ÎNGENUNCHEZ LUMINII SĂ TE SCRIU
Zâmbeşte Dumnezeu atât de viu
în ochii tăi, e moartea interzisă,
te-mbrățişez a Biblie nescrisă,
îngenunchez luminii să te scriu.
Îmi zboară pescăruşii prin artere,
înnebunesc cu tine-n călimară,
de-atâta drag dă inima pe-afară
o bucurie cât o Înviere.
Mă strigă marea la-nceput de lume
şi vremea s-a mutat pe minutar,
te-mbrățişează îngerul hoinar
în vara ce te murmură pe nume.
Pentru că vara-i singura femeie
cu fluturi năuciți de flori în pântec
în zbor rotund pe cerul unui cântec
ce îți aprinde Căile Lactee.
Şi ce nevoie-aş mai avea de rai,
la sânul tău se tăinuiesc mistere
ce-mi dau şi gingăşie şi putere
şi tinerețea înapoi mi-o dai.
Să te cuprind nu este vreo măsură,
eşti dincolo de orice înțeles
de-aceea Dumnezeu mi te-a ales
să-mi pârguieşti livezile pe gură.
În părul tău se joacă alizee
şi fluieră în scoici o melodie,
că eu sunt astăzi singurul ce ştie
ce vară nesfârşită-mi eşti, femeie!
Pentru că vara nici n-ar putea fi
de nu ar fi femeie-ndrăgostită,
de nu ar fi ca tine de iubită
şi răsărit în fiecare zi.
Sub paşii tăi nisipul prinde glas
apoi cărări ce duc spre doi nebuni
ce fac de vineri zilele de luni
nemărginirii care le-a rămas.
Vor fi mereu sosiri, vor fi plecări,
mereu aşa cum cântecul în strună,
şi în tăcere vom fi împreună,
şi chiar în rana dintre depărtări.
Să mi te țin de mână, strigă marea,
ca dar ceresc, să-mi fii din veac în veac
o vară ca o flacără de mac,
bisericii iubirii închinarea.
Pentru că vara-i o femeie dragă
ori tu, iubito, vara mea frumoasă
în care veşnicia mi-e acasă
ca Poezie vie şi întreagă.
5 iulie 2020
VAL RĂZEŞU
by