Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Recenzie – Pașcu Balaci, Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete, Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca, 2023, 473 pagini…

Recenzie – Pașcu Balaci, Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete, Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca, 2023, 473 pagini…

Recenzie – Pașcu Balaci, Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete, Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca, 2023, 473 pagini…


“Când vezi Sfânta Scriptură vezi un munte, e muntele din Isaia 2, e Sionul binecuvântării întru Legea Domnului, de aceea nu voi încerca să surprind toate structurile poetice desfășurate aici de cinstitul autor, ci doar să-i dau ceea ce este drept, ori de drept, domnia sa fiind avocat de profesie, și eu receptând această lucrare ca pe o deplin credibilă pledoarie pentru dovedirea veșniciei Cuvântului și a înveșnicirii încuvântatului. …Văd în poezia domnului Pașcu această pozitivitate ca o cale a plinirii unui chatarsis ce l-a adus la limanul lin a cuvântului. E, în fapt, o pasha/Pascu, o trecere de la moarte la viață, de la cuvintele ce mor la cuvântul/cuvintele cele veșnice care marchează prin dublul șapte voia desăvârșită a Creatorului de a-și plini cuvântul, neschimbabilitatea voii sale…Laudă lui, laudă peshahului Pașcu!” (Fragment din prefața Pr. Prof. Dr. Ioan Chirilă).
Se spune că talentul, fie el artistic, literar, poetic, oratoric, dar nu numai, se împlineşte în, şi întrece doar de “harul iubirii, dragostei, milei, bunătăţii şi căldurii omeneşti de nestins”. Însă, zicem noi, şi de curaşul şi asumarea spontaneităţii, sincerităţii, libertăţii, responsabile, de exprimare, de dovedirea abisurilor judecăţii, urate şi murdare, duhninde, ale atâtor decidenţi şi pretinşi eminenţi ai credinţei, cea din “vitraliile” şi limba(jul) căutării greşite, iresponsabile, şi, cu asupra de măsură, din cel al superbiei. Şi, pentru că am cerut, la un moment dat, illo tempore, “învaţă calea, rosteşte încă nerostitul, scrie încă nescrisul; dezleagă şi împărtăşeşte taina, care este mai mult decât “umbra memoriei” şi subtitlul unor gânduri, semănând a destin care se împarte între rugăciune şi melancolie; adaugă ştiinţei adevărul, acurateţea şi sobrietatea limbii vorbite odată de Dumnezeu şi mai lasă altfel de replici, spre a se opri naufragiul adevărului”, ei bine, de atunci, el, care înţelege mai bine decât noi, marile semnificaţii, tot (mai) scrie.
Cu alte cuvinte, calea livrescă (unică) şi scriitoricească a domnului Pașcu Balaci a aureolat, întâi de toate, printr-o “curiozitate culturală insaţiabilă” care a dus la o “structură spirituală caleidoscopică” şi, apoi, prin neîncetata, necontenita şi continua “reconstrucţie” intelectuală şi teologică, ajungând la nivelul de la care poate emite sau decretal; tocmai pentru că a dobândit sau căpătat convingerea şi certitudinea că biblia și teologia este poezia și ştiinţa – capodoperă a cunoaşterii şi a devenirii ori salvării în interiorul culturii. Acest fapt şi pentru că, în timp ce teologia este, deseori, ţinta insolenţei, indolenţei şi ignoranţei, din chiar pricina excesului de claritate sau limpezime, fidelitate şi adevăr, in actu, filosofia poate fi suspectată, ciclic, de precaritatea şi preaversatilitatea conştiinţei directorilor, diortositorilor, tălmăcitorilor, reformatorilor şi intruşilor ei.
Altfel spus, scriptura, teologia are bază, fundament şi temelie, fiind calea prin care intri în viaţa, câtă vreme filosofia se statuează în incert, conducând mai mereu într-un teren sau tărâm hibrid, cu ascendenţă greu definibilă şi previzibilă…
În altă ordine de idei, plecând de la cele 300 de sonete ale autorului și, schimbând, puțin registrul dezbaterii noastre, vom remarca și sublinia că, spre deosebire de clasicul lirimului european, poezia, biblică ori scripturistică a vechiului testament însumează o serie de particularități singularizate. Una dintre ele, ritmul, nu se pliază pe varianta clasică a picioarelor metrice ci pe un sistem tonal, normativ mai târziu în cercetarea medieval. Această formă poetică, oarecum neconformă și atipică, a fost asimiulată ulterior de literatura patristică din primele veacuri și mai apoi transferată în poezia liturgică. În toate formele sale poezia biblică ori scripturistică păstrează ca specificitate paralelismul simbolistic și conceptual.
De asemenea, Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în ciuda prezenței sale discrete la prima vedere, joacă în Biserica Ortodoxă un rol important. Accentul se pune în mod deosebit pe Psaltire, dar, pe de altă parte, se constată și folosirea destul de limitată în cult a celorlalte cărți. Credincioșii ortodocși sunt mai puțin obișnuiți cu lectura și studiul biblic decât este, de pildă, lumea iudaismului ortodox sau cea protestantă. Totuși, în Ortodoxie s-a păstrat un respect profund față de Scriptură. Chiar și în spațiul academic, Ortodoxia a rămas destul de precaută față de maniera critică dezvoltată în Apus, atât de către vechii protestanți, cât și, ulterior, de către catolici. Modul specific al ortodocșilor de a se raporta la Scriptură este prin „lupa” Sfinților Părinți, chiar dacă prin aceasta sunt lăsate deoparte unele întrebări care ar putea frământa mințile moderne.
Poezia canonică a textului sacru scripturistic începe să se identifice fragmentar în Pentateuh și mai apoi în cărțile istorice, „răspândită din antologiile preexilice, până la alcătuirile profetice ale lui Isaia 40-60 și Iov”. În funcție de subiectul abordat, poezia biblică a Vechiului Testament s-a conturat treptat în genuri lirice, conturându-se astfel: imnuri de laudă, plângeri sau lamentații (ex.: Plângerile lui Ieremia), mulțu¬miri și cântece de încre¬dințare, până la Psalmii împărătești. Ca expresie lingvistică, poezia Sfintei Scripturi a fost integrată treptat în rânduiala cultică, deosebindu-se tot mai mult de clasicele com¬poziții din afara spaţiului sacru. Vom analiza în cele ce urmea¬ză câteva aspecte de specificitate desprinse din compoziţia textului sacru al Scripturii.

