20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

INTERVIU CU SCRIITOAREA CORNELIA GEORGESCU, CRAIOVA


SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
CG: Sunt olteancă, născută în Craiova, inima Olteniei, mezina unei familii cu șase copii. Din anumite motive, la vârsta de doar un an am fost adoptată de o familie fără copii, dar nu consider că acest lucru m-a afectat în vreun fel, mai ales că nu mi s-a ascuns niciodată adevărul, că sunt adoptată. Întotdeauna am avut relații apropiate cu părinții naturali și cu frații mei, cât și cu părinții adoptivi. Mama adoptivă era unguroaică și m-a iubit foarte mult. Tatăl adoptiv, craiovean, la fel, mă adora. Iar familia naturală, de asemenea, fiind mezina lor. Din acest motiv am fost, deci, cam răsfățată, mai mereu, din toate punctele de vedere. Dar acest lucru nu m-a transformat într-o persoană arogantă, ba chiar dimpotrivă; consider că modestia este o calitate, nu un defect, cu toate că în prezent este, în mod eronat, altfel percepută.

SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
CG: Întotdeauna m-am întrebat de unde acestă calitate, acest talent, de a scrie; nici până acum nu am găsit răspunsul. Probabil că este nativ, pentru că îmi amintesc că întotdeauna am avut o fire foarte creativă, îmbogățită de o curiozitate în exces și de o imaginație fără limite. Pasiunea pentru scris a apărut la o vârstă fragedă, îndată după ce am deslușit misterul literelor; evident, scriam poezioare, oarecum naive, dedicate mamei (cum aveam două mame, eram, într-un fel, privilegiată și le scriam, cu drag, ambelor mame, atât celei adoptive, cât și celei naturale).

SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
CG: Debutul literar a fost, oarecum, surprinzător. Nu intenționasem să public ceea ce scrisesem. Totul era scris de mână, în caiete tip registru, format A 4, cu coperți cartonate. În general, cei apropiați mie știau de această pasiune a mea, pentru scris. Evident, știa și fratele meu cel mare. Și tocmai pentru că știa, într-o zi, cu vreo 20 de ani în urmă, mi-a zis să-i dau caietele mele, în care am scris (pe atunci, dar și acum, proză, cu tentă SF), fără a menționa ce avea de gând să facă. Eram curioasă, să aflu de ce mi le cerea, dar aveam încredere în el, așa că i-am dat vreo câteva dintre caietele mele (credeam că vrea doar să le citească). Însă… La câteva luni după aceea, a venit cu surpriza… O antologie de SF și fantastic craiovean, în care se regăsea și una dintre prozele mele scurte, „Dinozaurii de plastic”, alături de opere literare ale unor scriitori craioveni de science-fiction consacrați. Nu-mi venea să cred!!! Fratele meu a venit cu câteva exemplare tipărite ale antologiei, spunându-mi: „Vezi ce se poate face cu ceea ce scrii?! Nu le mai ține în caiete, ascunse! Publică-le!” Acesta a fost îndemnul său și i-am dat dreptate. Un an mai târziu am debutat în volum propriu, cu un roman, tot SF, surprinzător (sau nu), tot despre dinozauri, cu titlul «„Speranța”… dinozaurilor!», apoi cu un volum de proză scurtă SF și versuri, intitulat „În căutarea omului” (în proza scurtă care dă titlul volumului, un grup de roboți intergalactici pornesc în căutarea omului; după 8-9 texte de proză scurtă cu tentă SF, urmează un grupaj de versuri). Acesta a fost începutul.

SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
CG: Foarte probabil că da, există. În general, scriitorii caută singurătatea, nu sunt speriați de ea, pentru că, de fapt, nu sunt niciodată cu adevărat singuri, fiind mereu în compania propriilor gânduri, a personajelor lor (în cazul romanelor), iar în propria lor singurătate, tainică, în care se retrag, găsesc adesea motivația de a scrie, imaginația zburdând nestingherită, ducând astfel la creații literare inedite.

SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
CG: Sentimentul este greu de descris în cuvinte; emoția este imensă. Nu există suficiente cuvinte pentru a descrie ceea ce simte un autor când își vede creația publicată, iar acest sentiment nu este unic, se repetă, la fiecare carte publicată ulterior; emoția nu scade niciodată în intensitate, indiferent de numărul volumelor care văd lumina tiparului.

SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
CG: Inițial scriam de mână, de preferință cu stiloul, așa cum am spus deja, în caiete tip registru, caiete studențești și caiete obișnuite, dictando. Apoi am scris direct pe calculator (PC), în format Word (la început, evident, cu stângăcie), mai târziu pe laptop, iar în prezent în notițele telefonului mobil, însă și pe hârtie, uneori. Cu excepția Antologiei în care mi-a apărut povestirea de debut, tot ceea ce am publicat ulterior, am copiat singură din caiete pe calculator și laptop, mi-am făcut singură tehnoredactarea, cuvânt cu cuvânt, învățând, pas cu pas, tot ceea ce am de făcut, pentru a ajunge la forma finală, acceptată pentru tipar, ulterior perfecționându-mi stilul.

SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
CG: Hmm… În mod straniu, este dificil de răspuns la acestă întrebare aparent simplă, cu toate că matematica și științele îmi sunt apropiate și chiar prietene, dar să vedem; încercăm să numărăm… În mod evident, am șapte cărți proprii tipărite până la momentul actual. Însă nu știu cum poate fi considerat romanul pe care-l scriu încă din copilărie (nu l-am terminat nici până în prezent). Am tipărit prima parte a romanului, în patru volume și partea a doua, în șase volume; până acum, în total, zece. Partea a treia a aceluiași roman este în lucru, la editură (probabil va apărea anul viitor). Scriu la volumul șase din partea a patra a aceluiași roman și va urma și partea a cincea, tot în șase volume. Deci, nu știu cum să consider acest roman; ca fiind o singură carte, sau mai multe. Dacă aș considera fiecare volum ca fiind o carte de sine stătătoare, atunci sunt 17 cărți tipărite până în prezent; și mai urmează… Dacă aș considera romanul ca fiind unul singur, atunci sunt doar 8 cărți; și la fel, mai urmează…

SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
CG: În afară de scris, legat însă tot de domeniul literar, sunt redactor-șef al revistei „Uniunea Artelor”, revistă a Cenaclului Literar „Uniunea Artelor” din Craiova; redactor-șef adjunct al revistei „Cugetul”, revistă a Cenaclului Epigramiștilor Olteni din Craiova; editor, moderator și administrator al site-ului literar-cultural „Citatepedia”. Probabil că da, se pot câștiga bani și din scris; nu e însă cazul meu, care fac aceste activități din plăcere, ca un hobby, în mod voluntar, fără nici un interes.

SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
CG: Nu cred că am o editură preferată; cartea de debut (antologia în care mi-a apărut textul de proză scurtă SF, cu care am debutat în domeniul literar) a apărut la editura Reduta, Craiova. Romanul de debut, «„Speranța”… dinozaurilor!» a apărut la editura Rinato, Craiova; cele patru volume din prima parte a romanului „Proxima” au apărut la editura Yulia, Craiova; cele șase volume din partea a doua a romanului„Proxima” au apărut la editura Grafix, Craiova; am colaborat, de asemenea și cu editura Sitech, Craiova; iar în prezent am un volum de versuri care va apărea, sper, cel târziu în luna octombrie 2022, la editura PrinTerra, Craiova. Cel mai mult pot spune că am colaborat cu editura Grafix, unde tipăresc și în prezent (PrinTerra fiind o „prelungire” sau o „soră mai mică” a editurii Grafix).

SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
CG: Da, particip activ la multe evenimente și cenacluri literare, în general locale, cum ar fi Cenaclul Literar „Uniunea Artelor”, Cenaclul Epigramiștilor Olteni, Cenaclul SF Victor Anestin (pe scurt SFVA), „Literatura la noi acasă”, toate din Craiova. Întâlnirile sunt de obicei lunare, au loc, foarte des, lansări de cărți, tipărirea revistelor Cenaclurilor respective și evident, lecturarea din creațiile proprii ale participanților la aceste întâlniri. Sunt membru în Uniunea Epigramiștilor din România și am fost, atâta timp cât a activat (până la decesul regretatului poet Mihai Duțescu), membru în Societatea Scriitorilor Olteni. Am participat și la întâlnirile Cenaclului „Cafeneaua literară – Cetatea Băniei”, până când acesta s-a desființat. De asemenea, în mediul on-line, sunt prezentă în câteva cenacluri on-line, pe diverse pagini de poezii și proză, pe site-urile Citatepedia, Agonia, LiterNautica, Rețeaua literară, Cititor de proză, Dincolo de retină, Mugur de haiku, Haiku de ieri și de azi, Poeme haiku din România, ECreator, în revistele „Uniunea Artelor”, „Cugetul”, „SFlash”, „Monitorul de poezie”, „Banchetul”, „Vitralii – lumini și umbră”, „Mirajul Oltului”, „Rațiunea”, „Indiscret în Oltenia”, „Lumea epigramei”, altele…

SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
CG: Într-adevăr, se scrie mult, dar se citește puțin, iar piața de desfacere este condițioantă de acest aspect. Având în vedere că scriu destul de variat (proză scurtă și foarte scurtă; însă și foarte lungă, cum este romanul-fluviu în mai multe părți, fiecare parte în mai multe volume, fiecare volum de peste 250 de pagini; memorialistică; epigrame; poeme scurte cum ar fi haiku, acrostihuri, gogyohka, tanka și versuri clasice, sau poeme în vers alb) consider că mă adresez, evident, unui public variat, de orice vârstă și din orice categorie socială.

