De la bun început, doresc să recunosc că m-am (tot) gândit să scriu câteva rânduri la adresa acestei cărţi şi, în special, la adresa autorului ei, din câteva motive şi considerente personale, altminteri absolut smerite dar sincere şi oneste: din respect, recunoştinţă şi preţuire, totodată din dragoste, admiraţie şi recunoştinţă faţă de Părintele Profesor Ioan Morgovan – un slujitor devotat şi vrednic al Bisericii şi al tuturor altarelor sfinte şi sacre ale acestui popor: Altarul lăcaşului de cult, al şcolii, al învăţământului şi educaţiei, al scrisului, editării şi publicării, al propovăduirii şi mărturisirii Cuvântului Revelat, Întrupat şi Veşnic, precum şi al cărţii şi condeiului.

De asemenea, vreau să mărturisesc şi să dezvălui, aici şi acum, adevărul că rar, mai ales în ultima vreme, mi-a fost dat să întâlnesc şi să cunosc un om cu atâta bun simţ, purtare aleasă, nobilă, elegantă, discretă dar concretă, şi atâta respect şi bunăcuviinţă şi ca (în) persoana Părintelui Profesor Ioan Morgovan – acest simplu, smerit şi modest preot paroh de ţară, însă care, oricând, ar putea face faţă, cu real şi autentic succes, la o catedră academică şi universitară – ca profesor şi la un sfânt al altar al unei vestite catedrale urbane – ca slujitor şi sacerdot.

Totodată, am apreciat întotdeauna, articolele, eseurile şi studiile, precum şi broşurile cu caracter pastoral – misionar, plachetele cu caracter aniversar, comemorativ sau omagial, şi cărţile pe care le-a scris Părintele Ioan Morgovan, precum şi toată activitatea sa pastoral-misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!…

Sunt de-a dreptul impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, inclusiv la Editura şi Revista „Buna Vestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor, pe care o desfăşoară şi acum, cu multă dragoste, râvnă şi abnegaţie, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii lui, ce nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…

Cu alte cuvinte, aşadar, Părintele Ioan Morgovan – preot paroh şi slujitor la Bisericile rurale din localităţile Bunteşti şi Leleşti, din zona depresionară a Beiuşului, din judeţul Bihor, este şi ne este (re)cunoscut ca un intelectual rafinat, vrednic misionar şi apologet, autentic liturghisitor şi slujitor al altarului străbun, precum şi un neobosit condeier, scriitor, cărturar şi participant activ la multe conferinţe, lansări de cărţi şi alte manifestări culturale ori spirituale, îndeosebi acolo, la Beiuş, realizate pe parcursul a peste douăzeci de ani, mai precis din toamna anului 1993, toate acestea constituindu-se în adevărate momente de reală bucurie, de acolo şi de atunci rămânând, amândoi, într-o sinceră şi nedisimulată prietenie duhovnicească şi spirituală, de care ne bucurăm, cu fiecare ocazie, până în ziua de astăzi, în mod reciproc, cultivând-o şi sporind-o cu fiecare întâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-o atmosferă deosebită!…

Revenind şi referindu-ne în mod concret la această lucrare, mult folositoare şi mult ziditoare de suflet, pentru a înţelege mai bine mesajul paginilor oferite de autor, spre lectură cititorului, se cuvine să creionăm, odată cu Părintele Ioan Morgovan, condiţiile în care a fost gândit şi elaborat acest volum – care este o culegere de articole şi studii pe diferite teme, precum şi modul ori felul în care a fost el formulat şi transmis, potrivit afirmaţiilor şi mărturisirii sfinţiei sale din al său „Cuvânt Înainte”. „Una dintre îndatoririle slujitorilor sfintelor altare ale Bisericii lui Iisus Hristos este propovăduirea în tot locul şi în tot timpul a cuvântului lui Dumnezeu (II Timotei 4, 2), pentru întărirea în dreapta credinţă a credincioşilor păstoriţi şi călăuziţi pe calea mântuirii pentru a dobândi viaţa veşnică.