Cheia exegetică a poeziei biblice

În primul rând, trebuie să avem în vedere forma și posi¬bilitățile de interpretare sau, mai bine zis, cheia exegetică prin care se exprimă poezia biblică. Urmând istoria interpretării textului biblic de factură poetică, lingvistica şi hermeneutica biblică s-au concentrat într-o primă etapă spre ordonarea formatului stihometric din locaţiile scripturistice existente. Pe lângă formele clasice de expunere şi expri¬mare a textului biblic (aramaică, greacă, latină sau siriacă – ¬caracterizate ca fiind „insensibile formei poetice”), regula formatului stihometric devenea accesibilă prin intermediul traducerilor moderne, cum ar fi de pildă cazul traducerilor englezeşti (cele mai uzuale astăzi mediilor protestante şi neoprotestante). „Versiunile ERV (English Revised Version) și ASV (American Standard Version) au publicat cărțile poetice în transpunerea stihometrică, însă a rămas pentru RSV (Revised Standard Version) să împlinească întocmai poeziile. Aceasta a constituit o contribuție particulară pentru o înțelegere aparte a Profeților” (The Interpreter’s Dictionary of the Bible. An Illustrated Encyclopedia, in four volumes, New York, Abingdon Press, Nashville, 1962, pp. 829-830).

