„De DRAGOBETE Iubește românește!!”
(Povesti în poveste cu iubiri.. in al nostru stil..)

TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII.

Pe când nu se ştiau, se cunoşteau,
Pe când doar se intuiau ei se aflau,
Înlăuntru-și aveau schema prieteniei,
Aşteptând doar momentul picanteriei.

Pentru noi și straşnici prieteni vechi,
Haini în a păstra valorile străvechi,
Ce-şi făceau calcule amiceşti corecte,
Ar împlini-o în condeileşti perfecte.

Ei fost-au mereu ştrengari copilăroşi,
Fără de pretenţii de a fi şi muieroşi
Că puternici amun-trei, dar împreună,
Erau cucernici în crezul de le-a fi totuna.

Tot-una de n-ar trăi far’de-ale lor valori,
Ivite in ei ca şi straşnice splendori,
Ce-au mai fost şi printre ai lor părinţi,
Le-au insuflat aşa conduite cuminţi.

S-au întâlnit întâmplător într-o gară,
Aşteptând maşina să-i ducă la şcoală,
Cum numai din două vorbe s-au plăcut,
Lăudând şi clipa când s-au cunoscut.

Aiurind în juru-i a ceea ce vedea?
Necrezând prudent de se tot freca,
Că nu-i venea a crede apariţia albă,
Ce i se înfăţişa ochilor atât de dalbă.

Dorin uitându-se la el aşa trecător,
Nu i-a scăpat mina gravă de Alinişor,
Uitându-se şi el în treacăt fu mirat,
De aşa faţă nobilă ce-i de admirat!

Alin cerând scuze, fugind se duse,
În direcţia fetei ce dulce apăruse,
Dar ajuns acolo nici că mai era,
De-ai fi zis că vântul o spulbera..

Trecând Alin căile ferate înapoi,
Era bonsumflat ca umflatul cimpoi,
Dar văzând un om al gări, îl întreba
,Cine-i fata frumoasă şi ce aştepta?’

Omul gării ca şi când va fi ştiind deja
Ceea ce omul nostru ar vrea a afla,
Începu a cuvânta parcă din barbă,
Vorbe ce’s tari, dure ca de bardă..

‘’Fata aceea tinere, avuse un bărbat,
Plecă-n străinătăţi şi mult n-a stat,
Că angajat la negru sfârşitul şi-află,
Când şi trebuind să vie pe îndărăt…

Fata tânără şi atunci l-a aşteptat,
De nici vestea aceia nu va fi aflat,
Şi-a stat atunci pe aici mult şi bine,
Întrebându-se de ce soţul nu-i vine..

.După un timp ea primise şi vestea,
Primind în altă zi finalul de poveste,
Ce n-a făcut-o vreodat să se schimbe,
Că-n straie negre nu poate să s-aline..

De atunci a refuzat orice altă ofertă,
Primind ofrande mari şi de etichetă,
Ea mereu vine pe-aci şi îl aşteaptă,
A şi zis chiar de-ar fi pentru altă viaţă.

Mulţumi Alin şi tulburat s-a îndepărtat,
Nu-i venea de a crede ce el a aflat,
Plăcându-i nu numai ce a văzut,
Ci ceea ce lui în cap i-a şi căzut..

Inima-i cam bătea în el aşa de tare,
Îi stăteau coastele pieptului să zboare,
Dar îi păsa de apariţia cea alb-aurită,
Înamorat simţirea-i trebuia strivită?

Nici îndrăgostit imaginea s-alunge,
Cum ar putea plăcerea a străpunge?
Nu putea, şi pe-un loc luă o hotărâre,
În fiece zi la acel loc şi ceas, să revie.

Alin şi Dorin tot prin gară stând,
Alt tren veni cu roţile scrâşnind,
Se pomeniră cu altul pe lângă ei,
Iată cum deja erau adunaţi tuţi-trei.

Mălin doar întrebă într-o doară,
Ce avea să-l ducă la a lui şcoală,
La care se-nscrise abia în acel an,
Deşi, părea cam de net năzdrăvan..

