Valerian Dincă este născut pe 11 iulie 1950 în Craiova.   Absolvent al Facultății de  Matematică din Craiova, promoția 1973, actualmente pensionar. Încă din liceu a fost atras de poezie. Autorul nu și-a promovat poeziile în reviste, publicații sau prin publicarea lor în volum. Scrie o poezie introspectivă, de circumstanță, cu o tonalitate ușor nostalgică. O poezie pe care merită să o cunoaștem.

visele-mi catarge

toate-n jur iubito s-au grăbit să piară
au găsit în tine finul dezacord
vine o furtună mă așteptă-n gară
despletită încă de la polul nord

nuferii se-neacă și nu pot alege
altfel dacât gheața ochilor adânci
numărând în treacăt dincolo de lege
visele-mi catarge scufundate-n stânci

tot zidind tăcere mai putea-vei oare
să încerci în mine să te rătăcești
minus infinitul mai intens mă doare
tocmai dimineața când îl torni în cești

vis inert

se împiedică ziua în roua din maci
vântul zburdă răcoarea pe câmp nedecis
zdrențuită de nori buze arse îmbraci
cu un fulger din ploaia ce vine precis

te ascunzi zgribulită dar stropii cei reci
vin săgeată din cer și în gene pătrund
bate toaca în scurt nu răzbați să mai treci
prin tocite nisipuri spre margini de prund

doar lăuntruri de apă în pleoape dezmierzi
umbra ta desenează contururi de brazi
când se lasă lumina în ochii tăi verzi
te împiedici de mine și nu poți să cazi

peste toate un vis care geme răpus
câte nopți au rămas reciproc se alung
ne așteaptă zenitul la polul opus
a fost toamnă destul a și nins îndelung

toacă la schit

prin raze mărunte doar frunzele joacă
tăcere destulă pe loc nepătruns
amurgul respiră bătaia de toacă
cern apele prundul undit în răstoacă
secunda trudită de timp s-a ascuns

surpată lumina se-nclină departe
din schit răsuflarea se-mpiedică-n grinzi
prin fum lumânarea smerenii împarte
știute sunt cele uitate în carte
iertare spre tine cât poți să cuprinzi

un clopot alungă-n icoane toți sfinții
prin seara cernită trecuturi revin
sclipesc în piroane de cruce arginții
sfârșitul de viață scrâșnită cu dinții
e viu și în pâine e viu și în vin

priveghi

mă doare sec priveghiul ce s-a ascuns în mine
nici nu mai sunt același proscris din altă toamnă
furtuna rătăcită în alte mări revine
prădată de corăbii pe lista ce condamnă

voi fi un colț de iarbă când încă nu-i zăpadă
greu alungat din ochiul scutit de a se-nchide
în juru-mi nechemarea lăsând să întrevadă
o ploaie fără formă în diguri de lichide

de mă întorc în umbră sau umbra se întoarce
mă născocește timpul din valul ce se frânse
pe drumuri negăsite voi răsuci în arce
pierduta geometrie în cercuri nou restrânse

prin lumea de întreguri frustrată de ruină
doar gânduri anonime mai cer să se strecoare
când însuși vegetalul în mineral lumina
ascunsă-i disperarea din orișice prinsoare

VALERIAN DINCĂ

by

Referinţă Bibliografică

VALERIAN DINCĂ: VISELE-MI CATARGE… (inspiro liric)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 februarie 2021