Paralelelismul biblic în abordarea poetică

Formele de interpretare pentru poezia biblică ori scrispturistică se raportează în principal la conceptul abordării paralele. De aici se desprind o serie de specificități și subabordări, cu adaptare la text și particularizare contextuală. Particularitate moștenită din tradiția iudaică, paralelismul biblic include o serie întreagă de paradoxuri și antiteze, legate obligatoriu ca interpretare unele de altele. Fiecare paralelism se raportează în principal la o notă de bază, aceasta fiind în genere elementul constitutiv și firul roșu al întregului text poetic. Prin acest „stih” (din gr. stich; lat. versus – rând, linie) se exprimă unitatea gramaticală și sintactică a întregii poezii. Prin extensie, această formă de unitate sintactică poate încorpora chiar două sau trei stihuri.
O primă formă de interpretare în poezia biblică se identifică drept „paralelism sinonimic”, fiind în acelaşi timp cel mai simplu și cel mai ușor de recunoscut. Este vorba despre preluarea repetitivă a aceluiași laitmotiv în formă lexicală diferită, pentru două sau mai multe stihuri. Avem, de pildă, exemplul Psalmului 23, vv. 1-2, unde termenul dominant (sau cel la care se face referire) este „pământ(ul)”: „Al Domnului este pământul şi ¬plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea./ Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el”. După cum se poate bine observa şi din alte exemple relevante, mare parte a paralelismelor sinonimice nu sunt perfect sincronizate din punct de vedere etimologic, deducându-se mai degrabă din context.
O a doua formă de paralelism în poezia biblică este cea „antitetică”. Este lesne de înțeles că în această formă regăsim îmbrăcate și exprimate ideile opuse sau antitezele poetice. Putem aduce câteva exemple relevante din Psalmi și din Cartea Proverbelor: „Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri” (Ps. 1, 6)/ „Strălucirea unui rege se sprijină pe mulţimea poporului, iar lipsa de supuşi este pieirea prinţului” (Solomon 14, 28); „Faima celor tineri este puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor cărunt” (Solomon 20, 28). Asemenea paralelismului sinonimic, și cel antitetic poate fi exclusiv exprimat etimologic (cuprinzând în mod limpede antiteze lingvistice) sau poate fi dedus din context.
Cea de-a treia formă de abordare literar-lingvistică a textului sacru poetic se identifică în paralelismul sintetic sau formal. În acest stadiu se apelează la o analiză generică a formei, căutându-se o echivalență sintactică a celor două stihuri învecinate. Această metodă nu evidenţiază foarte concret elementele comparative, căutând mai degrabă definirea metrică a stihurilor. Aspectul stilistic începe să devină sesizabil prin intermediul accentelor masoretice, calculate de specialişti prin raportare la picioarele metrice încorporate în versetele textului biblic.

