Stau cu dosarul de spion român al tatălui meu, în copie, oferit surorii mele Galina de către Securitatea din Republica Moldova.
Dosarul e în limba rusă.
Acuzarea a fost uluitoare: Trădarea de patrie, cea din urmă fiind Uniunea Sovietică. Cică acea crimă de neiertat s-a săvârșit în anul 1943, iar dosarul a fost intentat la 21 iunie 1944.
Dosarul conține și Hotârârea Procuraturii Republicii cu privire la reabilitarea sa din 3 martie 1993.
Hotărârea e și ea în limba rusă.
Conține și un extras al Procuraturii din 8 noiembrie 2023, de reconfirmare, de astă dată în limba română.
Din el aflăm că „în urma verificării dosarului de condamnare nr. 026121991 (aflat la păstrare în arhiva SIS a Republicii Moldova), în baza art.2, 3 și 5 (2) a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, Procuratura a constatat temei legal de întocmire a concluziei de reabilitare a lui Vasilcău Nicolae. Semnat–Procuror Mihail Vinogradov”.
Tot în aceeași zi primim și un Certificat de reabilitare, tot în limba română, din care aflăm că tata, „născut la 9 mai 1923 a fost condamnat din motive politice de către organele extrajudiciare la 13 ianuarie 1945 în baza art. 54-1, lit. a) Cod penal al RSFSR la pedeapsă sub formă de 5 ani în lagăr de corectare prin muncă. Fiind eliberat înainte de termen la 21 februarie 1949. La 3 martie 1993 de către Procuratura Generală a fost declarat victimă a represiunilor politice.
În conformitate cu art. 2, 3 și 5(2) a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, tata se consideră victimă a represiunilor politice și reabilitate.
Adjunct al Procurorului General Aliona Nesterov”.
Dosarul mai conține o fotografie cu tata, cântând la un acordeon, marca germană Hohner.
Această fotografie este unica ce o am, fiindcă tot albumul cu pozele familiei mi-a fost furat la 22 de ani, cu un manuscris de noi poezii și cu mai multe cărți de poezie, editate peste Prut.
Tot dosarul este în limba rusă, inclusiv depozițiile martorilor, de pe ambele maluri de râu.
Doar Declarația tatălui meu, caligrafiată minunat, e în limba română.
Semn că tata nu știa limba rusă.
La pagina 105 tata spune la 6 august 1944 că anchetatorul Mitrofanov a strigat o data la el, în timpul interogatoriului și conducându-l spre celulă l-a amenințat că de nu va spune adevărul, atunci va fi spânzurat sau împușcat. Tata declară, cuvintele îi sunt traduse în limba rusă, el abia știind să semneze în rusă.
Declarația evidențiază un om cult și smerit, pe cele 28 de pagini scrise cu cerneală fiind un roman întreg.
Tata avea pe atunci doar 21 de ani. Din Declarație nu se întrevede nici un pic de vină.
Cu toate acestea la sfârșitul Declarației sale, scrie așa: „Deci Vă mulțumesc frumos. Să trăiți. Totul ce se crede că este vină recunosc”.
Apoi semnează cu litere latine: Vasilcău Nicolae.
De mai mulți ani doresc să scriu un roman-doină în baza acestui dosar cu 204 pagini , dar nu pot.
Mă doare dosarul, ca o rană cumplită, fără de leac.
Mă tem că nu voi avea aer destul, până la sfârșit. Mă tem să nu rămână doar început…
Totuși, mă veți întreba cum a ajuns tatăl meu din județul Bălți în județul Dorohoi și de acolo în Districtul iacut Oimeakon, fără voia lui?
Cruce grea
Despre tata trebuie să spun că în toamna anului 1941, fiind la munci de apărare, cade în prizonieratul nemţilor şi până în martie 1942 e deţinut în diferite lagăre de concentrare. Executând lucrări agricole în cătunul Petrovka, raionul Homeansk, regiunea Kirovograd, evadează, traversând râul Bug, dar e arestat de Forţele Armate Române şi încarcerat în alt lagăr de concentrare din Tiraspol, de unde peste câteva zile este eliberat.
