-a văzut, uimiţi au fost toţi cei care au aflat de minunea acesta. Şi părintele Cleopa încheie povestirea: “ Când s-a auzit de minunea aceasta, l-a chemat preotul pe acel ostaş la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Şi i-a povestit acela toate de la capăt, şi s-a scris istoria aceasta ca să ştie toţi puterea rugăciunii.

            Aşa şi la noi, oare de câte ori s-au rugat şi s-au jertfit pentru noi tata şi mama? Oare nu credinţa lor curată şi lacrimile lor ne-au făcut de atâtea ori sănătoşi, ne-au ajutat în necazurile vieţii, ne-au întărit în credinţă şi ne-au ţinut aproape de Hristos? Să ne rugăm şi noi cu credinţă pentru părinţii noştri, pentru fraţii noştri, pentru cei bolnavi şi pentru cei în primejdii. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toţi oamenii, pentru cei vii şi pentru cei morţi, şi pentru credinţa şi dragostea noastră îi va milui Dumnezeu.”

Cel care citeşte această povestire îşi dă seama că de el depinde, în mare măsură, mântuirea sufletelor celor plecaţi în lumea nevăzută, dar percepută spiritual, asta numai dacă crede că există  viaţă dincolo de moarte.

Blaise Pascal, matematician, fizician, filozof francez, (1623-1662), în urma unei revelaţii religioase, cugeta “ Dacă crezi în Dumnezeu şi nu există, nu ai pierdut nimic, dar dacă nu crezi în Dumnezeu şi Dumnezeu există, ai pierdut totul.”

Orice bun creştin, când merge la biserică, se roagă pentru cei vii şi pentru cei morţi, aprinde lumânări în locurile special amenajate, se închină cu evlavie când preotul citeşte pomelnicul în altar. În calendarul ortodox sunt trecute momente din an- moşii de iarnă, de vară şi de toamnă, sau perioade – cele patru posturi, în care cei cu o educaţie religioasă mai serioasă, cu prezenţă mai bună la Sfânta Liturghie  şi care nu se gândesc la păcatele preotului, ci numai la cele personale, au o trăire spirituală mai puternică.

Cu o zi înainte de lăsatul secului de carne pentru marele post al Învierii Domnului, 18 feb. 2017, au fost Moşii de iarnă, când biserica Buna Vestire din parohia Verneşti 2  s-a umplut de enoriaşi veniţi cu panere/coşuleţe în care erau cele trebuincioase pentru sufletele răposate: coliva din grâul fiert, în care ardeau lumânările aprinse, colacul şi prescura,  vinul-simbol al aromelor sau miresmelor ca şi al balsamului cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.

După terminarea slujbei religioase şi citirea pomelnicelor cu numele celor plecaţi din lumea asta, se cântă Veşnică pomenire şi în acelaşi timp fiecare ţine de panerul lui şi al vecinului şi-l  leagănă, această legănare şi ţinere de colivă fiind expresia legăturii sau comuniunii  sufleteşti cu cei decedaţi. La biserica noastră spaţuil este mic pentru astfel de momente şi atunci ieşim în curtea lăcaşului de cult, ne înşirăm cam până la poartă, ţinem de panere/coşuleţe, cântăm Veşnică pomenire, după care preotul trece pe la fiecare să toarne vin peste colivă.

Aşa s-a întâmplat şi la Moşii de iarnă de anul acesta, după care fiecare a dat de pomană pungile cu merinde pe care le-a pregătit, după posibilităţi. Nu poate o văduvă cu o pensie de CAP să pună în pungă atâtea sortimente cât îşi permite o persoană cu un salariu mare sau o pensie mare sau alte surse financiare. Pentru sufletul celor decedaţi sunt de ajuns elementele de bază: coliva, vinul, prescura şi lumina; asta trebuie să înţeleagă cei care spun că nu fac sâmbetele în Postul mare, în care suntem déjà,  pentru că nu au bani să pregătească pungile pe care ar trebui să le împartă. Femeia din povestirea părintelui Cleopa nu şi-a salvat bărbatul pe care-l credea mort ducând la biserică fel de fel de mâncăruri. Nu, ci ducând numai strictul necesar: colivă, vin, prescură, lumânări. Dar  mai importantă decât toate este rugăciunea pe care fiecare dintre noi o zice în faţa icoanei singur doar cu Dumnezeu, sau în comuniune în casa Domnului de câte ori clopotele bisericii ne cheamă la Sfânta liturghie.

“ Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea  Lui e ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiească, ieşirea în lumina veacului viitor.” ( Arsenie Boca)

Autor: Georgeta  Tudor, Curierul zoreștean, Spiritualitate

by

Referinţă Bibliografică

Puterea rugăciunii/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 februarie 2023