În activitatea pastorală şi misionară pe care am desfăşurat-o de-a lungul anilor am căutat să îndeplinesc chemarea pe care am luat-o de la Iisus Hristos de a mărturisi Evanghelia harului Său. Am vestit „cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 68) nu numai de pe amvon, la marile momente ale vieţii creştinului şi cu alte prilejuri, ci şi prin scris, mai ales după evenimentele din Decembrie 1989, ca urmare a obţinerii libertăţii de exprimare.

Am publicat în „Legea Românească”, „Buna Vestire” şi „Ţara Beiuşului”, vreme de peste douăzeci de ani, articole cu conţinut dogmatic şi doctrinar – apologetic ortodox, liturgic, moral, spiritual, cultural, istoric – bisericesc, memorial, panegiric, precum şi crâmpeie din vieţile sfinţilor şi învăţăturile lor, pentru noi cei de astăzi, efigii ale unor personalităţi, însemnări despre cărţi şi diferite evenimente, reflecţii ale iluştrilor oameni despre religie, biblie, credinţa în Dumnezeu şi rugăciune. Pe toate acestea le-am aşezat pe teme şi le-am adunat într-un volum ca să fie la îndemâna preoţilor şi credincioşilor pentru mărturisirea dreptei credinţe şi apărarea ei de neghina învăţăturilor greşite semănate în ţarina Bisericii.

„Ţine dreptarul învăţăturilor sănătoase” (II Timotei, 1, 13) este îndemnul Sfântului Apostol Pavel ce se cade să-l scriem pe tabla inimii noastre.

Citatele din Sfânta Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament, argumentele Sfinţilor Părinţi şi ale marilor gânditori creştini au rostul de face mai uşor de înţeles tema abordată.

Articolele din prezentul volum, izvorâte din adâncul sufletului prin lucrarea harului divin pururi viu şi curgător, se cuvine să fie pentru noi un permanent imbold spre preţuirea comorii de învăţături a Bisericii Ortodoxe şi la păstrarea cu scumpătate, ca pe un diamant de mare preţ, a credinţei strămoşeşti a românilor.

Totodată aduc laudă, mulţumire şi închinăciune lui Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, pentru că m-a învrednicit să tipăresc o nouă carte la Editura „buna Vestire” din Beiuş şi să aduc în sufletele cititorilor noştri raze din lumina lui Iisus Hristos, pentru a fi cu adevărat ucenici ai Săi, a da vieţii lor un sens netrecător şi a câştiga fericirea eternă!”

În altă ordine de idei, este bine să se ştie că cea mai mare parte a materialelor din volumul de faţă nu sunt rodul unei munci de bibliotecă a unui intelectual aflat în permanent contact cu cartea, şlefuit la vreo catedră, participant la conferinţe, consfătuiri şi comunicări ştiinţifice ori deprins cu lucrări verificate de dascăli cu rutină, supravegheat de coordonatori ştiinţifici sau a vreunui aspirant la titluri academice ori universitare. Nimic din toate acestea nu l-au răsfăţat pe autor. Dimpotrivă.

Ele sunt rodul unui truditor izolat într-o parohie modestă, nevoit să se adapteze la modul şi stilul de viaţă al enoriaşilor săi, să-şi lucreze grădina, să taie lemne, să crească animale pentru a-şi putea întreţine familia şi, bineînţeles, înainte de toate, să poarte grija credincioşilor săi din cele două sate bihorene – Leleşti şi Bunteşti.

Dacă la toate acestea mai adăugăm că accesul la o sursă documentară, de pildă, înainte de anul 1990, se limita doar la ceea ce îşi putea procura personal din micile sale economii şi că legăturile cu intelectualii erau destul de sporadice, superficial şi riguros cenzurate (înainte vreme), cred că se conturează destinul preotului acelor vremuri. Să nu uităm că domnea în mod obsedant o teamă reciprocă între cei câţiva oameni mai instruiţi din satele noastre şi care majoritatea erau navetişti. Singur preotul petrecea 365 de zile şi tot atâtea nopţi acolo în satul pustiit, golit de tot ce însemna oarecând viaţa la ţară. Peste toate acestea, în ochii autorităţilor, preotul trecea atunci, fie şi normal, drept un reacţionar, un duşman al poporului, un tolerat şi un ingrat al cărui rost se va stinge odată cu generaţia care a avut ghinionul de a se naşte în preajma şi perioada consolidării şi dezvoltării, cu mult avânt şi entuziasm, al regimului comunist de la noi.

