ZENOVIE CÂRLUGEA: „Povestea manuscriselor dorcesciene”, la final…

EUGEN DORCESCU: „L E V I A T A N U L. Poeme uitate” (Editura Eurostampa, Timișoara, 2022, 177 p.)

„Leviatanul” este o ediție critică din „opera submersa” a „clasicului poet în viață” de la Timișoara, Eugen Dorcescu (manuscrise „înghesuite în dosare strâns legate și în cutii ermetice și misterioase, încă din 2015, pregătite pentru o eventuală istorie literară sau/ și pentru o îndreptățită posteritate”), realizată de Mirela-Ioana Dorcescu, cu o Postfață de Mariana Anghel. Mai precis, este parte dintr-un „proiect editorial amplu și dificil” de valorificare a manuscriselor olografe ale scriitorului Eugen Dorcescu, fiecare text fiind iscălit și datat.
Dacă manuscrisele operelor editate au fost donate de autor Bibliotecii Mitropoliei Banatului, celelalte, „ferecate în sipete”, au fost depozitate în sertarele Bibliotecii de acasă.
În 2019, la doi ani după căsătoria cu universitara Mirela Ioana-Dorcescu, aceasta, explorând „lumea tăinuită a manuscriselor mele”, l-a întrebat, sfioasă, pe scriitor, „dacă îi îngăduie să exploreze lumea tăinuită a manuscriselor mele. Am ezitat, am amânat. Mă auzise pomenind, deseori, un volum mai vechi de poezie, «Agonia caniculei», din care am publicat, prin anii ’80, o seamă de poeme în diverse reviste. Ar fi dorit să-l citească. Și, evident, era nerăbdătoare să citească și alte eșantioane de text manuscris. De ce nu și Jurnalul? / Am acceptat, în cele din urmă, și bine am făcut! Din vara lui 2019 și până în toamna lui 2022, zi și noapte, soția mea a străbătut toată întinderea și toată cuprinderea manuscriselor mele, selectând texte, culegându-le pe computer și oferindu-mi-le, odată culese, spre re-lectură și re-selecție. Celelalte, cele neselectate, s-au întors în liniștea și întunericul sertarelor. Apoi, când, după interminabilele mele precauții estetice, decideam, totuși, să trecem la etapa publicării, contactam cele două edituri timișorene înalt profesioniste și prietene: Mirton și Eurostampa” (dintr-o mărturisire recentă a scriitorului, v. pag. de facebook, 2 octombrie 2022).
În acest fel, prin „implicarea providențială a Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu (dascăl universitar, eseist și prozator)”, au fost valorificate peste 1500 pagini de tipar, rezultând nu mai puțin de cinci cărți de poezie și proză, pe care neasemuitul scriitor cu origini gorjene Eugen Dorcescu a avut amabilitatea să mi le trimită și despre care am scris la timpul potrivit, toate fiind îngrijite de Mirela-Ioana Dorcescu, exeget hermeneutic de neîntrecut al poeziei dorcesciene: „Agonia caniculei”, poezie, 124 p. (2019), „Îngerul adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998)”, 537 p. (2020), „Adam. Pagini de jurnal (2000-2010)”, 549 p. (2020), „Aproapele. 111 psalmi și alte poeme”, 163 p. (2022).
În continuarea acestor ediții critice inedite, apare, iată, a cincea carte: LEVIATANUL. POEME UITATE, precedate de o „Poveste a manuscriselor dorcesciene”, semnată de îngrijitoarea ediției, profesoara și eseista Mirela-Ioana Dorcescu, care, cu fericită aplecare și benedictină răbdare, a citit în întregime manuscrisele, „traversând pandemia”, ținând cont întotdeauna de „realizarea estetică a documentelor” aparținând unui „demn și impozant Poet creștin, de atitudine clasică, Eugen Dorcescu”: „Așa cum l-am cunoscut și l-am venerat de șapte ani încoace. Așa cum l-am prezentat studenților și cititorilor mei”.
