Noi, oamenii,  venim  pe lumea aceasta ca să facem bine și ca să dăruim Iubire… Poezia este esența iubirii și respirația lui Dumnezeu… Cum traversăm vremuri grele, de sărăcie materială și sufletească, și cum Domnul ne-a dăruit și ne-a îmbogățit cu poezie o dăruim și noi din toată inima prietenilor noștri și prietenilor lor, în speranța că  viața noastră va fi cu o lacrimă mai frumoasă… Poemul pe  care vi-l dăruim este unul de dragoste… Dacă nu ne cunoașteți înseamnă că sunteți un prieten al  prietenilor noștri, de aceea vă rugăm să primiți darul nostru… Iar dacă intrați pe site-ul nostru www.stefandumitrescu.com aveți o mulțime de daruri alese… Domnul ni le-a dăruit iar noi vi le dăruiesc din toată inima.. La mulți ani minunați, cu dragoste al dumneavoastră Ștefan Dumitrescu

NE IUBEAM ATÂT DE MULT

 Ne iubeam atât de mult

încât ne uitam, iubito, unul

în ochii celuilalt

de mii de ani

timpul se subțiase,

beat,

decolorat

înțepenind

maiestuos și înalt

că la un moment dat

ochiul meu drept

a pornit cu mâinile întinse

să îmbrățișeze

ochiul tău stâng

și ochiul tău stâng a pornit

cu mâinile întinse

înspre ochiul meu drept

să-l îmbrățișeze

și după ce s-au îmbrățișat

din inerție

a plonjat fiecare ochi

înlăuntrul celuilalt

plutind înspre adâncul

lui misterios

întunecat

și ochiul tău drept

a pornit cu mâinile întinse

către ochiul meu stâng

și ochiul meu stâng a pornit

ca o săgeată cu mâinile

întinse către ochiul tău drept

atunci s-au auzit

la marginea universului

aștri cum plâng

în deșert

și după ce s-au îmbrățișat

au alunecat

fiecare

înspre adâncul celuilalt

orbitor ca un soare

simțindu-și fiecare

adâncul din el

sfâșietor

cum îl doare

 și inima ta a pornit

cu mâinile întinse

către inima mea

și inima mea

a pornit cu

brațele deschise

către inima ta

și după ce s-au îmbrățișat

au continuat

să alunece

una în adâncul celeilalte

înspre esență

și înspre moarte

că s-au auzit

cutremurându-se

hăurile

și bolțile înalte

și sângele meu

a pornit cu brațele întinse

către sângele tău

și sângele tău

a pornit cu brațele întinse

către sângele meu

 și atunci s-a auzit

în cer

murmurând fericit

Dumnezeu

și după ce s-au

îmbrățișat

au continuat să plutească

unul înspre adâncul

celuilalt

materia a început

să foșnească

dureros

sfâșietor și înalt

și plămânii mei

au plonjat

în adâncul plămânilor tăi

și plămânii tăi

au plonjat

în adâncul plămânilor mei

și-a început să

răsune în cosmos

corul bătrânilor zei

și oasele mele

au pornit cu brațele întinse

către oasele tale

că s-a umplut lumea

de jale

și oasele tale au pornit

cu brațele întinse

către oasele mele

și au plonjat unele în adâncul

celorlalte

ca în niște tunele

călătorind la nesfârșit

către abisul din ele

trecând

dincolo de moarte

și de stele

fiecare celulă a trupului

meu

a pornit cu mâinile

întinse către fiecare

celulă a ființei tale

și după  ce s-au îmbrățișat

au pornit mai departe

înspre adâncul din ele

trecând de moarte

de stele

și de hăuri deșarte

în univers s-a auzit

o muzică divină

un cutremur dulce

un clipocit

semn că noi

vom călători, iubito,

la infinit

ȘTEFAN DUMITRESCU

*

*         *

