Dedic acest poem regretatei, mult iubitei mele mame

Lidia Gheorghe(Alexei) Brașoveanu

(1 martie 1944 – 1 septembrie 2011)

Cu pietate și Eternă amintire!

*

MOTTO:

O! MAICĂ! Ești ofrandă din Univers culeasă,

Pe veci învrednicită a stelelor mireasă!

Ai mers spre veșnicie prin raza mântuirii

Și ai lăsat în urme luminile iubirii!

Iurie Brașoveanu

*

SALVIA MÂNTUIRII

Autor: Iurie Brașoveanu

Când Firului de-Argint i-ai dat Lumină,

Iar trâmbițelor glas de heruvimi,

Chiar cerul se-oglindea-n fruntea-ți senină,

Hotare deschizând din înălțimi.

Blagoslovită cu milostivire,

Te reflectai în flori de porțelan

Și, legănată-n val de izbăvire,

Erai al Universului cadran.

Pe stâlpul minții tale-au fost venite

Cuvintele psaltirilor cerești.

Din muchie de carte-au fost cioplite,

Credinței făcând rod pe căi lumești.

Tu te-ascundeai de-a lui Irod prigoană,

Fugind de iadul crud de pe pământ,

Peste prăpăstii se-așterneau, în goană,

Poduri din salvii și din Doru-ți sfânt!

Când dragostea te apăra de ura

Mocnită pe-al blestemelor hotar,

Chiar veștedă fiind, Leuconeura,

Îți prefăcea în miere-al tău amar.

Lumini erau în umbra ta sub soare,

Îți unduiau veșmântul la chindii.

Când salvia te cuprindea cu-ardoare,

Erai chiar mântuirea celor vii.

Te-adăpostea această iarbă sfântă,

Ofranda zeilor la căpătâi.

În mirosul de salvie și mintă,

Erai Fecioara Raiului dintâi.

Era atâta liniște-n tăcere,

Te-mbrățișa doar vântul cu-al său cânt.

În tine Veșnicia, cu durere,

Năștea Eternitatea în Cuvânt.

Când salvia, cu roua-i de smaralde,

Agheasmă îți dădea din sacre flori,

În noapte-mprăștiai miraje calde,

Iar nemurirea te-aștepta în zori.

Pe trupul pur se prelingea agheasma

Din Sfinte Taine prin imensități.

Parfumul tău își revărsa mireasma

Din nopțile-nstelate-n dimineți.

Fugeai prin chin de crunta amăgire

Ținând în mână firul de-adevăr,

Ca prin fărâma cea de fericire

Să fii Fecioara veșnicului cer.

Când salvia-ți croia veșmânt din salbe

Și timpul s-a oprit deodată-n loc

O rază din lumini, pe aripi dalbe,

Cu tainic vânt te apăra de foc.

În candela etern-a nemuririi

Puneai lumina din celeste zări.

Și când mergeai spre calea mântuirii

În fața ta se închinau și mări.

Erai o oază caldă și senină

Când ai trecut de pietrele de foc.

Te contopeai în valuri de lumină

Cu cerul și pământul la un loc.

Și Luna s-a făcut plină de Soare

Întrând în SFÂNTA SFINTELOR prin EL.

Doar în credință-i vremea ce nu moare,

În iesle ai născut-o lâng-un miel.

În șapte ceruri se-nchinau credinței

Toți îngerii cu aripi de safir.

Iar pe pământ, în Cartea Pocăinței,

Cuvântul Crucii era scris cu mir.

Te-mbrățișau și strugurii de vie,

Al căror vin plângea pe un mormânt,

Când Moartea omora, ca să învie,

Fiul Luminii, Sacrul Legământ!

Și printre flori, în Valea Ta de plângeri,

Edenu-l revărsai din împliniri.

Cu-aripi te ocroteau cete de îngeri,

O! MAICĂ SFÂNTĂ-A VEȘNICEI IUBIRI!

Toate Drepturile Rezervate.

Utilizarea integrală sau parțială a poeziei și graficii publicate

este permisă doar cu acordul autorului.

by

Referinţă Bibliografică

SALVIA MÂNTUIRII, Autor: Iurie Brașoveanu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 martie 2025