Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII!

SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII!

 

20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU SCRIITOAREA ADREEA PÎRLEA, IAȘI

S.M.A.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
A.P.: Despre mine ca scriitor vorbesc scrierile mele. Niciunde în altă parte un scriitor nu-și lasă mai mult sufletul să colinde. Despre mine ca om vor vorbi la final lumina revărsată de faptele mele. Despre mine ca persoană născută într-o zi senină de primăvară pot spune că am un suflet venit de sub umbra timpurilor, iar toamna îi este culoare. Sunt pasionată de cărți, scris și pictură. Înclinată fiind spre artă, în tinerețe am făcut parte și din două coruri, am cântat la flaut și am jucat cu drag în piesele de teatru desfășurate în cadrul școlii. De asemenea, de mică m-au atras limbile străine și le-am învățat cu ușurință. Preferata a fost limba germană. Ea a reprezentat prima mea specializare în facultate, iar studiile de masterat au fost dedicate culturii și civilizației germane. Sunt profesoară de limba și literatura română și predau într-o școală din mediul rural. Sunt căsătorită și am doi copii.


S.M.A.: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
A.P.: Cred că e un talent nativ. Am fost mereu înconjurată de cărți. Când eram mică, mama îmi citea zilnic. Apoi a mers cu mine la bibliotecă și m-a ajutat la primele compuneri școlare. Nu m-am gândit niciodată să fiu scriitoare, deși m-am remarcat încă din școala primară prin compunerile pe care le scriam. La gimnaziu abandonasem latura creativă a scrierii și m-am axat pe crearea propriilor comentarii literare. Atunci am învățat să nu renunț până nu am rezultatele dorite. Refăceam un comentariu literar chiar și de 5-6 ori, până când doamna profesoară nu mai avea nimic de adăugat la cele scrise de mine. În perioada liceului m-am întors la scris pentru mine. Atunci au luat naștere primele idei de manuscrise. Tot atunci am început să scriu scenarii pentru piesele de teatru în care jucam în liceu. Eu m-am încadrat mereu în categoria tinerilor care preferau să-și cheltuie banii pe cărți și culori pentru pictură. Aceste două pasiuni se împletesc armonic și astăzi, deși pentru o vreme le-am abandonat. Însă literele mi-au curs în suflet și mi-au țâșnit prin degete tocmai când părea că uitasem de ele.


S.M.A.: Povestiți-ne despre debutul literar!
A.P.: Oficial am debutat ca autor de povești și poezii în revista tipărită „Amprentele sufletului” în urma câștigării unui concurs de povești pentru copii organizat pe grupul de Facebook „Zbor spre înălțimi”. Povestea se numește „Iepurașul Dulcici și Duța Albinuța”. Emoția de a-mi vedea scrierile într-o revistă tipărită, alta decât revista școlii, a fost foarte mare.


S.M.A.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
A.P.: Cu siguranță există. De pildă, eu am fost mereu o persoană singuratică. Am avut mereu foarte puțini prieteni (mă mândresc cu faptul că sunt prietenii reale, testate în timp) și am fost întotdeauna înclinată spre introspecție. Am preferat mereu singurătatea și recunosc că n-am avut nicio problemă cu ea, pentru că ea îți oferă liniște și posibilitatea de a te descoperi. În cazul meu, cuvântul singurătate nu a avut niciodată o conotație negativă pentru că a reprezentat „locul potrivit” pentru a sonda adâncimile sufletești. Am și acum un colț al meu în care mă retrag atunci când simt că vreau să fiu doar eu cu mine. Ați menționat și singurătatea în doi. Cred că abia aici putem vorbi cu adevărat despre singurătate, dar nu despre una a păcii, ci despre una încărcată de durere, distrugătoare. Când un om alege să fie singur o face de bună-voie, cu inima împăcată. Dar când decide să-și împartă viața cu omul iubit, e clar că nu se așteaptă la singurătate în cuplu. Dacă se ajunge la astfel de situații înseamnă că relația „scârțâie”, că iubirea s-a pierdut sau că n-a existat niciodată. Nimeni nu trebuie să se condamne să trăiască într-o astfel de „relație”. Nu e benefică pentru nimeni și aduce doar durere, mai ales copiilor care cresc într-o astfel de familie. Nu știu ce fel de forță creatoare poate naște singurătatea în doi.


