Pe Monica, așa scrie pe ecusonul prins de unifoma pe care o poartă la salonul de PEDICHIURĂ MEDICALĂ, din Buzău, am cunoscut-o datorită onicomicozei care se îndrăgostise de degetele picioarelor mele și nu mai scăpam de ea. Mergând într-o zi pe strada Colonel Buzoianu, stradă pe care-mi purtam pașii în anii de liceu, când făceam naveta cu trenul de la Vernești la Buzău, mi-am ridicat ochii, întâmplător, pe firma de la poarta clădirii cu etaj care mă informa că acolo îmi voi rezolva, în sfârșit, problema creată de prolifica ciupercă. Prima programare a fost să nu aibă loc, pentru că 1 iunie fiind zi nelucrătoare pentru bugetari, traseul 23, cu care urma să ajung la oraș, nu  circula… nu mergeau elevii la școală! Așa că m-am reprogramat…

Din scaunul special în care stau abandonând-mi picioarele, cu toată încrederea, în mâinile tinerei specialiste în domeniu, îi urmăresc mișcările sigure în mânuirea frezei, cleștelui, etc…
– Doamnă, aveți o figură blândă, o aud spunându-mi, semn că mă studiase, sau dintr-o primă privire și – a dat seama ce fel de om sunt… Eu nu-i văd chipul de masca pe care o poartă ca protecție pentru ce zboară din unghia curățată de freză. Are o voce plăcută… Așa începe discuția între noi pe teme existențiale… Mi-ar putea fi fiică după vârstă, după cum gândește… și gândește frumos, cum și chipul îi este când și – l eliberează de mască. Aflu că  e dintr-o familie cu patru copii:două fete și doi băieți, cum puține mai sunt în vremurile pe care le trăim. Satul în care s-a născut îi este drag și-i face plăcere să – mi povestească despre el. Gura Sărății este parte componentă a  comunei Merei, fiind așezat în apropierea dealurilor Istriței, în vestul județului Buzău. Locuri minunate, cum sunt toate în România, dar, cum e vorba aia : săracă fată bogată!

Monica mă face să înțeleg că este o fire optimistă, că viața, oricât a încercat-o, aveam să aflu ascultând – o mai departe, a călit-o în lupta cu provocările. După terminarea liceului, a urmat o școală  postliceală de informatică apoi una sanitară… să fie, acum face cursuri de masaj-reflexoterapie. Adună în lada de zestre cât mai multe informații din domeniile care o atrag. Nu bănuia că i se va oferi posibilitatea să lucreze într-un domeniu care o va solicita să continue investigația corpului uman. Atunci când a întâlnit-o pe Diana care își deschisese salonul de Pedichiură medicală, după ce se școlise în domeniu în Germania de unde și – a adus și aparatura, a prins cu entuziam propunerea de a merge la cursuri de perfecționare în vederea formării echipei în care sunt acum. Discuția curge lejer în timp ce mâinile interlocutoarei mele rezolvă problema pentru care am venit. La un moment dat, după ce a aflat de preocupările mele în ale scrisului, îmi întinde telefonul din care citesc propria ei creatie. Wow! Monica are și talent literar…se vede și din modul de exprimare că este o perfectionistă… Din poezia ei răzbate sentimentul nostalgiei locurilor natale, a dragostei pentru părinții plecați de timpuriu din lumea terestră, pentru frați, dar mai ales regretul pentru fratele plecat  în lumea de DINCOLO la vârsta când fii lui aveau cea mai mare nevoie de el în viața lor… Familia pe care și – a întemeiat-o îi oferă pacea și echilibrul de care fiecare avem nevoie în lumea nebună în care grăvităm. Cel mai prețios dar primit de la Dumnezeu este Oana, fiica care a intrat câteva clipe s-o salute… A terminat clasa a XII-a la Liceul economic din Buzău și se pregătește pentru bacalaureat și admitere la facultate. Dintr-o privire mi-am dat seama că – i seamănă mamei, îi moștenește gena de artist. Dacă mama folosește cuvântul în exprimarea artistică a trăirilor,   fiica exprimă frumosul din natură în limbajul culorilor, dovadă sunt pietrele pe care le pictează în mod ingenios.

