SEDUCȚIA SPERANȚEI
Trăim intens a timpului balansuri
când toamna plânge focul viu al verii,
sau ierni care au stins albul tăcerii
în ritmul jocului din anotimpuri.
Eterice semnale ancestrale
lovind în tobe surde din văzduhuri,
vor deștepta noi energii în muguri
ce-au ațipit în nopțile astrale.
Odrasle obosite de furtună
dansăm în ritual de anotimpuri,
visăm cu ochi deschiși pierdute chipuri
pe care recviemul le adună.
În inimă se zbate rezonanța
idilelor pierdute în uitare,
la orizont sclipește o chemare
unde tăcută freamătă speranța.
Târziu stingem culoarea din apusuri
și-aprindem lumânările de ceară,
dar înviem în ritm de primăvară
purtând cu noi mulțime de eresuri!
–––––––––––––
În inimă se zbate rezonanța
unde tăcută freamătă speranța…
Autor-Pompiliu Crețu


