Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte/ De ziua limbii române!

” A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povești; de cînd făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de cînd se băteau urșii în coade; de cînd se luau de gît lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești” ( ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte” în: Prîslea cel voinic și merele de aur, Petre Ispirescu, Editura pentru literatură, 1962, București(p.1)

Probabil că basmul vă este cunoscut, dacă nu cumva ”arhicunoscut”!?! Un basm românesc, unic în lume. Dar ceea ce vreau să subliniez, și deja am făcut-o, este că ”sorgintea” acestuia NU este folclorul, cum iar se ”știa”, ci, după cum am argumentat în studiul comparativ: Étude Sur ”La Quête du Graal” & ”Jeunesse sans vieillesse et vie sans mort”, Virginia Bogdan, Cahiers de Poésie, #40, # 41, # 43, Éditions Joseph Ouaknine, nici măcar nu este de origine umană! Căci, în concluzie, oricît de genial ar fi (sic!) un om, nimeni nu ar fi putut închipui autonomia limbii (vom vedea, mai jos, cum fiul de împărat AUDE, ȘTIE că Împăratul îi vorbește și acceptă să se nască la promisiunea făcută de tatăl său), nici ”ieșirea din cosmos”, cînd, primind palma finală în timp ce se afla în cufăr, ”îndată se făcu țărînă”!:

” Mai înainte însă de a veni ceasul nașterii, copilul se puse pe un plîns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. Atunci împăratul a început aă-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici așa n-a fost cu putință să-l facă să tacă.

– Taci, dragul tatei- zicea împăratul- că ți-oi da împărăția cutare sau cutare; taci, fiule, că ți-oi da de soție pe cutare sau cutare fată de împărat, și alte multe d-alde astea; în sfîrșit, dacă văzu și văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte.

Atunci copilul tăcu și se născu; iar slujitorii deteră în timpine și în surle și în toată împărăția se ținu veselie mare o săptămînă întreagă.”( op. cit., p. 2).

Așadar, ”s-arunca în slava cerului de ne aducea povești” acel ”povestitor anonim”. Și această ”poveste” este o marcă/emblemă a spiritualității române, cu similitudini în spiritualitatea franceză, fie că vrem, fie că nu vrem. Este o realitate căreia, personal, nu-i găsesc alte afiliații.

by

Referinţă Bibliografică

Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte/ De ziua limbii române!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 august 2019