De ce, frate?
Motto:
„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!”—Alexandru Vlahuţă(scriitor, autor al cărții România Pitorească.)
De ce florile țării noastre
Miros ca-n Raiul lui Hristos?
E pentru că își absorb viața
Din sânge de erou pios!
De ce cascade duruie mereu
Cu unduiri învolburate, urlătoare?
Sunt lacrimile-șmirghel ale văduvei
Cu sufletul cănit, stocit de așteptare…
Iar aerul zvâcnește-arome
De sânge încă proaspăt de eroi
Ce de mânie fierbe, geme
În glia ce-am batjocorit-o noi.
De ce-s codrii noștri bătrâni?
Cu vinele scorțoase-au apărat
Ai patriei dârzi, buni români,
Cu crengile spre cer în rugăciuni!
De ce ne rabdă Dumnezeul milei?
La ale Lui picioare-mpunse,
‘Plecați de-amar, sfinții români,
Tremură-n veșnici plângăciuni!
De-aceea țara noastră, frate
E-a Maicii Domnului Grădină!
De-aceea ea-i o Catedrală
În Europa cea bătrână!
Când vor învia eroii…
Decebal și Burebista,
Cu lup au învins barbarii!
Și-au dat viața-ntreagă țării
“Iaha, upa Teutata!”[1]
Tremură gorunii toți,
Iancu să vină din morți!
Sună goarna-n țări moldave,
‘Nvie Ștefan din ceasloave!
De la Mănăstirea Dealu,
Sar’ pe cal Mihai Viteazu’
Și-i unește pe români
Din Giurgiu pân’ la Cozmîni.
Cuza vine din Bârlad
Și înalță tricolor
Din Chișinău la Arad!
Imnu-l cântă toți în cor!
Ferdinand și cu Maria
De la Argeș ies grăbiți!
În Balcic o inim’ bate
Pentru fiii ei iubiți!
Și Blaga-i la sărbătoare:
“Dodoloață să trăiască,
Țara-mi, România Mare,
Tot mai mult să înflorească!”
Ai neamului nostru sfinți
Au dus în cerul de sus
Limba noastră din părinți!
Cunună pe țar-au pus!
Să iubim eroii țării:
Ei sunt Făt-Frumoșii gliei!
Pe moșia României,
Scris-au foi istoriei!
Cand eroii noști străbuni
Învia-vor din morminte,
Vor fugi mâncând pământul
Cei ce-au umilit românul!
Fons patriae[2]
‘In principio erat Verbum’[3]( Ioan 1,1)
Din șlagăre de veșnic rai,
Născut-a El valah cuvântul
Și nouă ni-l dădu drept grai…
Și fost-au sorții lui Andrei
—Întâi Apostol lui Iisus—
Să ia în vârful undiței
Coada de pește de la Pontus !
Ochii i-s dârzi : oglindă de safir
Plin’ ochi de sfinți și castitate.
Și vezi în chipu-i gălbejit de timp
Anghina unei Românii uscate !
Și boabe roșii-struguri curg
Din ochii mici și scorojiți ;
Chip de Apostol pe pământ—
Tricolor sfânt… tricolor sfânt !
E țara unde osmium—Carpații,
Speți de bătrâni în curcubeu prefac…
Ard în cuptorul inimei nepoții ;
Căci dorul urlă blând în ochi ce tac…
Cu toate astea, România-i
Tărâmul unde toți sunt vii.
Din lacrima vădanei făr’ copii
Răsar’ Eden în cele două
Românii …
Totul la țară e frumos…
Motto : ”Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”-Lucian Blaga
Când printre frunzele de nuc
Se ivește smerit raza
Soarelui – pe cer haiduc,
Pe pământ să-și verse focul; barza
Pui-și grijește drăgostos…
Îi gomoale-ncet, duios…
Totul la țară e frumos…
Totul la țară e frumos…
Cocoșii cântă în sincron
Și florile te-mbată criță…
Ce trai înalt de pension!