Curios, în cei patru ani de liceu nici măcar profesorul diriginte nu i-a descoperit talentul. Și desenează de la vârsta de trei ani… Mi-ar fi plăcut s-o fi avut-o elevă dacă am fi trăit în aceeași „eră”. Toată viața mi-a plăcut să admir și să mă bucur de tot ce e frumos în jurul meu : natura, oamenii… Pentru mine ora petrecută împreună cu Monica, și câteva momente cu Oana, a fost un câștig : am cunoscut două persoane minunate cu care pot comunica în limbajul artei. De aceea gândesc că talanții cu care le-a înzestrat Creatorul nu trebuie îngropați cum am făcut eu, de i-am dezgropat cam târziu de la rădăcina copacului existenței mele terestre.
Fie ca Dumnezeu să le ofere șansa de a se realiza și în plan profesional, și în cel artistic: primul să le asigure existența, celălalt, armonia sufletului!

12 iunie 2022, Vernești, Buzău, România, Georgeta Tudor

AȘTEPTAREA DE DINCOLO

În satul dintre dealuri cu gârla cea sărată,
Cu vii, poteci, livezi și plopul de la poartă,
În casa noastră mică, dar cu o curte mare,
Am învățat respectul, modestia, valorile morale…

Primăvara, ulița noastră părea ca-ntr-o poveste…
Cucul, ciocănitoarea, mierla, toți ne dădeau de veste:
-Ce zice pițigoiul? mă -ntrebam cu voce tare
-Ieșiți, ieșiți! …îmi explica mama, că strigă-n gura mare…

Ne cheamă să ieșim la treabă, să ne muncim pământul,
Să privim cum renaște totul, să ascultăm și vântul…
Sau fluturii, în zbor spre cer, cum se întrec în dansul lor,
Neobositele albine, culegând nectarul florilor…

Îmi amintesc cu drag amiezile senine…
Când ne scăldam în râu, apoi frângeam o pâine.
Cu roșii din grădină și brânză de vacuță,
Și-o priponeam aproape pe draga mea Mândruță.

Dragii mei frați munceau din zorii dimineții,
Pe mine, mezina casei, mă protejau cu toții
Făceam apoi o clacă, -unde-ajutam și eu –
Și povesteam, râdeam, fără să știu de greu.

Iarna era zăpadă multă, ne veseleam pe gârla înghețată,
Apoi pe derdeluș….dădeam o fugă acasă, dar ne-întorceam îndată…
Mi-e dor de cozonacii mamei, mirosul de gutuie coaptă,
Strugurii coborâți din pod și lipiile-n vatră…

Rând pe rând, părinții tragic au pierit, ne-am simțit goi…
Rătăciți, stingheri, cu multe lipsuri și nevoi…
Așa am înțeles, curând, cum să-mpărțim frățește,
Cum să ne bucurăm, să mulțumim și să trăim firește.

Au trecut ani și ani, la rând …
Râzând, plângând, le-am depășit pe toate,
Iar cele patru drumuri ale noastre ca și frați,
Destinul… am simtit cum le împarte.

Cam brusc maturizați și tot privind în urmă,
Formarăm toți familii, neluând viața în glumă,
Dar când eram mai liniștiți și-ncrezători în soartă,
Unul din noi s-a dus…, dar a deschis o poartă…

Așa vreau să privesc, să știți că el ne-așteaptă,
Veșnicia e-acolo, cu toții laolaltă…
Aicea, pe pământ, suntem doar trecători lăsând un semn în urmă,
Cum și el a lăsat, trudind cu demnitate – n ani puțini prin humă…

Autor :MARIA ( MONICA) NOAPTEȘ (În memoria fratelui Ciulic Nicușor, n. 12. V. 1975-d. 26.VI.2019)

by

Referinţă Bibliografică

TALANȚII NU TREBUIE ÎNGROPAȚI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 iunie 2022