SMA: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
CG: Nu mă consider o scriitoare consacrată, dar dacă alții mă consideră astfel, mă bucur nespus. Activitatea mea literară se poate găsi în mediul on-line, pe diverse site-uri literare, cum ar fi Citatepedia, LiterNautica, SFlash, Rețeaua literară, Agonia, Cititor de proză și altele. În format tipărit, cărțile se pot găsi strict în câteva librării din Craiova, de asemenea, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, la alte câteva biblioteci din țară, cum ar fi „Gheorghe Asachi” din Iași, cât și în revistele menționate mai sus.

SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
CG: Da, evident; scrisul este o formă de eliberare, în general. O formă de a te rupe din rutina zilnică, de a evada din cotidian, de a-ți crea propria lume, o lume în care să te poți refugia oricând, o lume în care poți fi orice, oricine, tot și toate… Bineînțeles, împlinirea sufletească la finalul fiecărui manuscris este inevitabilă, face parte din actul de creație; există și întrebări de genul „oare putea exista o continuare, oare este bun acest final…”, sau altele, însă cititorul poate să-și creeze propria continuare, propria versiune, după ce termină de citit o lucrare.

SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
CG: Datorită atracției mele spre Univers și știință, în general, tematica mea se axează pe acest gen, de obicei SF; chiar și în poezii, haiku, gogyohka sau epigrame, am mereu aceeași tendință, de a scrie despre stele, despre galaxii, despre Univers. Și cred că, de fapt, nu eu am ales acest gen de a scrie, ci invers; pentru că întotdeauna, încă din copilărie, m-au fascinat stelele și ulterior astronomia, cât și fenomenele OZN. Am citit multă literatură SF, începând cu tot ceea ce însemna Jules Verne, însă prima carte de acest gen a fost „Paradoxala întoarcere”, scrisă de Constantin Cubleșan, pe care am citit-o într-o noapte, când aveam vreo 10-11 ani, dar și literatură pur științifică, în principal astronomie.

SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
CG: Să renunț la scris, nu, nu mi-a trecut prin minte niciodată. Și chiar dacă aș încerca, nu aș reuși; mă regăsesc în scris, asta mă reprezintă și aș reveni, inevitabil, la această nobilă îndeletnicire, care mă caracterizează și cu care mă identific și fără de care nu știu ce altceva aș putea fi.

SMA: Considerați necesar introducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
CG: Da, este necesară, pentru ca elevii să cunoască și tendințele literare actuale, fără a încărca însă prea mult programa școlară și fără a renunța la valorile incontestabile ale literaturii, din trecut. Sunt însă mulți autori contemporani care pot sta alături de titanii literaturii clasice.

SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
CG: Să nu renunțe, oricât de dificil ar părea. Să persevereze și să-și contureze propriul stil, personal, acea originalitate, acel ceva, care să-i definească în timp și după care să poată fi oricând recunoscuți. Să citească mult, pentru a putea să-și îmbogățească bagajul cultural și să respecte gramatica limbii în care aleg să-și așterne ideile, pe hârtie, sau în format electronic.

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
CG: În primul rând, să termin de scris romanul-fluviu pe care l-am început încă din copilărie; va mai dura, însă (l-am numit, pe bună dreptate, „romanul sufletului meu”). Și un alt roman, la care scriu în prezent, acesta fiind o reală provocare pentru mine, datorită faptului că nu este deloc cu tentă SF. Cât și volumul de versuri, care este aproape finalizat; acesta va apărea în curând, cel târziu în luna octombrie 2022, în format tipărit.

SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
CG: Perioada de pandemie, care n-a trecut încă… Nu pot spune că m-ar fi afectat în vreun fel sau altul; într-adevăr, au fost sistate întâlnirile literare fizice, însă acest amănunt nu m-a oprit de la a scrie, acasă… Am păstrat legătura și cu colegii de condei, prin intermediul Internetului, sau telefonic. Iar în prezent, războiul din Ucraina, care se desfășoară atât de aproape de noi… Acest eveniment neplăcut n-ar putea să nu-și lase amprenta asupra oricui, scriitor sau nu; dramele și traumele provocate de război sunt greu de descris în cuvinte… Eu nu-mi pot imagina cum oamenii aleg să fie atât de lipsiți de umanitate; în general, încerc să văd partea frumoasă a fiecăruia, însă într-un război nu există nimic frumos (poate doar gesturile de solidaritate și empatie cu victimele, cu refugiații), de aceea nu pot să scriu despre așa ceva; respect și admirație pentru cei care reușesc, totuși.

SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
CG: Dragii cititori, încercați să găsiți frumosul în tot ceea ce vă înconjoară, chiar și în cuvântul scris, sau în sufletul vostru; căutați lumina și bunătatea, iar acestea vă vor răsplăti infinit. A fi bun sau rău nu este dinainte stabilit, este alegerea fiecăruia. Alegeți calea bună! Fiți învingători!


Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI: INTERVIU CU SCRIITOAREA CORNELIA GEORGESCU, CRAIOVA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 ianuarie 2023