Așa că revine în satul natal, apoi activează peste Prut, în calitate de oficiant statistic, şef al serviciului militar şi secretar în Primăria comunei Adăşeni, raionul Săveni, judeţul Dorohoi (azi Botoşani), până la revenirea Puterii Sovietice în Basarabia. La 13 iunie 1944 în satul Adăşeni, la Primăria unde lucra Nicolae Vasilcău, vine locotenentul superior al Armatei Roşii din Serviciile de Contraspionaj, adjunctul comendantului militar al raionului Săveni, tovarășul Pereslavţev, cu 11 soldaţi, şi-i propune să-l urmeze, pe post de traducător şi călăuză, în căutarea dezertorilor, după care se vor reîntoarce.
Ajungând până la podul de la râul Prut, el a rămas pe teritoriul României, iar locotenentul rus a traversat podul de peste Prut spre teritoriul ocupat de sovietici, unde a şuşotit ceva cu grănicerii, care verificau actele celorlalţi. După aceasta locotenentul rus i-a făcut semn cu mâna să-l urmeze şi el s-a pornit spre Basarabia reocupată de ruşi.
Nicolae Vasilcău ajunge la Punctul de Control şi Permise (KPP) al satului Bădragii Vechi, raionul Edineţ şi e pe loc arestat de colaboratorii secţiei a 5-a a Detaşamentului 19 de grăniceri pentru încălcarea graniţei de Stat.
La 16 iunie 1944, Nicolae Vasilcău, un ofiţer şi-un traducător obțin învoire să plece în România, la Primăria Adăşeni, de unde celui arestat i-a fost propus de anchetator să aducă 30 de kg de hârtie curată, patefonul, bicicleta, covoarele şi alte obiecte personale. A fost somat să nu spună nimănui despre acest fapt, în caz contrar nu va pleca acasă, ci în temniţă, ceea ce oarecum s-a întâmplat.
În aceeaşi zi cei trei s-au reîntors la Comenduirea militară din Edineţ. Lucrurile aduse au fost confiscate. „Am încălcat graniţa nou-stabilită din vina locotenentului sovietic”, a declarat Nicolae Vasilcău anchetatorului Mitrofanov. Scena de „trădare” descrisă anterior s-a produs în ziua în care a şi fost arestat de Secţia SMERŞ (SMERTI ŞPIONOV-MOARTE SPIONILOR) din Districtul moldovenesc de grăniceri, condus de locotenent-colonelul Panarin, cu acordul procurorului raionului Edineţ Ivanov.
Din 21 iunie 1944 este întemniţat în puşcăria NKVD-ului nr. 1 din Chişinău, unde este anchetat de ofiţerii Secţiei SMERŞ a NKVD-ului Districtului moldovenesc de grăniceri: Katrevici, Lazarenko, însuşi şeful Secţiei SMERŞ, locotenent-colonelul de securitate Kojanov, însuşi procurorul militar al trupelor NKVD, maiorul de justiţie Kovalevski, maiorul de securitate Toker, locotenentul de securitate Nadiojkin, Mitrofanov (cel care l-a ameninţat cu împuşcarea, cu spânzurarea şi cu interzicerea oricăror întrevederi cu mama sa, dacă nu va depune mărturia impusă), Grebenkin, Onişcenko şi Pankov.
Este acuzat de Adunarea Supremă (Osoboie Soveșceanie) a NKVD-ului din URSS pentru trădare de patrie, condamnat în baza Codului Penal al RSS Ucrainene la data de 13 ianuarie 1945, în lipsa oricăror probe, şi trimis pentru o perioadă de 5 ani în lagărul de muncă şi corecţie al MVD-ului sovietic în numele lui Pokrâșkin din orăşelul Usti-Nera, Direcţia Industrială de Minerit Aurifer Indighirsk, Dalstroi. Adică GULAG.
Usti-Nera este Centrul administrativ al Districtului Oimeakon din Iakutia, iar în Oimeakon este înregistrată cea mai joasă temperatură de pe pământ:-67, 7 grade.
Datele exacte sunt extrase din dosarul nr. 02612 al NKVD-ului/Secţia SMERŞ-Moldova, maior MGB Sahno, din Extrasul Protocolului nr. 4 al Adunării Supreme a NKVD-ului sovietic din 13 ianuarie 1945, din Încheierea după dosarul de urmărire, arhivat cu nr. 0412784 din 3 aprilie 1950, din Hotărârea Procurorului RSS Moldoveneşti din 3 martie 1993, cu privire la reabilitarea lui Nicolae Vasile Vasilcău, în baza Legii Republicii Moldova din 16 ianuarie 1992, cu privire la victimele regimului stalinist-comunist, din Dosarul voluminos al tatălui, condamnat fără nici o probă, repet, pentru 5 ani de detenţie, cu consecinţe tragice pentru restul vieţii sale, a familiei sale dintâi şi a celei ulterioare.
