Caricaturist, artist plastic de o deosebită forţă şi valoare. Îl cunoaştem şi din paginile fostei reviste israeliene (de excelenţă!) „Minimum”, a regretatului Al. Mirodan. A apărut şi-n alte publicaţii de prestigiu, internaţionale: „Punch” (Marea Britanie), „Pardon”, „Euelenspiegel” (Germania), „Plante” (Cuba), „Cartoon&Caricature” (Iran), „Euro Jeux&Gag” (Franta) şi încă multe altele. Membru în jurii internaţionale. A primit peste 100 de premii internaţionale. Profesor de desen (absolvent al Institutului „Ion Andreescu” din Cluj). Are 77 de ani şi e băcăuan mereu! A primit, nu de multă vreme, MENŢIUNEA SPECIALĂ A COMISIEI UNESCO pentru ISRAEL, în cadrul Festivalului organizat de Primăria municipiului Haifa, cu sprijinul amintitei Comisii, Ministerul Educaţiei din Israel, Asociaţia Caricaturiştilor „Pencom”, Asociaţia Pictorilor şi Sculptorilor din Israel, Asociaţia Ziariştilor din Haifa şi Nordul Israelului, „Cartonium” – Clubul Internaţional al Caricaturiştilor.
Constantin CIOSU: … Din principiu, doar ştiţi, nu dau interviuri. Asta ar contrazice modestia mea, structura mea intimă. Eu mă exprim mult mai bine prin desene, nu prin cuvinte. Nu mi se potriveşte. Cum însă pe noi ne leagă o tinereţe şi o apreciere reciprocă de-o viaţă, fac un efort, răspund, dacă mă-ntrebaţi.
Roni CĂCIULARU: Mulţumesc! Desigur, multă lume ştie azi că sunteţi „un vârf” al artei plastice în domeniul caricaturii rafinate, distilate, inteligente (şi superioare celei gazetăreşti, pe care, însă, n-o neglijaţi). În succintul preambul de prezentare de mai sus, n-am reuşit, desigur, să redau farmecul, savoarea şi strălucirea desenelor dumneavoastră. Premiile, alegerea în jurii internaţionale, solicitările presei, culegerile de desene, toate confirmă valoarea talentului numit Constantin Ciosu. Când însă stai în faţă cu unul din pamfletele plastice, sau cu un desen cu tâlc filozofic, aureolat de un umor subţire şi relevant, având aceeaşi semnătură, poţi simţi plăcerea adevărată a contactului cu Arta adevărată. Vi se cuvine, deci, domnule Ciosu o anume formulă adresativă, şi-mi acord cinstea de a v-o fi adresat eu, cel dintâi, în scris: „Maestre”! După cum, tot eu am fost singurul care, cândva, de mult, v-am solicitat să colaboraţi cu mine, pentru ziarul şi secţia unde lucram, în Bacăul vechi şi minunat. (Minunat, căci era parte din tinereţea noastră!). De atunci a trecut, cum să zic?, o viaţă. Intre timp, maestre Ciosu, v-aţi definitivat ca artist şi, totodată, ca om, cu un anumit fel de a fi. Deci, iată că vă întreb: ce fel de om sunteţi?
Constantin CIOSU: Sunt cam acelaşi pe care l-aţi cunoscut. Poate mai exigent cu oamenii, cu arta; poate mai experimentat… Dumneavoastră mă gratulaţi cu „maestre” şi asta mă pune-n încurcătură, încât mă-ntreb şi eu, ce fel de om oi fi?… După o atentă meditaţie vă pot spune cu certitudine: sunt un om normal. Un om care se simte cel mai bine la masa lui de lucru.
Roni CĂCIULARU: Cum munciţi? Cum creaţi? Cum se naşte o idee pentru un desen, pentru desenul care vă iese din peniţă?
Constantin CIOSU: E vorba de un efort mai mult de gândire, nu tocmai simplu, nici uşor. Eu lucrez aproape permanent, sunt conectat la acest domeniu care mă pasionează şi care a devenit o obişnuinţă, dar şi o plăcere. Creez în funcţie de oportunităţi, pentru presă, pentru expoziţii, pentru concursuri. Ideile, ori apar spontan, ori le caut… Partea cea mai importantă, căreia îi dau toată atenţia, este ca o caricatură să fie cât mai simplă, cu poantă şi dacă se poate, cu mult umor. De fapt, umorul meu nu este unul exploziv, este mai subtil, dar prin mijloace grafice încerc să relev esenţialul, care trebue să exprime mult, cu puţine elemente.
Roni CĂCIULARU: Ziceam că peste noi a cam trecut o viaţă! Dacă vă uitaţi peste umăr, cum aţi defini-o?
Constantin CIOSU: Pentru mine – şi nu numai – viaţa este un dar pe care-l primeşti şi de care trebuie să te bucuri. Şi trebuie s-o trăieşti astfel, încât să nu-ţi pară rău, la o vârstă înaintată că a trecut şi nu ai lăsat ceva bun, pozitiv, în urmă.
Roni CĂCIULARU: Cum sunt oamenii? Dacă e prea general, revin: pe cine simpatizaţi? Pe cine nu?
Constantin CIOSU: Nu am simpatii deosebite, acestea apar sau dispar, în timp, după ce cunoşti mai bine oamenii. Detest, în primul rând, omul nepotrivit la locul care ar trebui să-i fie potrivit şi repudiez, mai ales, perpetuarea acestei practici.
Roni CĂCIULARU: Majoritatea desenelor dumneavoastră sunt pamflete plastice, criticaţi, ironizaţi, combateţi caractere, comportamente, mizerii umane. Să înţeleg că sunteţi un pesimist?