Ce liniștită, simplă viață!
Și tu te scoli în mizeul zilii
De vorba dulce a bunicii!
Totul la țară e frumos…
Totul la țară e frumos…
În ușa veche-acu’ stă mama
Cu chip duois de înger Păzitor.
De brâu i-atârnă-n jos sutana
Pare ușoară ca un nor…
Tu sari din pat și o pupi iute
Pe-obrazul cald, brăzdat de cute!
Totul la țară e frumos…
Totul la țară e frumos…
(…)
Dar Soarele- ți spune „Pa pa”
Se-ascunde-acum sfios dup-o tarla.
Și tu începi pe Domnul a ruga:
„Da-mi, Doamne, curăția Ta! ”
Și cad pe-obraz buzele mamei…
Și pleoapele de plumb cad jos.
Totul la țară e frumos…
Totul la țară e… miraculous!
Crâmpeie de românism
Când Dumnezeu scăpat-a niște cer,
Albastru se făcu tot steagul României.
Iar când Andrei încreștina-n Cadrilater,
Lângă azur a apărut și galbenul luminei.
Și-atunci când au murit oștenii,
Sânge a picurat pe stindardul moșiei.
(Stindardul)
*
Triada mândră de culori se unduie,
Sub mângâierea vântului, patetic.
Albastru e credința care mântuie,
Iar galbenul-lumină-n întuneric.
Și roșu – i sângele de-naintași
A căror piepți scuturi au fost,
Ce-au biruit dușmanii veninoși
Și-au liberat pământul nost’!
(Tricolorul)
*
În ia curăției toți românii,
Încinși cu brâul înflorit,
Se iau la mână-n pasul horii
Unindu-se nedespărțit.
(Români)
Simul[4]
Totu-ncepu-ntr-o sear’ albăstrie
≪Sa scriem împreun-o poezie! ≫
Tu prima strofă, eu a doua: ce-armonie…
Să mă citesc, să te citesc… mereu și pe vecie…
Tu să ții pixul, iar eu mâna ta:
Să-mi desenez inima mea în palma ta!
Eu să țin pixul, iar tu mâna mea:
Să-mi înflorești cu zâmbetul tău viața…
Eu, dezmierdându-te cu epitete:
≪Înger firav cu iz de violete! ≫
Tu, comparându-mă cu-n prinț:
Inima-mi galopând ca Bucefal,
mi-o simț’.
S-avem ‘mândoi același ritm:
Iambic in serile când te alint;
Trohaic când tu vei avea
O inimă în plus în cea a ta!
Și să-nchegăm un nou curent:
Împreunismul veșnic! Ca-n balet…
Iubirea noastră-o infinită poezie
Cu rima-mbrățișată și zglobie.
Și dar-ar Dumnezeu ca ist curent
Să-i tragă pe mulți oameni;și încet
Să nu mai fie nicio dezbinare
Ci doar iubire mare și candoare…
O! Și-abia aștept să ne certăm:
Eu, ferecându-ți buzele cu deget gros
Îți voi șopti că doi atomi izbiți,
Nasc un foton prealuminos!
Și la final, citind a noastră poezie,
Ochii lui Hrist cu lacrimi să se moaie;
Să ne deschidă-ncet, la-Mpărăție
Ușa: ≪Luați-o drept moștenire! ≫
Și să rămână-n veci și pururea
A noastră dragoste pe foaie albă!
Să ni se-nveșnicească poezia;
Să fie ca de aur salbă !
Am scris aceste rânduri pe-avion
Și decoland, s-ajungă-n părul tău…
Sau s-o ferec în sticlă albăstruie,
Să îi pun dop, pe mare ca să unduie?
Ori s-angajez drept brav postaș
Un porumbel, în zbor fruntaș?
Dar tot gândindu-mă… mirare!
Mă văd în fața ta
Și tu…
Citindu-mi din a mea scrisoare…
Apele Cernicăi par…
Motto:
“ Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.”-Imnul României.
