Nu ne pierde, vino-n fugă
căci ne fac străinii slugă
și ne lasă sărăntoci,
fără carte la boboci,
fără pic de-nvățătură
cum aveam în bătătură…
fără dragoste-ntru noi,
dar cu ură spre ciocoi!
Lasă vântul să ne bată,
uite-așa ca altă dată
când venea potop de ploaie
de făcea codri să-ndoaie
și în vară bogăție
se-aduna ca avuție,
dar acum le dăm pe toate
și tăcem, dar se mai poate?!
O strigare ce-i pornită dintr-un club, în plină noapte,
unde moartea-ncurajată de făclii necunoscute,
de miros de gaze rare – toluen, iperită ori fosgen,
dar și altele, de gen – ce pătrund, pe aripi mute,
în bieți oameni, tineret, de astă dată,
vinovat că-n libertate a intrat la un spectacol,
acuzat pe de o parte că-i cu diavolul în el
și îl cântă ori îl strigă…, căci și muzica-i un țel…
S-a speriat, acum, chiar vântul.
Nu a mai urlat de loc.
Lasă-n voie doar durerea,
spaima, panica în bloc.
Urlă disperarea-n trupuri
ce-s aprinse în secunde,
negăsindu-și o salvare pe niciunde…
Urlă mamele acasă, urlă-n stradă tații toți, urlă frați, urlă surori,
urlă însăși națiunea și tot omul este-n urlet de fiori.
Urlă și mașinile salvării, urlă cele de pompieri,
urlă oamenii în stradă, toți, veniți de nicăieri!
S-a trezit și vocea STRĂZII, adormită pân-acum,
să împingă națiunea către capăt de nou drum.
S-a trezit și urlă tare, cu pancarte și lozinci,
adunându-se în grabă mii de douăzeci și cinci,
de se naște întrebarea: Nu cumva, manipularea?!
Că a fost ori nu a fost, e câștigul națiunii
şi-nţeleg adânc în suflet, că e glasul rațiunii.
Ne dorim o libertate lipsită de ticăloși,
de tâlhari și mincinoși!
Ne dorim o libertate fără voce comunistă
și alegeri fără vreun partid pe listă!
Ne dorim o libertate fără guturale voci
de la oamenii ce-s hoți!
Ne dorim o libertate-n care vrem ca să muncim,
nu pe-aceea ticluită ca săraci mereu să fim!
Ne dorim o libertate cu un președinte sus,
care-adânc să mediteze, nu de-acela ce s-a dus!
Ne dorim o libertate fără cozi ce-s de topor
prin partide, instituții fără grijă de popor!
Ne dorim o libertate-n care noul Parlament
să susțină votul nostru și să nu mai fie-absent!
Ne dorim s-avem servicii ce-s fidele cu poporul,
o justiție curată și cu minte luminată!
Ne dorim cinstea pe pâine,
nu mai vrem viață de câine!
Ne dorim oameni cu carte
să ne-ndrume mai departe!
Nu dorim indicații de partid
și războiul fratricid!
… Urlă vântul, vântul bate…
Cotroceniul e departe…
Nu gândeşte-n pas cu noi,
cei ce suntem în nevoi,
Nu ne simte disperarea,
nu ne simte-ncrâncenarea
Și ne-amână cu soluții
ce-s pierdute în diluții!
Cum? Nu mai este-acum limbut,
cel cu vorba „lucrului bine făcut”?!
Până când să urle strada?
Când să înceteze sfada?!
Urlă vântu-n România…
Până când răbdăm sclavia?
Vino, Doamne, vino-n grabă!
Vino, Doamne și ne-ntreabă
Cât să mai răbdăm rușinea
de-a opri ascensiunea
Ăstu-i vechi și drept popor,
cel cu glasul său sonor
Ce-n istorii este scris
că-i născut în Paradis?
Avem bogății de toate,
dar de ce și-acum le scoate
Din adâncuri mulți străini
ce ne sunt doar asasini?
Vino, Doamne, nu ne pierde!
Vino Tu și ne dezmierde!
Autor: Malciu Marian
ROMÂNIA
19.06.2022
Drepturi de Autor rezervate: Copyright © 2022
Foto: Internet
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..