Am luat o rază

Și am pus-o bază
Șederii mele-n timp,
Și am deschis o carte
Și inima puternic a început să-mi bată
Căci fila cu iubire
A prins în viața mea
Femeia,
Dar dat din slova cărții
Că dragostea dorită
Iubire din iubire
Izvor de viață dă
Și-am sărutat iubirea,
Sărutul apăsat,
Și-acum sămânța vie
E viață, e fiindul
Care va duce sporul
Luminii-n lumea albă
Și lumea e din oameni
Și drumurile-s pietre
Și pietrele-adâncesc
În trup răni de nevoi,
Căci lumea este multă,
Oameni puțini în voi
Și dansul crud al morții
Ne prinde-n cercul strâmt,
A spus poetul care
A dat cu har tot darul
Și apoi a plecat.
Căci după ploaie greu e
Să urci pe creste-nalte
De nu-ți știi calea,
Aluneci, cazi, te pierzi
În râpile adânci.
Am prins o altă rază
Și oblică în stânga-mi
Proptește existentul
Și apărat de ploaie
Pe-o parte din nevoi
Îmi dumiresc tot gândul
Să îl îndrept
Spre drumul
Unde îmi poate fi
Să mă așez cu timpul,
E spațiul fără margini
Ai mei de mult s-au dus,
Îmi prind în brațe soața
Copilele-mi scâncesc,
E crudă viața-n care
Fiindul năpădit
De griji și de suspine
Îl lași să stea proptit,
Ești tu, ești omul
Ce ți-ai dorit
Ce alții cu greu
Aleg în viața lor,
De ești iubit, iubește
Și luptă, și vei reuși.
Cuvântul este adevăr
Cu-nțelepciune așază-l
Și-n ce rostești,
Legându-ți eul prin idei
Cu omul ce e-n tine,
Fiindul pază să ți-l pui
Rostirii tale
Căci greul cade-n trup
Când vorbele răstoarnă
Corăbiile ce pe mări
Duc vieți spre alte maluri
Mai mari
Decât te crezi că ești,
Nu cuteza-n voirea ta
Stăpân lumii să fii,
E-o zi și alta va veni
Când vei pleca
Și vei mai vrea măcar
Un timp atât de scurt
Pământul să-l mai calci,
Și în genunchi să stai
Să cugeți,
Să mărturisești
Și să regreți regretul
C-ai fost în lume călător
Și-n loc să urci,
Cobori,
Și-adânci abisuri se deschid
Și sufletul tău geme
Și arde foc,
E-ncremenit
Pământul în adâncuri
Ai fost,
Ce ești și nu mai ești,
Din lume-ai coborât.
Închis-am ochii
Și am vrut
O altă rază să o pun
Căzută oblic, dar în dreapta
Să-mi construiesc
Casă de foc
Să-mi curăț trupul meu de răni
Și sufletul să-mi curăț,
Sunt om
Și sunt căzut pieziș
Și timpu-mi este martor
C-am vrut să fiu
Ceea ce sunt,
Și soț și tată,
Dar creștin
Mi-e darul
Și inima se-nalță,
Te știu,
Te simt
Și te doresc
Calea mi-e-n lumină
Și-mi prind și soața
Și copilelele îmi țin,
Pornim
Și văd lumină-n Calea noastră
E ziua fericirii
Și ușa casei larg deschid
Ca să pătrundă-n ea
Omul care ne-a dat să fim
În lume oameni,
Și spun iubesc
Și razele de soare
Ne prind triunghiul
Vieții-n care
Văd și admir
Creația
Și eu iubesc
Și flori, și ape, și câmpii
Și munți cu creste-nalte
Și brazi,
Pădurile de fagi foșnesc
Tresalt la fiecare pas
Legendele mă prind
În delirantul farmec viu
Și doinele le-ascult
Pe înserat,
Cu voci de-alean
Îngână badea cântul
Și lângă el mândruța lui
Șoptit rostește versul
Ce din strămoși
L-au tot purtat
Și-i timpul
Așezării,
E liniștea
Ce-n omul chibzuit
Credința lui nu moare.

by

Referinţă Bibliografică

ȘTEFAN LUCIAN MURESANU: TRIUNGHI ÎMI ESTE VIAȚA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 iulie 2018