TICU LEONTESCU, GLOSE LA POEZI A LUI EUGEN DORCESCU

(Facebook)

Eugen Dorcescu, ANIVERSARE

(Poem inedit)

Mirelei-Ioana

Noi doi ne prăznuim aniversarea

Oriunde-am fi. Oricum am fi. Oricând.

Cum nu există cer fără pământ,

Cum, fără-abis, nu unduiește marea.

Noi doi ne prăznuim aniversarea

Oriunde-am fi. Oricum am fi. Oricând.

Cum miile de gânduri sunt un gând.

Cum mii de sărutări sunt sărutarea.

(17 august 2025).

„Iată un poem genial.

Arta de a spune, de a cuprinde totul în două strofe. Esența unui adevăr redus la esență. Această imagine și acest poem devin eternitate. Eternitatea unei clipe sublime. Iubire, talent, meșteșug, har. Felicitări maestrului Eugen Dorcescu. Felicitări deopotrivă amândurora pentru această ipostază excepțională, acest moment aniversar dedicat Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu”.

(17 august 2025).

Eugen Dorcescu, SUB CERUL GENEZEI

Nu e nimic mai

minunat,

mai sublim,

în lumea creată de

Yah Elohim,

nu e nimic şi

nici nu a fost

vreodată

ceva mai frumos

decât fânul uitat

din Poiana

uitată.

Fânul, greu de

rouă, de

flori,

traversat de raze şi

de triluri, în

zori,

fânul

răsfirat de

zefirul hai-hui,

fânul pur, ne-nceput,

pe al cărui covor

mi s-a părut

a zări,

când şi când,

urma Lui.

(Din: Eugen Dorcescu, NIRVANA. CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, Editura Eurostampa, Timișoara, 2015).

„«… fânul uitat din Poiana uitată/…/ fânul răsfirat de zefirul hai-hui/…/mi s-a părut a zări, când și când, urma Lui».

Poem, al maestrului Eugen Dorcescu, a cărui imagine poetică îmi amintește de teofania din «rugul aprins» din pustia Madianului, în fața căruia IAHVEH i-a cerut lui Moise să-și scoată «încălțămintea din picioare» , locul acela fiind «sfânt» .

Sau «vuietul pașilor Lui prin vârfurile duzilor», semn din partea Domnului, pentru regele David, ca să se suie și să lupte.

Câtă sensibilitate spirituală și divină inspirație, revelând și conștientizând adierea prezenței și trecerii Lui, precum acel «susur blând și subțire» pe la gura peșterii unde se ascundea proorocul Ilie, fugind de amenințarea Izabelei!

Paradoxal, dacă, uneori, chiar în Templu fiind, constatăm absența Lui, alteori, în locuri unde nu ne-am aștepta, simțim prezența Lui!

Minunat poem, care prin sensibilitatea poetului și prin imaginea poetică, aceea a «fânului uitat din Poiana uitată», invită la meditație, la regăsire de sine, adulmecând urma «pașilor Lui»!”

(4 noiembrie 2025). 

Eugen Dorcescu, EDEN

(Poem inedit)

Mirelei-Ioana

În lumea mea, în universul meu,

Atât de-nvălmășite altădată,

Ca pe-o câmpie vastă și curată,

Ați mai rămas doar tu și Dumnezeu.

Cuvântul, altădată risipit

Pe ținte iluzorii și străine,

Redobândind veșminte genuine,

Se-ndreaptă doar spre El și doar spre tine.

Iar eu, lăstar al fragedei Lumine,

Mă simt, întâia oară, fericit.

(29 noiembrie 2025).

„Prin versurile acestui poem, dedicat preaiubitei sale soții, distinsa doamnă Mirela-Ioana, inconfundabilul poet, maestrul Eugen Dorcescu, prin limbajul, imaginea, emoția și mesajul poemului, reeditează eternitatea vremelnicei vieți, precum cândva primii oameni, Adam și Eva, în Edenul primordial, loc unde, și acum precum atunci, se poate trăi într-o sfântă comuniune triunică, respectiv: El, Domnul, el & ea. Ne emoționează, stârnind în fiecare nostalgia grădinii raiului primordial, dorind a-l regăsi în lăuntrul nostru, în aceeași ecuație și țintind în perspectivă Raiul, Paradisul Ceresc.

Împărtășindu-ne mintal și spiritual din acest poem, ca dintr-o altfel de azimă, întru îndumnezeire, îi felicităm, deopotrivă, pe cei doi și îi mulțumim maestrului”.

(29 noiembrie 2025).

Eugen Dorcescu, TU

Mi Te-ai descoperit. Te știu.

Ești neînchipuit de viu,

Atât de viu, încât, de-ai vrea

Să mi Te-arăți, m-ai spulbera.

Și totuși, vii. Și totuși, ești

În inși subțiri, duhovnicești.

În marele tremendum, când

Cad sub săgeata unui gând.

O clipă numai. Și apoi

Rămânem veșnic amândoi.

Eu, om umil, din duh și lut,

Tu – Dumnezeul nevăzut.

(16.11.1998).

(Din: Eugen Dorcescu, MIOZOTIS, Editura Eurostampa, Timișoara, 2023).

„Acest scurt poem are un mesaj cu bătaie lungă. Deopotrivă, îngemănate, cele două surori, Teologia și Filosofia, îngemănând Revelația și Cunoașterea Marelui «Eu Sunt Cel ce Sunt»!

Jocul inteligent și inspirat al cuvintelor, pe portativul ideii, creează imagine și emoție copleșitoare, sublimă, accesibilă oricui!

Pentru mine, o altă capodoperă, marca Eugen Dorcescu.