Venise maşina ce avea să-i ducă,
Trecură prelung pe lângă o luncă,
Pe la care au mai venit şi altădat,
Cu prietenii veseli la un scăldat.

La internat într-o cameră fiind,
Cuvinte deştepte cam nezăbovind,
I-au ferecat pe vecie-n prietenie,
De i-a legat vorbele de cucernicie.

Vrednicia de a fi lor înşilor fideli,
Înţelepciunilor fără de corecteli,
Dintre a relaţiilor cele de amici,
Ce n-au inimi mici ca de licurici…

Începutul anului li s-a părut drăguţ,
În orice cuvânt găseau ceva finuţ,
Tot ce era pentru suflet trebuincios,
Încântări despre tot ce le era duios.

Numai directorul cam mare zurbagiu,
Nu pre zâmbea de la orice ‘zbanghiu,
Că avea cuvinte tăioase pentru toţi,
Să-l contrazici cumva.. nici că poţi.

Nimeni nu putea să-i iasă din cuvânt,
Cu atât mai mult un boboc mărunt,
Ce învăţa şi el la ‘şcoală superioară,
Înghiţind se bucura ca de-o ‘fanfară.

Lumea veche deja ştia că-i patronul,
Impecabil şi aspru precum filfizonul,
Ce-şi justifică orice idee/judecată,
Nu părea şi o minte prea umblată.

Pe orice greşeală punea o pedeapsă,
Prea ‘echilibrată pentru orice clasă,
Căci de la exmatriculări nu se abătea,
Fiind chiar de toată clasa se zbătea..

Nu-şi acceptă lui niciun compromis,
Chiar de şcoala lui ar fi pe-un abis,
Profesori neascultători – concediaţi,
Căci mulţi pe liste erau ‘aşteptaţi’.

Aşteptaţi de şcoală ca apoi să-i alunge,
Reputaţia şcolii lui de a nu-i străpunge,
Ca implantându-le tentaţia de a rezista,
Sugerând a nu pierde orgoliul al preda.

Mălin bobocul iată ce va fi aflând,
Pe unde bucuria s-o fi fluturând,
Îl răpuse din prima zi o greutate
Când mai greu i va fi o banalitate…?

În cameră îşi întreba colegii dacă,
Ar mai putea să meargă în barcă,
Prin parc sau la scăldat pe luncă,
Când bucuria lui n-o să-i ajungă?

Alin şi Dorin, ce fost-ai şi ei altădată,
Fiecare an li s-a părut ca niciodată,
Au comentat că se şi mai poate ieşi,
Din toate ale studiului să-ţi revii.

Dar că ieşind mai mereu prin oraş,
Nu ai la soldă cu plus în fluturaş,
Ci tot acela-i, dar cu mult mai mic,
Tras ca-n pradă printr-un mic ilic.

Lăudată-i şcoala că-i prestigioasă,
Nimeni n-ar fi aşa educat acasă,
Cu solde şi burse pentru fiecare
Bun la ceva, nimeni sa nu-l doboare.

Aşa că Mălin dedică timp să înveţe,
Uită şi de fata dintre-n toate fete,
Fata ce-i şi mângâia faţa în somn
Şi-l ajută oricând cu energie-ton.

Aşa că orice zi cam părea la fel,
Prin ce aveau de învăţat altfel,
Cu câte’o zi de ieşire şi-n oraş,
Simţind soarele ca pe-un imaş.

Din cotidian ieşiau ei câteodată,
Povestind ce au făcut vreodată,
Mălin despre dragostea din pai,
Pe când copil îi cânta ei din nai.

Tot punea întrebarea la ai lui prieteni,
Cum atât de mic viaţa s-o răspiepteni,
Părul Sofiei să-l răsfeţi şi să-l iubeşti,
Mult ca şi mut pe ea s-o tot îndrăgăneşti?!

Povestea-i tare cam şi aşa de dulce,
Ca prin tonele de simpatie te aduce,
În mirajele copilăriei şi frăgezimii,
În preajma simţirei făr’de patimi.

I se aprindeau obrajii tot amintind,
Cum ei ‘pajii câmpurilor’ hoinărind,
Zburdau şi se jucau prin tot fânul,
Adunat în căpiţe cum e la românul.

