Dragii mei enoriași!
Neam ales. Din istoria omenirii cunoaștem un singur neam ales de Dumnezeu în vederea împlinirii unui plan divin: neamul lui Israel. L-a ales pe bătrânul Avraam să-i fie strămoș, ca om credincios, plin de omenie, îndelung rugător, ospitalier, ascultător de Dumnezeu. Din omul acela, care nu-și dorea altceva decât un copil și pentru asta se ruga stăruitor împreună cu soția, Sara, Dumnezeu a făcut întâiul pământean, care a găzduit și a ospătat persoanele Sfintei Treimi deghizate în călători. I-a împlinit rugăciunea și, când credea că fericirea a poposit în casa lui, iar copilul creștea frumos și înțelept, de ți-era mai mare dragul să te uiți la el, a venit marea încercare a ascultării. Copilul trebuia adus jertfă, adică trebuia ucis și trupul lui ars pe grămada de lemne. Ce-o fi fost în sufletul omului aceluia, când mergea cu copilul spre altarul de jertfă; ce-o fi fost în sufletul lui, când a ridicat cuțitul ca să-l împlânte în trupșorul copilului? Totuși, porunca lui Dumnezeu era poruncă și ea trebuia împlinită cu orice preț! M-am întrebat mereu, de câte ori mi-am amintit de această scenă, câți dintre noi cei de azi am avea puterea să facem același lucru cu propriul nostru copil?!
Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să ducă până la capăt ascultarea, dar pentru ceea ce voia să facă pentru a-L asculta pe Dumnezeu, a hotărât să ridice din el un popor numeros, un popor ,,câtă frunză și iarbă”, un popor din care avea să se nască Însuși Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeiască răsplată!
Promisiunea s-a împlinit întocmai, dar poporul ce s-a ridicat din urmașii lui Avraam nu a fost întotdeauna pe măsura așteptărilor divine. Pedepsele nu au întârziat să vină. Să ne amintim, spre exemplu, de robia egipteană, de cea asiriană, de cea babiloniană, de cea romană și multe altele, culminând cu holocaustul nazist. Astăzi urmașii lui Avraam sunt răspândiți în lumea întreagă. Nu o stăpânesc politic, așa cum și-ar dori, ci sub alte aspecte: financiar, științific, artistic etc. Cu toate acestea, nici azi, după mai bine de două mii de ani, ei nu recunosc că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și tot Îl mai așteaptă. În mijlocul acestui popor S-a născut Mântuitorul, în mijlocul lui a făcut nenumărate minuni asupra oamenilor, asupra naturii și asupra Lui Însuși, în mijlocul lui a învățat timp de trei ani și jumătate, întemeind o nouă religie, dar degeaba. Acel popor L-a judecat, L-a condamnat, L-a batjocorit și L-a răstignit pe Împăratul lumii. Atâta nerecunoștință….!
Au fost întotdeauna în lume numeroase alte popoare, mai mari, mai mici. Fiecare popor a avut particularitățile sale, specificul său, asemenea oamenilor. Nu găsești doi oameni identici. Poate asemănători, fizic, cum este cazul gemenilor, dar deosebiți între ei sub aspect spiritual, intelectual, moral etc. Fiecare suntem un unicat în existență. În fața lui Dumnezeu și popoarele sunt ca niște ființe vii. Nu sunt adunături, turme. Fiecare popor se naște, se dezvoltă, își împlinește sau nu misiunea ce i-a fost încredințată de Dumnezeu și apoi dispare de pe scena istoriei. Nu toate și-au împlinit misiunea. Setea de putere a unor conducători a făcut ca unele popoare să pornească războaie crunte asupra altor popoare, să treacă totul prin foc și sabie și să-și extindă teritoriile. Pământul a fost scăldat în sânge și lacrimi, a fost presărat de mii și mii de trupuri ale celor uciși, au fost distruse valori economice, culturale, istorice. Nu a contat. Pofta mai marilor zilei trebuia împlinită. Iar aceasta creștea de la o zi la alta. Așa s-a ajuns la imperii imense, care au stăpânit o bună parte din suprafața Pământului. Au dispărut popoare mici, fiind zdrobite de coloșii ocupanți. Nu a fost aceasta voia lui Dumnezeu, în nici un caz! La judecata universală de la sfârșitul lumii vor fi judecați oamenii ca indivizi, dar și popoarele.