Apele Cernicăi par
Lacrimi ale Cosânzenei
Care plânge cu amar
Veacul hâd al României!
Și-l bocește cu-necat
Că nimeni astăzi nu cată
Veșnicia de la sat
Și basmul de altădată.
Și acuma Făt-Frumos
Stă răstignit între foi;
Doina viersuie duios
Privind la orfanii goi:
La românii care azi
Au uitat de mândra țară!
Mor eroii noștri dârzi
În mormânt, a doua oară!
Mii de gloanțe mânioase,
Piepturi de români au frânt!
Războaie morții ghețoase,
Bântuit-au nost’ pământ!
Pe pieptul drept front de luptă
Se ducea un alt război:
Inima răzbea, fierbândă
Pentru țară, pentru noi!
Cu sufletul au plătit,
Să facă Rai România!
Cu sânge-o țar-au zidit,
Iar noi părăsim moșia!
Și-au dat viața pentru noi.
Noi, le-ntoarcem spatele!
De necaz că tot plecăm,
Le crapă mormintele!
Ia stă în pod tenebru;
Sus, tricolor zdrențuit
Unduie în vântul sumbru,
Lângă un moș gârbovit.
Cătrănită-i sub icoane:
Căndeluța României.
Nu mai sunt inimi focate
Glia să o reînvie!
Și Împărăteasa lumii,
Coardele-și frânge-n bucăți,
≪Voi, popor slăvit în Ceruri,
Nu uitați a’ voastre neamuri!>>
Inima lui Ștefan-Vodă
Inima lui Ștefan cel Mare
E divizată în patru camere:
Prutul e peretele interventricular.
Iar nordul Țării Fagilor, Bugeacul secular
Sunt atriile sucite.
Ciudată inimă,
Dar totuși bate
Tare.
Ca prin minune.
Și n-ar fi de mirare!
Sufletele moldovenilor au clocotit mereu de credință
Și rugă fără de-ncetare.
Chirurgii războiului au reușit
Să creeze o astfel de inimă.
Ei credeau că așa o vor opri din a pulsa
Sângele lui Ștefan-Voda.
În van.
Sângele românilor și-a săpat căi
Și hrănește cele patru odăi
Ale Sfântului Moldovei.
Chiar dacă părea imposibil
Ca o astfel de inimă să mai vieze
Totuși bătăile ei s-au auzit, se aud
Și se vor auzi pe veci.
Unde?
În sunetul toacăi de la Putna
În cer edenic de Voroneț,
În ropotul copitelor de cai,
În strigătul rărunchilor erorilor
Străpunși de fierul sulițelor,
În ultima suflare pe fumegând ogor
Și-n codrii care de șapte secole îngână
Goarna de luptă a lui Vodă.
Românașe timocean
Ai noștri frați mult prigoniți,
Noi vă iubim cum nu gândiți,
Și-orice ar fi —suntem uniți
De vorba dulce, de credinți!
Căci cârpa veacurilor rele
Nu a putut să șteargă numele
Românilor de peste Dunăre!
Stați tari, statornici, în unire!
Și file aurite-n ispisoc[5]
Slăvesc românii din Timoc!
Nu sunteți doar un uruioc![6]
Sa ardă-n voi al unității foc!
De la Traian, de la străbuni
Ați rezistat printre străini!
Și la Icoane noi cădea-vom
Și soarta voastră vom plângea-o!
Cu cei din Basarabia română,
Să va luați mână cu mână
În horă și în albă ie
Veniți spre-a voastră Românie!
Copii voștri-s giuvaiere:
În suflet le vârâți iubire
De patrie și-ortodoxie !
Și de o Mare Românie!
Fie Dunav[7] cât de mare,
Vom topi aste hotare!
O sa fiți la sărbătoare
Când țara va fi iar mare!
Lacrima maicii Românii
Motto : „România este o ţară înconjurată de români.” (Nicolae Iorga)
La Maica din Icoane vă închin
Și Crucea eu v-am învățat s-o faceți.[8]
Vă pup cu buzele de Soare, lin
Și pleoape vi le-nchid cu vânt senin.
