20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU SCRIITORUL TEODOR MEȘINĂ, BUCUREȘTI


SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

TM: M-am născut în București. Am crescut într-o casă cu un etaj, la curte. Locul acela, pentru mine, avea trei valențe. În curte aveai senzația că ești într-un kibbutz, o gospodărie colectivă (dar nu agrară). Toți vecinii ne cunoșteam și aveam impresia că suntem o familie mare. Acolo unde se termina curtea era o portiță din lemn. Trecându-i pragul ți se dezvăluia o lume de basm, pomi fructiferi multe flori și straturi de legume. Acolo aveam senzația că sunt la țară. Afară pe strada pavată cu pietre cubice din granit, cu perindarea multor vânzători ambulanți, aveai impresia că ești într-un oraș de provincie. Când am împlinit paisprezece ani statul ne-a evacuat și ne-a repartizat pe toți într-un bloc cu multe scări și zece etaje. Aici aveam impresia că locuim într-o cazarmă.
Toate acumulările experiențelor mele în decursul anilor, acum au depăşit calitatea de unic beneficiar, acum a venit vremea să le împărtăşesc şi celorlalţi, celor care trec prea repede prin viaţă, fără să aibă timp să-şi ofere răgazul contemplărilor, meditațiilor, să-şi sintetizeze şi să-şi depoziteze observaţiile benefice spiritului. Vreau ca scrierile mele să nu mărească doar numărul semnelor de întrebare, ci să ofere şi răspunsuri. Mi-aduc aminte că profesorul de desen, Aniței, un pictor foarte talentat, îmi spunea: „Omului nu-i trebuie prea multe cunoştinţe în domeniu ca să guste o lucrare. Trebuie să o privească și cu mintea dar și cu sufletul… Nu vreau să-mi privească lucrările cu ochiul criticului, eu sunt mulţumit să mi se răspundă: «Mi-a plăcut» Nu trebuie să caute justificări. Prin însă-şi faptul că pentru puținul timp când este atras de lucrarea mea, e rupt de răutatea lumii, tot am realizat ceva bun pentru el. Dacă se reuşeşte să se desluşească și mesajul, e şi mai bine. Omul dacă nu gustă armonia, nu trebuie să învinuiască culoarea!”
Îmi doresc să mă împlinesc prin scrierile mele, să ofer posibilitatea ca şi cititorii să trăiască în alte lumi paralele. Sunt convins că cine e dornic să trăiască mai multe vieţi, va deschide copertele cărții ca pe nişte porţi şi se va proiecta alături de personaje, fictive sau nu, pentru a trăi alături de ele noi experienţe, dar şi pentru a găsi răspunsuri la întrebări.

SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?

TM: Când eram mic, la noi în familie, se făcuse o obișnuință: tata ne citea, seară de seară, dintr-o carte, accesibilă și nouă copiilor. Așa am moștenit pasiunea cititului. Scrisul a început cu dragostea pentru citit.
De când eram adolescent, am încercat să comunic prin desen, apoi prin culoare, dar m-am simțit mai confortabil când o făceam prin cuvinte scrise.
Când am început să scriu romane, poezia m-a ajutat la descrieri… am încercat să le transform în proză poetică, iar desenul m-a ajutat să ţin cont de scrierea cu pondere gravitațională pentru a crea un echilibru între pasajele, aparent, asimetrice.
Estetica: grecescul „aisthetikos” care înseamnă „simțire, percepție venită din simțuri”/ „ceva ce se simte, ceva senzorial”. Ca să guști esteticul autentic, să fii receptiv la frumos, trebuie să ai sensibilitate. Frumosul real este receptat de sensibilul autentic. Familia mea, de mic, mi-a susținut sensibilitatea. Pentru a desena, pentru a scrie poezie clasică, pot spune că am avut potențial de mic dar am fost format prin educația primită, să mă apropii de tot ce este frumos. Omul sensibil va reuși să rezoneze cu sunetele, formele, culorile, cuvintele, ce sunt în concordanță cu energiile ce transcend spre Divin. Am învățat că frumosul autentic este echivalent cu adevărul, cu binele nostru! În greaca veche pentru Bine,
Bun și Frumos e un singur cuvânt „Kalos”… Mama era de o sensibilitate deosebită. În timpul liber, odată, din macrame a făcut o perdea superbă. Eu semănam foarte mult cu mama. Nu știu ce aș putea spune, talent nativ sau moștenire de familie, dar știu sigur că m-a ajutat educația primită.
Ai mei nu mi-au diminuat, sau chiar mai rău, suprimat spontaneitatea, curiozitatea și sensibilitatea, dar au fost atenți să nu ating extrema: când intervine un surplus al rațiunii, devenim mai suspicioși, până la obsesii maniacale, când avem un surplus de sentimente s-ar putea să devenim geloși, până la maladiv, surplusul de voință poate genera încăpățânare negativă. Rațiunea, voința și sentimentul când sunt în echilibru generează normalul.


SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!

TM: Debutul l-am făcut în anii de liceu, în revista „Muguri” cu poezia: „Tu nu ştii să iubeşti”… Un vis legat în visul veșnic, o oră de hotar ce două lumi desparte/de oază și deșert…
Niciodată nu am fost atras de violență. Când aveam paisprezece ani, vecinii, de vârsta mea, câțiva puțin mai mici, doreau să ne jucăm cu săbii de lemn. Să facem două tabere și care pe care… Ca să-i atrag spre ceva pașnic, dar să le facă și plăcere, seara, le povesteam din „Aventurile submarinului Dox ”. Eu citisem doar o broșură, dar seră de seară inventam pe loc tot felul de aventuri, lăsându-i la final, când trebuia se mergem acasă, în suspans, ca să fiu sigur că din cauza curiozități a doua seară vor uita de săbii și vor sta lângă mine să audă continuarea invențiilor mele.
Astea au fost primele… nu pot să le numesc scrieri ci făuriri ad-hoc de proză.

SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?


TM: Într-adevăr, actul scrierii este unul întru totul singuratic. Există două feluri de singurătăți: ziditoare și maladivă. Atât artistul cât și omul religios au nevoie de singurătate. Cel care are o pasiune reală își dorește singurătatea, doar așa se nasc valorile artistice. Părintele Cleopa spunea că: „Este cu neputinţă ca omul să lucreze la desăvârşirea lui dacă nu iubeşte însingurarea”. Pentru un scriitor, în afara orelor de lucru, consider, că este benefică socializarea, vizitarea multor locuri, pentru a-și îmbogăți resursele scriitoricești. Trebuie să îmbine singurătatea cu ieșirea din turnul său de fildeș. Imaginația lucrează la alăturarea unor lucruri reale, schimbându-le poziția, legăturile, amplificând sau diminuând intensitatea efectelor… cu adevăruri vechi se alcătuiește un nou puzzle. Cred că totul s-a spus, dar depinde de forma dată scrierii, de stilul adoptat, de felul cum s-a alcătuit noul puzzle. Elementele sunt vechi, rezultatul împletiri lor e nou.
Revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci când Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrăinându-se de comunitate.
„Singurătatea maladivă” este specifică autiștilor, a oamenilor slabi: singurătatea în doi, a celor care nu se iubesc cu adevărat, care au o relație de atașament din teama singurătății, apoi, urmând obișnuința… Singurătatea tristă a bătrânilor ce sunt puțin credincioși, singurătatea introvertiților care trăiesc într-o lume virtuală, a oamenilor bogați în patimi care nu vor să comunice cu cei din preajma lor, a trufașilor, a incapabililor de a-și transmite sentimentele… dar sunt dornici de căldura sufletească a aproapelui; din acest conflict ia naștere suferința lor.
SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
TM: După ce am pus ultimul punct în manuscris, am lăsat totul și m-am apucat de alt roman, dar nu imediat, aveam nevoie să mă pot detașa de personajele pe care le îndrăgisem de parcă ar fi făcut parte din familia mea.
După un anumit timp, am reluat scrierea veche, am recitit-o ca pe ceva nou și am început să o pieptăn. În timpul editării, aveam o stare de agitare, multe discuții cu editorul… Când am ținut în mână prima carte tipărită nu mi-a venit să cred. Aveam sentimentul că este un copil de al meu. Eram dornic să aflu părerea, sinceră, a cititorilor. Când eram elogiat, nu m-am trufit, am simțit că am o răspundere mai mare. Cu și mai multă atenție am început să scriu următoarea carte. Din când în când mă duceam la bibliotecă să o mai privesc… prima carte ocupă un loc aparte în sufletul meu.


SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?

TM: Da. Stau în sufragerie, pe fotoliul favorit. Lângă mine e o măsuță specială pe care se odihnește laptop-ul.


SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?

TM: Din păcate, doar patru. Mai am gata încă trei. Urmează, în curând să vadă și ele lumina tiparului.


SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?

TM: Când fac o pauză mai lungă, după terminarea unui roman, cochetez cu eseurile. Am gata vreo sută pentru o carte, dar încă nu le-am recitit pentru a le cizela, în schimb mai adaug câte unul. Prima dragoste nu se uită. Din când în când mai scriu câte o poezie. Uneori mai scriu și câte un articol. Un editor mi-a spus cândva că romanele mele având foarte multe dialoguri pot să fie transformate ușor în scenarii pentru seriale de TV. Abia atunci aș putea spune că scrisul meu mi-a adus beneficii materiale. Din păcate, editarea cărților se face doar pe banii noștri. Neavând posibilitatea să le introduc într-o librărie, stau cu stocul blocat. Fac mereu cadouri, rudelor și prietenilor. Niciodată, din ce am vândut eu, nu am reușit să-mi acopăr, măcar, jumătate din cheltuieli.


SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?

TM: Am încercat la mai multe edituri și nu am fost mulțumit. Discuții interminabile cu editorii… una spuneau alta făceau.
Într-una din zile am întâlnit Editura Sfântul Ierarh Nicolae. Sunt foarte mulțumit de profesionalismul dumnealor și vreau să rămânem buni prieteni.


SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din Romania sau din afara țării?

TM: De câțiva ani sunt membru al Ligii Scriitorilor Români. Am participat la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”, organizat de Filiala București. Toate întrunirile sunt pline de noutăți. Interactivitatea, felul de a conduce cenaclul, surprizele, aportul unei celebre actrițe, doamnei Doina Ghițescu, dau o notă de înaltă ținută literară.


SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public, vă adresați?

TM: Este o piață de desfacere pentru cărțile de piață: aventuri, dragoste… sau pentru cei cu mari posibilități materiale. Valoarea estetică este, în literatură, criteriu de existență. Estetica fiind în strânsă legătură cu sensibilitatea, sunt în raport direct proporțional. Alex Ștefănescu a zis că „Un filosof ar spune: criteriul axiologic este criteriu ontologic. Este neplauzibil ca la o populație de aproximativ 20.000.000 de oameni să apară 10.000 de scriitori (cam atâția își declină la noi această calitate).”
Scrierile mele se adresează oamenilor care au dorința de a pătrunde prin acest portal într-o lume paralelă, mă adresez celor care simt plăcerea de a ține o carte în mână. Care „contribuie” și ei la scrierea cărți, acei oameni care, dacă eu nu am făcut, intenționat, descrierea unui personaj, ei, cititorii, cu a lor imaginație și cu dorința de a și-l vizualiza vor completa imaginea acelui om.


SMA: Sunteți un scriitor consacrat! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?

TM: Nu pot spune că sunt consacrat. E prea mult spus. Mă pot găsi pe Facebook și le pot livra cărțile.


SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinit la finalul oricărui manuscris?

TM: Desigur, din prea plinul acumulărilor mele, scriu. Eliberarea emoțională se produce când pun ultimul punct la manuscris. La finalul fiecărui manuscris am regrete că trebuie să mă despart de personajele pe care le-am îndrăgit dar mă simt mai împlinit cu încă un copil.


SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

TM: Aristotel spune că termenul „Categorie” este adesea sinonim cu „Afirmare” Categoriile sunt astfel modalitățile de afirmare a Ființei și atributele acesteia, adică, diferitele moduri de a semnifica și a desemna ceea ce este în general. Unele teme mi le aleg din rândul categoriilor. Cu ajutorul imaginației construiesc momente din viața personajelor fictive dezvăluindu-le caracterul. Am căutat să pun în valoare unicitatea ființei umane care își consumă tristețile sau bucuriile tot în mod unic.


SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?

TM: O, nu! Nu aș renunța niciodată. Nu intră în discuție problema aceasta.

SMA: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?

TM: Da, dar cu condiția să nu fie scoși clasicii.


SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?

TM: Societatea actuală permite prea multe derapaje de ordin cultural.
Curentul inițiat de Samuel Rosenstock astăzi mai poate să fie sinonim cu comoditatea sau cu lipsa talanților spre gestionare.
Să studieze logica și psihologia, să introducă în lucrările lor teme categoriale, să nu folosească în exces expresii dâmbovițene, limba română nu este un amalgam de înjurături. Ar trebui ca literatura să nu fie doar o prezentare a unor trăiri matriciale, ci scrieri ce trăiesc printr-o mai mare sensibilitate, cu descrieri poetice… Și nu în ultimul rând, după cum bine a spus Părintele Iustin Pârvu: „Dar să ştiţi că, oricine are un anumit talent, dacă nu-l îndreaptă spre Dumnezeu, nu are nici o valoare şi nici o putere” Eu m-am străduit ca în toate romanele mele, deși nu am dat lumescului dimensiunea ascunsă a dumnezeiescului, fără să fie cărți religioase, m-am străduit să las să se vadă lucrul Proniei.
Aș vrea ca tinerii să țină minte că Poezia se referă la sensibilitatea omului iar Proza reflectă existența lui.
Poezia ar trebui să ne cizeleze spiritul și să ne dezvăluie sensibilitatea…
Proza ne dezvăluie comportamentul… toate componentele caracterului individual, dar ne și influențează.
Poezia ar trebui să ne învețe să simțim iar Proza să trăim.

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?

TM: Desigur, țin tot de domeniul literelor. În primul rând vreau să-mi fac cunoscut romanul „Surorile Ilarion” care, după scrierea Profesorului Karl Leonhard, dar și după părerea câtorva oameni de litere, este un unicat în toată beletristica prin descrierea firii anancaste, cu toate notele specifice, descriere ce se conturează din acțiunile personajului principal.
Vreau să termin o carte de anecdote rimate. De la lume adunate, rimate și tot lumii date. La ea lucrez în micile pauze de la romanul pe care îl am în lucru, roman care se referă la orgoliul exacerbat al unei femei de patruzeci de ani. Dar mai am și alte proiecte, mai futuriste. De exemplu, unul care ține de pictura neuronală în urma ascultării de către subiect a unei melodii clasice.

SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?

TM: Nu am reușit să scriu nici măcar o propoziție. Evenimentele agresive m-au impresionat tare mult. Urăsc violența. În asemenea condiții nu se poate scrie despre liniștea patriarhală, despre iubirea de aproapele, despre porumbeii care cântă în depărtare…


SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!

TM: Unii prieteni, poeți, se îngrijorau că în timpurile de azi când globalizarea vrea să cuprindă toate ramurile, să nu se extindă și în domeniul culturii.
În tendința globalizării valorile culturale proprii unei națiuni nu au nimic în comun cu globalizarea.
Paul Dobrescu afirmă că: „elementele de cultură au un specific local, pe câtă vreme globalizarea este un proces ce vizează generalul; prin definiție, cultura ne trimite la tradiție, în timp ce globalizarea caută să se emancipeze față de tradiție; în timp ce cultura este asociată cu identitatea indivizilor, grupurilor și comunităților, globalizarea este inclinată să creeze punți între aceste identități.


Sibiana Mirela ANTOCHE,
jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU SCRIITORUL TEODOR MEȘINĂ, BUCUREȘTI (SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII!:20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 noiembrie 2022