SFÂNTUL TRIFON – MUCENIC PROPOVĂDUITOR ȘI VINDECĂTOR
„Cel care face avere pe pământ și își petrece vremea îngrijindu-se de comorile sale, va piede viața prin moarte, iar cel care strânge comori în suflet, le va duce în veșnicie prin moarte, că din viață omul nu poate lua decât ceea ce încape în suflet.” (Maria Filipoiu)
Sfântul Trifon, prăznuit la 1 februarie, este cinstit de toată lumea creștină, inclusiv de români, întrucât o parte din moaștele sale se află la Iași-România. S-a născut în Frigeea, în satul ce se numea Campsada, aproape de cetatea Apamia (Asia Mică) pe la sfârșitul secolului al III-lea, din părinți credincioși. Încă din copilărie, Dumnezeu i-a dăruit harul Sfântului Duh și i-a hărăzit darul de a face minuni. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra duhurilor rele, săvârșind numeroase minuni, în vremea când era interzisă credința în Hristos.
Martirul lui Dumnezeu, Trifon
În vremuri grele pentru religia creștină, când cultul liturgic se desfășura în smerenia catacombelor și a mormintelor martirilor, a primit mucenicia și tânărul Trifon.
Asia Mică se afla în stăpânirea imperiului roman, autoritate care avea ca religie oficială panteonul păgân, un amalgam de credințe și zei din Orient și din Grecia Antică. În acest context religios, în timpul împăratului Decius (249-251), tânarul Trifon a fost pârât autorităților romane că nu se închină panteonului păgân. Chemat în fața guvernatorului Aquilinus, tânărul a mărturisit că este „ostaș în armata Împăratului Ceresc, dimpreună cu frații pe care i-am botezat”. Această informație l-a dus la martiriu, din concluzia că e să fi fost preot, din moment ce a spus că a botezat pe unii din cetatea sa.
Pentru mărturisirea lui, Sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: lovit cu bâte, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi a fost dus prin oraş, spre a fi exemplu de tortură pentru ceilalți creștini. În cele din urmă, întrebat de guvernator dacă se lasă de credința sa, Trifon a mărturisit: „rămân martirul lui Dumnezeu, Trifon”.
Condamnat la decapitare, Sfântul a rostit o frumoasă rugăciune, consemnată în actul său martiric și considerată de către istorici drept cea mai veche rugăciune notată a Bisericii. Astfel, rugându-se înainte de a fi decapitat, Dumnezeu i-a luat sufletul, iar trupul i-a căzut mort la pământ, pe care frații întru credință (din Niceea), l-au învelit cu pânză albă, l-au uns cu arome și au vrut să-l îngroape. Sfântul s-a arătat unuia și i-a spus să-i ducă moaștele în satul natal, care au făcut minuni, tămăduind boli ce nu aveau leac.
Moaștele Sfântului Trifon în capitala Moldovei
Moaștele Sfântului Trifon au stat în Niceea până la momentul cuceririi otomane a Asiei Mici. Ca să nu fie profanat, sicriul cu moaștele Sfântului Trifon a luat calea Occidentului, fiind așezat mai întâi la Constantinopol, la Roma, apoi în Moldova, unde au fost aduse din Constantinopol de către domnul Constantin Moruzi (octombrie 1777 – 8 iunie 1782), într-o mănăstire care nu mai există. Ulterior au fost aşezate într-o biserică, închinată Sfinţilor Voievozi, cunoscută sub numele Dancu. Singura mărturie şi amintire că această biserică a existat în centrul Iaşului – din 1541 şi până la dărâmarea ei (1903) – este legată tocmai de moaştele Sfântului Trifon. În anii de ruină ai Mănăstirii Dancu, racla a fost transferată la Biserica „Sfântul Sava”. În ziua de pomenire a Sfântului Trifon, biserica ieşeană sărbătoreşte unul dintre cele patru hramuri. Aici este loc de pelerinaj pentru creştinii care vin să se închine la moaştele Sfântului Trifon şi la moaștele Sfintei Marina.
Sfântul Trifon – protectorul agricultorilor și culturilor
Strămoșii noștri au legat începutul gerosului Făurar de zorii primăverii. Deși gerul e mai aprig decât oricând în timpul iernii, hărnicia înaintașilor a făcut ca, la începutul lui februarie, ei să se gândească deja la treburile câmpului.
Viața în satul tradițional românesc a fost mereu trăită în spațiul sacru al Bisericii, iar străbunii noștri au trăit în ritm de toacă și de clopot, toate având o logică liturgică. În acest sens, orice activitate își punea începutul în spațiul eclezial, munca sătenilor și culturile lor fiin întotdeauna binecuvântată de Sfânta Biserică și stropite cu Agheasmă. Astfel, în prima zi a lunii februarie, cu gândul la primăvara ce va sosi, străbunicii au adus în atenție obiceiurile agrare, având în vedere că Sfântul prăznuit de Sinaxarul Bisericii este ocrotitor al agricultorilor și culturilor. În această zi se stropește locul culturilor, zonele pomicole și viticole cu Agheasmă, spre a le proteja Sfântul zilei – Trifon – de boli și dăunători, rostind rugăciunea pe care Sfântul a rostit-o înainte de a fi decapitat.
Această rugăciune, consemnată în actul său martiric, este considerată de către istorici, drept cea mai veche rugăciune notată de Biserică.
Rugăciunea Sfântului Trifon
„O, Doamne, Dumnezeule și Împărate al împăraților, Cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a înfăptui fără șovăială, ostenelile și nevoințele!
Mă rog Ție ca duhul nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău, de-a fi moștenitor Împărăției Tale!
Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce jertfe, întru pomenirea mea!
Caută spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!” (Sfântul Trifon)
*Pentru rugăciunile părinților noștri te rugăm, Sfinte Mucenic Trifon să ne fi mijlocitor către Dumnezeu, pentru pacea României și bunăstarea poporului român, că a Sa este mărirea, slava și închinăciunea în Sfânta Treime, acum și pururea, în vecii vecilor.
Amin!
Maria Filipoiu – poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR
by