Am amintit de toate acestea, sunt convins că în deplin acord şi asentiment cu autorul acestei lucrări, tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Sofronie Drincec – Episcopul Oradiei, pentru a vedea în ce condiţii era condamnat să trăiască atunci, preotul contemporan cu faimoasa „epocă de aur”.

Or în această situaţie să mai şi conferenţiezi, să rosteşti cuvântări la toate serviciile religioase, căutând să împaci şi pe nevinovaţii enoriaşi ca şi pe cei indiferenţi, pe credincioşii de ocazie ca şi pe agresori. Darămite să mai ai şi ispita condeiului, bine ştiind că toate porţile publicaţiilor îţi erau, atunci, închise. Ce zbatere cumplită, cât dramatism într-un asemenea mod de viaţă! De aceea şi cerem cuvenita îngăduinţă cititorului mai exigent.

Că autorul acestor scrieri a putut răzbi deasupra valurilor, este o altă discuţie şi chestiune. A reuşit datorită tenacităţii, perseverenţei sale, a seriozităţii şi a profunzimii sale, reale şi concrete. Dar cu ce preţ, ştie doar el…

Ce l-a menţinut atât de treaz şi de activ ori de dinamic pe Părintele Ioan Morgovan au fost, între multe altele, şi acele învăţături şi conferinţe preoţeşti, iniţiate de către vrednicul şi marele Patriarh Iustnian Marina, la început mai dese, iar pe urmă ajungând la patru pe an şi care avea drept scop cultivarea şi menţinerea contactului cu problemele teologice doctrinare, morale ori liturgice, apropierea de marile momente sau evenimente istorice şi culturale, precum şi cunoaşterea problemelor care frământau lumea la vremea respectivă. În cadrul acestor conferinţe autorul a descoperit un oarecare teren prielnic şi fertil în care se simţea bine, în sensul că putea să cioplească şi să dăltuiască câte ceva la personalitatea lui şi mai putea să împărtăşească semenilor din căutările sale febrile…

Cu alte cuvinte, indiferent de temele şi subiectele dezbătute în cadrul acestor conferinţe, ele au fost, au rămas şi rămân un mijloc de informare şi formare, un valoros exerciţiu intelectual şi o copioasă desfătare lăuntrică, interioară, adresat studenţilor teologi şi preoţilor de atunci…

În continuarea acestui material – semnal editorial şi publicistic, vreau să mai precizez faptul că foarte multe din materialele ce alcătuiesc şi formează acest bogat, rodnic şi vrednic volum, au fost scrise şi publicate, separat, în momente diferite sau ocazii variate, în tribuna şi amvonul ortodox şi publicistic beiuşan, adică în paginile Revistei „Buna Vestire” – care apare şi activează, neîncetat şi neîntrerupt, de peste douăzeci de ani – o revistă cu profund caracter apologetic, pastoral şi misionar al Protopopiatului Ortodox Român din Beiuş, despre care eu susţin, cu tărie, convingere  şi fermitate că întotdeauna, cu fiecare număr, mesajul acestei reviste se înscrie cu prisosinţă în procesul transfigurărilor şi transformărilor duhovniceşti, atât de necesare omului contemporan, în goana şi în agonia lui prin lume.

