ZENOVIE CÂRLUGEA: PREZENȚA LĂMURITOARE A CRITICULUI

MARIANA ANGHEL: „ÎNCERCARE ASUPRA OPEREI LUI EUGEN DORCESCU (ȘI ALTE ESEURI)” (Editura Waldpress, Timișoara, 2024, 201 p.)

În anii din urmă, opera scriitorului clasic în viață de la Timișoara, EUGEN DORCESCU (Eugeniu Berca, n. 18 martie 1942, Tg.-Jiu), s-a bucurat de varii abordări venite din partea unor spirite care, impresionate de anvergura demersului scriitoricesc (inclusiv cele două volume de Jurnal din 2020, dar și atâtea ediții din opera „submersa” valorificând texte inedite din creația lirică) și, desigur, de viabilitatea artistică și estetică a operei în general, au realizat interesante eseuri și aplicate studii critice, de referință în bibliografia respectivă.
Mai întâi este de amintit contribuția universitarei Mirela-Ioana Dorcescu, eseist de vocație și prozator de real talent, din inițiativa căreia a avut loc marea operă de „recuperare” amintită, începând din 2019 încoace, dar grație căreia poetul s-a bucurat și de o aprofundată investigare hermeneutică relevând aspecte fundamentale ale acestei poetici „de linie înaltă” (cum ar zice Lucian Blaga).
Cercetând cu atenție și vocație creator-aplicativă universul liricii dorcesciene, în lucrări de sine stătătoare (Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei, 2015; „Etern, într-o eternă noapte zi”. Eseu hermeneutic în dialog cu Eugen Dorcescu, 2016; Primăvara elegiei, 2017; Hermeneia, 2019 ș.a.), realizând totodată substanțiale antologii din poezia clasicului timișorean (Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, 2015; Sub cerul Genezei, 2017; Agonia caniculei, 2019) și editându-i până acum cele două volume din fabulosul Jurnal de mai bine de 1000 de pagini („I. Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal, 1991 – 1998”; „II. Adam. Pagini de jurnal, 2000-2010”, 2020), precum și o parte din lirica inedită, în ediții critice („APROAPELE. 111. Psalmi și alte poeme”, 2022; „Leviatanul. Poeme uitate”, 2022; „Miozotis. Poeme regăsite”, 2023; „Montségur / Poemele Mirelei”, 2024), dna Mirela-Ioana Dorcescu este, totodată, realizatoarea unor consistente lucrări jubiliare dedicate scriitorului: „Despre Eugen Dorcescu: volum omagial 75” (2017), „Despre opera lui EUGEN DORCESCU. Interviuri. Crestomație critică, 2014-2020” (2021) și „EUGEN DORCESCU în ziarul „Timișoara”. Volum omagial – 80” (2021). Toate acestea sunt lucrări sine qua non înțelegerea Omului și Scriitorului nu poate fi aprofundată, pe coordonatele existențiale și gnoseo-axiologice.
Totodată, în lustrul din urmă, au apărut și lucrări dedicate mirabilului univers literar dorcescian, precum docta abordare a preotului iconom stavrofor Horia Țâru (2019): „Poetul timișorean Eugen Dorcescu” (Editura Partoș, Timișoara, 2019) și, desigur, comentariile critice și analizele aparținând unor membri ai Școlii de literatură „Eugen Dorcescu ” de la Timișoara (școală de interpretare a textului literar, „înființată la 15 iunie 2021, la inițiativa tinerească, generoasă și nobilă a Doamnei Profesoare Mirela-Ioana Dorcescu”), un fel de „Salon literar”, cum zice poetul, având drept țel „cunoașterea și aprofundarea marii literaturi române și universale, în general, și, în special, studiul detaliat și promovarea, cu obiectivitate, profesionalism și respect pentru valoare, a creației lui Eugen Dorcescu.” Obiectivul prioritar al Școlii («Si Dieu le veut!», zice Poetul) ar fi realizarea unei Monografii a Operei lui Eugen Dorcescu (poet, prozator, eseist, memorialist, traducător, editor, mentor) – ceea ce, de facto, a început a se realiza prin cărțile semnate de prof. Silvia-Gabriela Almăjan („Eugen Dorcescu – un écrivain pas comme les autres”, 2022; „Epistolele de la Ramna. Schițe de portret,” 2023); prof. Mariana Anghel („Viață și Operă. Dialog cu poetul Eugen Dorcescu”, 2022; „Încercare asupra operei lui Eugen Dorcescu și alte eseuri”, 2024), prof. Marian-Cătălin Ciobanu („Et in Arcadia ego”, 2022), precum și cronicile dedicate impetuoasei producții editoriale a scriitorului și semnate de cunoscători din aproape ai operei: Violeta Anișoara Cîra, Mariana Pâșlea, Monica M. Condan și mulți alții. Sunt nume importante în biobibliografia lui Eugen Dorcescu, deja afirmate sau pe cale de afirmare (lucrările unora dintre aceștia, făcând dovada unor pertinente aptitudini critice, interpretative, au fost comentate și de noi, în vremea din urmă).