Această conștiință au avut-o românii dintotdeauna. Au primit Cuvântul lui Dumnezeu încă din veacul apostolic, românii fiind unul dintre puținele popoare ale lumii, care a primit creștinismul direct de la un apostol, Sfântul Andrei. Au răspândit repede învățătura Mântuitorului, dovadă că în secolul al IV-lea, la sinodul I ecumenic de la Niceea din 325, noi eram reprezentați de un episcop, Teotim al Tomisului, iar pământul românesc este plin de urme care dovedesc existența unor biserici și mănăstiri încă din primele veacuri. L-am primit pe Domnul Hristos în sufletul nostru, – ca oameni și ca neam -, și El ne-a fost aliatul cel mai de nădejde în toate momentele de cumpănă prin care am trecut. Nu ne-a fost ușor, fiindcă am fost un popor mic, iar în jurul nostru mereu s-au ivit uriași care mai de care mai puternici și mai fioroși. Toți, dar absolut toți, fie că au fost goți, huni, pecenegi, cumani, slavi, bizantini, unguri, turci, tătari, polonezi, cazaci, ruși, nemți și alții, pe care numai Dumnezeu îi mai știe, au venit să ne ceară, vorba Poetului, ,,pământ și apă!” Am încercat, de fiecare dată, s-o luăm cu binișorul și le-am dat bani, aur, argint, bucate, vite, lemne, alte bunuri și bunătăți, ba chiar și copii. Dacă nu s-au mulțumit, am încercat să-i convingem cu înțelepciunea diplomaților noștri că nu avem pământ de dat. Dacă n-au înțeles nici așa și nici așa, am pus mâna pe securi, pe coase și topoare, pe sulițe și arcuri, pe puști și pe tunuri și am înscris pagini nemuritoare în istoria noastră și a lumii.
Când nimeni nu credea că românii vor rezista în calea invadatorilor, când raportul de forțe era categoric în favoarea dușmanilor, a rânduit Dumnezeu ca oștile noastre să dea dovadă de vitejie fără seamăn. Locuri de sfântă aducere aminte, precum Posada, Rovine, Podul Înalt, Codrii Cosminului, Călugăreni, Guruslău, Șelimbăr, Plevna, Mărășești, Mărăști, Oituz și multe altele, în care românii au ieșit biruitori, schimbând, de multe ori, nu numai cursul istoriei lor, ci și a Europei.
Este un miracol istoric, ca un popor atât de mic să supraviețuiască mai bine de două mii de ani, să fie în calea tuturor puhoaielor și ,,tuturor blestemățiilor”, vorba cronicarului, și, totuși, să reziste. Furtunile au trecut, pohoaiele s-au potolit, dar noi am rămas, ,,noi locului ne ținem,/Cum am fost așa rămânem!” Uriașii s-au topit ca ceara de la fața focului, ca fumul în vânt, dar noi am rămas aici, statornici ca stâncile Carpaților. Nu ne-a trebuit pământul altora, ci ne-am mulțumit cu ce ne-a dat Dumnezeu. Alții ne-au smuls din ce am avut, dar noi n-am răpit de la alții. Așa am învățat noi, din moși-strămoși, așa ne-a învățat Scriptura.