Cu „Leviatanul” se încheie, așadar, acest amplu și dificil demers editorial, prin care a văzut lumina tiparului mai bine de jumătate din opera clasicului scriitor timișorean, „o parte însemnată a operei”.
„Am ajuns la un bun sfârșit”, scrie îngrijitoarea edițiilor critice. „Nu cred că se poate contesta calitatea și ținuta intelectuală a acestei restituiri, ce respectă întocmai normele filologice și axiologice ale unei ediții critice, dar, mai ales, îl oglindește pe deplin pe inconfundabilul și valorosul scriitor român Eugen Dorcescu”. Să amintim aici și volumele omagiale, cu contribuții românești și străine, editate în 2021 de aceeași devotată și neobosită îngrijitoare de ediții critice: Despre opera lui Eugen Dorcescu și Eugen Dorcescu în „Timișoara”. Precum și edițiile revăzute și adăugite, inclusiv antologiile, începând din 2017, precum „Biblicele” (ed. a II-a, 2021), „Sub cerul Genezei” (2017), „Elegías Rumanas” (ed. în lb. spaniolă, 2020) ș.a.
Și ar mai fi ceva de adăugat. Anul trecut, în 2021, „alături de soțul meu, am pus bazele unei școli de interpretare a textului literar: Școala de literatură «Eugen Dorcescu – 80»”, pe care poetul o vede ca „un salon literar”, o confrerie literar-artistică, ai cărei cursanți, aflați deja pe calea afirmării, îl au „ca Magistru” pe distinsul Poet. Acestei Școli de literatură îi este dedicat, de către Eugen Dorcescu, LEVIATANUL, prin însemnarea-olografă ce deschide cartea, datată „29 august 2022”: „Dedic LEVIATANUL Școlii de literatură «Eugen Dorcescu – 80»: Prof. Silvia-Gabriela Almăjan, Prof. Mariana Anghel, Prof. Marian-Cătălin Ciobanu, Prof. Anișoara-Violeta Cîra, Prof. Monica M. Condan, Eleva Maria Costa-Bălan, Prof,. Cristina-Liliana Diaconița, Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu, Dr. Susana Dumele, Prof. Dragoș Micaciu, Prof. Mariana Pâșlea, Prof. Ana-Maria Radu, Ing. Lucia Țunea”. Sunt nume importante în Biobibliografia lui Eugen Dorcescu, deja afirmate sau pe cale de afirmare, lucrările unora dintre aceștia au fost comentate și de noi, în vremea din urmă, făcând dovada unor reale aptitudini critice, interpretative.
„Onest, demn, integru, exigent îndeosebi cu sine, – scrie Mariana Anghel într-o Laudatio, pp. 161-168 – Eugen Dorcescu este pentru noi un model de factură spirituală, imaginea elocventă a unui «clasic în viață». El este poetul care a scris despre o lume în care și pentru care Dumnezeu există. Opera lui are vocația universalului” (este, de fapt, cuvântul rostit la sărbătorirea a 80 de ani de viață și a 50 ani de trudă literară, ce a avut loc la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din Piața Sf. Gheorghe, nr. 3).
Despre poezia lui Eugen Dorcescu (Cetățean de Onoare din 2014 al Timișoarei eroice, încununat cu importante premii și distincții) au scris condeie critice importante de ieri și de azi, în istorii, dicționare, panorame literare, culegeri, periodice: Mircea Zaciu, Marian Popa, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ion Pop, Al. Ruja, Cornel Ungureanu, Marian Odangiu, Mirela-Ioana Borchin (neîntrecut hermeneut al liricii), Iulian Chivu, Livius Petru Bercea, Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Gh. A. Stroia, Silvia-Gabriela Almăjan, Marian-Cătălin Ciobanu, Mariana Pâșlea, Zenovie Cârlugea, Petru Vasile Tomoiagă, redactor-șef al ziarului „Timișoara” și mulți alții.
*