Într-o simetrie deloc gratuită, aș zice – cu vorbele lui Rebreanu privind realizarea „corpului sferoid”, dar în altă accepțiune, – că în bibliografia scriitorului Eugen Dorcescu există o seamă de critici care s-au aplecat asupra operei sale fie în articole de revistă, fie în portrete de sinteză pentru panorame literare, dicționare și enciclopedii (de la Marian Popa, Florea Firan, Laurențiu Ulici, Olimpia Berca, Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi, din ultimul sfert de veac al secolului al XX-lea, la cronicari ai actualității literare din primele aceste două decenii, precum Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Mircea Șerbănescu, Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Constantin Stancu, Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Iulian Chivu, Livius Petru Bercea, Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Adrian Dinu Rachieru, Radu Ciobanu, Gheorghe A. Stroia, Marian Odangiu, Zenovie Cârlugea, Petru Vasile Tomoiagă ș.a.).
În tot acest grup de comentatori și interpreți, un rol preeminent l-a avut universitara Mirela-Ioana Dorcescu, atât ca interpretă a universului poetic cât și ca editor al unor antologii lirice, ediții critice și volume omagiale (la ’75 și ’80), poate cunoscătoarea cea mai profundă a poeziei lui Eugen Dorcescu, și promotoare a unor inițiative care au ușurat mult accesul la operă și la o exegeză orientată pe substanța ideatic-medulară a liricii. Ceea ce a contribuit mult și continuă s-o facă, după cum noi înșine observasem deja, la fixarea în efigie a unuia din cei mai valoroși scriitori români de azi, un clasic în viață. Opera acestuia a fost nu numai comentată, dincolo de atâtea referințe critice, cu deosebit simț hermeneutic, dar și pusă „în ordine” antologică, de amintita Mirela-Ioana Dorcescu, eseist de alonjă interpretativă și promotor de valori în spațiul universitar timișorean. Este vorba, din 2017 încoace, de un devot fără precedent în comentarea, antologarea, promovarea și editarea operei poetice, precum și a fabulosului Jurnal de peste o mie de pagini, în două volume, atât de util în înțelegerea mai deplină și profundă a Omului în genere și Operei în ansamblu.
*
Recenta carte a dnei Mariana Anghel înmănunchează o seamă de comentarii din perioada 2021-2024 privitoare la poezia lui Eugen Dorcescu, mai exact pe acelea dedicate volumelor cu mesaj mistico-religios: „Biblice” (ed. a II-a, 2021), „Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme” (2022), „Leviatanul. Poeme uitate” (2022), „Miozotis. Poeme regăsite” (2023).
Cercetarea lirismului este, însă, completată cu un comentariu „al gândirii sale critice, a filosofiei sale interpretative” pe marginea panoramei critice HIC SUNT LEONES (Ed. Waldpress, Timișoara, 2023), „tom impunător” ce „rezumă, ideatic, stilistic, spiritual, orientarea hermeneutică, modalitățile prozastice și viziunea existențială ale autorului, după cum cărțile de poezie menționate sintetizează, la palierul existenței, arhitemele, temele, motivele, elanul și conștiința estetică ce caracterizează creația poetică dorcesciană în ansamblul ei.” Autoarea este convinsă că unele dintre observațiile d-sale vizând texte reper, emblematice și definitorii „rămân pertinente și pentru scrierile mai vechi, dată fiind continuitatea, în formă, substanță și perspectivă, a unei opere unice în literatura română de azi.”
