SOARE RĂSARE …
(Plopiș, 10 noiembrie 2019)
Dacă tu privești în zare,
Către culmea dealului,
Vezi un răsărit de soare,
Pentru bucuria ochiului.
Razele sale, parcă aurite,
Se răsfrâng în apa râului,
De toți oamenii iubite,
Spre plăcerea sufletului.
Mesteacănul stă fălos,
Lângă râul liniștit,
Tu să stai la umbră jos
Și să gândești la iubit.
La iubit, la ce-i frumos,
Dar nu la mândruța ta,
La soarele luminous,
Fără el n-am exista.
Să stai bine, să gândești,
Ce-i frumos pe lumea asta,
Dar nu cumva să greșești,
Nu e calul, nici nevasta.
Mai frumoasă ca natura
Și soarele ce răsare,
Nu găsești, numai luna,
Care în zare dispare.
IUBITA MEA …
(Plopiș, 9 noiembrie 2019)
Iubita mea în legănuț,
Îmbrăcată în maramă,
Singură, fără drăguț,
Cu toate că este toamnă.
Frig nu îi este deloc,
Gândul la drăguț îi zboară
Și așteaptă cu mult foc,
Să-l aibă la inimioară.
Că de-o seară și mai bine,
Îl așteaptă în pridvor,
Dar drăguțul nu mai vine,
Nu mai poate de-al lui dor.
Dar așa mai către seară,
Vine al ei bădișor,
Îmbrăcat tot în maramă,
Ca să-i stâmpere din dor.
Și tot lucru merge strună,
După ce a înnoptat,
Cu iubita mea cea bună
Și totul s-a rezolvat.
AI VENIT …
(Plopiș, 8 noiembrie 2019)
Ai venit frumoasă toamnă,
Când te văd îmi dai fiori,
Îmbrăcată ca o doamnă,
Cu strai ca de sărbători.
Lângă apa liniștită,
Te-ai așezat prin copaci,
Tu de mine ești iubită,
Nici nu știi ce să mai faci.
Aici, tu te-ai stabilit,
Nimeni nu te deranjează,
Iar eu am îmbătrânit,
Nimeni nu mă apreciază.
Dar mai sunt și probozât,
De femeile din sat,
Pe care nu le-am iubit
Și amu mi-a fi păcat.
Dar mă duc la spovedit,
La o mândră mănăstire
Și spun tot ce n-am iubit,
Că am fost timid din fire.
RAZĂ DE SOARE …
(Plopiș, 8 noiembrie 2019)
Ce se vede-n depărtare,
În pădurea de stejar?
Este raza de la soare,
Frumuseți așa mai rar.
Dimineața când răsare
Și nu este înnorat,
În pădure este soare,
Frumuseți de neuitat.
Mai frumos ca pe la noi,
Nu găsești pe orișiunde,
În pădure sau zăvoi,
Unde soarele ajunge.
Toate sunt frumoase, tare,
Aici, în țărișoara mea,
Păcat că sunt de vânzare,
Minten nimic nu vom avea.
Doar soarele de pe cer,
Ne rămâne ne vândut,
Pe acela și de-l vor,
Nu îl dăm nici împrumut.
LA PLIMBARE …
(Plopiș, 7 noiembtie 2019)
Sunt acuma la plimbare,
Prin pădure cu mașina,
Cu mândra frumoasă tare,
Chiar acum face cu mâna.
La voi prieteni buni și dragi,
Să vedeți peisaj frumos,
Prin pădurea cea de fagi,
Tot cu omul drăgăstos.
La plimbare am ieșit,
Prin pădurea cea frumoasă,
Nicidecum nu ne-am grăbit,
Ca să ajungem acasă.
Căci pădurea și izvorul,
Îmi sunt prieteni buni la mine,
Aici îmi stâmpăr eu dorul
Și nu mă spune la nime.
Prieten ca și codrul nu-i,
Numai apa și izvorul,
Pe plăcerea omului,
Pe unde mergi cu piciorul.
Dar acum sunt cu mașina
Și cu draga mea nevastă,
Căci s-a ieftinit benzina
Și facem cale întoarsă.
BUFNIȚA …
(Plopiș, 4 noiembrie 2019)
Șade bufnița în pădure,
În scorbura de copac,
Ca cineva să nu-i fure,
Pălăria de pe cap …
Nu se duce după pradă,
Ziua nu vânează, ea,
Merge noaptea să no’ vadă
Ori s-o prindă D.N.A.
Că acei ce fură mult,
Ocrotiți sunt ei de lege,
Ca să fure ne-ntrerupt,
Parcă nimeni nu îi vede.
Ei fură acum de toate,
Nimeni nu îi pedepsește,
Fură ziua și nu-n noapte,
Numai bufnița-i privește.
Îi este frică să nu-i fure,
Scorbura cu casa sa,
Deci, copacul din pădure,
Împreună, cu pălăria.
BATE VÂNTUʹ …
(variantă)
(30 ianuarie 2020, Plopiș – Maramureș)
Bate vântuʹ, bate tare,
Eu am iesit la plimbare,
Nu mai pot să stau în pat.
Că multe gânduri mă bat.
Cum va fi la primăvară,
Că nu-i iarnă amu afară,
Nici nu ninge, nici nu plouă,
Numai parcă pică rouă.
Și tare mi-e frică mie,
Că apă n-o să mai fie,
Nici iarbă, nici floricele,
Numai noaptea mândre, stele.
Degeaba-i noaptea frumoasă,
Iarăși ziua luminoasă,
Dacă ,,Sfântuʹ” nu dă ploaie,
Nimic nu mai crește-n voie.
Și știți de ce dragii mei?