Cu un motto din cartea veterotestamentară „IOV” (41, 1, 10), despre Leviatanul biblic („Poți tu să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu sfoară?… Cine este atât de nechibzuit, încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?”) – care trimite, printr-o expresă semnificație, la puterea inexorabilei legi a existenței -, „poemele uitate” din recenta carte a lui Eugen Dorcescu, Leviatanul, înmănunchează texte care trimit la temele majore ale liricii lui Eugen Dorcescu. Nici nu se putea altfel, întrucât aceste poeme „uitate” provin, conform datării, din intervalul 1980-2022, care acoperă, aproape, perioada semi-centenară a creației (E. D. a debutat la „Cartea Românească” în 1972 cu „Pax magna”, versuri, continuând cu „Metafora poetică”, teorie literară, în 1975; „Desen în galben”, versuri,1978 și „Embleme ale realității”, eseuri, 1978. Apoi, de la „Arhitectura visului”, versuri, 1982, până azi, la „Leviatanul”). Opera lui Eugen Dorcescu însumează zeci și zeci de titluri de poezie, proză, eseuri, tălmăciri, traduceri în alte limbi… Avem a face cu o Operă adevărată, în desfășurările ei tematice, ideatice și arhitecturale, evidențiind, iată, un „clasic în viață”, fiind contemporan atât cu valorificarea unei părți importante a ceea ce îndeobște numim „opera submersa” (manuscrisele rămase în sipete), cât și cu o promovare intensă și conjugată a Operei în ansamblu, grație eforturilor de mare laudă ale tovarășei de viață, scriitoarea și universitara Mirela-Ioana Dorcescu, hermeneut al liricii și îngrijitoare a atâtor ediții.
„Diacul”, piesa inaugurală a volumului (datată 12.12.1999 – 11.07.2022), este un fel de „prolog” (astfel fiind subintitulată), în sensul unui „testament” arghezian, în care „condeiul” e moștenit de la înaintași (bunicul întocmind „zapise”, tatăl mânuindu-l pentru „a desluși vreo carte”), în timp ce „Străbunii mei, popor întrezărit/ În tulburata sângelui oglindă,/ S-au sprijinit pe plug. Și, negreșit,/ Pe sabie, pe lance sau pe flintă”. Un popor de plugari, oieri, arcași, călăreți „înveșmântați în fier”, din care poetul face parte, înarmat la rându-i cu „cea mai oțelită dintre arme”:
„Când Domnul e cu noi, cine să sfarme
Acest torent de duh și de cuvânt?
Condeiul meu, condeiul meu cel blând,
E cea mai oțelită dintre arme”.
Structurat în patru cicluri (volete lirice), volumul esențializează, desigur, problematica imaginarului poetic, dezvoltată de-a lungul întregii creații. Astfel că, dacă ciclul „CAMELOT” (și nu numai) trimite la decorul, toposul, figurile și arhitectura medievalizantă dintr-o anume parte a poeziei (Decor, Turnirul, Trubadurul, Perla…), „NUNC FLUENS” și „NUNC STANS” rezonează perfect cu lirica de meditație filosofică și de trăire creștină întru numele unui Dumnezeu salvator, poetul fiind unul dintre poeții creștini de autentică și înaltă vibrație (a se vedea paginile din cele două volume ale Jurnalului din 2020, lămuritoare în sens programatic). Ideea ordonatoare a imaginarului liric merge pe filosofica viziune a antinomiilor imaginare (Gilbert Durand, radiografiind structurile antropologice ale imaginarului, îi zicea „armonia contrariilor”), mai exact pe relația dintre „curgerea” heracliteană a vieții și „prezentul etern”, continuu, în care se rostogolește, neobosită, existența… O altă bijuterie lirică din „Nunc stans” este cea cu nr. 34, reluând consacrata imagine-simbol a Ioanitului, cavaler întru Ideal:
„Un vis în vis? O pajiște? Un lan?
Deasupra cerul. Dedesubt – pământul.
Și-n mijloc – precum flacăra – Cuvântul,
Arzându-mă-n pustiul trist și van.