Aminti cât de mult şi tare lui îi place,
Vraja aceia ce n-are cum a o desface,
Ochii ei pe care îi vede involuntar
Chiar de altceva vrea a face voluntar.

Alin şi el se aprinse-n astă horă,
Recunoscu că nu-i treaba minoră,
Să se furişeze în ori şi ce zi la gară,
Ziua când nu-i acolo îi e o povară.

I se înroşiau obrajii când povestea,
Ce mult a adorat acea micuţă stea,
De când auzi întâmplarea ei ciudată,
Că-i plăcu mult credinţa ei adorată.

Povesti cum fuge în fiece zi la gară
Şi se aşează în faţă ei de alb-maramă,
Privind-o îndelung inima-i bate tare,
Cu frica că pe morţii ei ar să-i scoale..

Dorin privea la ei încântat şi tăcut,
I se părea lui că în inimă e ‘mut,
Că nu s-a îndrăgostit vreodată,
Şi că n-a simţit pasiunea niciodată.

Povesti şi el că deseori compară,
Feţele fetelor ce prin oraş răsară,
Din izvoarele oamenilor nesecate,
Ce din frumuseţile lor sunt izvorâte.

Mălin se miră de cum ei aminteau,
De ieşirile prin oraş ei tot ziceau,
Deşi mai deunăzi ce lui i-au indicat,
În oraş prea des să nu fie umblat?!

Atunci ei i-au zis ceva ne-mai-auzit,
Povestea prea greu de mărturisit,
Căci şi zidurile au urechi pe acolo,
Şi dintre toţi se pot trezi pe dincolo.

În şoaptă îi ziseră de o altă fată,
Venea la şcoală ca o preacurată,
Fiind ea fata boss-ului avea voie,
Tatăl accepta oricum fără de nevoie..

Că fata singura-i lui dragă odraslă,
Putea să vină la băieţi în orice clasă,
Chiar unde ar fi fost el să predea,
Ori toată şcoala putea ea deretica.

Că-n şcoala de băieţi era patroană,
Nimeni n-o întrecea la a fi matroană,
Pân ce un băiat inteligent o ‘pălmui’,
Pe răsfăţată o vorbă integră o zăpăci..

Ea fiind deosebit de prea frumoasă,
I se făcu lui întortocheat drăgăstoasă,
Iubind-o subit de câte ori ea venea,
Iubindu-se de multe ori se ascundeau.

De multe ori nici directorul nu ştia,
Precum ea în şcoala de băieţi se afla,
Căci nu-l mai căuta ea pe el talanul,
Ci i se fripseră picioarele de tânărul…

Întâmplător tatăl ce mai descoperi?
Că fata lui cu un tânăr se tot iubi,
Căci ea venea mai des decât el ştia,
De unde ştiau toţi, el nici că bănuia..

Atunci vruse pe băiat să-l exmatriculeze,
Dar fata-i la simţiri putea să-i exceleze,
Reuşind să-l înduplece pe al ei bătrân,
Condiţionând-o să nu-i calce pe maidan.

Atunci băiatul urmărit pe îndeaproape,
Iubitul cu asta nu putea să se împace,
Reuşea des în oraş să se strecoare,
Ades iubita îşi vedea ca pe o boare.

Până ce iar a fost prins lipsind,
Fără biletul de voie întocmind
………………………
Mălin când nu se aştepta o văzu,
Că era ea pe acolo nici n-o crezu,
Cum de-ar ieşi ea din orasul natal,
Ce-ar fi putut sa-i fie acolo obiectival?

II

Cum iubirea prea îţi oferă aripi,
Şmecheriei evitării de-i participi,
Nimicniciei de-i eşti laş ca martor,
Nu te face nici măcar – trântor..

Iubirea din vis îşi cere acţiunea,
Puterea inimii face revoluţiunea,
Întâi este impunătoare-n interior,
Neputând să nu se mişte-n exterior..

Iubirea le era cea mai dulce soartă,
Viaţa făr’de care nu aveau scoarţă,
Nu mai aveau putere şi nici patos,
Urând ce-n viaţă era prea zgrunţuros…

Alin se aprinse rău şi tot cuvânta,
Vroia să ţină ‘făclia’ a ce nu spera,
Să învingă el ce alţii n-au reuşit,
Nu şi crezând c-ar fi mai răsărit..

