Ne-așteaptă-n parc o bancă ce-i retrasă,
Ascunsă de copaci cu crengi plecate
Sub care noi ne retrăgeam în noapte
Și pregetam să mai plecăm acasă.
Te-aștept să vii cât toamna ne mai lasă
Să degustăm parfum de fructe coapte,
Să ne-afundăm picior prin frunze moarte,
Să-ți fur sărut când te opui sfioasă.
În asfințit, cuprinsă de răcoare,
Din trupul meu să-ți faci învelitoare,
Căldura lui să-ți fie protectoare,
Iar șoapta mea profund îmbietoare.
Doresc să vii, să fii cuceritoare,
Să nu te simt, ca ieri, cicălitoare…


