Plânse riduri vezi pe sfânta faţă-a ţării
ce-ţi nasc în suflet dor nestins de ea.
Lovită-i crunt, …dar pradă dat-uitării
nu va cădea nicicând, Predominanta Stea.
Nu-i drept să-i lăcrimezi pe-altar de milă,
Crescută-i mândră şi nespus bogată,
dar mutilată-n stare să îţi facă silă
de-o etică murdară, conştiinţă deformată.
Retrospectiv orbecăi în urmă-i mii de ani
cu cicatrici uitate şi sorţi istorisite,
ce-au vrut cândva strămoşii, rămaşi doar veterani
în cronici seculare cu literi aurite.
Fără mult zel constaţi și plin de consternare
că marea naţiune, de fapt întreg popor
tăcut-a mult prea mult, c-o mască de răbdare
‘nrobindu-se pe sine… sinucigaş omor!
…iar când s-au conturat conducători eroi:
Mihai Viteazul însuşi, sau un Bălcescu Mare,
nu mai puţin un Cuza, au fost lăsaţi doar “goi “
şi singuri cu trădarea !… Tardiv acum ne doare…
x x x
Azi adunaţi destui, nenumăraţi la număr
ca ani, de când Carpaţii s-au vrut descătuşaţi…
Suntem în Europa, dar dăm din nou din umăr
privind ţara prădată prin noii “ democraţi “,
….ce-n goană dup-averi, orbiţi de preamăriri,
rămaşi de fapt aceiaşi, spoindu-şi umbra’n nimb.
Cândva-au schimbat “macazul” şi foste străluciri,
cum doar cameleonul, alte culori în schimb…
Bad Homburg, 1 September 2011
by