Am fost conștienți întotdeauna că rânduiala lui Dumnezeu a fost așa, ca noi să nu pierim sub copitele invadatorilor. Tocmai de aceea nu a fost zi în care să nu-I înălțăm rugăciuni și cântări lui Dumnezeu, să oficiem slujbe și mai ales Sfânta Liturghie în altarele bisericilor și mănăstirilor. Nu a fost localitate în care să nu înălțăm una sau mai multe ,,case” lui Dumnezeu, ca El să poposească în mijlocul nostru și să rămână cu noi. Sfânta Cruce, simbolul legăturii noastre cu Dumnezeu, am așezat-o pe biserici, pe mănăstiri, în case, la răscruci și la hotare, pe morminte, pe fântâni, am purtat-o la gât sau la piept ca pe un legământ sfânt. Ne-am închinat și ne-am rugat dimineața și seara, în noapte și în zi, în duminici și sărbători și ori de câte ori am simțit nevoia să vorbim cu Dumnezeu; ne-am închinat și ne-am rugat la început și la sfârșit de drum, la început și la sfârșit de lucru, la masă, la culcare și la sculare; ne-am rugat în biserici, în mănăstiri, acasă, pe drum, pe câmp, la răscruci și la hotare, aproape și departe și oriunde am simțit nevoia să-L avem pe Dumnezeu aproape și să-L chemăm în ajutor. Am postit zile și perioade, ne-am spovedit și ne-am împărtășit, încercând să fim mereu pregătiți pentru Marea Întâlnire cu Dumnezeu.
Am avut întotdeauna conștiința că Dumnezeu ne este ocrotitor și ajutător și când ne-au lovit mai tare furtunile, le-am socotit nimic altceva decât ,,biciul lui Dumnezeu” slobozit pentru păcatele noastre. Le-am socotit ca pe un semn că lui Dumnezeu nu-I suntem indiferenți, că El ne iubește și tocmai de aceea ne mai dă, din când în când, câte o pălmuță. Nu am fost noi poporul ales al lui Dumnezeu, dar cu siguranță că și noi intrăm în planul Lui, și tocmai de aceea nu ne lasă ca să pierim, fiindcă avem o misiune sacră în lume. Când cântăm ,,Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!” o facem cu toate convingerea, credința și nădejdea, fiindcă știm noi ce știm! Avem misiune dată de Dumnezeu!
Dumnezeu să ne ajute să ne-o împlinim!
*
Cuvinte părintești. Din scrierile Sfântului Nectarie al Eghinei redăm un fragment care se referă la Cuvânt. Iată-l: ,,Cuvântul rostit este una dintre trăsăturile specifice omului; prin intermediul acestuia el își exteriorizează sentimentele și gândurile și își dezvoltă toate puterile spirituale pe care și le extrage din starea lor potențiala și le actualizează; pune bazele progresului, dezvoltării și evoluției sale și ajunge la perfecțiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt ieșit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pământ și a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se află a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pământ. Cuvântul oral este mijlocul prin care sufletul se prezintă în lume; este chipul sensibil al sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezintă dezvoltarea forțelor sufletului.
*
Apostazia. Doamna G. e disperată. Fiul său L., student la medicină, s-a îndrăgostit de o tânără penticostală, vrea să-și abandoneze credința ortodoxă și facultatea, pentru a deveni el însuși penticostal și a urma o școală de pastori. Biata femeie a folosit toate argumentele de care dispunea, dar n-a reușit să-și convingă fiul să nu facă un asemenea pas.
Domnul L. a fost ținut în copilărie departe de biserică. A învățat în familie să se închine și să spună o rugăciune. Atât! Familia se temea ca nu cumva fiul să facă vreo imprudență și să se descopere că el a primit o educație religioasă în familie. Mergând într-un centru universitar și scăpând de sub supravegherea mamei, a căzut ușor victima primei tentații. Era prima dragoste, dar și la primul contact cu o manifestare religioasă, prima lui participare la slujbă.
A fost cucerit și de fată și de atmosfera religioasă de la casa de rugăciune. Era exact ceea ce-i lipsise de-a lungul anilor. Domnul L. nu avea convingeri religioase propriu-zise. Nu era un ,,convins”, ci doar un căutător. Nu denigra Biserica Ortodoxă, pe are intenționa s-o părăsească. De fapt, nici nu o cunoștea. Știa, doar, vag, că este creștin ortodox. Atât! Mama se trezea acum, când fiul trecuse de 20 de ani, pusă în fața unei probleme, care părea insurmontabilă. Când argumentele logice se terminaseră, începuseră lacrimile și implorările.
Nu, doamnă, nu poate să piară fiul atâtor lacrimi și rugăciuni! Aveți toată încrederea.
