Niciodată până în sinistrul decembrie 1947, al abdicării forţate a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi până la proclamarea republicii ilegitime, nu au existat în ţara ctitorită de regii Daciei, de voievozii Principatelor şi Regii Regatului României, preşedinţi şi prezidenţialism!

Prognozaţi prin ideologiile şi dogmatismul primitivismului ideologic lipsit de adevăr şi inteligenţă, desemnaţi într-o manieră de organizare tribală drept stăpâni, tătuci, sori luminători în inima istoriei, de către regimul comunist de la Moscova, preşedinţii noştri, de la primul şi până la marinarul „jucător”, compun o gamă diversă de profesii, ce nu au nicio afinitate cu funcţia de şef de stat (este ca şi cum un motociclist ar pilota un avion sau un aviator ar naviga de la manşă un submarin…). După enumerarea cronologică făcută de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, îi numim: un neuropsihiatru (între 1947-1952), un avocat (între 1952-1958), alt avocat (între 1958-1961), un electrician (între 1961-1965), un ceferist (între 1965-1967), o calfă de cizmărie între (1967-1989), un inginer hidrotehnic (între 1990-1996 şi 2000-2004), un geolog, (între 1996-2000) şi un ofiţer maritim, din 2004, până când lista se încheie deocamdată cu un profesor de fizică. Păi unde, ce educație, ce pregătire vor fi avut acești oameni ca să urce în fruntea unei țări, căci după cum se vede, ei sunt calificați fiecare în cu totul altă meserie, în comparație cu regii care din copilărie sunt pregătiți ca să fie regi, nu electricieni, cizmari, marinari, profesori de fizică și așa mai departe?!

Dintre etno preşedinţii aceştia, unii au sorginte bolşevică, fiind căliţi „în miezul unui ev aprins”, cum ar spune Nicolae Labiș, având grupa sanguină PCR 1, 2, 3!… Preşedinţi unul şi unul! Detaşându-se în corigent de notorietate, mai cu seamă la materiile geografie şi istorie, marinarul jucător este o persoană publică pitorească ce a atras după sine sfidarea cea mai în vervă a civilizaţiei şi a ridicat asupra propriului popor palma umilinţei şi chinuirii în frenezia celui mai zgomotos spectacol. Acest preşedinte a declanșat chinuirea până la insuportabil a naţiunii! A acostat nava României în cherhanaua vapoarelor eşuate şi a naufragiat poporul român pe insula corsarilor săi. A fost un preşedinte al neobolşevismului ce-a semănat numai uragane, intrigi, ură, mitocănie, învrăjbire naţională, a reintrodus presiunea, teama, filajul! A încurajat dezacordarea tuturor conexiunilor instituţionale, a culcat la pământ crucea spiritualităţii româneşti. A ajustat o ţară în care fratele să trădeze pe frate, oamenii să nu mai aibă mamă şi tată, fiecare să atace pe fiecare. Sub călcâiul greu, strivitor, al dictaturii, băsesciene în loc să răsară steaua României Restaurate s-a prăbuşit întunericul asupra speranţelor poporului român. În loc să avem bunăstare şi pace sufletească („să trăiți bine”…, vă amintiți acest slogan?!) în ţara noastră, am ajuns cerşetorii ţărilor străinătăţii, în care europenii trec pe lângă noi cu mâna pe buzunare.

Istoria a fost distorsionată în stilul pamfletar satiric vulgar şi insultător, declaraţiile preşedintelui au exersat paroxismul şi au avut ecou în capetele castrate de creier, docile, vasale! Traian Băsescu a urcat minciuna propagandistică la treapta de virtute.

Nici chiar supra naţionalismul comunismului antisovietic al lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi al lui Nicolae Ceauşescu, parcă nu a fost atât de furibund împotriva Majestăţii Sale Regelui Mihai şi nu a fost exprimat în termeni mai josnici decât a făcut-o Traian Băsescu şi servanţii lui care au învinuit pe Majestatea Sa de trădare naţională şi de vânzarea României, ruşilor!

