20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETA MARIOARA NEDEA, GIURGIU

SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
M.N: Am văzut lumina zilei în luna iunie, anul 1966. Sunt născută în zodia gemenilor, zodie care este în general atribuită oamenilor cu preocupări literar-artistice. Satul meu, aflat la o distanţă de 11 km de oraşul Panciu, este înconjurat de dealuri bogate în cultura viţei de vie, pomi fructiferi şi păduri. Ca să-l parafrazez pe marele nostru Eminescu, care cu nostagie scria: ,,Fiind băiet, păduri cutreieram” pot spune că nu a existat loc pe care să nu fi călcat măcar o dată. Acesta era farmecul copilăriei noastre. Scăldatul la gârlă, furatul fructelor din grădinile altora, mersul cu picioarele desculţe prin şanţurile pline cu apă şi noroi după o rupere de nori, fuga de acasă după fragi, mure sau ciuperci de pădure. În lumea fascinantă a satului am ascultat primele poveşti reale sau închipuite, din gura bunicii materne şi a altor oameni care trăiseră ororile celor două războaie mondiale. Acolo am auzit primele cântece, primele legende şi descântece. În clasele II – IV scriam poezii patriotice. Era epoca cea mai fericită pentru noi, copiii, lipsiţi de griji, în care credeam cu toată fiinţa noastră. Mai târziu, scriam poezii dedicate mamei, colegilor de clasă, pasteluri. Dar un timp am cochetat cu proza. Scriam cele mai lungi şi mai frumoase compuneri. Deşi se suna de pauză, eu nu terminam de citit. Nu se supăra nimeni, însă. Toţi mă urmăreau fascinaţi. La sfârşit profesoara îi întreba: -V-a plăcut? –Daaaa… răspundeau ei în cor. Apoi îşi îndrepta privirea frumoasă cu acei ochi albaştri pătrunzători spre mine şi zâmbind îmi spunea:- Dacă ar exista nota 11, 11 ţi-aş da! Eram copleşită de emoţie, mi se umezeau ochii, mai ales că toate scrierile mele erau afişate la acea gazetă de perete unde oricine le putea citi. Trebuie să sublinez neapărat faptul că în cadrul căminului cultural din satul meu, exista o încăpere imensă, cu destinaţie de bibliotecă. Acolo ne duceam să împrumutăm cărţi, cam de două ori pe săptămână. Aşteptam cu nerăbdare să termine frații mai mari o carte, să o pot citi şi eu. Pe vremea aceea copiii, tinerii, chiar şi cei mai în vârstă, citeau. Erau câteva mii de cărţi, şi acum port în mine mirosul acela de cerneală şi de podea proaspăt curăţată cu motorină. Acel loc era ca un sanctuar. Avea un farmec şi un mister aparte, pe care nu le-am putut uita niciodată. În anul 1984 am absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Focşani. Mult timp am abandonat scrisul din varii motive. Destinul m-a adus în oraşul Giurgiu, pe malul fluviului Dunărea, în toamna anului 1986. Oraş în construcţie, veşnic plin de gropi, câini comunitari şi ţănţari, din care mi-am dorit întotdeauna să plec. A urmat o perioada grea, am fost angajată în Şantierul Naval Giurgiu, direct în producţie. Mi-am adus contribuţia la construirea navelor şi sunt mândră de acest fapt. Imediat după 1989 am fost încadrată pe postul de secretar-dactilograf. Am muncit şi am învățat pentru a-mi desăvârşi studiile. A fost un drum greu, dar am reuşit. Am absolvit Facultatea de Drept şi în prezent îmi desfăşor activitatea profesională într- o instituţie de stat, în calitate de Referent de specialitate. Nu am renunţat însă la marea mea dragoste, POEZIA.


SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
MN: M-am născut cu poezia în sânge. Trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest har minunat și pentru darul unic, viața. Știţi cum se spune: ,,Nihil sine Deo„! La vârsta de patru ani începeam o frumoasă aventură. Toamna, când roadele pământului se strângeau de pe câmp şi erau aduse acasă, aveam un loc special. Mă aşezam pe grămezile de coceni, care mai miroseau încă a câmp şi a porumb în lapte. Furam de prin casă bucăţi de pânză albă, mileurile pe care mama şi bunica le croşetaseră cu multă migală, seturile de culori şi începeam să colorez fiecare petec în parte. Pentru că nu învăţasem încă să scriu şi să citesc, îmi lăsam imaginaţia să zburde liberă pe acele petice, precum iezii pe imaşul înverzit,,primăvara. Acele picturi naive au constituit de fapt primele mele poezii. Era un mod de a scrie poezii prin pictură.,Şi acela a fost într-un fel, debutul meu în poezie!!! Mai erau apoi frunzele roşii de nuc, păr, gutui, pe care le culegeam din grădină, ca apoi, să le împrăştii prin toată casa, spre disperarea mamei. Cred că anotimpul toamna, a fost prima mea dragoste, cu excepţia poeziei, desigur.


SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
MN: Am debutat în revista literară ,,Luceafărul”, din Botoşani, în anul 2014, cu poezia ,,Spontaneitate”. Apoi, în urma unui concurs organizat la Botoşani şi anume ,,Porni Luceafărul”, am fost răsplătită cu premiul special al acestei reviste. Am colaborat între timp cu prestigioasa publicaţie în care am descoperit noi talente literare. Anterior, mai obţinusem câteva premii şi menţiuni la concursurile naţionale de poezie. Întotdeauna mi-a plăcut să particip la concursuri de poezie, indiferent dacă reuşeam ori nu, să obţin vreun premiu. Doar aşa m-am autoevaluat. Doar aşa am căpătat încredere în talentul meu nativ.

SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
MN: Nu ştiu dacă este o regulă generală. În privinţa mea, pot spune că toată viaţa am fost o introvertită şi o singuratică. Nu am avut încredere în oameni, am ştiut că cel mai adesea aceştia te dezamăgesc, am avut şi am o singură prietenă, care mi-a rămas loială. Scriitorii sunt nişte lupi singuratici, pentru că tind să se refugieze în lumea lor fascinantă, a oniricului. Nu trebuie să fie deranjaţi din această hipnoză, pentru ca firul urzit asemenea celui ţesut de păianjeni, să nu se rupă. Dacă privim în urmă, spre marii clasici ai prozei și poeziei româneşti, vom observa că toţi au suferit de melancolie, de singurătate, de psihoze si obsesii. Profesia de scriitor nu este deloc uşoară. E nevoie de linişte în primul rând şi de anumite împrejurări care să te inspire şi care să-ţi aducă personajele pe care vrei să le configurezi, pe hârtie, precum piesele pe tabla de şah. La rândul meu pot să mărturisesc că trăiesc şi o singurătate în doi, prentru că de cele mai multe ori am nevoie de aceasta singurătate molipsitoare pe care nu mi-o doresc neapărat, dar mă refugiez în această lume proprie, pentru a-mi aduna gândurile, ideile, pentru a putea deveni o bună şlefuitoare de cuvinte. Atunci nu-mi place absolut deloc să fiu deranjată. În rest, sunt foarte sociabilă cu cei din jur.


SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
MN: Pentru că nu mă informasem în ceea ce priveşte publicarea unei cărţi, nu am ştiut multă vreme de existenţa acestor edituri particulare. Am trăit cu impresia că încă persistau condiţiile de dinainte de ’89, dar într-o zi am fost remarcată de un foarte bun poet şi editor, care m-a invitat să public primele două cărţi la editura proprie. Este vorba de volumele ,,Simple fantezii” şi ,,Arca lui Noe”. A urmat apoi volumul ,,Anotimpuri de poezie” la altă editură. Lansarea acestora a avut loc într un cadru festiv, cald, la Muzeul Judeţean ,,Teohari Antonescu” din Giurgiu, în anul 2016. M-a onorat cu prezenţa distinsa doamnă Profesor Doctor Honoris Causa, Floarea Necşoiu, trecută în nefiinţă de puţin timp şi căreia o să-i port recunoştinţă veşnică pentru frumoasele cuvinte scrise și rostite la adresa volumelor mele de poezie. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea dar şi tristă totodată, pentru că pierdusem două fiinţe dragi, mama şi unul dintre fraţi. Am râs şi am plâns încercând să nu-mi dezamăgesc oaspeţii cărora le mulţumesc încă o dată, pentru bucuria de a fi împreună la un asemenea eveniment. Au urmat lansările de carte, la volumele ”Verde crud”, ,,Picanterii” şi „Hipnotica stare”, prin sprijinul acordat de doamna director a Bibliotecii Judetene Giurgiu, Daniela Bardan. Recunoştinţă şi mulţumiri întregului colectiv, care m-a făcut să mă simt specială şi ca acasă. Cred că bucuria unui astfel de eveniment i se citeşte fiecăruia pe faţă atunci când priveşte în sală şi vede publicul fremătând de nerăbdare, în aşteptarea unui volum cu autograf, din partea scriitorului.

SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
MN: Mi-ar fi plăcut să vă răspund că majoritatea poemelor au fost scrise la malul mării, pe înserat, la revărsarea zorilor sau într-o cabană la munte. Spre regretul meu, nu a fost aşa. Am scris oriunde am avut o sclipire de imaginaţie. Am scris acasă, la birou, la casa de la ţară, în Italia, în vizită la surorile mele. Am compus scriind pe telefonul mobil, pe când mă aflam în maşină, în autocar, autobuz, metrou. Am scris pe furiş, noaptea pe sub plapumă, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi membri ai familiei. Râd.!!! Soţului meu nu-i place că scriu poezii. El are lumea lui reală, nu-i plac metaforele.

SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
MN: Până în prezent am reușit, să ofer publicului cititor şase volume, din aproximativ optsprezece scrise. Am pregătite pentru acest sfârşit de an două volume ,,explozive”, care sper să placă la fel de mult ca celelalte. Copertile ultimelor cinci volume și întreaga grafică sunt realizate de bunul și talentatul meu prieten, graficanul MIHAI CĂTRUNA. E absolut uimitor cât talent poate să încapă în mâinile acestui om și vă veți convinge de cele spuse de mine doar mergând la expozitiile sale personale. Probabil că următoarele mele cărți vor apărea postum. Trist, dar aceasta e realitatea. Până la urmă nu cantitatea e importantă, ci calitatea. Iar eu îmi doresc calitate. Am colaborat în trecut şi la editarea mai multor antologii de poezie de care sunt foarte mândră. Am scris un volum de versuri în parteneriat cu renumitul poet de origine macedoneană, Baki Ymeri cu titlul sugestiv ,,Vino să mă vezi” şi un volum de poezii şi parodii cu titlul ,,Nimfa şi satirul”, prin corespondenţă, cu ilustrul epigramist şi poet originar din Orăştie, David Valentin. Ambilor le mulţumesc pentru onoarea şi încrederea acordată.

SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
MN: Mă gândesc serios să scriu şi proză. Aş avea ce povesti. Întreaga viaţă de altfel, este un roman rămas nescris. Cu puţin efort însă, putem crea adevărate capodopere. Nu consider scrisul o meserie din care se pot câştiga bani. Nu în acest secol. Cărţile nu se mai cumpără din păcate, oamenii sunt interesaţi mai mult de valorile materiale, mai puţin de cele spirituale. Din acest motiv dar şi din lipsa banilor, din cauza indiferenţei societăţii, mulţi scriitori geniali se vor pierde în negura vremurilor. E o bătălie pierdută din păcate, dar, încă sper că într -un viitor apropiat, lucrurile vor intra în normal şi toate barierile vor fi ridicate.

SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
MN: Primele două volume au fost editate de editura ,,Absolut” din Bucuresti, ,,Anotimpuri de poezie” la editura ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Brăila. Rămân fidelă editurii ,,Rotipo” din Iaşi, care mi-a tipărit impecabil trei volume de poezii şi pe care o voi alege şi în viitor. Sunt serioşi, au preţuri mici si sunt profesionişti.

SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
MN: Am fost membră a Cenaclului Literar ,,Luceafărul” din Giurgiu din anul 2014 până în anul 2019. În prezent sunt membră a mai multor organizaţii culturale şi de caritate şi anume: ,,Apollon” ,,Creneluri sighişorene”, „Consiliul Mondial Român”, „Atitudinea civică Iancu Mariana” din Giurgiu şi altele. Când timpul îmi permite, mă alătur prietenilor din Bucureşti, cu ocazia vreunui eveniment cultural. Public în diverse reviste tipărite şi on-line, chiar şi în cenacluri literare, din mediul virtual.

SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
MN: Într-adevăr, se scrie mult. Piaţa e sufocată de scriitori de toate vârstele şi profesiile. Singurul meu regret este, că nu mai există selecţie. Orice prostie este tipărită dacă din asta ies bani. Scriitori buni sunt aruncaţi la coşul de gunoi al literaturii. Cei mediocri continuă să se bucure de lauri, o spun cu tristeţe, nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că mulţi colegi de condei vor subscrie la cele spuse de mine. Librăriile sunt arhipline de cărţi, mai bune sau mai puţin bune. Cititorii trebuie să aleagă, ei sunt cei care dau verdictul în această ,,speţă”. Cărţile mele se adresează publicului larg, atât tinerilor cât şi celor mai puţin tineri. Majoritatea sunt poezii de dragoste (acestea îmi reuşesc cel mai bine), dar am şi poeme dedicate mamei, poezii patriotice, pasteluri, parodii, poezii umoristice.

SMA: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
MN: Sunt o poetă consacrată în măsura în care am reusit să public câteva volume, iar dacă Dumnezeu mă va ajuta ca până acum, sper că-mi voi îndeplini visul de a oferi cititorilor opera completă. Deoarece am fost sponsorizată pentru editarea a trei din cele sase volume de către Consiliul Local Giurgiu, am oferit carţile mele tuturor celor care au dorit să le aibă. Cititorii din Giurgiu pot împrumuta cărţile mele de la Biblioteca Judeteană. Restul, le pot comanda direct de la autoare, pe măsură ce voi reuși să mai editez. Din păcate oraşul Giurgiu e sărac în apariţii editoriale, care să promoveze cultura şi oamenii de cultură, de pe aceste meleaguri. E trist şi faptul că la nivelul ţării au scăzut dramatic aceste publicaţii. Voi continua colaborarea cu revistele de literatură din ţară şi străinătate, disponibile, cărora le mulţumesc pe această cale pentru efortul de a mă scoate din anonimat. Totodată voi continua să particip la concursurile naționale și internationale de poezie, pe care le aştept de fiecare dată cu nerăbdare şi emoţie.

SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
MN: Cel puţin pentru mine, scrisul este într-adevăr o formă de eliberare emoţională a sufletului. Am acumulat de-a lungul timpului foarte mult stres. Am avut decepţii, eşecuri, dureri sufleteşti. Speranţa mi-a fost mângâiere, respiraţie şi inspiraţie. Mi-am dorit să mor, dar am trăit. Mi-am dorit să plâng şi am plâns. Am ars pe rugul neputinţei, dar m-am reinventat din propria-mi cenuşă, asemenea păsării Phoenix. Treptat, treptat, mi-am eliberat sufletul de toate energiile negative. Acum iubesc şi preţuiesc viaţa mai mult decât orice pe lume. Mă simt iubită, adorată, împlinită sufleteşte. Atât timp cât am câştigat simpatia atâtor cititori, sunt fericită, cu adevărat fericită.

SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
MN: Greu de răspuns. Cred că am o predilecţie pentru poezia de dragoste. Mulţi cititori sau prieteni au asociat poezia mea de dragoste cu viaţa particulară. Mi-a trebuit mult timp pentru a-i convinge că nu este deloc aşa. E posibil ca într o altă viaţă, să fi trăit toate aceste sentimente pe care acum le transpun în poezii. În realitate însă, am fost şi sunt foarte timidă. În ciuda multor critici, în ofida multora, care m-au judecat greşit, voi continua să cânt dragostea, acest sentiment nobil, fără de care nu am fi existat, fără de care ar fi domnit haosul, nu ar fi existat viaţă. A fost inspirată Eva, chiar dacă şi ispitită, când a muşcat din măr. Ei trebuie să-i mulţumim și celui care i-a creat pe ea şi pe Adam. Eu muşc din măr doar în sensul bun al cuvântului, în schimb, muşc din metafore cu meticulozitate şi răbdare, le trec prin filtrul gândirii, al imaginaţiei debordând imagini plastice şi le asortez poemelor, le ,,îmbrac” practic cu cele mai preţioase veșminte, figurile de stil. Fără aceste ,,vestminte” poezia nu ar fi poezie, ci o înşiruire de vorbe goale, care, vorba marelui Eminescu: „ ce din coadă au să sune”! De aceea am spus şi repet, nu există nicio şcoală care să te înveţe a scrie poezie. Trebuie să te naşti cu acest har.

SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
MN: Da, m-am gândit, să renunţ la scris. Sunt convinsă că sunt mulţi care îmi împărtăşesc acest sentiment. Nu vreau să repet concluzia mai sus afişată, dar motivul este acelaşi. Nu mai avem pentru cine să scriem. Acea generaţie devoratoare de cărţi, din care fac şi eu parte, a murit, a dispărut, a găsit alte preocupări. Mulţi preferă să citească cărţi în format electronic. Puţini sunt cei care mai merg la bibliotecă, pentru a împrumuta o carte. Vremurile s-au schimbat, este tot mai greu de trăit, este tot mai greu de murit. Ne-am îndepărtat de credinţă, de divinitate, de tot ceea ce este sacru. Continuăm să ne autodistrugem, să ne mutilăm sufleteşte. E prea multă ură şi invidie în jurul nostru. Va fi prea târziu până vom conştientiza că viaţa este unică şi că trebuie să o trăim doar dăruind altora câte o picătură de frumos din propriul nostru eu. M-as fi bucurat dacă toţi cei care mă cunosc, ar fi venit măcar la o lansare de carte. Aş fi fost fericită dacă aş fi simţit din partea lor, un pic respect, de admiraţie de bucurie. Sunt dezamăgită de toţi cei care ar putea să ne ajute, pe cei mai buni dintre noi, să evoluăm, să putem intra în casele tuturor aşa cum marii scriitori reuşeau să cucerească o ţară întreagă prin capodoperele pe care le creau.

SMA: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
MN: Desigur, cu precizarea că trebuie făcută o selecţie riguroasă. E imperios necesar ca generaţiile de astăzi, să cunoască şi alți scriitori în afara celor clasici, trebuie să descopere şi alte stiluri literare din care ar putea să se inspire. Condiţia care se impune este aceea că cei mai buni trebuie promovati. E vorba aici de prestigiul ţarii, prestigiul culturii şi literaturii române, pe plan naţional şi universal.

SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
MN: Să citească mult, să citească literatură de calitate, să-și perfecţioneze stilul, să nu-şi invidieze colegii de condei, să iubească cu adevărat profesia de scriitor, să respecte valorile clasice si contemporane şi mai ales să înveţe să se facă respectaţi. Personal, sunt fericită de fiecare dată când descopăr un nou talent şi încerc să-l promovez pentru a-l face cunoscut publicului cititor. Egoismul nu mă caracterizează. Dimpotrivă, sunt altruistă și ador să împart cu alții atât bucuriile, cât și clipele mai puțin fericite. Simt nevoia de a comunica, de a mă exterioriza și a face confesiuni. Drept pentru care, interviul de față il consider o reală confesiune facută dvumneavoastră și cititorilor noștri.

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
MN: Îmi doresc sănătate pentru a reuşi să aduc în faţa cititorilor, întreaga mea operă, pe care o consider valoroasă şi, vă rog, să-mi iertaţi lipsa de modestie. Dacă criticii literari care au scris recenzii la volumele mele de poezii și alte persoane în măsură să dea un verdict poeziei mele, m-au ,,aplaudat” la scenă deschisă, înclin să cred şi îndrăznesc, să sper că poezia mea va intra în literatura română şi va dăinui peste ani. Dovadă sunt şi numeroasele premii şi trofee obţinute în ultimii zece ani la concursurile naţionale şi internaţionale de poezie. Le mulţumesc din suflet tuturor celor care mă apreciază din punct de vedere literar.

SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
MN: Nu am fost afectată de schimbările negative din viaţa noastră, nici măcar de suferinţele fizice, nici de evenimentele social-politice. mDimpotrivă, am avut inspiraţia de a scrie şi despre evenimente mai puţin plăcute. Îmi face o deosebită plăcere să aduc şi laude, dar să şi critic. Singurul regret al meu este că nu pot să scriu epigrame şi fabule. Am scris însă un volum de poezii şi parodii intitulat: ,,Nimfa şi satirul”, împreună cu talentatul poet şi epigramist, David Valentin din Oraştie, căruia îi mulţumesc din suflet şi îl provoc la un nou volum, la fel de savuros.

SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
MN: Mulţumesc tuturor celor care mă citesc şi care lasă un gând bun, o îmbrăţişare virtuală, un semn al iubirii şi aprecierii lor pentru frumosul pe care din suflet îl dăruiesc. Aşa cum actorii şi cântăreţii nu ar putea exista fără spectatori, nici noi, scriitorii nu am putea exista fără cititori. Promit să nu-i dezamăgesc niciodată şi vreau să îi asigur de tot respectul şi afecţiunea mea.
Dumneavostră, vă mulţumesc pentru interesul manifestat faţă de mine şi scrierile mele! Felicitări pentru acest minunat proiect!


Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI: SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETA MARIOARA NEDEA, GIURGIU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 noiembrie 2022