După câteva ore de discuții cu Doamna G., situația era alta. Domnul L. nu fusese străin numai de biserica lui din cartier, ci și de cultura creștină în general, de acele capitole de istorie românească, în care elementul religios fusese mai evident. Descoperea lucruri, pe care nu le bănuise. Era înmărmurit, aflând că domnul Constantin Brâncoveanu putuse să moară împreună cu fii să pentru credința ortodoxă. S-a convins domnul L. că trebuie să-și urmeze facultatea, că are de îndeplinit o misiune nobilă în viață.
Dincolo de tot ceea ce am discutat, domnule L., te rog reține un amănunt. Poate ți se va părea banal, dar cred că trebuie consemnat. În lume vei întâlni multe femei. Unele dintre ele vor fi mai frumoase, mai îmbrăcate, mai bogate, mai fardate sau mai învățate decât mama dumneata. Niciuna dintre acele femei nu-ți poate fi mamă adevărată. Una singură este adevărata mamă. Iubește-o așa cum este, ajut-o și nu o părăsi. E mama care te-a născut, care te-a făcut om.
La fel și Biserica Ortodoxă: e mama care te-a născut creștin. Te-a născut, s-a rugat pentru dumneata. E corabia care te duce pe marea vieții spre limanul Hristos.
Chiar vrei s-o părăsești?
*
In memoriam: Înv. Elena Sfetcu. A plecat dintre noi cu modestia care a caracterizat-o toată viața. A venit în Bârda în 1927, când s-a căsătorit cu tânărul, pe atunci, preot Ioan Sfetcu. Era învățătoare. Aproape patruzeci de ani a oficiat la catedra școlii din sat; aproape patruzeci de generații au trecut prin mâinile sale și au descifrat câte ceva din tainele vieții și ale lumii.
Din Sfânta Scriptură aflăm că fiecare dintre noi primim la venirea în lume un anumit număr de talanți sau de daruri. Doamna Elena Sfetcu a primit cel puțin trei din asemenea vocații. Le amintim: învățătoare, preoteasă și mamă.
Ca învățătoare, s-a străduit din răsputeri să înmulțească talantul ce i l-a încredințat Dumnezeu. Dumneaei n-a avut serviciu. A avut misiune. O adevărată misiune de apostol într-un sat uitat de lume. Din cele aproape patruzeci de generații de elevi nu este măcar unul, care să poată confirma că n-a luat măcar o pereche de palme de la Doamna Sfetcu. Era de o exigență rar întâlnită. Voia totul perfect. Nu accepta jumătățile de măsură. Punea suflet în tot și în toate câte făcea.
,,- Aici eu vă sunt și mamă și tată!”, obișnuia să spună dânsa.
În virtutea acestei demnități, nici măria-sa, împăratul, dacă ar fi venit în școală, nu ar fi avut dreptul să comande. Dânsa era suverană. În anii ’60, în anii colectivizării, când cele șapte sate ale comunei tremurau numai la auzul numelui unor funcționari ai primăriei, Doamna Sfetcu bătea până îi curgeau nădușelile pe înșiși fiii unor asemenea amploaiați. Își asuma riscul excluderii din învățământ sau al unei dislocări. Compromisul nu-l cunoștea, zâmbetul la dumneaei era o raritate, iar rabatul în actul didactic nu exista.
Roadele muncii Doamnei Sfetcu au fost vizibile pentru toată lumea. Nenumărați licențiați au fost printre elevii săi, profesori, ofițeri superiori, medici, ingineri, preoți, funcționari cu înalte răspunderi prin ministere și diverse instituții superioare și mulți, mulți oameni de bine.
Ca preoteasă, Doamna Elena Sfetcu a avut multe de întâmpinat. Din primii ani ai căsniciei a cunoscut lipsurile și privațiunile. Cele câteva zeci de familii ale satului Bârda au construit în câțiva ani o biserică măreață, o adevărată catedrală. Numai în Cartea Veșniciei scrie jertfa depusă de preotul Ioan Sfetcu și familia sa la temelia acestei biserici. Au venit apoi anii de criză, anii războiului și anii ,,eliberării”. Se știe care a fost situația materială a preoților și învățătorilor în anii de criză economică, în anii de război, dar mai ales după aceea. Numeroși preoți au fost întemnițați, dislocați, persecutați.