Povestea ce deunăzi am lăsat,
Greutatea actorilor n-am dejucat,
Lăsându-le respiratul neplasat,
Alin atunci continuu a cuvântat:

Pân’ce tânărul iar a fost lipsind,
Fără de biletul de voie întocmind
Înainte de a pleca, unde ajungând,
A fost prins pe holul din intrând.

Pedagogul ce nu-l plăcea deloc,
L-a văzut intrat şi l-a dejucat pe loc,
Pe directorul buimac el a sunat,
Fară prea multe discuţii la alungat..

Fata boss-ului aici ne-mai-venind,
Tot aştepta, cinci zile de nepripăşind,
Până un coleg de-al băiatului îi spuse,
Ca iubitul ei de mult de aci se duse..

Fata cam ades pe ea atât de sigură,
Atunci fu pe atât decimat, nesigură,
Deodată ochii i-au venit peste cap,
Şi fără pre-cuvinte pe loc a leşinat..

A fost internată fata căci s-a albit,
Aflând al ‘nost’ s-a şi dus la doftorit,
Încerca săracul fata să-şi îmbuneze,
Însă nu mai era pe ale ei ‘metereze..

La început mai avea puţină cunoştinţă,
Dar când el tatăl şi-a făcut ei căinţă,
Fata i-a zis că nu-nţelege, e om apus,
Prea rece fără de dragoste, prea răpus..

Pătând conştiinţa mamei ce l-a iubit,
El neredând pe ea niciun mic sictirit,
Ea dusă pe altă lume, el fără învăţătura…
Ce ar mai putea-o face de a se bucura?

Directorul adânc mâhnit n-a mai stat,
Prin oraş el mult şi bine a umblat,
Dar atunci când s-a întors el la spital,
Ceva era schimbat prea tare, capital..

Fata lui nu mai era cum toţi o ştiau,
Delira, degeaba doctorii o tot căutau,
Situaţia se înrăutăţea prea mult de fel,
N-au avut prea multe de făcut, de altfel..

La puţin timp fata boss-ului se şi duse…
Cum omul acesta în el ne-mâhnindu-se,
În ce răceală şi-a zidit sufletu-n interior,
Nearătând vreodat emoţie în exterior..

Dar toată treaba cea mare e la băiat,
Căci odat ce de la şcoala asta – plecat,
Fară-o scrisoare de recomandare,
S-ar putea ca tragedia să-i fie mare…

Mălin rămase aiurit cu faţa crispată,
Mai că mulţi fiori i-au venit deodată,
Pe spate l-au furnicat mulţi kilovolţi,
„Eu ce-aş mai zice ca tu să dezvolţi?”
Încheie Alin.. în tăcere
…

Culcându-se ei aşa în suflet terifiaţi,
Mălin -„ce-aş mai zice ca să dezbaţi?”..
Vorbea în somn de profund dezgust,
Cu tot sportul chiar nu mai era robust..

Dorin nu mai era nici cum el se şi credea,
Căci visa, pe o pajişte mare el se afla,
Şi alergă tare după stelele căzătoare,
În toatele frumoase, duioase, călătoare.

Mălin n-avea cum să nu compătimească,
Din acea zi mila părintească să-i crească,
Pentru acea fiinţă adultă, dar ca o cornută,
Nu-l înţelegea şi-i dădea iubire mai multă.

Aşa l-a văzut într-o zi cum şchiopăta,
Repede pe lângă director căuta al ajuta,
Vruse să-l sprijine, c-o mână de al alia,
Dar el se retrase şi din ochi dispera..

Se şi răsti că el n-are nevoie de ajutor,
Atât mai puţin de la un pierde-călător,
Ce dintr-un fuior neîmpletit se dă deştept,
Dar că pe el îl apucă aşa cam cu ce drept?

Mălin nici că s-a speriat, ci l-a urmărit,
Atunci şi altădată fără al fi prevenit,
Căci îi era aşa milă de el – necoptul,
Ca pentru părinţii lui vroia ai făce totul..