Sunt poetul, prozatorul, eseistul, gazetarul, dramaturgul și viitorologul Ştefan Dumitrescu, Profesor de Pedagogie și Psihologie, cercetător în domeniul Științelor sociale,  născut la jumătatea secolului XX, la 24 aprilie 1950 (în aceeaşi zi cu Schiller, cu Theodor Palady, cu scriitorul rus Nabocov, în imediata apropiere a zilei de naştere a lui Shakespeare, 23 aprilie, semn că intervalul acesta zodiacal este foarte bun pentru literatură, pentru cultură) în comuna Valea Mare, în sudul judeţului Vâlcea. Încă din primii ani am fost fascinat de basm. Domnul mi-a dăruit de mic setea,  instinctul, vocația de a imagina tărâmuri de vis, de a construi și de a spune basme inventate de mine. De mic mi-a plăcut să citesc, lectura fiind marele dar al lui Dumnezeu şi marea mea bucurie, de aceea am citit enorm. La şcoală, în liceu, la facultate aveam să citesc pe sub bancă în tipul orelor. Voi fi toată viaţa însetat de cunoaştere, de creaţie, de răspunsurile la marile întrebări, mistere și probleme ale existenţei umane. Întorcându-mă în urmă îmi dau seama că în setea și în bucuria de a povesti, de a inventa basme stătea setea de cunoaștere, de absolut și nevoia  de invenție, de construcție, care mă vor urmări toată viața

Urmez ca toți copii Școala generală, Liceul, Facultatea de Filozofie din Bucureşti, între anii 1969-1973. Visul meu a fost ca după absolvirea Facultăţii să devin gazetar, un mare gazetar ca Eminescu, Goga, Pamfil Şeicaru. (care apare ca personaj în romanul meu „Delirul”, vol II, ieșit câștigător la Concursul „Cine scrie romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris Preda”,  organizat în anul 1992 de ziarul „Zig Zag”, condus de Ion Cristoiu și de familia lui Marin Preda, roman publicat în anul 2004, la Editura Fortuna.).

Debutez ca poet sub pseudonim în revista Ramuri, la 17 ani, în anul 1967, pe când eram elev de liceu, încurajat de poetul Miron Radu Paraschivescu, care-mi spunea într-o scrisoare caldă, de încurajare: „Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe.”

La 1 ianuarie 1970 Ana Blandiana îmi publică (un alt debut) în revista „Contemporanul” un poem prezentându-mă elogios la rubrica „Lira de aur.”

Între anii 1970-1973 public poezie, proză, articole, cronici literare în revistele Amfiteatru, Luceafărul, România literară, Contemporanul, revista Argeş. Am momente poetice la Radio Bucureşti și Televiziune. În revista „Contemporanul” și „Gazeta Învățământului” debutez ca istoric şi critic literar cu cronici, recenzii şi pastile literare.

În numărul 12 al revistei Amfiteatru, din anul 1971, Ana Blandiana mă prezintă, într-un mod fulminant, anunţând venirea în literatura română a unui  mare scriitor:

„O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare dintre poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat”. (Ana Blandiana, revista Amfiteatrul, nr 12, 1971).

   În primăvara anului 1973, poetul Adrian Păunescu îmi spune că intenţionează să deschidă în toamnă cenaclul Flacăra cu mine şi mă invită să citesc poezie la prima Şedinţă a Cenaclului Flacăra: „Pentru că, ţin foarte mult să deschid cenaclul cu un mare viitor scriitor, dragă Ştefan”. La prima şedinţă a Cenaclului Flacăra am citit un volum întreg de poezie intitulat „Nicolae Labiş – portret cosmogonic”. Volumul impresionează profund asistenţa din sală. Şerban Cioculescu afirmă că sunt un poet foarte talentat și că mă va urmări cu interes. Cu acest prilej Adrian Păunescu  a afirmat despre mine: „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române.” Peste ani toate aceste trei profeţii, a lui M R Paraschivescu, a Anei Blandiana, a lui Adrian Păunescu, despre tânărul scriitor Ştefan Dumitrescu, de atunci, se vor adeveri.