Atât de dulce focu-mi pătrundea
Uitatul trup, tendoanele, țărâna,
Atât de crunt mi se-ncleștase mâna
Pe lancea mea, ce nu era a mea!

Nici nu simțeam cum flacăra răsfrânge
Absența mea. Și mă absoarbe lin.
Doar bănuiam o mare de senin
Și, dens, peste nimic, ninsori de sânge”.
(Ioanitul, 06.12.1999).
Al patrulea ciclu, „DE SENECTUTE”, exprimă sufletul și conștiința încărcate ale Bătrânului, care nu este altul decât Poetul, în varii ipostaze, meditând, de pe un promontoriu al detașării înțelepte, asupra lumii în complexitatea și varietatea ei, a vieții în opresoarea existențialitate, mărturisind undeva: „Nu cunosc povară mai/ nimicitoare decât viața,/ își zise Bătrânul,/ privind – în memorie -/ edecarii dintr-un tablou/ sublim, ilustrând/ (după opinia lui)/ exact acest mers chinuit,/ cu lanțul de gât,/ împotriva curentului./ Întocmai așa este și/ existența, continuă el,/ și edecarul cel mai/ greu încercat e pictorul/ însuși, e artistul -/ ființa ce intuiește/ absurditatea oricărui sens,/ ființa ce caută și nu/ poate afla/ noima și menirea absurdului”. (Edecarul, 29.05.2002, poem reprodus pe coperta IV).
În fine, „LEVIATANUL” (Epilog 1) și „PAVILIONUL” (Epilog 2) rotunjesc cartea într-un mod semnificativ, într-o sfericitate de cristal, în care poezia lui Eugen Dorcescu își joacă „figurile” creativității, cu toată gravitatea. Reluată, metafora-simbol a „leviatanului”, mitologem veterotestamentar de găsit în „Isaia” (27, 1), dar mai ales în „Psalmi” (74, 14; 104, 25-26), care amprentează grav imaginarul fabulatoriu și fantasmatic, precum în secvența cu nr. 14 din ciclul „Nunc stans”, poetul adresându-se sufletului încercat de porunci, ispite, greșeli, căințe, ură de sine, între pedepsele existenței majoră fiind Moartea la pândă: „E muntele negru ce-ți stă/ necurmat împotrivă:/ e Leviatanul.” (26.02.1996). Sau în piesa cu nr. 40, „Dimineață burgundă”, întrezărind fiara apocaliptică: „Un șarpe ars la capete, o fiară,/ Cu spirele-n Șeol întrețesute.// Ce număr poartă-n zale/ Șase sute./ Și șase zeci. Și unități tot șase./ Sunt semne de malefică vârtute,/ Săpate cu venin și colb de oase,/ Sunt ale morții morților redute.// Vedenia, de-a seamă cu Gheena,/ Inundă și devoră Oicumena,/ Strivind sub solzi și lume, și nelume./ În fața ei, istoria sucombă,/ Războiul e-un ridicol ciob de bombă/ Și-un joc naiv coșmarul Marii Ciume!” (26.08.1981).

Imaginea-simbol (de impresionantă concretețe plastică) structurează, de fapt, o lege existențială, crudă, ființa poetului presimțind „peste tot” existența Fiarei, – animal fabulos ubicuu „pluriform”, „neguros”, cu „gheare” despicându-te „adânc”:
„E prezent, când nu e. E prezent când revine.
Bei din negura-i udă, sorbi otravă și fiere,
Ești un duh răscolit de nesomn și durere.
Locul – el ți-l găsește. Vremea – el ți-o măsoară.
Ești cuprins, răsucit, în a labelor sfoară.
Ești o candelă doar ce-și consumă aleanul
Într-o mare de beznă (care-i Leviatanul)”.
(LEVIATANUL. Epilog 1, 28.04.1996)
O altă metaforă-simbol (în limbajul criticii tematice chiar „obsedantă”, ca la Jean-Pierre Richard) este aceea a Scribului, în varii ipostaze, rotunjind și ea o anumită înclinare a poetului („scrib eteric”) spre artele poetice:
„Chilia mea e-un vechi pavilion,
Deschis în patru zări, spre cer și soare,
Spre-un rai de trandafiri și spre-o cărare,
Ce duce la altar și la amvon.
Aici, înveșnicit în priveghere,
Cu parcul plin de zvonuri împrejur,
Eu, scrib eteric, în eterul pur,
Purtat pe-a înnoptării adiere,
Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,
Mai dulci decât un «fagure de miere»,
Știind că, în curând, voi fi augur
Și domn peste-un imperiu de tăcere”.
(PAVILIONUL. Epilog 2, 5-8 iunie 2022. Parcul Dacia, Timișoara)
Da, seria de cinci volume editate până acum (din opera manuscrisă a poetului) reprezintă, cum pe drept cuvânt menționează Mirela-Ioana Dorcescu, „un vârf de aisberg”, dar în măsură să ne redea imaginea impresionantului întreg, de deschideri și cuprinderi mirabile, abia schițat de noi în această cronică de întâmpinare.
„Suficient (cum scrie îngrijitoarea ediției) pentru a impune un mare scriitor, recunoscut drept mistic profund, abisal, poet metafizic și religios, deopotrivă român și european”.
Subscriem!
Habent sua fata libelli!
ZENOVIE CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 11-12 octombrie 2022

by

Referinţă Bibliografică

ZENOVIE CÂRLUGEA, „POVESTEA MANUSCRISELOR DORCESCIENE LA FINAL… EUGEN DORCESCU: „LEVIATANUL. POEME UITATE”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 octombrie 2022