Constantin CIOSU: Nu! Dimpotrivă. Sunt un om optimist. Şi tot sper că se va schimba totul în mai bine. Sunt optimist şi în ce mă priveşte: cred, sper că voi avea satisfacţia să fiu pe deplin mulţumit de ceea ce voi realiza în viitor. Dacă nu eşti optimist, nu poţi progresa, iar pentru mine progresul este foarte important.
Roni CĂCIULARU: Premiile sunt, oarecum, şi nişte unităţi de măsură. Ce sentimente încercaţi când primiţi un premiu? Fiind atât de multe, faptul poate deveni banal…
Constantin CIOSU: Particip mereu, la multe concursuri de caricatură, în ţară şi în străinătate, încă din 1974. Sunt concurent de vreo 40 de ani! Cum ştiţi, cu timpul, au început să apară şi premiile. La vremea aceea, pe la începuturi şi mai apoi, ele însemnau foarte mult pentru mine, mă entuziasmau! Aceste premii s-au înmulţit, spre bucuria mea, dar, aveţi dreptate, acum nu mai sunt atât de entuziasmat, chiar dacă îmi fac plăcere şi mă bucură. De fapt, participarea la diferite concursuri, nu înseamnă numai premii. Ea e şi o recunoaştere a existenţei tale în acest domeniu, beneficiezi de nişte albume cu reproduceri din fiecare expoziţie… Şi, dacă vă interesează, aş mai preciza un aspect: nu cei care au multe premii sunt întotdeauna şi cei mai buni! Asta numai timpul o va stabili. Şi mai e ceva. Unii cred, poate, că dacă ai multe premii, poţi fi bogat. Totuşi, foarte multe premii sunt simbolice. In ce mă priveşte, nu-mi fac iluzii, ca să n-am deziluzii!
Roni CĂCIULARU: Un gând frumos, o dorinţă de-a lui Ciosu, azi, acum… care ar putea fi?
Constantin CIOSU: Aş dori să deschid o expoziţie personală şi-n Bacău, în oraşul meu – ceea ce am amânat până acum.
Roni CĂCIULARU: Cum se poate?!
Constantin CIOSU: Cauza este faptul că „zestrea” mea de desene originale nu e prea bogată; tot ce am realizat, am trimis la concursuri. Nu pot veni în faţa concetăţenilor mei cu ceea ce am expus deja. Dar visul, rămâne şi sper să devină realitate!
Roni CĂCIULARU: Sunteţi un om înalt, fizic vorbind. Asta vă dă o anume uşurinţă în interpretarea realităţii pe care o priviţi, o anume putere de a privi într-o perspectivă mai aparte? Ce credeţi, se transformă oare această dimensiune fizică, într-un avantaj pentru interpretări care ajută la perenitatea produsului creaţiei dvs.? Şi, se naşte încă o-ntrebare: oare aţi privit viaţa, oamenii, mai de sus?
Constantin CIOSU: Nu cred! Chiar dacă am o statură mai „avansată”, îi văd pe oameni ca normali, aşa cum mă consider şi eu. Nu am de ce să mă consider mare. E adevărat că unii sunt chiar mici, şi când „se ajung”, se uită la tine de sus. Nu-i cazul meu. Am dimensiunile adevărate ale vieţii, ale oamenilor. Majoritatea caricaturilor mele sunt fără cuvinte, iar faptele au rezistat timpului, multe din caricaturi ( de pildă, din urmă cu 10, 20 de ani) sunt actuale şi azi. Genul de desene umoristice, satirice – fără text, mi se potriveşte cel mai bine, sunt mai subtile. Care ar fi secretul, numai Dumnezeu poate şti.
Roni CĂCIULARU: Există vreo lacrimă a humorului dumneavoastră? Suferinţa umană intră în viziunea dumneavoastră?
Constantin CIOSU: De multe ori suferinţa umană, da, fără îndoială, intră în creaţia mea, dar tot cu umor, un umor negru, un fel de haz de necaz. Găsesc şi aici aspecte comice, dar suferinţa rămâne împreună cu comicul şi vorbeşte.
Roni CĂCIULARU: Ce credeţi, jigniţi nişte oameni, prin unele dintre pamfletele grafice pe care le realizaţi?
Constantin CIOSU: Caricatura trebuie să critice, ăsta e unul din rosturile ei. Dar nu e voie şi nici nevoie să jigneşti. Desenele mele din presă, chiar dacă erau la adresa unui personaj anume, sus pus, nu au recurs la jigniri, la aluzii referitoare la înfăţişarea fizică, la aspecte intime etc., dar compensează însă printr-un umor altfel direcţionat. N-am avut niciodată vreun reproş, din partea celor nominalizaţi în caricaturile mele.
Roni CĂCIULARU: Care e valoarea umană cea mai de preţ, pe care v-o recunoaşteţi?
Constantin CIOSU: Poate faptul că nu sunt genul de om care nu vrea cu ori ce preţ să ajungă în faţă. Eu am considerat că opera mea trebuie să fie în faţă, nu eu. Şi cred că munca este ce suntem noi şi ce ne înconjoară. Parafrazând aş zice: Unde muncă nu e, nimic nu e!
Roni CĂCIULARU: Ce-aţi vrea să fiţi, dacă n-aţi fi caricaturist?
Constantin CIOSU: Dacă n-aş fi caricaturist, tot caricaturist aş vrea să fiu. Asta pot să fac cel mai bine.
Roni CĂCIULARU: Nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc din nou pentru interviu şi să vă urez, maestre Constantin Ciosu, viaţă lungă, sănătate şi noi premii.
–––––––––––
A consemnat,
Roni CĂCIULARU
Petah Tikva, Israel
1 ianuarie 2016
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..