Traian Băsescu şi scribălăii lui au omis sau nu au știut faptul că România a fost degajată ca o minge lui Stalin, de către marile puteri vestice, în 1944, la Yalta, cu acordul lui Winston Churchil, care a consfinţit împărţirea hălcilor din Europa, pe un şerveţel. România se afla deja încătuşată şi jucată la ruleta politică de către Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraş, A. I. Vârşinski şi consilierii lui sovietici.

Traian Băsescu nu a avut suficientă demnitate spre a respecta pe ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectat şi invitat ân vremea contemporană la evenimentele lumii de cel mai înalt nivel.

Discursul lui Băsescu a ţintit din nou vestejirea imaginii României în lume, şi aşa, destul de compromisă. El a fost preşedintele celor mai şocante şi inconstante opinii, a fost unul şi acelaşi gâde, al uneia şi aceleiaşi plăceri a delirului, ce condamna comunismul în Parlament în anul 2006, înfierând „abdicarea forţată a Regelui Mihai” (sunt propriile lui cuvinte).

Preşedintele reconstituţionalizării şi regionalizării, preşedintele demis şi remis avea umbre în orizontul lui vizual şi memorial. De aceea, gălăgia făcută de el avea variaţii de exprimări inconstante iar în unitatea lor, exprimările preşedintelui erau preponderent o magistrală operă distructivă, destabilizatoare a statului român. Continuu tensiona cotidianul, activa învrăjbiri etnice, zdruncina rărunchii ţării, încorda până la limita opunerii rezistenţei, până la frontiera brutalităţii şi mitocăniei, aluneca în delir, abera şi asasina istoria, geografia, cultura, educaţia, tradiţiile şi aspiraţiile româneşti, insulta pe istorici, pe academicieni, pe majoritatea oamenilor politici, chiar şi din garda lui de partid şi clan.

Deoarece nu am cerut iertare Majestății Sale Regelui Mihai pentru o vină care este a unei persoane ce nu m-a reprezentat, deși poate că ar fi trebuit să o facă toți aei care l-au ales în vreunul din cele două mandate prezidențiale sau poate chiar amândouă, decid să îl citez, suficient de convingător, pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, care în anul 1946 vorbea despre Regele nostru, parcă înadins ca o replică lui Traian Băsescu: „Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste”; „În culminarea eforturilor sale, pe 23 august 1944, deşi capitala lui era încă dominată de trupele germane, el personal, din propria lui iniţiativă şi în completă nepăsare pentru siguranţa lui personală, a dat semnalul pentru o lovitură de stat ordonând gardelor palatului său să aresteze pe dictator şi principalii lui miniştri. Imediat apoi, într-o inspirată proclamaţie către ţară adresată la radio, el a declarat ţării decizia lui de a scoate România de sub jugul nazist şi a chemat să se întoarcă împotriva trupelor germane şi să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din ţară”; „Prin judecata lui superioară, prin ascuţimea acţiunii sale şi prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”.
Traian Băsescu și-a permis să insulte și America, venind în deplină opoziţie cu opiniile preşedinţilor ei. Fostul preşedinte român, cu o tinereţe vânturată pe apele lumii, nu credea în cuvintele preşedintelui american şi nici nu le prea cunoaştea. Nu credea şi nu era interesat de gemetele ţării, ori de scrâşnetele ei, pe Traian Băsescu nu îl preocupa ceea ce spun istoricii, academicienii, nimeni! Traian Băsescu, desenatorul de ţară, dezmembratorul a toate muchiile ce asamblează statalitatea românească, Traian Băsescu agitatorul, clocotitorul apelor în care voia să înece întreaga elită românească, survola ca un uliu ori bântuia ca o fantomă întunecată România şi adâncea minciuna, ura, învrăjbirea! Traian Băsescu era corigent la geografie şi istorie, dar mitocan cu magna cum laude!

by

Referinţă Bibliografică

Aurel V. Zgheran: Pentru că nu am cerut iertare Majestății Sale Regelui Mihai/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 februarie 2023