Ca învățătoare și preoteasă, Doamna Sfetcu a întâmpinat multe dificultăți. Pretutindeni era ironizată, atenționată, umilită. Puține au fost colegele sale, aflate în aceeași situație, care să poată rezista. Doamna a avut tărie de caracter și voință, curaj și înțelepciune și a știut să depășească cu bine obstacolele. Atât dânsa, cât și Părintele Sfetcu, ar fi avut posibilitatea să-și facă alte rosturi în lumea mare, adaptându-se din mers vremurilor și lumii, dar n-au făcut-o. Au rămas statornici și devotați țelului lor, acela de a face apostolat în lumea satului. Au fost idealiști, romantici, sufletiști? Dumnezeu va cântări și va decide!
Ca mamă, Doamna Sfetcu a fost un adevărat model. Cei trei copii ai săi au primit o educație exemplară, așa cum numai Doamna și Părintele Sfetcu le puteau oferi. Pe vremea școlii primare, copiii Doamnei Sfetcu nu s-au bucurat niciodată de privilegiul de fii. Dimpotrivă. Foștii lor colegi își amintesc de exigența deosebită cu care erau educați și adesea pedepsiți. Rezultatele sunt vizibile. Unul dintre cei trei copii, Virgil, a ajuns și a reușit să se mențină timp de 23 de ani în funcția de inspector general în Ministerul Învățământului, ceea ce nu-i puțin lucru pentru o familie de preot în anii postbelici.
Dumnezeu cunoaște mai bine decât oamenii sufletul și viața fiecăruia. El să vă răsplătească pentru tot și pentru toate, Doamnă! Noi, foștii elevi, vă sărutăm amintirea, Doamnă Învățătoare, și vă mulțumim. Dumnezeu să vă ierte!
*
File de jurnal – 4 aprilie 1982(II). ,,Când eram la Părintele Anania au venit acolo Dl. Prof. Emilian Popescu, profesor la Facultatea de Teologie din București și Dl. Prof. Nicolae Stoicescu, cercetător la Institutul de Istorie ,,N. Iorga” din București. Părintele Anania i-a spus Domnului Stoicescu: ,, – Dați-mi voie să vă prezint pe un tânăr istoric al nostru, părintele Stănciulescu!” ,,- ….Bârda – a completat Dl. Stoicescu. Ne cunoaștem și după față, dar nu-mi amintesc de unde!” ,,- De la simpozionul din Târgoviște!” l-am lămurit eu. ,, – Da, și dânsul este colaborator la Dicționarul Istoric al României și ne-am bucura de o colaborare mai strânsă!”
Veniseră la Părintele Anania să-l roage să deschidă mai mult revistele patriarhiei problemelor de istorie. Aceasta cu atât mai mult cu cât la revistele de istorie laice nu se mai acordă drepturi de autor.
În redacția revistei, domnii Ioniță Alexandru și Ștefan Gânceanu mi-au relatat că P. S. Nestor, episcop-vicar la Craiova, a rugat pe patriarhul Justinian să-i acorde titlul de doctor în teologie pentru materialele privind Războiul de Independență, pe care le-a publicat. De față era și I. P. S. Antonie Plămădeală, proaspătul mitropolit al Ardealului. Acesta a replicat: ,,- O, Preafericite, Preasfințitul Nestor are capacitatea de a scrie lucruri mult mai serioase decât cele de până acum, așa că nu trebuie să ne grăbim cu acordarea titlului!”
Domnul Gânceanu a făcut o întreagă filozofie cu privire la condiția femeii în diferite timpuri și locuri. Părintele Anania mi-a spus că la inscripțiile de la Murfatlar lucrează o echipă de specialiști suedezi. Ar avea la îndemână și lucrarea mea cu descifrarea acelor inscripții! Părintele Anania nu-și poate asuma răspunderea pentru a-mi publica Bibliografia drept carte de sine stătătoare, deoarece s-ar putea ca cineva ,,să strâmbe din nas” și s-o scoată din plan. Are experiența tezei de doctorat a Părintelui Marin Braniște de la Viena, pe care patriarhul nu acceptă s-o publice, deși Părintele Braniște a ajutat mult tipografia patriarhiei cu tot felul de materiale.