S.M.A.: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
A.P.: Când mi-am ținut prima carte în mână am avut un sentiment de împlinire ca scriitor. Am fost copleșită de emoție, de bucurie, dar și de teamă. Până la urmă, cred că e și normal. Un scriitor pune în fața cititorilor o parte din sufletul său. Unii vor aprecia, iar alții vor căuta să-l îngroape și nu neapărat pentru că nu coincide gusturilor lor ori din motive obiective. Am depășit teama atunci când am conștientizat că scriu pentru mine și pentru cei care se vor regăsi în scrierile mele.


S.M.A.: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
A.P.: Deși mi-am amenajat în bibliotecă un colț pentru scris, prefer să scriu în dormitor. E cel mai liniștit și confortabil loc. Vara îmi place să stau și să scriu ori să citesc pe terasă sau în hamac. Recunosc însă că timpul rar îmi permite să mă așez să scriu atât de mult pe cât mi-aș dori. Așa că mai des scriu pe unde apuc: fie că vorbim de o idee sau de o pagină. Se întâmplă să fiu în trafic și să-mi vină vreo idee. Atunci mă înregistrez pe camera de bord ori trag pe dreapta și o notez în agendă.


S.M.A.: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
A.P.: Până acum am tipărite două volume: „La porțile dorului” (volum de poezie) și „De mână cu tine” (volum de proză scurtă). Un alt volum de povești pentru copii e în curs de apariție. De asemenea, am publicat și în diverse volume colective.


S.M.A.: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
A.P.: Sunt profesoară de limba și literatura română. În alte părți ale lumii scriitorii sunt remunerați pentru scrierile lor. Nu mă refer doar la banii care le vin din drepturile de autor, ci și la burse date de stat. Din păcate, în România nu se promovează suficient nimic ce ține de cultură. Drepturile de autor sunt foarte mici, iar cititorii nu realizează că un autor trebuie susținut atât prin cumpărarea cărții, cât și prin promovarea ei. De asemenea, din cauza lipsei de patriotism și a faptului că floarea din curtea altuia ni se pare mai frumoasă, se citește într-o mică proporție literatură română, cititorii români preferând adesea traducerile. O vină o au și editurile pentru că nu sunt mereu atente la ce publică (mă refer la calitatea lucrării), iar unele nu se ocupă deloc de promovarea autorilor. Așa că e mai bine să înțelegi că, în calitate de autor român, șansele de a te întreține doar din cărțile scrise sunt inexistente.


S.M.A.: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
A.P.: Primul volum, cel de poezii, „La porțile dorului” l-am tipărit la Letras. Al doilea volum, cel de proză scurtă, „De mână cu tine” a fost publicat la LiterPress Publishing. Sunt foarte mulțumită de colaborarea cu aceasta, mai ales datorită faptului că promovează intens autorii publicați.


S.M.A.: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
A.P.: Mi-a plăcut mereu să merg la târguri și lansări de carte. Sunt membră în mai multe grupuri online de literatură. Cât timp mi-a permis timpul, am administrat și două grupuri literare de pe Facebook. De curând sunt membră a Societății Scriitorilor Fără Frontiere.


S.M.A.: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
A.P.: Există piață de desfacere în România, dar nu există mulți cititori. Nu există o cultură a lecturii. Prin faptul că eu scriu divers: și povești pentru copii, și poezii, și proză pentru tineri și adulți, consider că mă adresez tuturor segmentelor de vârstă.


S.M.A: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
A.P.: Nu mă consider o scriitoare consacrată. Sunt abia la început, am publicat doar două cărți până acum. Cititorii mă pot urmări pe rețelele de socializare unde postez aproape zilnic o parte dintre creațiile mele. Pe Andreea Pîrlea – Cuvinte pictate | Facebook am peste 10000 de urmăritori. Cititorii mă mai pot găsi și aici: Andreea Pîrlea | Facebook, Instagram: @pirlea.andreea ,Twitter: @AndreeaPirlea, TikTok: @andreea.pirlea; Pinterest: @PirleaAndreea. Cărțile pot fi cumpărate atât de la editurile unde am publicat, cât și din marile librării online. Volumul „De mână cu tine” se găsește și în două librării fizice din Iași și din Drobeta-Turnu Severin. De asemenea, acesta va fi disponibil și în trei librării din diaspora.