Sumarul reușitului volum este sporit cu trei eseuri aplicate, pe rând, cărții de micro-psalmi a Zoiei Elena Deju, „La Ghetsimani” (Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2009), tratatului de metaforologie al Mirelei-Ioana Dorcescu, „Semiotica metaforei. Inducția metaforică în poezia românească” (Ed. Eurostampa, Timișoara, 2022) și volumului bilingv de poezie (română-spaniolă), „Meránides el ferigiol / Merádines frigianul”, al scriitorului spaniol Jaime Siles, în traducerea lui Eugen Dorcescu.
„Încercare asupra operei lui Eugen Dorcescu” este, dincolo de modestia din titlu, o lucrare scrisă cu stăruință și talent, concentrată, mai întâi, pe comentariul și analiza „Stihuirilor” dorcesciene din Sfintele Scripturi, mai exact a Psalmilor, urmate de un capitol întreg privind „Poezia mistică originală” a clasicului liric timișorean. A treia parte, Eseistica, se referă la consistentul volum de comentarii și exegeze scrise de Eugen Dorcescu de-a lungul unui lustru, HIC SUNT LEONES (2008-2023), care, expresis verbis, „continuă și întregesc sumarul volumului nostru de eseistică, teorie literară și stilistică, Poetica non-imanenței” (2009), de la care se revendică și discursul înaltului lirism, de largă aventură spirituală al vizionarului poet și poetician…
Scriind despre „stihuirile” autorului din Sfintele Scripturi, prof. Mariana Anghel procedează printr-o pedagogic-limpidă punere în pagină a comentariului, începând cu „generalități” despre Cartea psalmilor și cu prezența acestora în literatura română, de la primele traduceri ale „Psaltirei” (Dosoftei, 1673) până în literatura secolului al XIX-lea și poezia de azi, nu în exhaustivitate, desigur (I.H. Rădulescu, Eminescu, Macedonski, Arghezi, Blaga, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru. Constantin C. Popescu etc.). „Psalmii – scrie autoarea – conțin un întreg cod de norme morale, ce pot oferi repere fundamentale în raportarea propriei vieți la ingerințele unei chemări divine”, cu specificarea conform căreia „Psalmii din stihuirea dorcesciană (…) mută uneori tema inițială a textului biblic spre o cu totul altă temă sau experiență duhovnicească, pe care poetul o ipostaziază și o aprofundează prin trăiri și viziuni spirituale personale”. Sunt, bineînțeles, remarcate anumite „teme mesianice” în psalmii versificați (I, 1993; II, 1997), după cum în cartea „Eclesiastul” (1997) putem ușor constata meditații asupra condiției umane și perisabilității existenței, o stare intensă de isihie în care poetul se regăsește, asumându-și, cu împăcare și serenitate, soarta: „Mi-am conștientizat harul, îl pun în lucrare și, în afară de ajutorul lui Dumnezeu, n-am nevoie de nimic.” (citat din eseul nostru: „Relația cu Dumnezeu a unui poet de linie înaltă”).
„Stihuirile” poetului Dorcescu continuă cu veterotestamentarele „Proverbe sau Pilde ale lui Solomon” (1998) și „Rugăciunea Regelui Manase”, un model de „căință” biblică a celui căzut în prizonieratul babilonian, în robia asirienilor, dar care, oricât de chinuit ar fi fost în cușca de fier, nu și-a pierdut verticalitatea, credința în Dumnezeul poporului său, drept care va fi salvat și readus la Ierusalim, redevenind regele Iudeii și restaurând legea cea dreaptă: „Tonul direct, veridicitatea dureroasă, limbajul cu note arhaice, dar plin de actualitate, introspecția fină în zona cea mai adâncă a ființei, toate ne arată că avem sub ochii noștri opera unui poet creștin, deplin ancorat în Cuvânt și în Scripturile sacre. Lecția acestui poem dorcescian este că rugăciunea izvorâtă din chinul profund al ființei este ascultată și auzită de Domnul cel viu, că rugăciunea rămâne singura formă veritabilă de rezistență și de vindecare, într-o lume asaltată de idoli, și că ea ne ajută să regăsim chipul cel dintâi, cupă cum am fost zidiți.”