“Genuri lirice” în poezia biblică ori scripturistică

Aplicabilitatea practică a poeziei biblice ori scripturistice incumbă mai ales o asimilare existenţială. „Dicţionarul Biblic” deosebeşte aici mai multe genuri lirice, compatibile prin excelenţă cu textul sacru. În prima categorie avem „fragmentele poetice”, constând în diferite inserţiuni cuprinse în special în Pentateuh. Exemplificativ avem: „Cântarea lui Lameh”
(cf. Fac. 4, 23-24); „Cântarea lui Miriam” (cf. Exod 15, 20-21); „Cântecul Arcei” (cf. Num. 10, 35-36); „Cântecul binelui” (cf. Num. 21, 17-18) etc.
Un alt gen al poeziei biblice se regăseşte în „antologii”, cuprinzând de data aceasta o structură lirică mult mai complexă, transpusă în echivalentul unei „cărţi” în care se deosebesc o serie de întâmplări complexe şi diferit poziţionate istoric. În „Cartea lui Iisus Sirah” se vorbeşte, pe de o parte, despre Iosua, care a oprit în loc luna şi soarele „până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor” (cf. Ios. 10, 13) şi, pe de altă parte, de David, care „a plâns pentru Saul şi pentru Ionatan” (cf. II Sam. 1, 17).
Tipurile recurente şi nerecurente sunt legate în principal de marile evenimente din viaţa omului: naştere, căsătorie şi moarte. Aici putem identifica uşor specificul ritualic al poeziei biblice vechi-testamentare, aşa cum apare, de pildă, în „Cântarea lui Debora” (cf. Judecători 5).
Tipul secular sau laic se raportează la fenomenele sociale din afara spaţiului sacru, în contextul profan, cum sunt „cântecul recoltei” (cf. Isaia 5, 1-7), anumite plângeri funebre (Ier. 9, 17-22), odele de biruinţă (cf. Is. 63, 1-6) sau neînţelegerile (Is. 45, 20-21; Mih. 1, 1-7).
Genul sacru sau liturgic poartă în cea mai mare parte a sa responsabilitatea de practică ritualică, poezia sacră fiind confirmată cu titlul de cântare psalmodică. Şi de aici se desprind mai multe criterii de particularizare, reţinând în special contextul predilect al folosirii sale cultice.
Nu în ultimul rând este necesar să amintim ca specie a lirismului biblic „poezia profetică”. Având rolul predilect de a transmite şi interpreta (după putinţă) lucrarea şi voinţa dumnezeiască, această manifestare revelată a poeziei biblice se deosebeşte de formele sacramentale şi sapienţiale tocmai prin faptul că mesajul ei conţine rezolvarea divină pentru „momentul social, politic şi religios de criză, atunci când cineva este nevoit să decidă asupra destinului oamenilor şi popoarelor”.
În concluzie, expunerea credinţei, contestarea, specularea, răstălmăcirea, deturnarea, denaturarea ei versus reiterarea nostalgică, nevoia şi visul unei epifanii/teofanii şi ulterioare anastasii, tocmai spre a o scăpa de formularistica aplatizării şi (de) reducţionismul afectiv – sentimental şi mental, îl determină pe vrednicul autor, să adordeze, să elaboreze şi să ordoneze sui generis implicarea, vitalitatea, vigoarea, realitatea, probitatea, irepresibilitatea, generozitatea, înrădăcinarea, intimitatea, taina, misterul şi paradoxul credinţei, ca imagine divină în facerea şi refacerea istoriei”. Şi a sublinia, ferm şi apăsat, că doar credinţa (numai credinţa în Dumnezeu iar nu credinţele) este aceea care dirijează toată energia (resursa vitală), spre eliberarea persoanei de limitele şi ecartul univesrului fizic; credinţa fiind, deci, “înţelegerea şi trăirea, adică, deplinătatea adevărului şi a vieţii”.
Iar credinciosul fiind inspirat şi proniat, călăuzit sau îndrumat la înţelegere, prudenţă ori precauţie, inclusiv poetul, scriitorul Pașcu Balaci, tocmai spre a (se) evita (lucru de care nu se dezic ateismul şi alte credinţe) “Judecăţile de valoare scrâşnite şi (s)forţarea limitelor fantasticului; şi a trăi sau a înţelege, cu calm, echilibru, luciditate, discernământ şi atâta luare aminte, cântecul de izbândă, victorie, biruinţă şi (de) slavă şi “cine/ce suntem” din întâlnirea genuine şi providenţială cu universal de forme şi aspiraţii ale unei minunate schimbări, taborice, la faţă, semnalate ori reflectate între multe altele, aici, în fascinantele sonete.
Dincolo de toate acestea, așa cum face de câte ori are ocazia, scriitorul Pașcu Balaci se întoarce la origini, la el acasă, în Țara Beiușului, pentru a explica de unde își trage seva și ceea ce îl inspiră în multipremiatele sale opera, cum, iată, o face, bunăoară și, acum, cu această binecuvântată ocazie.
“…Mama era foarte religioasă. Am avut și sansa de a face studiile la liceul din Beiuș. În cea mai grea clasă, casa a IX, pentru că noi veneam cu un nivel de cunoștințe redus și deodată am nimerit la Universitatea Bihorului. Când urcam scările la laclasa a IX-a C făceam cruce la Maica Domnului pe care comuniștii uitaseră să o înlăture. După instalarea comunismului, portretele marilor noștri episcopi greco-catolici au fost înlocuite cu: Marx, Engels, Lenin și Stalin. Și elevii de la Beiuș ca să râdă de noii episcopi comuniști îi numeau: Barbă Albă, Barbă Neagră, Barbă Cioc, Barbă Deloc … Această carte s-a născut din frica mea de moarte în timpul pandemiei. Nu m-am vaccinat, Antița a stăruit să nu mă duc la vaccin și bine a făcut..Am fost și bolnav, dar am biruit boala. Dar frica de moarte am trăit-o și am scris și niște sonete în timpul pandemiei pe care domnul Ioan Moldovan mi le-a publicat în Revista Familia..Era o teroare, era o teroare a morții, erau străzile pustii. Era ceva de neînțeles și această teamă am simtit-o până în măduva ființei mele. Am recitit Biblia, ne rugam în fiecare seară, eu și cu Antița. Și iată a trecut un an de când m-am întors din Israel, din Țara Sfântă, și bine am făcut că iată ce se întâmplă acolo azi. Am fost și în Israel, am trăit cu această frică de moarte și iată că rezultatul e această carte cu 300 de sonete ale Vechiului Testament. Unii au spus că mai bine spuneai 300 de sonete revelate din Vechiul Testament, acum nu pot să spun că a fost o revelație, fiindcă mai ales sfinții trăiesc o revelație, una e revelația, alta e relevația. Am vorbit și cu Editura Școala Ardeleană de la Cluj și am convenit ca forma să fie mai simplă: relevat… Am scris aceste poeme într-un iureș, cred că vreme de patru luni am scris aceste sonete. Eram cu adevărat inspirat și am și scris cu bucurie, înconjurat de 7 Biblii, 7 ediții. Am căutat să surprind toate evenimentele care sunt cuprinse în Vechiul Testament de la Geneză și până la sfârșit” a spus Pașcu Balaci cu prilejul lansării, la Oradea, a acestui volum minunat și deosebit.
Altiminteri, în încheiere, vom sublinia faptul că, volumul ori cartea domnului Pașcu Balaci reprezintă, ca şi celelelalte lucrări ale sale, pentru cultura (inclusiv cea teologică) românească, atât un catalizator de stare meditative sau reflexiv, cât şi un suport veritabil pentru consolidarea, întărirea în credinţă şi sporirea, progresul ori creşterea în virtute!…
Încă odată, adresez sincere felicitări, alese aprecieri şi urări de multe împliniri şi deosebite succese, în continuare, harnicului şi vrednicului scriitor, poet și teolog – Pașcu Balaci!…