Seara am fost la Teatrul Național. Am văzut piesa Comedie de modă veche de Abruzov. Mi-a plăcut cum au jucat Carmen Stănescu și Marius Pepino, cât și mesajul piesei.
Marți am fost la Editura Albatros. Îmi trimiseseră deja drepturile de autor pentru Coloana Infinitului încă de zilele trecute. Cu chiu și vai și cu parale bunicele, am reușit să cumpăr de la Hotelul ,,Lido” un cartuș de Kent, pe care l-am oferit Domnului Mircea Sântimbreanu, directorul editurii. A fost mulțumit. M-a întrebat ce carte am gata și doresc s-o public anul viitor. I-am spus de volumul II din Coloana Infinitului, deși n-am lucrat mai nimic până acum la ea. Domnul Gheorghe Marin, redactorul de carte, mi-a precizat că drumul spre victorie trebuie udat cu wisky și afumat cu Kent. Seara am făcut o vizită familiei Marin și am luat masa la dumnealor.
Cu acceleratul de 23.30 am plecat spre Botoșani”(Va urma).
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Costea Maria din Constanța: 110 lei; Doamna Cristanoff Petria din Colibași(MH): 100 lei;
Domnul Ilinca Dragoș din Malovăț a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 400 lei; Domnul Luca Gheorghe(Gigi) din Bârda a achitat 100 lei pentru contribuția de cult; Doamna Coman Elena din Bârda a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 115 lei. Doamna Haidamac Miroana din Malovăț a donat folie de 250 lei pentru biserică.
Primăria Malovăț ne-a dăruit ușa de la intrarea în biserica din Malovăț.
Tuturor le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!
*
Pentru joi, 23 iunie, vom face o vizită la Azilul de bătrâni din Vânjuleț și le vom duce 25 porții de mâncare pentru prânz(ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, mere, suc și apă minerală) și câteva obiecte de care au nevoie, precum: o mașină pe benzină de tuns iarba, un mixer de bucătărie și 25 cane de ceai.
*
Excursii – pelerinaj. Excursia din 31 Mai nu s-a putut desfășura, deoarece nu s-au adunat solicitanți pentru un autocar. Ea se va desfășura pe 30 Iunie, pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Orșova – Caransebeș – Timișoara (catedrala) – Arad (catedrala, orașul) – Mănăstirea Hodoș – Bodrog – Mănăstirea Izbuc – alte câteva mănăstiri de pe traseu, în funcție de timpul disponibil. Prețul 70 lei/persoană.
*
Pentru joi, 14 Iulie, reprogramăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Tr. Severin – Gura Văii – Cladova (Serbia) – Negotin (Serbia) – Vidin (Bulgaria) – Albotina (Mănăstirile rupestre, mormântul Cuvioasei Teofana Basarab, fântâna cu apă făcătoare de minuni) – Calafat – Mănăstirea Maglavit – Mănăstirea Jiana – Vânju Mare – Tr. Severin – Malovăț – Bârda.
Prețul e de aprox. 60 lei(încă nu ne-a stabilit prețul definitiv).
*
Pentru luni, 25 Iulie, cu prilejul hramului Mănăstirii ,,Sf. Ana” de la Orșova, punem la dispoziție celor interesați un autocar. Participarea va fi gratuită. Așteptăm înscrieri.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 470, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 5 iun. 2022, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 6 iun. 2022, ediție și on-line(https://
Parohia noastră a republicat cărțile Prof. Sofia Dobrescu, Însemnări și Aritina – Mihaela Ionescu, Zbor frânt. Doamna Dr. Aritina – Mihaela Ionescu a cumpărat tirajele complete.
