Aflu dintr-o ştire că un cetăţean a fost bătut, într-o piaţă, de nişte neisprăviţi care-l buzunăreau, fiindcă nu-l credeau că n-are bani asupra lui. De aici s-ar desprinde o concluzie: Când pleci la târg doar ca să vezi ce se mai vinde, ia-ţi totuşi bani cu tine: nu atât pentru a cumpăra ceva neplanificat, cât – mai ales – pentru a nu fi… tâlhărit degeaba.
***
E frecventă o vorbă: “şi-a forţat destinul”… Şi se crede că prin asta s-a intervenit în destin, că s-a produs o reconfigurare a “traseului”. Ceea ce pare că-i “forţat” în destin (de către “obiectul” destinului) e mai degrabă parte integrantă din “programul” iniţial, e o etapă a destinului. De aceea eu zic că e mai potrivită sintagma “şi-a urmat destinul”.
***
Nu-ţi fie frică de albine dacă-ţi place mierea!
***
Unii îţi exagerează faptele, alţii ţi le minimalizează. Tu cumpăneşte bine între cele două păreri, ca să ai buna măsură a faptelor tale.
***
Dacă întinezi fapta frumoasă a semenului cu amintirea unei fapte urâte a aceluiaşi, atunci nu eşti un înţelept. Înţelept eşti dacă nu faci asta şi, mai ales, dacă înceţoşezi fapta rea a semenului cu amintirea unei fapte bune a acestuia.
***
Omul simplu parcurge mai repede calea spre Dumnezeu decât eruditul. În timp ce inocentul înaintează fără tăgadă, savantul întârzie căutând dovezi.
***
Oricare ţi-ar fi succesul, e elementar să ştii că atunci când te lauzi celui fără performanţa ta, creştineşte vorbind, faci două păcate: unul care-ţi aparţine direct, cel al mândriei, şi altul indirect – provocarea pizmei celui căruia i te lauzi.
***
Omul e individ umanizat în măsura în care a lucrat în el Şcoala şi Biserica. Familia e inclusă celor două instituţii.
***
Cel mai egoist om din lume e părintele care nu uită de sine când îi este suferind copilul.
***
Dacă Anticrist va izbândi, ultima lui victimă va fi un creştin dintr-un sat românesc.
Ziceri, la lumina zilei (II)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..