Stabilit la Tulcea din toamna anului 1973, ca profesor de Psihologie, Pedagogie și Logică la Liceul Pedagogic, până în acest moment când am împlinit 66 de ani, când sunt demult membru a al Uniunii Scriitorilor din România (recent am devenit membru al Uniunii Scriitorilor europeni din Moldova) și când peste un an voi împlini 50 de ani de activitate literară, Domnul m-a ajutat să dau o operă literară bogată, în toate genurile literare. Până la această vârstă am tipărite 5 romane, 8 volume de poezie, mai multe cărți de eseuri, istorie și critică literară. Am luat 13 premii naționale pentru dramaturgie la concursurile și festivalurile de teatru organizate în țară, un premiu național pentru roman, mai multe premii naționale pentru poezie. Am publicate pe www.amazon.com 21 de cărți. Am luat de asemenea două premii internaționale pentru poezie, un premiu internațional pentru dramaturgie. Am fost apreciat la superlativ de mari personalități din domeniul teatrului.

Am publicat lucrări și în domeniul economiei, cea mai importanta fiind  denumită de mine „Sistemul socio-economic de evoluție”.  

Această înclinație a mea către cercetare, capacitatea de a realiza descoperiri în științele sociale a fost observată încă de acum două decenii de ziaristul și scriitorul Ion Zubașcu. Iată ce scria Ion Zubașcu în revista Magazin  din anul 1993:

„Ştefan Dumitrescu:  În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră.”

Iată ce scria în anul 2009 și profesorul universitar de Economie, dl Marius Băcescu, Președintele Secției de Științe economice a Academiei Oamenilor de Științe despre noua Știință a Economiei fundamentată de subsemnatul :

„ Domnule Dumitrescu,
Vă mărturisesc că ați scris o carte foarte interesantă, in primul rând pentru economiști. Eu aș prefera sa publicam cartea la editura Academiei Oamenilor de Știința. După cum bine știți, Academiei noastre de un an i s-au ridicat toate fondurile de funcționare. În prezent suntem în dialog cu Parlamentul pentru a se reveni la vechea situație. Nu știm care va fi rezultatul final. Deci noi avem toata bunăvoința, dar nu avem putere. Așa că singura soluție este sa găsim o sponsorizare pentru publicare.  Aș fi mândru să o găsim. Să dea Dumnezeu. Mă străduiesc și eu să găsim. Pentru că avem nevoie de mai mulți bani. Eu nu vreau să vă mint. Al dvs. susținător fidel, prof. M. Băcescu”.
2009  Prof. Univ. dr. Marius Băcescu ASE București. e-mail: mariusbacescu [at] gmail.com

Și iată ce scria tot în anul 1993, adică acum 23 de ani, doamna profesoară, istoric și critic literar, Francesca Pini pe coperta a patra a cărții mele de povestiri „Matca ancestrală :

   “Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. (Francesca Pini, Prof univ. dr. critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993.)

     Așadar, cu  ajutorul Domnului am dat o operă literară vastă, de valoare, profundă, am realizat în Științele sociale, Psihologie, Pedagogie, Economie, mari descoperiri care aplicate în practică, și mediatizate ar putea să ajute societatea umană să progreseze, să se dezvolte, făcând ca oamenii să trăiască mai bine, să se realizeze ca personalități umane în viață, să fie mai fericiți, să aibă viitor, ei și copii lor…  

Iată de ce am construit acest site: ca să nu mai existe mari valori în țara aceasta care să fie   marginalizate, distruse. Ca ele să poată să se exprime. Ca să le cunoască toți românii și ca să le ajutăm să-și valorifice inteligența și creativitatea. Obiectivul meu este ca să fructificăm întregul potențial creator al acestui neam,  pentru că suntem un popor dotat. Ca să aducem la suprafață creativitatea și geniul acestui popor. Îi voi prezenta pe acest site pe cei mai talentați scriitori, gazetari, cercetători, ca să scoatem la lumină cele mai frumoase creații, în toate domeniile, literatură, știință filozofie…O să inițiez realizarea ”Antologiei poeziei românești la începutul secolului XXI”. O să demarez realizarea ”Antologiei de povestiri de dragoste la începutul secolului XXI”. Și desigur o să-mi public lucrările mele, literare și științifice.

În final, îmi propun cu ajutorul Domnului, să realizez lucruri extraordinare în cultură și în istorie, folositoare, care să ducă la regăsirea și la  salvarea  poporului român.

 Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România

by

Referinţă Bibliografică

ȘTEFAN DUMITRESCU: NE IUBEAM ATÂT DE MULT/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 ianuarie 2017