Dr. Stelian Gomboş


https://steliangombos.wordpress.com/

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

Stelian Gombos – Scurta prezentare – Nascut la 08.07.1977, in municipiul Oradea, judetul Bihor – Teolog, jurist si publicist – Absolvent a doua facultati: Teologie si Drept – Absolvent a multiple si diferite cursuri, stagii si sesiuni de pregatire precum si a numeroase studii, postuniversitare, masterale, de specialitate, atat in tara cat si in strainatate – Doctor in Teologie – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) din cadrul Guvernului Romaniei – Autor si coautor a 30 de carti sau volume de profil – Autor a numeroase studii de specialitate, lucrari, articole, eseuri, interviuri si recenzii – Initiator, organizator si coordonator a numeroase conferinte, seri duhovnicesti si evenimente spiritual – culturale – Participant la foarte multe simpozioane, conferinte, seri duhovnicesti si manifestari cultural – spirituale – Initiator, organizator, realizator si coordonator a numaroase proiecte, activitati sau campanii social – umanitare precum si actiuni sau proiecte caritativ – filantropice – Colaborator si participant la realizarea si desfasurarea a diferite evenimente cultural – spirituale, proiecte si evenimente social – umanitare sau comunitare – Membru a diferite organizatii, asociatii sau fundatii cultural – spirituale sau comunitar – sociale – Bun comunicator, colaborator, initiator, organizator, coordonator, orator, scriitor si vorbitor!… Eseurile: „Punct si de la capat ori ba?!”, „Romania in si din noi”, „A fi ortodox astazi!”, „Cand m-am intors acasa”, „Cine arunca primul cu piatra?!”, „Ipocrizia”, „Recunostinta”, „Dreapta socoteala”, „Incercarile vietii”, „Judecata”, „Constiinta”, „Preotul”, „Credinta”, „Pocainta”, „Rabdarea”, „Sinceritatea”, „Curajul”, „Unitatea”, „Demnitatea” si „Identitatea”, „Treizeci de ani de la Revolutie”, „Normalitatea” si „Schimbarea”, „Simplitatea” si „Intalnirea” precum si multe altele sunt tot atatea fericite prilejuri sau binecuvantate ocazii de a constitui obiectul sau subiectul unei intalniri, prelegeri, meditatii, discurs, carte ori conferinta, la care va fac aleasa poftire pentru a organiza si, deci, a fi laolalta/impreuna, spre a impartasi, in mod concret, asemenea valori sanatoase si principii comune, in acest an, cu care ne-a (mai) inzestrat, miluit si binecuvantat Dumnezeu!… Asadar, va stau la dispozitie, cu aleasa pretuire si deosebita consideratie!… Pastram legatura!… Dumnezeu sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!… @Stelian Gombos Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.