„Întâmpinarea Domnului”
„– Eu sunt pâinea vieţii.
Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată!” – Ioan: 6-35
Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare ortodoxă, catolică și luterană, prăznuită de credincioși în data de 2 februarie, la 40 de zile după Nașterea Domnului.
Cu o însemnatate religioasă la fel ca Paștele, Întâmpinarea Domului se referă la prezentarea pruncului Iisus în Templu: după cum arată denumirea apuseană (de după 1960) a sărbătorii: „Prezentarea Domnului”. Denumirea răsăriteană de „Întâmpinarea Domnului” exprimă faptul că Mesia vine în Templul Său și întâlnește pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon și Anna. În Apus, sărbătoarea era văzută mai ales ca o sărbătoare a Maicii Domnului, fiind numită, „Purificarea Mariei” (până în 1960), după Legea iudaică.
„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul în Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
– Acum, Stăpâne, eliberează-L pe robul Tău în pace, după cuvântul Tău.
Căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o să fie înaintea popoarelor,
lumina care să slujească celorlalte neamuri drept revelație, iar poporul Tău,
Israiel, drept glorie!”
Tatăl și mama lui Iisus se mirau de ceea ce se spunea despre El.
Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei – Mama lui Iisus:
– Iată, Copilul acesta este rânduit pentru căderea și ridicarea multora în Israel și pentru a fi un semn care va stârni împotrivire, ca astfel să fie descoperite gândurile din multe inimi.
Și o sabie va străpunge cgiar sufletul tău!” (anticipând răstignirea lui Hristos)
Mai era și o profetesă, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer.
Aceasta era foarte înaintată în vârstă. Ea trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani,
după fecioria ei și apoi, ca văduvă, ajunsese în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.” – Ev. Luca: 2, 22-40
Semnificația religioasă a sărbătorii cteștine „Întâmpinarea Domnului” este dată de prezența lui Hristos ca lumină a tuturor neamurilor, care a adus lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat.
De aceea, creștinii trebuie să ducă această lumină în lume, dat fiind că împărtășesc misiunea și viața lui Isus Hristos. El a împlinit acest lucru pentru oameni, prin moartea sa și Învierea Sa, prin care a nimicit puterea răului.
Hristos a devenit asemenea oamenilor prin întrupare, iar din experiența că a fost și El ispitit, îi ajută pe toți cei care sunt ispitiți și se află în primejdie.
Așadar să ne rugăm Lui cu smerenie și evlavie:
Rugăciune către Mântuitorul, pentru ieșire din primejdie
Doamne Iisuse Hristoase – Fiul Lui Dumnezeu – știu că nu sunt vrednic de mila Ta, dar Te rog să primeşti şi rugăciunea mea, întru ajutor!
Cu puterea Duhului Sfânt alungă tulburarea care m-a cuprins.
Îndepărtează viforul necazurilor ce se ridică asupra mea, că numai Tu mă poți ajuta și în Tine mi-e toată nădejdea.
Fii stavilă apelor furtunoase și a răului ce mă bântuie, ca să-Ți pot multumi și să-ți cânt:
„Slavă Ție, Dumnezeule, slavă Ție!”
Depărtează de la mine orice rău pierzător de suflete și ajută-mă să birui neputința ce mă apasă!
Alungă spiritul rău ce îmi învăluie sufletul, că Tu ești izbăvitorul și nădejdea tuturor, Hristoase Dumnezeule, ca să putem aduce multumire pentru toate, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, întru slava lui Dumnezeu, acum și pururea, prin veacul veacului!
Amin!
Maria FILIPOIU
02.02.2021
by