Al doilea capitol, Poezia mistică originală, evocă tematica din psalmii originali ai lui Eugen Dorcescu (vol. „APROAPELE. 111 psalmi și alte poeme”, 2022), inclusiv din cele patru poeme adăugate (Ermitaj, Visul sacru, Aproapele, Zefirul), considerate „poeme emblematice, capodopere ale maturității, poeme recente, care vorbesc despre extazul apoteotic, în iubire, în creație, în cunoaștere, în mistică, semnalând înălțarea cvasi-deplină.”
Și în cazul „Leviatanului” (2022) autoarea realizează, dincolo de „prolegomene”, un comentariu foarte pertinent privind organizarea cărții, spiritul tradiției cărturărești, structurarea imaginarului liric pe o anume dialectică (nunc fluens – nunc stans) mărturisind, antropologic și onto-poetic, acea „armonie a contrariilor” (Gilbert Durand), implicând un ideal cavaleresc, viziunea unei medievalități de excelsior ideatic absorbant: „Sub ochiul care tremură-n zenit,/ Mă duci din infinit în infinit,/ Abia zărit, uituc, preafericit:/ Un fir de colb pe sfintele-Ți sandale.” (Nunc fluens, 3).
Divinul și teluricul, lumina și întunericul, păcatul și mântuirea, meditația isihastă și condiția existențialistă (Edecarul), „hieraticul scrib” trăind senzația atingerii de cerul mântuitor, în sfârșit triumful asupra Fiarei (Leviatanul), toate acestea dezvoltă arhiteme, teme, simboluri și metafore articulând un univers liric de panoramică emergență biblică, în care poetul se regăsește pas cu pas, lăsând să cadă peste contingent silueta prelungă a unui poeta genuinus – poeta doctus – poeta artifex, o individualitate plămădită astfel la nivelul esenței, mărturisind „un scriitor din sfera estetică a sublimului” (Andrés Sánchez Robayana), „scriitor exponențial pentru România începutului de secol” (Cornel Ungureanu).
Aceeași transfigurare până în tărâmul sublimului în „Miozotis”-ul dorcescian (2023), simbolul acestei flori de „nu-mă-uita” identificându-l și noi, la timpul respectiv, în „Elegiile de la Carani” (topos „al florii de foc și de raze”), reluat chiar în poema „Miozotis” (18 martie 2023), căruia i-am adăuga, iată, mai recentul volum, Montségur (2024), – simbol de ars poetica al siguranței catarice, – care conține 33 de poeme scrise „în răstimpul fericit al anilor 2017-2024, mereu în preajma și spre bucuria soției mele Mirela-Ioana Dorcescu” (cum se scrie în dedicația volumului). Întrezărind în femeia iubită permanența unor simboluri biblice („Tu, Lilith, revenind din veșnicii/ clădită, ca și mine,/ din pământ…”), cavalerul celest bea în amurg „însetat,/ desfătat,/ străveche ambrozie/ vin auriu./ Așa cum scribii/ Cântării Cântărilor/ scriu.” (Într-un mistic pustiu).
De unde bucuria chemării confraților „nefericiți” pe înălțimile alpine ale sufletului, poetul mărturisind „pregustarea” dumnezeirii:
„Voi, frați nefericiți preafericiți,
Ce vă-ntrebați și căutați mereu!
Vă chem pe culmea sufletului meu.
O, dacă-ați ști, dacă-ați putea să știți
Ce viu și ce concret e Dumnezeu!”