Altfel spus, doresc să apreciez în mod deosebit seriozitatea, competenţa, realismul, discernământul, hărnicia şi dărnicia membrilor care fac parte din acest veritabil colectiv redacţional, între care la loc de frunte, sunt Părinţii: Ioan Natu Balint, Ioan Morgovan, Gheorghe Tall şi Cornel Clop şi să-i felicit pentru tot efortul depus în desfăşurarea activităţii lor, cu timp şi fără timp, rugându-mă ca Bunul Dumnezeu să le facă parte, în continuare, de mult succes, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, iar revistei, în acţiunea şi activitatea ei de rostuire a minţii şi a sufletelor multora dintre noi, cititorii ei fideli şi credincioşi, precum şi Directorului şi Redactorului ei în persoana Preacucernicului Părinte Profesor Ioan Morgovan, le doresc să aibă parte de viaţă cât mai lungă, cu mult folos sufletesc şi cu mulţi cititori, să se bucure de realizările şi împlinirile de până acum, să le cultive şi să le înmulţească şi să le sporească, pe mai departe, îndeosebi pe cele de ordin duhovnicesc, apologetic – misionar şi cultural – cărturăresc!…

Schimbând puţin registrul discuţiei şi dezbaterii noastre, voi reveni, remarcând faptul că, grăitor şi relevant este felul în care abordează, tratează şi vorbeşte despre preot, biserică şi preoţie, Părintele Ioan Morgovan, ca unul ce are aproape patruzeci de ani de slujire sacerdotală, fiind aşadar, cu o experienţă deosebită, susţinând, fiind în asentimentul Marilor Sfinţi Părinţi, Teologi şi Scriitori Bisericeşti, cum ar fi, spre exemplificare: Troiţa de Ierarhi şi Arhierei – Ioan Gură de Aur, Vasile Cel Mare, Grigorie Teologul ori Sfântul Ioan Casian, că „Rolul preotului în viaţa credincioşilor este însemnat, nu ezit a spune că este chiar determinant. De aceea sesizarea lui Thomas Carlyle, care avea o concepţie atât de largă despre realităţile din domeniul religiei, mi se pare binevenită: „Preotul trebuie să aibă într-însul o lumină de inspiraţie.

El cârmuieşte adorarea poporului, el este trăsura de unire cu Nevăzutul Sfânt. El este căpetenia spirituală a oamenilor.

El îi conduce spre cer, cârmuindu-i înţelepţeşte pe acest pământ, printre strădaniile vieţii. Idealul lui este ca şi el să fie o voce din cerul nevăzut, tălmăcind oamenilor ca şi profetul, dar într-un chip mai familiar, acelaşi lucru: Cerul nevăzut, secretul deschis al Universului, pe care atât de puţini îl zăresc.

El este un profet dezbrăcat oarecum de strălucirea înspăimântătoare a acestuia, arzând ca o lumină mai blândă şi mai egală, ca luminător al vieţii zilnice.” Ne-am făcut cred o imagine fie cât de sumară despre ceea ce este şi trebuie să fie preotul. Ne mai rămâne de văzut ce anume trebuie să facă el. Şi, fără a căuta prea mult, aflăm răspunsul limpede: preotul trebuie să devină ceea ce este, ceea ce trebuie să fie. În această devenire stă tot secretul dirijării şi conducerii vieţii credincioşilor. Consecvenţa sa pe acest drum ascendent şi suitor întreţine forţa morală a credincioşilor”

„Şi fiindcă preotul nu trăieşte izolat de societate, ba mai mult, atrage după sine pe calea spre mântuire pe toţi cei încredinţaţi lui, îi revine obligaţia de-a lucra cu râvnă şi în mod dezinteresat la formarea credincioşilor în vederea restructurării vieţii sub toate aspectele ei: viaţă de familie, comportament în activitatea profesională, patriotism, convieţuire paşnică etc.