La pieptul meu vă strâng pe toți,
Imnul cel sfânt vi-l cânt patetic[9].
Vă povestesc de daci, romani și moți
Și vă-nvelesc în tricolorul falnic.
Și după ce voi trei ați adormit,
Valahi și moldoveni și ardeleni,
Râuri din albiile mele-au izbucnit:
Plâng pe basarabeni, pe timoceni…
La granițele mele fii așteaptă—
De mii de ani în horă mă-nconjor’:
“Nu ne abandona, mămică sfântă!”
Jelesc, nedrepte gratiile, ‘n cor.
Iar cucul cel din Bucovina verde
Îmi cântă doina legănat și trist
Din Cernăuți în toată România se aude:
“Topi-vom noi hotarul ist[10]!”
Și cerul meu albastru se cutremură
În rugăciunea mea febrilă pentru voi.
Dar munții mei tresaltă și se bucură
Când sfinți români se roagă pentru noi.
Preotul.
Motto : « »Îmi desfac toate brațele inimii și vă strâng în preoția mea ! » »—Părintele Ioan Iovan
Preotul e un cuvânt din rugăciunea
lui Dumnezeu pentru lume.
El e o secundă din ceasul
Veșniciei al Apostolilor Petru și Andrei.
El e degetul tremurand, dar ferm al lui Toma.
Tremurand de emoție că-L atinge pe Hristos,(Ioan 20,27-28)
Dar ferm pentru că e gata să moară pentru El. (Ioan 11,16)
Preotul e venă de Apostol.
E nicovala, scărița și ciocanul
Ale lui Ioan Evanghelistul.(Ioan 13,25)
Iar buzele lui —ale Macii Domnului. (Ioan 2,5)
Iară ieromonahul e un fir din părul
Lui Ioan Botezatorul.
Preotul e ca norii care acoperă munții României
cu patrafirul lor alb, fin, al curăției,
țesut de mâna meșteră a Treimei,[11]
și ascultând Spovedania eroilor români
Ce n-au mai apucat împărtășire
la ultima lor suflare,
la ultima inimii bătaie.
El e un rege Ferdinand care
încercă din răsputeri să țină în unire
inima, mintea si voința, supuse lui Hristos.
Preotul e o noapte (liniștită, cu pace)
și are fața de Lună plină,
care-și ia de la Soare lumină.
Ridurile preotului, însemne ale jertfei,
sunt craterele Lunei.[12]
Iar dacă Dumnezeu e scriitorul,
Sângele lui Hristos —cerneala,
atunci litera mare e preotul,
iar fiecare din literele mici-credinciosul.
. Așa cred că scrie Treimea
din veci în veci, Ortodoxia.
Preotul care Îl are pe Hristos în inimă
Nu e mai mult decât o scoică.
Perliferă.
Fara preot, nu se poate Liturghie,
iar “lumea prin Liturghie se mai ține” (Pr Arsenie Boca)
Fără preot, nu se dă lumii Trup și Sânge.(Matei 14,19)
Iar fără Acelea, lumea moare.(Ioan 6,54,57,58)
Fără preot nu sunt Taine,
iar fără Taine nu avem pe Dumnezeul iubirii
Și singuri ne batem în mâini piroanele pierzării
Și ne răstignim de ușa iadului și a pieirii.
Cum sunt rugăciunile Maicii Domnului pentru lume,
așa e și preotul pentru Biserica pe care o păstorește.
Preotul e acea bucurie a copilului
Care primea o portocală pe vremea comunismului.
Preotul e inima crescută a bunicii
când din străini se-ntorc nepoții.
Duhovnicii sunt Carpații
care stau în calea furtunii
prin rugăciunile înalte ale inimii.
Preotul e o numărătoare
în mâinile unui preșcolar oarecare.
Dar, când tace a mea inspirație
Îmi dau seama că pentru preot nu există comparație.