S.M.A.: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
A.P.: Scrisul face parte din mine. Perioadele lungi în care nu scriu îmi modifică starea sufletească în mod negativ pentru că ideile, gândurile și stările emoționale ale personajelor care se nasc în mintea mea mă copleșesc. Simt o nevoie ființială de a scrie și momentul în care finalizez o poveste sufletul mi se umple de bucurie, dar și de dor pentru că nu ai cum să nu te atașezi de personajele create de tine. Ele capătă o viață proprie și sunt vii între filele cărții.


S.M.A.: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
A.P.: Scriu despre ceea ce simt, despre ceea ce văd și despre tot ceea ce rezonează cu sufletul meu. Cu toate acestea nu pot spune că eu îmi aleg temele, ci mai degrabă ele mă aleg pe mine. Eu îmi dau acordul final. Tema predilectă în creațile mele e iubirea. Ea naște cele mai frumoase povești și reprezintă însăși viața.


S.M.A.: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
A.P.: Da, e trist să spun asta, dar mi-a trecut prin minte să renunț la scris, deși nu am luat niciodată în serios această idee, dar nu pentru că nu aș vrea, ci pentru că scrisul, așa cum am mai spus, face parte din mine. Cred că orice tânăr scriitor s-a gândit la asta după ce a început să publice pentru că e greu să fii acceptat de o editură, e costisitor, implică și mult consum emoțional. După apariția volumului urmează validarea cărții de către cititori. Asta presupune că se vinde, că este citită… Și aici ajungem iar la întrebarea? De ce nu cumpără românii cărți scrise de autori români contemporani? De ce nu se încurajează literatura autohtonă? E foarte greu să fii scriitor dacă ai și un alt serviciu. Scrisul necesită mult timp, dedicație și nu e un hobby, așa cum cred mulți. În România nu te poți întreține din scris, deci trebuie să ai și o altă profesie. Din fericire, mie îmi place foarte mult ceea ce fac, așa că profesorul și scriitorul din mine colaborează frumos.


S.M.A.: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
A.P.: Da. E important să introducem în manualele școlare și autori români contemporani pentru că trebuie să se știe de existența lor. În plus, s-ar îndepărta și ideea conform căreia românii scriu prost, iar tinerii ar fi încurajați să citească și să scrie. S-ar putea face chiar diverse activități în școală la care să fie invitați scriitorii contemporani. Aceștia ar putea ține ateliere de scriere creativă, le-ar putea vorbi tinerilor despre creațiile lor etc. Până la urmă vorbim și de cultivarea spiritului patriotic.


S.M.A.: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
A.P.: Să nu renunțe la scris, să lupte să treacă peste toate obstacolele, să aibă încredere în ei și să caute mereu să progreseze.

 

S.M.A.: Ce proiecte de viitor aveți?
A.P.: În prezent lucrez la un roman psihologic, „Sufletul”. De asemenea, e în curs de apariție un volum de povești pentru copii, „Mai spune-mi o poveste!”. Noi poezii și povestiri se adună și ele într-un alt volum.


S.M.A.: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
A.P.: Stresul și incertitudinea cauzată de tristele evenimente istorice prin care trecem ne influențează pe toți într-un fel sau altul. Nu pot spune că am scris mai puțin, dar m-am dezvoltat mai mult ca om, m-am maturizat și asta se reflectă și în ceea ce scriu. În povestirile mele se întâlnesc și probleme ale lumii contemporane, iar rezolvarea lor stă sub semnul iubirii întotdeauna.

S.M.A.: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
A.P.: Literatura ne îmbogățește sufletul, ne formează gândirea critică și ne face să trăim nenumărate vieți. Nu renunțați la citit, dar fiți selectivi! Nu tot ce se scrie e literatură. Sădiți în sufletele copiilor pasiunea pentru lectură și citiți și autori contemporani. Istoria ne arată că în fiecare epocă literară au existat scriitori valoroși. Ei trebuie descoperiți.


Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru .U.Z.P.R.

Facebooktwitterby feather