Azi aşa, mâine aşa, numai Alin mai trăia,
În faţa fetei dalbe veşnicia prea despica,
Vedea cum femeia stătea ore nemişcată,
‘Oare ce făcea ea în mintea-i cu a ei erată?’

Câteodată părea că-l vede şi îi surâde,
Dar la numai puţin dispărea pe sub dude,
Deşi încercă să meargă să-i şi vorbească,
Gura-i se bloca şi-ncepea să bolborosească..

Nu prea percepea ce lui i se întâmplă,
De ce inima-i bate tare în a lui tâmple?
De ce nu mai are acel zbor de la început,
Pe când îndoiala într-a sufletului i-a încăput?

Într-o zi fără să vrea îşi găsi a lui îndoială,
Că ce-ar face de-ar ieşi iubirea ei la iveală,
Dacă nu cum s-ar învoi pe răposat să-l iute,
Ei nu asta, atunci dacă şansele îi sunt mute?

În ziua în care nici nu ştia că avea curaj,
S-a dus direct s-o întrebe fără anturaj,
De i-ar face plăcerea de ai accepta,
Invitaţia, ca la balul lor de a dansa?

Fata cu ochii mari atunci îi răspunde,
Că la el se uită mereu, n-avea unde…
În altă parte nu putea ca de soţ a uita,
Şi de ce mai venea aci nici că ea mai ştia…

Zăpăcit băiatul nostru nici că bine o luă,
Dar ea şireata uimirea repede-i dejuca,
Îl luă de mâini şi-l duse pe malul de lac,
Şi acolo găsi minunăţiile ce lui îi plac.

Alina îşi povesti al ei of sortitu-i, sordid,
Că nu scăpa decât luându-l pe morbid,
De subţiori şi plimbându-l unde n-a venit,
Acolo unde sufletu-i a rămas atât de pustiit…

Atunci el din nu ştia ce curaj, o sărută,
Părul încolăcit prea curând îi deşurubă,
Şi-o îmbrăţişă cu drag şi cam bărbăteşte,
Precum acel ce prea de drag nu gândeşte..

Mălin când nu se aştepta pe ea o văzu,
Că era Despina pe acolo nici n-o crezu,
Cum de-ar pleca din oraşul ei natal,
Ce-ar fi putut să-i fie acolo adjectival?

Încântat o îmbrăţişă cam tare că ea ţipă,
Dar de atâta bucurie ea prietenul calmă,
Nu s-au mai văzut de când el a şi plecat,
Şi pe la şcoli înalte a cătat de a umblat..

Când avu în cap prietena să şi-o invite,
Iată că un malac i se înfăţişa pe dinainte,
Ea îl prezentă ca şi iubitul ei cam drag,
Ăsta ca răspuns i-a dat un rânjet desag..

Mălin şi el înalt şi antrenat -se făcuse mic,
De la simţirea asta avea o natură de pricăjit,
N-a ştiut cum să plece de acolo repede,
Chiar de la ea o invitaţie mai că primea..

Ajuns la cămin povesti colegilor intrând,
Ca şi când prin oraş parcă nici hoinărind,
Dorin prea empatic deveni atât de trist,
I se rupse inima lui de om prea optimist…

Alin l-a întrebat de vreodată i-a spus,
Ce are în sufletu-i fin în faţa ei de adus,
Şi cum negativ a zis Malin aşa cum era,
Cine cumva putea-va mai face altceva?

Dorin nu mai putea şi-a ieşit afară îndărăt,
În curtea şcolii a se plimba neîncadrat,
Se întinse pe iarbă şi oftă cam prelung,
Unde n-avea ai ajunge oful şi mai lung.

Se întinse pe iarbă, şi se tot răsuci,
De câteva ori de din jos se şi smuci,
Se aruncă în vise cam prea călător,
După stele căzătoare alerga în zbor.

Apoi tot smucindu-se după stelele alea,
Din alergăturile celea a dat şi de belea,
Căci cumva împiedicându-se de ceva,
Căzut şi de-a berbeleacul.pe altceva…

Dar, din a lui cădere a auzit un ţipăt,
S-a întors şi locul acela a tot păipăt,
Când să-şi dea seama ce-i, o lovitură
Primi în cap ca de ciocan o smucitură!

