REFLEXE AUTUMNALE
Toamna a mușcat flămândă
verdele crud al pădurii
alungând și cântătorii,
a rămas tăcerea surdă.
Orizontul se pălește,
ofiliți trag ca să moară
trandafiri căzuți pe scară,
teiul ruginit tânjește.
Ceața rece cenușie
fruntea munților coboară,
dimineața își strecoară
roua-n frunza cafenie.
Iazul de la capul morii
a secat,acum e baltă,
învârtește azi de roată
numai grijile uitării.
Florile topite-n vară
își frâng trupul în țărână,
frunzele sub pomi suspină,
arămiul să le doară.
Vreo doi greieri singuratici
rămași văduvi de-astă vară
în concertul lor de seară
au trei spectatori apatici.
Doar o buhă-n toiul nopții
își mai caută pereche
și ridică o ureche
să audă somnul bolții…
Iar sinistra ei chemare
spintecă negura sorții
strecurând stigmatul morții
în tăcute felinare.