Că suntem, un pic cam răi,
Nu ne place a face pomană,
Se ceartă copii cu mamă.
Haideți toți pe cât putem,
În mai buni să ne schimbăm
Și să facem rugăciuni,
Demonstrăm, suntem creștini.
IMAGINAȚIA …
(31 ianuarie 2020, Plopiș – Maramureș)
Când imaginația e mare,
Prin pădurea cea de fag,
Vezi soarele cum răsare
Prin ușa deschisă larg.
Vezi cum pică frunza toată,
Tu te crezi în casa ta,
Ești puțin îngândurată,
Căci stai numai singurea.
Ușa-i doar în a ta minte,
Ce acum e tulburată,
Nu e ca mai înainte,
Când erai tot diezmierdată.
De prietenul tău iubit,
Care a plecat departe,
Dar să știi, nu a fugit,
El muncește zi și noapte.
El câștigă bani destui
Și când va veni acasă,
Îi sta în brațele lui,
Vrea să te facă mireasă.
Și toate o să fie bine,
Pentru tine, pentru el,
Nu iubește pe oricine,
E deștept și frumușel.
NEVASTA E SUPĂRATĂ …
(31 ianuarie 2020, Plopiș – Maramureș)
Nevasta e supărată,
Că am băut o sticlă cu vin,
A zis: ,,- Nu trebuia toată!”,
Și-amu merg mai câtilin.
Eu îi zic: ,,- Este grija mea!”
Și de cad să nu m-ajute,
O să vină mândruța,
Sau poate chiar și mai multe.
Și să văd ce o să spună,
Când mândrele m-or ajuta,
Ea să stea lîngă fântână,
Apă de băut să-mi dea.
Dar sunt încă în putere
Și de beau și mai mult vin,
Câtilin eu tot voi mere,
Tot cântând și chiotin.
Și voi ajunge acasă,
Fără mândruțele mele,
Cu nevasta mea frumoasă
Și încă mai beau o bere.
Dar acum nu vă mai spun,
Despre a noastră împăcare,
Ce am povestit pe drum
Nici ce mi-a dat de mâncare.
MĂI FĂRTATE …
(31 ianuarie 2020, Plopiș – Maramureș)
Măi fărtate, om cu școală,
Ce tot mergi pe ulicioară?
Mergi în sus și mergi în jos,
Unde e locul mai frumos …
Mergi că să vezi de oiță,
S-au cumva de o mândruță?
Te-am văzut mergând aseară,
Fără sac, deci nu la moară.
Așa, te rog spune drept,
Că diseară te aștept
Și de mergi la o drăguță,
Du-te … dar să-ți dea guriță!
Morăriță e frumoasă
Și pe nimenea nu lasă,
Doar fărtate, numai pe mine,
Îți spun ție să știi bine.
Că mi-e bună verișoară,
Maricica de la moară,
Nu lasă pe nime-n casă,
După ce noaptea se lasă.
PRIN LIVADĂ …
(Plopiș – Maramureș)
Prin livada cea de meri
M-am ʹtâlnit cu doruʹ ieri,
Doruʹ începe a întreba,
De mi-e dor de cineva?
Eu așa-i spun dorului,
Că de frunza codrului
Și de al cucului cântat,
De mândruță mea din sat.
Cum mă întâlneam cu ea,
Când codruʹ verde era,
Dar amu încă e iarnă,
Mîndruța coase năframă.
Când se face primăvară,
Va merge prin codru iară,
Cu năframa nouă pe cap,
Unde noi doi, am înnoptat.
Păsărelele toate cântau,
Pe noi parcă ne-ngânau,
Cum ședeam pe iarbă, jos,
Unde era loc frumos.
Și vorbeam de tinerețe,
Amu ajunși la bătrânețe,
Iubim codru și izvoruʹ
Încă îi mai purtăm doruʹ.
LA CRÂȘMĂ …
(Plopiș – Maramureș)
La crâșmă amu voi mere,
Cu fărtatuʹ, să bem bere,
Crâșmărița e frumoasă
Și ne servește la masă.
Tăt cu bere și cu vin
Și coniac de ăla fin,
De nu-ți vine a mai mer(g)e,
Nici acasă la muiere.
Aici îți vine ca să stai
Și de cumva dai de bai,
Eventual cu nevasta ta,
Ce e acasă singurea.
Nu v-am spus cine-i, fărtatuʹ,
Dar uite, vă spun amu,
E scriitor și poet din Chiuzbaia,
De acolo este și patroana.
Cu domnul patron împreună,
Sunt oameni de viță bună,
În Baia Sprie la vulcanizare,
Unde dânsul și bar are.
Și omenește pe oricine,
Care pe aicea vine,
Cu nevasta frumușică
Numai nu iar fi nimică.
Multe ar mai fi de spus,
Dar eu cred că e de-ajuns,
Noi le mulțumim frumos,
An bogat cât mai frumos.
BATE VÂNTUL …
(Plopiș – Maramureș)
Bate vântul, bate tare,
Peste văi, peste hotare,
Peste inimioara mea,
De aici până la mîndra.
Nu-ți vine să pleci din casă,
Fie ea cât de frumoasă,
Că vântul e foarte rece
De nu-ți vine a petrece.
Stai numai și te gândești,
Cum pe lume mai trăiești,
Tu și cu mândruța ta,
Ce-i acasă, singurea.
Cu mult dor la inimioară,
Amu când se face seară
Și vântul tot tare bate,
Până la mândra departe.
Dar vreme bună iar s-a face,
Tu cu mândra face-i pace
Și când vântul n-o să bată,
O s-o mai mângâi odată.
Cum făcea-ți voi mai demult,
Când vântul nu a bătut
Și ați stat sub un pom, jos,
Unde e locul mai frumos.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..