‘De nesimţit, după ce în cap tu m-ai lovit,
Mai vi măi la pipăit de te faci şi istovit,
De parcă n-ai înţelege că aş fi o fiinţă,
Om sunt şi eu ca tine o fată drăguţă!”
Glăsui om… ca de bună dimineaţă.

Lui Dorin parcă nu-i venea să creadă,
Abia se spală pe ochi cu roua de livadă
Având în faţă o fată nu rea, ci drăguţă,
O fată înaltă, frumoasa şi cam slăbuţă.

’Poi tot alergând în noapte după stele,
Continuând s-alerg de după zăbrele,
Interiorizând văzut-am unele-n cădere,
Pân’ce alergând fost-am inspirat de ele..

Auzeam că de una prinzi şi o închizi,
În inima ta fără de haine mari dorinţi,
O dorinţă de importanţă se împlineşte,
Neavând concluziuţa că te păcăleşte.’

’Adevărat că nicio căinţă nu pipăieşte,
Şi nicio pocăinţa din palmă de te izbeşte,
Ce nu cred c-ai mai sminţit-o vreodată,
Aşa cum văd c-o fată n-ai văzut niciodată.’

Cum reuşi Dorin pe apariţia din noapte,
Pe ’căinţa’’ lui neaşteptată s-o împace,
El ştiu, crezând c-o dorinţa i s-a împlinit,
Dar cert că răceala din inimă-i s-a risipit..

Şi cum iar vruse s-o pipăie, s-o înţeleagă,
Maică iar simţi pe faţă palma năzdravană,
El zise răspicat, că ea îi este visul aşteptat,
Împlinit pe când inima-i era declin căpiat..

Fata se-ndură şi-i povesti cum la fel şi ea,
Cum pe terenul şcolii lor adesea venea,
Printr-o gaură-n gard ea uşor se strecura,
Şi pe imaşul lor cel frumos mai că zburda.

‘La şcoala mea nu-i aşa frumos, nu e de vis,
Acilea pe terenul tău mă simt ca-n paradis’,
El la fel îi spune că au munci de îndeplinit,
Chiar de n-ar fi vrut ei – raiul de înfăptuit.

Iată cum aşa Dorin în oraş nu mai pleca,
Uimind cum de bilete de voie nu mai cerea,
Căci în fiecare seară aştepta misterioasa,
La locul în care venea regulat graţioasa.

Le fu iubire cu năbădăi, dar se înţelegeau,
Că viaţa în ordine de fericire le ghemuiau,
Cum fata de la şcoala de fete tot fugind,
Pe băiatul din şcoala vieţii lui va fi zăpăcind.

Fata se-ndură şi-i povesti cum la fel şi ea,
Cum pe terenul şcolii lor adesea venea,
Printr-o gaură-n gard ea uşor se strecura,
Şi pe imaşul lor cel frumos mai că zburda.

III

Le-a fost iubire-n năbădăi, dar se-nţelegeau,
Cum vieţile cu ordine de fericire se-nălţau,
Căci fata de la şcoala de fete tot fugind,
Pe băiatul din şcoala vieţii lui va fi zăpăcind.

Cum viaţa lumea din jur face să-ţi placă,
Prietenii să-ţi schimbe mina dintr-o plagă,
Ori vreun firicel de tristeţe cam amară,
Poţi ca-ntr-o clipită s-o deverşi afară..

Zâmbeau când se întâlneau în privire,
Ţineau unul la altul cu intuiţii-poruncire,
Precum altora părea expresie cam ilicită,
Ei dovedeau că au orânduirea binevenită.

Cum la puterea TREI e piramida cristalină,
Ca-n baza prieteniei echibilaterală bună,
Având fiecare transparenţă pentru altul,
Citind totul din celălalt precum învăţatul.

Iar fata cum băiatul nostru va fi zăpăcind,
Că Madălina şcoala vieţii de fete având,
Îl cam descoase de toate atunci în noapte,
Mai trezindu-l din vise deşarte prin coate..

