O primă analiză asupra statutului de pălmaș al românului, în bejenărie prin Europa sau alte continente ale lumii, am realizat-o în anul 2017, atunci când schițam o radiografie a anilor petrecuți la muncile agricole prin Suedia, Germania, Finlanda și Franța.

Comparam modul și stilul de viață și de apreciere, al pălmașului român, de către cele două mari conglomerate europene: modelul germano-englez și cel latin.

În vara anului 2022 am realizat o nouă incursiune voluntară în una din țările civilizate și prospere ale Europei. Contactând o agenție românească din Brașov de înrolare a forței de muncă pentru Olanda, am fost repartizat la o fabrică de ambalat preparate din carne de pasări și animale. De îndată ce am ajuns în Țara Lalelelor, mi s-a oferit o mașină de serviciu pentru deplasare la locul de muncă, loc ce se afla la circa jumătate de oră de mers pe autostrada de la periferia orașului Eihoven. Pentru un control total al pălmașului, mașina avea în dotare un sistem GPS de urmărire pentru toate deplasările prin Olanda, plus o cartelă de serviciu, cu ajutorul căreia putem intra la locul de muncă. Cartela avea și rolul de pontator, fiind contorizate toate intrările-ieșirile de la fabrică, la minut. Programul era de 8 ore pe zi, din care beneficiam, datorită sidicatului sever, de două pauze de masă, de 30 minute fiecare. Practic lucram 7 ore pe zi și eram plătiți pentru 8 ore. Am lucrat și peste 8 ore, suplimentar, când era cazul, orele fiind plătite într-un alt cuantum suplimentar, preferențial. Aveam 10 euro pe oră, din care trebuiau plătite cazarea de 105 euro pe săptămână, transportul la locul de muncă (fiind șofer, transportând și alți muncitori, eram degrefat de la acestă cheltuieală). Bonusul de șofer mi-a fost luat pentru o amendă de 60 de euro, nefiind atent la faptul că pe autostrăzile olandeze, viteza maximă este de 100 km pe oră. Amenda am luat-o exact în primele minute de șoferie prin Olanda, înainte de a vedea marcajul și a mă dezmetici din oboseala cumulată pe drum din România până acolo.

În timpul cât am lucrat la acea fabrică, am schimbat două locații. Strategia patronatului olandez era de a schimba pălmașul de la o fabrică la alta, spre a nu a avea timp pentru să înțeleagă mecanismul mercantil în care era angrenat. Am putut constata că în permanență era un du-te – vino de personal, într-o schimbare continuă a locurilor de muncă, a posturilor etc. Existau locuri de muncă vacante mereu deoarece  mediul de lucru auster (frig, mirosuri pestilențiate, statul în picioare, discriminarea etc), cu o brumă de câștig, ceea ce-i determina pe mulți muncitori să abandoneze locurile de muncă, fie spre a pleca acasă, fie în altă țară sau loc. Am observat, la angajator, o rutină firească în a angaja sau a concedia sau a constata plecarea angajaților, fără a se schimonosi în a condiționa sau mări salariile celor de acolo. Practic, patronatul olandez plătea firmelor de recrutare din diverse țări excomuniste sau din cele sărace de pe alte continente, 25 de euro pe angajat pe oră, însă acestea își amortizau cheltuielile de personal bonusurile angajaților și câștigul, oferind în final pălmașilor doar 10 euro pe oră. Cei care totuși făceau efortul de a învăța limba olandeză, dar se înscriau și la cursuri de calificare, erau angajați de patronat cu 25 de euro pe oră sau mai mult. Însă pentru aceasta era nevoie de timp (ani de zile uneori), loialitate față de stăpân, atașament față de țara – gazdă etc.

Pe lângă aceste nedreptăți pecuniare, apar altele, poate mai stresante și mai presante asupra pălmașului român: discriminarea etnică. Printre muncitori se găsesc o mulțime de nații: polonezi, români, indieni, filipinezi, arabi etc. Dintre aceștia polonezii și românii erau cei mai numeroși. Polonezii dețineau funcții de conducere, mai rar românii. Dintre cei prezenți, polonezii sunt cei mai uniți pe nații. De exemplu, atunci când urma să se termine programul și mai era de lucru la ambalat produse, pe noi românii ne trimiteau acasă iar ei continuau munca, prestând ore suplimentare, care erau bonificate dublu. Apoi, la cele mai grele munci, unde implica să ridici, să umbli cu produse înghețate etc, erau puși românii. Pentru a se distinge pălmașul începător și necalificat de ceilalți pălmași de vază, eram obligați să ne punem pe cap o bonetă de plasă, de culoare indigo sau verde. Șefii de echipe, polonezi, rareori români, aveau bonete albastre, iar șefii olandezi bonete de culoare galbenă. Practic, de la intrare erai etichetat, discriminat moral, pentru a fi vizibil, în acea mare masă de oameni, spre a fi apoi trimis să prestezi cele mai grele munci din fabrică.

Polonezii au o aroganță aparte, având chiar o placere morbidă de a te munci și un zel slugarnic față de patronatul olandez, aruncând toate resursele la bătaie pentru a duce la capăt norma impusă de șefii olandezi. La aceasta se mai adaugă și discriminarea culturală, la cazare, între români. În loc să facem front comun între noi ca nație, eram spionat, santajat și chiar percheziționat în lipsă, spre a se vedea ce produse mănânc, ce citesc, ce fac în timpul meu liber. Dacă nu mă conformam cutumelor lor: să ascult manele, să beau alcool, să fumez, să bârfesc etc., deveneam un ciudat nonconformist, fiind pus la index… Astfel că, m-am trezit că sunt ascultat cu urechea pe la ușă, mă bârfeau cu aplomb etc. Prin urmare, atât discriminarea la locul de muncă, dar și cea de acasă cu conaționalii, munca grea, epuizantă, la care sunt supuși românii, condițiile insuportabile, chiar austere, m-au determinat să cred că suntem o nație greu încercată, atât în țară (din cauza oamenilor politici oportuniști și corupți), cât și în exterior. Acest destin de neam nu este întâmplător; el este un dat de la Bunul Dumnezeu, cu un scop bine definit: desăvârșirea și îndreptarea de la înclinațiile specifice ce ne caracterizează uneori ca nație: trădarea, bârfa, invidia, ironia, hoția, lașitatea, lenea etc. În ciuda acestor deficiențe morale, Neamul Românesc are la antipod: Omenia, Dorul de Glie, Credința nestrămutată în Dumnezeu etc., calități intrinseci care puține popoare le cunosc, la o intensitate chiar dumnezeiască. Mărinimia și spiritul altruist sunt laturi intrinseci aflate în genomul Neamului Românesc. Cultivarea  și răspândirea lor este involuntară, spontană și specifică.

Conștentizarea acestor aspecte spirituale, mucenice uneori, de un segment al populației, creează o rezonanță empatică, ceea ce duce la o trezire a Sufletului Neamului Românesc, o trezire înălțătoare ce depășește cu mult limitele firescului, al incorectitudinii politice și social-culturale.

––––––––––-

Prof. Dr. Vicu MERLAN

Huși, România

Octombrie 2022  

by

Referinţă Bibliografică

Vicu MERLAN: RADIOGRAFIA PĂLMAȘULUI ROMÂN (II)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 octombrie 2022