Alături de alte două, respectiv, În tăcere și Istoria unei nevroze, o adaug și pe aceasta, urmând a o memora și declama pretutindeni”.

(4 ianuarie 2026).

Eugen Dorcescu, PSALM MIEZONOPTIC 10

Într-o noapte,

demult,

în chilia pustie,

sleit de puteri,

simțind cum,

vai mie!,

deznădejdea mă ia,

mă răpune

și-n adâncuri

mă duce,

m-am întins pe

podele,

cu fața în jos,

cu brațele-n lături,

întruchipând, cu trup, cu

suflet și duh,

o-ndurerată și

crâncenă cruce.

„Vino! Nu mă părăsi!”,

printre dinții-ncleștați

am scrâșnit.

„Vino!”

Și Tu ai venit.

Ori de câte ori

Te-am căutat

cu toată

inima mea,

Te-am găsit!

(15. 04. 2025).

(din: Eugen Dorcescu, PSALMI MIEZONOPTICI, Editura Waldpress, Timișoara 2025).

„Regele DAVID, poet, profet, compozitor și, la harpă nepereche, interpret, a scris (precum știm) și psalmi miezonoptici, dovedind că Domnul, Cel care-a fost «Păstorul» lui, a fost, este și va fi (și) Păstorul nostru, mereu aproape (și) de noi, drept credincioșii Lui de azi.

Maestrul Eugen Dorcescu (și) prin acest buchet de Psalmi miezonoptici confirmă atotprezența Celui despre care, cu aproape 3000 de ani în urmă, Regele David declara asumat: «Domnul este Păstorul meu…» (Psalmul 22/23) că este, deopotrivă, Păstorul lui, Păstorul nostru.

Omul nostru lăuntric, flămând și însetat după sfânta și vitala comuniune, caută, cere, invocă, prin duhul rugăciunii, confirmarea, reeditarea dialogului cu EL, Cel care a spus despre SINE: «EU sunt Păstorul Cel Bun» (Evanghelia după Ioan, capitolul10).

Și prin versurile acestui Psalm miezonoptic, de această dată, poetul-psalmist, Eugen Dorcescu, «acest Rege-al Poeziei» sacre al zilelor noastre, confirmă nevoia

și posibilitatea acestei tăifăsuiri nocturne primenitoare și tonifiante”.

(21 ianuarie 2026).

Eugen Dorcescu, LUPTA CU ÎNGERUL

(Poem inedit)

Nimic în minus. Toate-i sunt în plus:

Simțire, cuget, vis… Adăugate

La dragostea de-aproapele. Ci-n toate,

E diferit de tată, mamă, frate

Și spiritului vremii-i nesupus.

Această osebire l-a adus,

Cu-nfiorata ei singurătate,

Pe-un țărm de-abis, sub zări imaculate,

La veșnicia Crucii lui Iisus.

Cât despre viața-n secularul hău,

Cu moarte, cu păcat și cu ispită,

Armură-i sunt, spre-a-l ocroti de rău,

Văpaia rece-a sufletului său

Și umilința sa desăvârșită.

(31 ianuarie – 5 februarie 2026).

„La o primă lectură, limbajul poetic din poemul Lupta cu îngerul al maestrului Eugen Dorcescu pare accesibil și lesne de înțeles, el amintindu-ne de lupta cu îngerul a patriarhului Iacov, de «Lupta cu îngerul» a actorului Anthony Quinn…

Totuși, altitudinea și, deopotrivă, abisalitatea ideii care l-a bântuit pe poet, revelându-i și, în egală măsură, tăinuindu-i anumite realități spirituale, trec ori rămân dincolo de vibrația expresiei logosului articulat clar, concret, concis în prozodie.

Astfel de poeme cer lecturi repetate și explorare în intimitatea reverberației propriei tăceri.

Numai astfel, vorba Mântuitorului, «cine caută, găsește»!

Și de această dată, ca întotdeauna de altfel, rămâne inconfundabil maestrul Eugen Dorcescu”.

(5 februarie 2026).

O VOCE, ÎN ADAOS:

„Poezia exprimă conditia artistului într-o lume cu care el nu rezonează nici axiologic, nici teologic. De aceea și resimte acea izolare ontologică: «spiritului vremii-i nesupus» . Pentru slujirea sa profetică prin vers, Poetul a renuntat la toate: «e diferit de tată, mamă, frate», dar si-a păstrat, neatinsă, iubirea care l-a adus «sub zări imaculate/ La veşnicia Crucii lui Iisus». Ajuns la limita extremă a existenței («la țărmuri de abis»), eul liric contemplă «secularul hău», cu toate însemnele căderii. Poetul se apără de ispită, păcat si moarte cu o «armură spirituală» care nu-l izolează, ci-l aduce mai aproape de Dumnezeu. Oximoronul «văpaia rece-a sufletului său» are o forță sugestivă uriașă: «entuziasmul» său interior (in sensul primar, etimologic) nu mistuie haotic totul, ci-i luminează calea celui care stie că smerenia nu e o vulnerabilitate, ci cheia vieții spirituale. O poezie mistică, scrisă într-un interval liturgic străjuit de Sfinții Trei Ierarhi și de Întâmpinarea Domnului. Lupta cu îngerul devine un continuu efort de înnoire duhovnicească, de asceză, de transformare interioară.

O nouă ars poetica Eugen Dorcescu!” *

(Marina Anghel, Ibidem).

____________

* „Eugen Dorcescu, cel mai profund poet al sacrului din poezia noastră contemporană și poate și din cea europeană”. (Dan Sebastian Buciumeanu, text olograf, 20 decembrie 2024).

by

Referinţă Bibliografică

TICU LEONTESCU, GLOSE LA POEZIA LUI EUGEN DORCESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 martie 2026