Iată cum Dorin dintr-un uscat al sufletului,
Nu-şi mai găsea locul de “pişcat al spiritului,
Mult prea vibratil acum de la a lui ‘Mălina,
Zicea, de se trezea-n palme a’la Madălina.

Rămase atunci că acolo se vor mai întâlni,
Seară de seară unde s-au văzut se vor iubi,
De parcă trase el un stor interior al inimii,
Prelingându-i-se ca pe un tot al limpezimii.

Abia aştepta prietenilor să le dea de veste,
Ca în ‘noaptea ielelor’ tot a fost de poveste,
Dar cum era prea mult înnoptat, el n-a visat,
Toată noaptea somnul colegilor a vegheat..

I-a întâmpinat abia dimineaţă să le spună,
Dar oripilat făcea doar spume pe la gură,
Că fiecare a plecat la trebi şi pe la cursuri,
Dar el tot le ţinea calea şi le dădea buzuri..

Ei bine, frustrat n-a mai plecat la şcoală,
S-a făcut degrabă c-a intrat într-o boală,
Stând şi visând toată ziua la Madălina,
Visând-o ca prin noapte în a lor grădină.

Când băieţii s-au întors obosiţi în casă,
Degustând frumos ce aveau pe masă,
Întrebând de Dorin de mai este în pat,
Părând bolnav după cum şi ei au aflat..

Spuse Alin că s-a lovit de el când intră,
Dorin era vesel, nu avea o mina blegită,
Boală? oricum, părea ciudat ca nicidecum,
Niciodată nu-i nebun cum a părut acum…!

Din vorbă-n vorbă, Mălin iar se căina,
Că-i fu la ore dor de a lui Sofi-Despina,
Cu-n dor nemângâiat de vrerea adorată,
Simţind şi că nu va mai fi a lui vreodată..

Alin, om blând şi bun iar îl îmbărbăta,
Spunându-i calm ca ea nu-i va fi odată,
De ei nu-i va spune clar fără vreo erată,
Căci, cine ştie? Poate chiar e ca altădată..

Şi îşi amintea cum a fost cu a lui lângă lac,
Zicând că:- Lângă o fată nu poţi fi posac,
Ba chiar nu ai voie să fi nici de nevoie,
Că numai c-o vorbă bună intri ei în voie!

I-am arătat:-Tu eşti ca o apă curată,
Inima-mi numai de tine tare se agaţă,
Spera tic-tac că bate cu tine odat’,
Tic-tac, cică sensul acum l-a aflat…

Tu eşti aşa doar ca o apă lină,
Inima-mi doar de tine se anină,
Şi că-ţi pasă de ea crede stingher,
Ba că de ce-o apasă nu-i efemer!!

Tu eşti ca drăguţă frunză ce adie,
Şi-n cădere pe copac îl mângâie,
Crezând că vor muri într-o toamnă,
Doar visând el la veşnică primăvara!

Tu eşti ca o pasăre în zborul ei,
Ca o cărare apăsată în ocolul ei,
Ce merge în vânt sau pe ninsoare,
De-i ceaţă neîncercată ca o boare!

Acel companiament mi-a fost nevralgic,
Că n-am trait un moment aşa romantic,
Lacul să mă acompanieze prin valuri,
Trestia să ne cânte de pe maluri…

Dar şi ea mi-a spus:
“De când te-am văzut mi-ai plăcut,
Cum te-am observat şi recunoscut,
Ce mult bine în lume tu ai făcut
Ce altă viaţă în lume ai mai avut…

Aflam că ai forma sufletului cruce,
Ştiam că lumea spiritului ţi-e dulce,
Constatam cum luntrea ta mă duce…
Ca-ntr-o barcă cu vise fără de năluce.

Şi unde n-aş şti să mă întorc de vreau,
Dar în lumea mea nu mai pot să stau,
În chinul de vorbe ce eul îmi cotrobăiau
Oricât îi iertam.. nu-i calea ce o căutau..

Dar ştiu, oricât aş fi după tine rătăcită,
Şi oricât iubirea-n mine ar fi cuibărită,
Din oricând odorul -îmi e cel mai regăsit,
Câte în tine regăsesc şi am eu de iubit!!”