Sărmanul meu tată, un „mare spion român”, condamnat de sovietici
În urma condamnării lui tata, în România se transferă cu traiul din Basarabia soţia sa, Eugenia Vasile Ailenei cu fiica lor Maricica…
Toate intervenţiile lui de după eliberare, referitor la posibilitatea întregirii familiei, au rămas fără nici un răspuns. Deseori lua acordeonul german „Hohner” şi o geantă cu muzicuţe de gură, se ducea cât mai aproape de sârma ghimpată, de unde cânta tare, tare de tot, cât îl ţineau puterile, în speranţa că strigătul inimii lui va fi auzit de fiica şi prima lui dragoste de peste dealul împădurit al comunei Mitoc.
Menţionez faptul că tatăl acestuia, Vasile Ion Vasilcău, născut în anul 1900, pleacă în anul 1940 la muncă în orașul Reazani (Rusia) şi i se pierde urma de atunci…
Primii copii comuni pe care-i naşte noua lui soţie, Varvara Chilaru, sunt Marin şi Maricica (numiţi astfel ca să-şi amintească de prima fată rămasă peste Prut, Maricica). Din prima căsătorie a Varvarei Chilaru mai era fiica Raisa, căsătorită ulterior în Kazahstan. Următoarea fiică a celor doi părinți este Galina, cea care i-a înălţat tatălui un monument funerar la cimitirul din satul Viișoara şi a fost pe urmele sale, în comuna Adăşeni din judeţul Botoşani, cu gând bun de a o întâlni în viaţă pe fiica lui, Maricica, poate şi pe soţia lui din România, Eugenia.
Dar n-a fost să fie…
Anii lui tata, atât de puțini și atât de… mulți
La 31 octombrie 1968 , în urma unui accident de mașină, care l-a ţintuit la pat, în spitalul din orăşelul Edineţ, la numai 45 de ani se stinge din viaţă tata, născut la 9 mai 1923 în satul Viişoara, judeţul Bălţi. Având stigmatul de trădător de Patrie sovietică și de spion român, tata nu mai lucrase în nici o primărie. Doar ca asfaltator prin satele raionului fusese cu greu acceptat.
Muncă de rob.
O continuare a primei condamnări în cel mai friguros loc de pe pământ.
A fost înmormântat în satul natal.
La 2 noiembrie 1968.
La data de 3 decembrie era ziua de naștere a soției lui din Basarabia.
O zi de nesfârșite lacrimi, plânse de mama viitorului poet, pe care el le sorbea dinlăuntrul ei, așteptându-și de 4 luni venirea într-o lume urâtă ideologic, unde tatăl nu va mai fi să-l cuprindă, unde el, poetul, urma să-i continuie și viața netrăită, și destinul de condamnat politic.
Într-o lume a terorii umane și a dictaturii unui singur partid, unde, în afară de mama, o adevărată eroină, și de Dumnezeu parcă nu se mai bucura nimeni la nașterea lui.
P. S. Sora Galina a mers la Securitate neinvitată în anul 2009. Nimeni nu și-a cerut iertare.
Numele lui tata nu este gravat în lista victimelor regSimului stalinist din satul Viișoara, de pe monumentul înălțat, deoarece la acea zi nu se știa cine a fost tata și nici despre dosarul de care am scris nimic nu se știa…
Dar Dumnezeu pe toate le știe și ceea ce oamenii diferitor regimuri acoperă, vine El la timpul cuvenit și descoperă, în chip drept și absolut minunat!
![Facebook](https://www.facebook.com/sharer.php?u=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D74355&t=Tat%C4%83l%20meu%2C%20r%C4%83pus%2C%20care%20tr%C4%83ie%C8%99te&s=100&p[url]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D74355&p[images][0]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Ftata.jpg&p<div class="stitle" ><h3 ><span></span></h3></div>=Tat%C4%83l%20meu%2C%20r%C4%83pus%2C%20care%20tr%C4%83ie%C8%99te "Urmareste-ne pe Facebook"){kind=small}
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..