*
Lucrări la biserici. În ziua de 8 Iunie, Domnul sculptor Ion Foșalău ne-a adus o ușă dublă, monumentală, din stejar sculptat, pentru biserica de la Malovăț. Ușa este darul pe care-l face Primăria Comunei Malovăț bisericii noastre tocmai de ,,ziua de naștere” a Bisericii, respectiv de Pogorârea Sfântului Duh. Domnul Primar Ing. Ion Michescu a vrut să fie și de data aceasta echidistant, în sensul că ajutase până acum toate parohiile de pe raza comunei: unei biserici îi dăruise fonduri pentru pictură, alteia pentru acoperiș, alteia pentru tencuieli, alteia pentru garduri. Numai Parohia Malovăț nu i-a solicitat niciodată nimic. Chiar dânsul a identificat că ușa de la intrare de la biserica din Malovăț nu este tocmai cea potrivită și trebuie să facem alta pe măsură. Și a făcut-o!
Mulțumim cordial Domnului Primar Michescu și Primăriei Malovăț pentru ajutorul acordat! Dumnezeu să le răsplătească!
Mulțumesc lui Dumnezeu că astfel îmi împlinește o rugăciune pe care i-am făcut-o în urmă cu 34 de ani, mai precis în iunie 1988, când, la Mahmudia(TL), am văzut biserica de acolo împodobită cu sculpturi din stejar. Mă întrebam atunci, dacă voi reuși vreodată să văd și eu biserica la care slujesc tot așa de frumoasă și împodobită. Am luat de acolo adresa sculptorului, am intrat în legătură cu el și am început să fac câte ceva, câte ceva, până când azi, odată cu ușa, pot spune că le avem și noi pe toate adevărate opere de artă.
*
Zâmbete. 
Din cauza închiderii saloanelor de înfrumuseţare, vom rămâne în curând fără blonde… În sfârşit o veste bună pentru nostalgicii comunismului: A apărut primul magazin online în care nu se găseşte nimic! O mamă se adresează învăţătoarei: ,,– Cum puteţi să-i daţi copilului o asemenea temă: dacă o bere costă 50 de bani …? Soţul meu nu a închis ochii toată noaptea… Am citit în horoscop că soacră-mea e Fecioară! Care este deosebirea dintre vânt și miliție? Miliția bate mai tare.
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 4 Iun. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Pârvănescu Damian-Patrik, fiul Domnului Pârvănescu Dan-Costel și al Doamnei Pârvănescu Ramona din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 13 Iun. am oficiat slujba înmormântării pentru Papa Ion(77 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Apel către enoriașii parohiei. În ultima vreme mulți dintre enoriașii noștri au început să-și construiască bolți(cavouri) la cimitir. Să le stăpânească sănătoși! Problema este că unii lasă pământul scos din groapă grămadă alături sau îl aruncă pe gardul cimitirului. Nu este bine nici într-un caz, nici în altul. Dacă nu au posibilitatea să-l transporte în afara cimitirului, îi rog respectuos să-l împrăștie pe o suprafață cât mai mare. Am construit gardurile cu multă cheltuială. Nu a fost ieftin și nici ușor să împrejmuim ambele cimitire cu gard de oțel striat. Observ acum, așa, întâmplător, că tocmai cei ce n-au contribuit atunci cu nimic la construcția gardurilor, care nici nu erau în sat pe atunci, ne fac astăzi probleme. Revin, deci, cu rugămintea către cei în cauză, să binevoiască să respecte și pe cei vii și pe cei morți din parohia noastră. Deocamdată e o rugăminte. Deocamdată!
*
Anunț. Cineva are purcei/grăsunei de vânzare(rasele Duroc și Petrean). Preț convenabil.
*
Program. În cursul lunii Iulie avem următorul program de slujbe: 2 Iul.(Malovăț-Bârda); 3 Iul.(Bârda); 9 Iul.(Malovăț-Bârda); 10 Iul.(Malovăț); 16 Iul.(Malovăț-Bârda); 17 Iul.(Bârda); 20 Iul.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 23 Iul.(Malovăț-Bârda); 24 Iul.(Malovăț); 30 Iul.(Malovăț-Bârda); 31 Iul.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..