Mălin atunci zise:
‘’Impresionant..! Ce drum au unii de iubit,
Muza şi culmea norocoasă le-a poposit,
Pe nas, în palme sau pe a lor ogrăjoare,
Pe când pe alţii în ciuda lipsei îi doare…

– Lasă Mălin, ca tu pe Sofia ai să o alinţi,
Ai să-i fi mai des alături prin orice te miri,
Şi ai s-o încânţi când va simţi vreun spân,
Numai s-o sprijini -ii puse speranţe Alin.

– Şti, chiar mă gândeam să-mi iau servici,
Căci taxele nu-mi pot plăti pe toate aici,
Chiar prin ce-mi oferă şcoala prin bursă,
Un alt venit sau bani nu am din altă sursă.

Aş fi permanent în oraş şi ea ar mai şti,
Cum sunt atent de-i ceva la mine ar veni,
Să-şi descarce sufleţelul ca şi altădată,
Când îi despleteam părul cu inima curată…

Dar, ştiu că în şcoala asta n-are cum să fie,
Să-mi aprobe directorul şcolii asta doar mie,
Poate că m-ar şi lua la ochi ca răzvrătit,
Mi-ar pune şi mai multe notiţe de plătit.

– Posibil, dar tu şti că există şi o speranţă,
Nu-ţi zic că de ea existenţa a-ţi agăţa,
Ci doar încercăm şi vedem ce primim,
Zise comentând tot prietenul lui, Alin.

Profesorul nou de muzica are influenţă,
Parcă directorului din strună îl încântă,
Îl schimbă şi-l manevrează cum doreşte,
El îi spuse că nouă un bal ne trebuieşte.

Mâine am să-i spun despre problemă,
C-ai văzut la el ce mai are-n teoremă,
Talentul ori în ampla-i vervă muzicală,
Când ne punea să cântăm pe stradă.

Ne stimula să visăm la iubire cântând,
Să umblăm stingheri, muzici fredonând,
Să aruncăm orice frică chiar făr’de frică,
Râca şi ura s-o aruncăm afară pe prispă.

“Nicicând să nu revărsaţi răul pe drăguţ,
Chiar de primeşti ce doreşti cam răruţ,
Să-ţi păstrezi drăguţul în minte neîntinat,
Să nu-i calomniezi amintitul prin necurat!’’

Om de treaba proful ăsta ce şi el iubeşte,
Ne zise că în viaţa lui e o mare poveste,
Pe care la un moment ne-ar şi povesti-o,
Dacă o negură datată nu şi-ar fi prevesti-o…

Ooo, da iată-l cum de mai zburdă Dorin,
Ai spune că-i bolnav din iubirea de Mălin,
Dar ciudat că parcă se plângea că-i uscat,
La suflet pare că destinul inima i-a pişcat…

Şi, intrând pe uşă al nostru prieten Dorin,
Trecând ca pe lângă invincibilul de Alin,
Zburând ca pasărea şi peste patul -Mălin,
Se întinse la orizontală parcă deja odihnind..

Ceilalţi doi schimbau priviri într-o doară,
Căci nu mai era acel Dorin ce se-nfioară,
Ca de uscăciuni sufleteşti nu mai zboară,
De scurt-circuite metaliceşti ei se blocară…

Dorin tot murmură ceva în patul de sus,
Şi părea că ţine un odor în braţe nespus,
Când începu să zică mai tare: – Madălina,
Oh, Mălina, ce eşti tu, că nu eşti ca Alina…?

– Hopa! Spuseră în cor ceilalţi preteni doi.
– Ce eşti tu de-mi curge sângele şuvoi
Prin tâmple, în inima-mi ce-mi palpită,
De parcă bataile-ţi au luat-o pe smintită?!

Ce eşti tu, căci tot fată pari cu părul lung?
Cum de fiecare frumuseţe surâd prelung,
Ciudat că inima-mi lângă tine bate tare,
Cum şi imaginea-ţi o am mereu în cătare…

……

by

Referinţă Bibliografică

Trilogia iubirii și a prieteniei/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 februarie 2023