Familia fiind într-un stat ceea este veriga într-un lanţ – continuitate, legătură, parte indispensabilă – reclamă o preocupare aparte. Asta pentru că aşa cum o verigă ruginită nu mai prezintă siguranţa rezistenţei acelui lanţ, nici o familie prost alcătuită nu oferă garanţia bunului mers al unei naţiuni. Preotul trebuie să dea îndrumări tinerilor cum să cultive virtuţile ce stau la baza familiei: dragoste, respect reciproc, altruism, singurele care pot evita dramele familiale: abandonul, infidelitatea conjugală, adulterul, divorţul, avortul şi atâtea altele…

Or pentru a ajunge la toate acestea se simte imperios nevoia de a redeştepta conştiinţa preotului ortodox român de odinioară, care să încălzească posibilităţile de luminare de azi. În felul acesta vom dobândi imaginea preotului integru, capabil a contribui la opera de unitate spirituală a neamului nostru românesc…”

Şi toate acestea sunt enunţate şi edificate, acum, în acest an omagial şi jubiliar, al misiunii contemporane în parohiile şi mănăstirile noastre, precum şi a comemorării Marelui Dascăl al Teologiei Creştine Universale – Sfântul Ioan Gură de Aur, precum şi a cinstirii tuturor Marilor Părinţi Duhovniceşti, din toate Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române…

Aşadar, parcurgând şi străbătând cele 475 pagini, structurate în cele 12 capitole ale acestei cărţi, temeluită şi fundamentată pe baza unei bogate, dense şi vaste bibliografii şi index bio – bibliografic de referinţă, vom concluziona că lucrarea de faţă este una de factură polivalentă, diversă, densă şi bogată ori variată: dogmatică, doctrinară, liturgică, canonică, scripturistică, patristică, istorică, apologetică, patriotică, misionară, pastorală, catehetică, spirituală şi duhovnicească!…

Este un volum dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete şi foarte actuale sau contemporane… „Menirea lui nu este, neapărat, de a introduce pe cititor în conţinutul problemelor dezbătute, ci în atmosfera împrejurărilor în care ele s-au zămislit şi s-au transmis. Aceasta deoarece ele – micile dezbateri – nu reprezintă ceva sau cel puţin nu în primul rând prin ele însele, cât mai degrabă prin faptul că pur şi simplu au fost spuse într-un anumit timp şi în anumite condiţii. De unde şi zăbava cu care ele au fost încredinţate tiparului, socotind că au fost necesare şi eficiente doar atunci şi pentru cei care au fost acolo unde şi când s-au rostit, ori s-ar putea transpune măcar în atmosfera specifică acelor vremuri…

De aceea atragem atenţia cititorului că materialele acestea, dincolo de conţinutul lor doctrinar şi dogmatic de necontestat,  nu reprezintă atât de mult o valoare în sine, pe cât sunt, mai ales, expresia unor fapte şi a unor experienţe de viaţă. Adică ele dovedesc faptul că preoţimea activă, chiar şi atunci, în perioada cea mai grea, ca de altfel şi astăzi, a fost şi este la datorie, nu a stat şi nu stă ascunsă în aşteptarea vremurilor însorite. A slujit şi slujeşte, în continuare, poporul în condiţiile date, adică a spus, şi spune, ce a avut şi are de spus, dar mai ales a făcut, şi continuă să facă, ceea ce a trebuit şi este de făcut!…”

Prin urmare, acum, în concluzie, ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Ioan Morgovan este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!…

De aceea, cartea (aceasta) care a apărut şi ca un omagiu şi prinos de recunoştinţă adus dascălilor, educatorilor, părinţilor şi mentorilor sau îndrumătorilor Părintelui Ioan Morgovan se doreşte a fi, din această perspectivă, un pas spre revenirea la normalitatea cinstirii înaintaşilor noştri aşa cum se cuvine, aducându-ne, astfel, aminte, cu toţii „de mai marii noştri”!…

Astfel stând lucrurile, acum, în încheierea acestui material, de suflet şi pentru suflet, vom susţine că demersul misionar al Bisericii noastre şi al slujitorilor Ei, trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică.

„Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”

Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, mai zis,  Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!…

Totodată autorului, pe care ţinem să-l felicităm, cu toţii, (şi) pentru această lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!…

Dr. Stelian Gomboş     

by

Referinţă Bibliografică

Semnal editorial şi publicistic: Preot Ioan Morgovan „Cuvinte pentru întărirea în dreapta credinţă”, Editura Buna Vestire, Beiuş, 2014, 475 pagini…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 martie 2015