SANZ IRLES: POEZIA LUI EUGEN DORCESCU NE REVELEAZĂ NUMELE SECRET AL LUCRURILOR

Am cunoscut poezia lui Eugen Dorcescu într-o traducere spaniolă a Poemelor Bătrânului (Poemos del Viejo, Ediciones Igitur, Montblanc, Tarragona, España, 2012) și m-a impresionat puternic. Am scris atunci, cu privire la acest volum: „Excelența poeziei sale se manifestă cu naturalețe și superioritate. La fel, forța sa, subtil înlănțuită în delicatețe: acest contrast este captivant, seducător”. 

Apoi, mi-a parvenit altă carte, antología Elegías Rumanas (Eugen Dorcescu, Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela, Zaragoza, España, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, 286 pag.), unde sunt reunite poeme din mai multe opere ale sale. Este o carte ce onorează strădania unui editor autentic, o carte extraordinară, desăvârșită până în detaliile sale, cu un format original, cu o tipăritură impecabilă, cu hârtie fină și rafinată, cu o „perigrafie” (cum o numește Antoine Compagnon) generoasă, care, în fiecare pagină, înconjoară poemele cu un amplu spațiu vital, în care ele plutesc și respiră, pentru ca, astfel, să ajungă la noi cu energia lor intactă. Pe copertă, se află un spic aurit, în relief, care stimulează simțul tactil, aidoma unui semn vegetal din Braille. Ce mare și minunată este munca prietenilor de la Editura Arscesis!
Lectura acestei cărți, a Elegiilor Române, este un șoc, o veritabilă comoție, căreia îi urmează, de îndată, o emoție plină de recunoștință.
Lectura sa este un drum, chiar mai mult decât cel pe care îl anunță volumul Drumul spre Tenerife (El camino hacia Tenerife, Ediciones Idea, Santa Cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, Islas Canarias, España, 2010).
Imaginea drumului ca întrupare a călătoriei se interiorizează și, în loc de a se fixa în timp, se desfășoară, crește și se autogenerează, cu o evidentă și pătimașă frenezie:

„… şi drumul
drumul necruţător
el întruparea cosmică a ideii
de călătorie el
întruparea ideii de
undeva sau
mai curând de
niciunde
se satură cu sângele soarelui
cu limfa lui le absoarbe
se umple lăuntric de soare
poartă substanţa solară prin
întregul său trup ireal
apoi sătul liniştit se reaşază
între mine şi tenerife
se aşază între mine şi
viitor…”
Poezia invadează totul în Elegías Rumanas, nu doar ideile și imaginile, ci până și forma pură a textului. Ne referim la felul în care Dorcescu împarte versurile în momente neașteptate, astfel încât cuvintele își dobândesc funcția sintactică (și poetică) după cum vrea a o citi lectorul și ceea, pentru unii, este subiect, pentru alții este predicat sau complement… Acest mod de a segmenta stihurile este, deopotrivă, un spectaculos artificiu și o magică manieră de a descoperi o altă naturalețe, ascunsă în curgerea poemei. Este o altă cale de a singulariza obiectul artei, poemul însuși în acest caz, întunecând forma pentru a augmenta dificultatea receptării și, prin aceasta, pentru a augmenta durata percepției. Mulțumesc! Cine vrea să fugă atunci când se află în înteriorul unui poem?
Ca toată poezia mare și adevărată, creația lui Eugen Dorcescu descoperă, revelează, face să se vadă ceea ce nu știusem să vedem mai înainte.
Poezia lui Dorcescu ne revelează numele secret al lucrurilor.


7 iulie 2020.



Sanz Irles

La poesía de Dorcescu nos revela el nombre secreto de las cosas

Conocí la poesía de Eugen Dorcescu en una traducción española de Poemas del Viejo, Ediciones Igitur, Montblanc, Tarragona, España, 2012, y me sobrecogió. Sobre ese poemario escribí: «La calidad de su poesía se manifiesta con naturalidad e imperio. También su fuerza, sutilmente encadenada a su delicadeza: este contraste es cautivador».
Después me llegó otro libro, antología Elegías Rumanas (Eugen Dorcescu, Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela, Zaragoza, Españia, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, 286 pag.), donde se reúnen poemas de varias de sus obras. Es un libro que honra la labor del auténtico editor, un libro precioso, mimado en sus detalles, de original formato, de una tipografía impecable, papel exquisito y una perigrafía (como la llama Antoine Compagnon) generosa, que en cada página rodea los poemas de un amplio espacio vital en el que flotan y respiran, para que así nos lleguen con su energía intacta. En la cubierta hay una espiga dorada en relieve que estimula el sentido del tacto, como un signo vegetal en Braille. ¡Qué gran trabajo el de los amigos de Arscesis!
Su lectura es pura conmoción, a la que sigue acto seguido una emoción agradecida.
Su lectura es un camino, incluso más camino del que ya anuncia El camino hacia Tenerife (Ediciones Idea, Santa cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, Islas Canarias, España, 2010).

La imagen del camino como encarnación del viaje se ensimisma y en vez de detenerse en el tiempo, se desenvuelve y crece y se autogenera con evidente y lujurioso frenesí:

„… y el camino
el implacable camino
él incorporación cósmica
de la idea de viaje
él incorporación de la idea
de alguna parte o
más bien de ninguna parte
se sacia con la sangre del sol
con su linfa los absorbe
se llena dentro de sí con el sol
lleva la sustancia solar por
su cuerpo entero irreal
después saciado sereno vuelve a
sentarse entre Tenerife y yo
se siente entre el futuro y yo…”

La poesía lo invade todo en este libro, no sólo sus ideas o sus imágenes; también su pura forma: la manera en que Dorcescu parte los versos por sitios inesperados, con lo que las palabras reciben su función sintáctica (y poética) según quiera leerlo el lector, y lo que para unos es sujeto es para otros predicado o complemento… Esa forma de partir los versos es, a la vez, un espectacular artificio y una mágica forma de encontrar otra naturalidad escondida en el fluir del poema. Es otra manera de singularizar el objeto del arte, el propio poema en este caso, oscureciendo la forma para aumentar la dificultad y, al hacerlo, aumentar también la duración de la percepción. ¡Gracias! ¿Quién quiere correr cuando se está dentro de un poema?
Como toda poesía grande y verdadera, la de Eugen Dorcescu descubre, revela, hace ver lo que no habíamos sabido ver antes.
La poesía de Dorcescu nos revela el nombre secreto de las cosas.

Sanz Irles. Escritor

by

Referinţă Bibliografică

SANZ IRLES, POEZIA LUI EUGEN DORCESCU NE REVELEAZĂ NUMELE SECRET AL LUCRURILOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 iulie 2020