Horă
≪—Sub piatra grea a vieții răsuflă obosit
Poporul umilinții ce-acum fu biruit!
Și ridicându-mi spada ipocriziei, vai!
Îi voi lua căpățâna ca Basta lui Mihai!
Cu cântece de leagăn și basme de copii
Voi amăgi românul și îl voi adormi.
Va crede că-i sunt mamă— bună și iubitoare :
Sub masca inocenței voi fi învingătoare!
Eu “cântec fericirii” cu drag i-oi recita;
Dar gheara-mi suferinței, încet l-o sufoca!
Cu vorbe dulci ce zboară, suav l-oi îmbăta
Să nu se mai deștepte, să-și uite țara sa!
Prin vis ca fumul negru, îi voi șopti amar:
Românul meu, esti liber: urăște-ți țara,dar!
În foc aruncă-ți ia! Eroii-ț-s în zadar!
Iad iți e România! Vino la mine, dar!>>
Și-ncepe arahnida cu sute de picioare
Românul să-l sufoce, cu pânza-l înfășoare!
Dară din veac e scris că pânza cât de groasă,
Cu-n simplu dat din deget, îndată va fi ștearsă!
“ —Destul!”Se ridicară din mii mormint-eroi!
Cu crucea la subsoară, speriar’ pe zgripțuroi !
Și plini de strălucire, mai că gâdilară
Genele lor lipite ce încă dormitară…
—Scai al pustiirii cu zeci, sute de ghimpi
Ce chinui românii de zeci de răstimpi!
Sculați din morminte ne aflăm acum
Și te vom ucide cât ai spune :”scrum”!
—Eu ți-s Burebista! Iți mai amintești?
Cu steagul din lup, am biruit oști!
Dacia străbună am întemeiat
Ce-acu-n România a reînviat!
—Ego sum Traian[13], Romei împărat!
Și-acestui popor grai latin am dat!
De nu-ți vei lua gheara de pe-al său grumaz
Șaișpe legiuni vor fi-al tău necaz!
—Iară eu sunt Mircea, Bătrân mi se spune:
Învins-am păgânii cu înțelepciune!
Om fi noi puțini, da-mi zice experiența:
Nu contează multul, ci inteligența!
—Io, Ștefan Voievod, spada oi lua din șold
Ș apa Prutului cuminti, seca-va la al meu imbold!
Iar țâi, fiarî hâdî, capu’ ți l-oi zbura:
Cu postu’, rugășiunea din mânăstirea mia!
Cî io făcui Molduova un nou Ierusalim
Undi-nflorirî moaști curati ca un crin!
În mânăstirea mia școlili sî născurî,
Dând la popor iubit un dram di-nvățăturî!
—Aci-s și eu, Avram, suflând tulnic de brad!
Doinița mea valahi o cânt’ de la Brașov pân’ la Arad!
Și-n Țara Moților, ca brazii, românii veșnic vor fi viil!
C-aice-s Dacia străbună, cu Miorița și
ciobanii!
Treimea-ntregitoare cu stindard întreit
Se arătă înaltă și de nebiruit:
Mihai și Cuza stau ‘prejur lui Ferdinand
Tunând cu glas de fier:”—Junctis viribus, frater!”[14]
Ș-Ecaterina vine cu suflet de războinic:
“—Pe-aicea nu se trece!” strigă cu glas puternic!
Din cer, cu chip de sfântă, pe cap având coroană,
Se arătă Maria – Regina:chip d-icoană!
În ia ei curată, cu trenă de mătase,
Părea o lin’ cascadă în șiruri unduioase:
≪Tu, țara mea de glorii, te binecuvântez!
Să ai mirosul florii, din morți să înviezi! ≫
—Deșteaptă-te, române ! Fecioara-s, Maica ta!
Grădina mea-i aicea și-n veci va fi așa!
Căci umărul mi-ii umed de lacrimi de români
Jertfiți pe-altarul luptei, prigoniți de străini!