(Aproapele, 9 iulie 2021)
Al treilea capitol, Eseistica, este dedicat lucrării „HIC SUNT LEONES”, un consistent volum de comentarii literare și exegeze, ale unor confrați, cu aderențe oarecum la poetica „non-imanenței”, „valori leonine” de diferite formule estetice, despre care am scris și noi (de la poeții Cezarina Adamescu, Elisabeta Bogățan, Zoia Elena Deju, Claudiu T. Arieșan, Veronica Bălaj, Florin Corneliu Popovici, Șerban Foarță, Camelia Chifor, George Schinteie, George Drumur, Gheorghe Florescu, Dumitru Mălin, Marcel Turcu, Aurel Turcuș, Gheorghe A. Stroia, Ion Scorobete, Constantin Stancu, Nicolae Silade, Iulian Chivu, la prozatori de reală forță precum Nina Ceranu, Mirela-Ioana Dorcescu, Ștefan Ehling, Maria Pongrácz, Lucian P Petrescu, Ion Jurca Rovine… La care se adaugă „oameni de cultură” precum Simion Dănilă, Florin Corneliu Popovici, Aurel Turcuș, Mircea Lăzărescu, Monica M. Condan, Al. Ruja (autor al unei recente „Istorii a literaturii române contemporane din Vest”, 2022), inclusiv eseuri despre creația unor artiști plastici timișoreni sau evocări de suflet (precum acela dedicat profesorului G. I. Tohăneanu, „savant și poet”). „Promovând scrieri de literatură din contemporaneitate – constată autoarea, – oferind modele hermeneutice și o schiță de istorie literară, eseistul, criticul și teoreticianul Eugen Dorcescu realizează, prin această lucrare, un adevărat studiu de sociologie, de filosofie a culturii și a literaturii contemporane din spațiul românesc și din cel hispanic. Hic sunt leones este o afirmare a perenității artei și a literaturii într-un context istoric care pare a vrea să-și uite valorile și magiștri…”
Reușita „Încercare” eseistică asupra operei lui Eugen Dorcescu se rotunjește cu o actualizată „Bibliografie – Eugen Dorcescu”, menționând operele publicate în țară și străinătate (traduceri în spaniolă), traducerile din franceză și spaniolă, în fine, inevitabilele referințe critice.
În Addenda volumului sunt reproduse cronicile autoarei la cartea de poezie „La Ghetsimani” (2009) a Zoiei Elena Deju, la remarcabilul eseu cu aplicații relevante semnat de universitara Mirela-Ioana Dorcescu (Semiotica metaforei. Inducția metaforică în poezia românească, 2022) și la frumoasa ediție bilingvă româno-spaniolă „Meránides frigianul / Meránides el frigio”, a poetului și profesorului Jaime Siles, avându-l ca traducător pe Eugen Dorcescu, care a fost ales, din 2023, „Membru corespondent al Academiei Hispanoamericane de „Buenas Letras” din Madrid, Spania.
„Onest, demn, integru, exigent îndeosebi cu sine, – spunea autoarea într-o Laudatio, rostită la sărbătorirea a 80 de ani de viață și a 50 ani de trudă literară, ce a avut loc la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, text publicat în ziarul „Timișoara”, 22 iunie 2022), – Eugen Dorcescu este pentru noi un model de factură spirituală, imaginea elocventă a unui «clasic în viață». El este poetul care a scris despre o lume în care și pentru care Dumnezeu există. Opera lui are vocația universalului”.
În totul, noua apariție editorială a dnei prof. Mariana Anghel (a patra, în ordine, și a doua consacrată universului poetic dorcescian) este o carte așteptată, binevenită, scrisă cu gând înalt și bună aplicație, dovedind orientare culturală, gust estetic, abilități de analiză literară și comentariu critic, fixată pe valoarea „leonină” a unui mare poet, clasic în viață, care-și trăiește Opera la cote înalte și în măsura în care el însuși devine întemeietor de universuri literare, de lumi compensatorii, de alternative la criza existențială, culturală, morală și spirituală în care se găsește lumea, la sfârșit de secol XX și început de mileniu III.
ZENOVIE CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 13-14 iulie 2024

by

Referinţă Bibliografică

ZENOVIE CÂRLUGEA: PREZENȚA LĂMURITOARE A CRITICULUI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 iulie 2024