La inima-mi de mamă din veci se-adună mii
Românii să mă roage să le-ntind miluiri!
Iar eu, cu ochi de rai, speranța le-o răsar!
‘Mpotrivă să le stai, îți spun, e în zadar!
Că scăzură cei buni, răii să mulțâră
De stricară lumea și o împuțâră![15]
Dar Fiul meu e tare și are braț înalt
Poporul să îl scape de orice rău asalt!
De la Nicula, Putna se ridicau călugări
Ce-au scris istorii sfinte românelor meleaguri
Și preoți în stihar luând Crucea drept baltag
O-nfinseră-n tâlhar cum e pe munte steag!
Mii românii din rai, sfințiți se arătară
Privind la neagra fiară, tăios o înfruntară:
≪—Poporul cel valah este credincios
Veșnic doar Treimii și lui Domn Hristos! ≫
Și cade fiara moartă, răpusă de iubirea
A bravilor români ce-au făurit unirea.
Și se trezi poporul, cândva mult umilit :
Acu-i râdea sorocul, căci țara s-a unit!
[1] Strigătulde luptă al dacilor, în limba dacă. [2] (Lat.) =Izvorul patriei [3] (lat.) « La început era Cuvântul »(Ioan 1.1) [4] Simul(lat.) = Împreună [5] ISPISOC=Hrisov, document vechi. [6] URUIOC=Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [7] Dunav= Dunărea în limba sârbă [8] Versurile arată că România a fost din începuturi o țară ortodoxă. [9] Patetic =(Plin de) patos,(Într-un mod) care impresionează,înduioșător,emoționant,cu afectare,emfatic. [10] Ist(reg. Moldova)= acesta [11] Literar : Treimii [12] Literar : Lunii. [13] (lat.) eu sunt Traian [14] (lat.) =unirea face puterea. [15] (din Psalm 13, tradus de Mitr. Dosoftei)
CV Literar
Nume și prenume : Roșca Lucian Andrei
Vârstă : 18 ani
Liceu : Colegiul Național Gheorghe Roșca Codreanu
Localitatea : Bârlad, jud Vaslui.
- Am publicat în revistele online : Glasul Bucovinei, « Hai, România ! » si “Melidonium”
http://zorilebucovinei.com/news/show/3353/
Lucian Roşca – versuri
- Am publicat în revista « Plai străbun. »
- Am publicat în antologia « Lirica unui miez de toamnă » 2021 ASPRA.
- 2021 : primul si al 2-lea nr. al revistei « Cuvântul /The Word / Le Verbe » a Episcopei Române din Canada, poezia « My Father Confessor»
- 2021 : Concursul « Restaurarea ecosistemelor», diploma de excelență.
- 2021 : Concursul de eseuri organizat de Ukrainian Orthodox League (SUA), Premiul 2
- 2021 : « Annual Galla Contest» organizat de Episcopia Ortodoxă a Canadei, Premiul 1.
- 2021 : concursul «Les meilleurs créations des élèves », diploma pentru armonia textului.
- 2020 : concurs de poezie « Sesiunea juniorilor» Vasile Pârvan, Premiul 1
- 2020 : Concurs de eseuri organizat de Ukrainian Orthodox League (SUA), Premiul 2
- 2020 : Simpozion +concurs de eseuri « BibiliaTeca », certificat de laureat.
- 2020 : Concursul « Sfinții închisorilor », Diploma juriului pentru originalitate.
- 2019 : Concurs eseuri « Învierea Domnului – lumină, tradiții și culoare», Premiul 1
- 2018 : Revista școlii gimnaziale « Episcop Iacov Antonovici »Bârlad : « Patriotism și loialitate », « E dreptul tău, copila mea», «Eu îmi creez viitorul», «Spirit românesc», «Oare se poate și altfel ?» și «Pot altfel !»
- 2018 : Concursul «Lumea viitorului », Premiul 1
- 2017 : Concursul « Lumea viitorului » premiul 2
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..