Din seria: “Memoria în dezbatere”


Treizeci şi cinci ani de la Revoluţie…


La sfârşitul acestui an – 2024, vom comemora treizeci şi cinci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!…
Altfel spus, ne aflăm, deja, la 35 de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!…
Da, treizeci şi trei de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze, căci ei au murit ca noi să fim liberi, pentru că ei chiar au crezut „că vom muri şi vom fi liberi!…”
Va să zică, am intrat, iată, in anul al treizeci şi treilea de la Revolutia noastră din decembrie 89!…
Da, am parcurs toţi aceşti ani, cu bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele!…
Altfel spus, 22 Decembrie 1989 a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. S-au scurs 35 de ani de atunci, răstimp în care s-a pus în permanență în discuție dacă „A fost sau nu a fost” cu adevărat o revoluție în Decembrie 1989. Răspunsul este unul simplu și singurul: Da, în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.
La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă: instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea alimentară și cea energetică.
Tot acum a încetat procesul de industrializare și a economiei centralizate și planificate. S-a încheiat procesul de sistematizare a satelor şi multe altele!…
A fost oprit proiectul de sistematizare al centrului Bucureștiului, proces care a produs o ireversibilă modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea Văcăreşti și a unui model de locuire urban.
Cu alte cuvinte, 22 Decembrie 1989 a însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, al încercării unei normalități politice, a restabilirii dreptului de proprietate, a creării structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit!…
Schimbarea de sistem intervenită în Europa Central – Orientală și de Sud – Est a fost respinsă de către Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți!…
În altă ordine de idei, astăzi, la 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încercăm o aducere aminte a acelor evenimente și motivele care au dus la acestea cât și o examinare a parcursului societății românești postedecembriste.
Căci, uneori sau, chiar deseori, rătăciţi în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi floarea curajului de acum 35 de ani.
Devenind, în acest fel, nişte sărmane marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care constituie falsa democraţie post – decembristă.
Adică, deşi ne credem vii, noi suntem, de fapt, morţi!…
Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt, în fond, cei vii, cei mântuiţi!…
Drept urmare, în aceste clipe sau momente, eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc: deosebită cinste, aleasă gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor, tuturor!…
În ce ne priveşte pe noi, cum remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori, mila lui Dumnezeu în toate, suntem, cel puţin, tot cam aceeaşi: la fel de epigoni şi de impostori, la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai corect spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţăfnoşi şi de preţioşi, precum şi tare ipocriţi sau făţarnici!…
Prin urmare, nimic nou sub soare, doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!…”
Mie, unul, îmi pare, deci, foarte rău, că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de vedere!…
De aceea, astfel stând lucrurile, eu, personal, îi rog pe ei, pe eroii, martirii şi mucenicii noştrii, să ne ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de (toată) această jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul!…
De asemenea, reflectând şi meditând, acum, în acest an comemorativ, la tot ce am dobândit în urma acestei mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem folosi în mod suficient şi, eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret, şi, tot aşa, mai departe!…
Cu alte cuvinte, datorită micimii noastre sufleteşti ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mici, sau la planuri, fie doar pe hârtie, fie începute totuşi, dar, niciodată terminate sau finalizate!…
Aşadar, dincolo de toate acestea, este nevoie de o schimbare, adâncă şi (de) modificare, profundă şi radicală, care să plece, să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa compatrioţilor noştrii din decembrie 89, va rămâne una fără scopul/obiectivul urmărit şi finalitatea dorită de către noi toţi, inclusive, sau, îndeosebi, de către ei, fără atingerea idealului la care (să) aspirăm într-un suflet comun, acela al întrării şi (con)vieţuirii, cu adevărat, într-o lume, realmente şi totalmente nouă!…
Însă, pentru a nu aluneca ori cădea în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse în toţi aceşti treizeci și cinci de ani, cel puţin unii dintre fiii acestui neam şi popor!…
Totodată, vreau să cred că, dincolo de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns şi la o maturitate nu doar la o saţietate, că am dobândit/obţinut şi, chiar, cultivat câteva repere, principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei şi exigenţei, corectitudinii, onoarei, onestităţii, fermităţii şi demnităţii!…
Măcar, aşa, câte puţin din fiecare!…
Şi, cu toate acestea, mai este, încă, mult loc pentru mult bine, în ţara această!…
De aceea, Dumnezeu – Multrăbdotorul şi Multîngăduitorul, să ne stea, să ne fie alături, pentru a ne bucura, cu toţi, împreună şi dimpreună!…
Iar pentru ei, pentru eroii noştrii, să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…
Veşnică să le fie amintirea, recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…


În loc de epilog…

22 Decembrie 1989…

O zi sfanta, deosebita si speciala in calendarul nostru romanesc!…
In urma cu treizeci si patru de ani, data de 22 Decembrie 1989, era intr-o zi de vineri iar anul acesta este duminica – Ziua Domnului, Ziua Invierii!…
Da, pentru ca, eroii nostri martirizati atunci, in vinerea mare a neamului nostru au inviat in duminica biruintei noastre: vietii asupra mortii si a libertatii asupra robiei!…
Da, iar in toata aceasta perioada de acum, noi ne rugam, pentru ei, ca Dumnezeu sa-i invredniceasca de lumina cea neapusa si neinserata a Slavei Sale celei ceresti si vesnice!…
Ca, destul au stat in intunericul ideologiei atee, ei, care au strigat ca „Dumnezeu este cu noi!…”
Si, da, mai trebuie sa facem (inca) ceva: sa (le) respectam/cinstim si pretuim demersul pentru care au iesit atunci, ei, cu piepturile goale (dar, de fapt, pline) in fata tancurilor, masinilor blindate si (a) gloantelor!…
Care obiectiv?
Acela al intretinerii, pastrarii si cultivarii libertatii, dobandita, in acele zile, cu atata jertfa si sacrificiu, cu pretul vietii atator eroi, care, l-au marturisit, atunci, pe Dumnezeu, in Rugaciunea domneasca „Tatal nostru”!…
Da, ei au crezut, cu convingere si (cu) tarie ca, „vom muri si vom fi liberi”, si au mai constientizat (inca) ceva: ca in fata mortii, in fata vietii si a libertatii, noi, toti suntem egali sau, cel putin, asa ar trebui sa fie!…
Daca 1 Decembrie este ziua noastra nationala, a Romaniei (re)intregite, 22 Decembrie este ziua Romaniei, dezrobite si, eliberate, de sub jugul comunist si, atentie: ea, astfel trebuie sa fie si, sa ramana: libera, dezrobita, independenta si, deci, neatarnata!…
Altminteri, zadarnica este jertfa/moartea lor, zadarnica viata si existenta noastra!…
Dumnezeu sa-i ierte, sa-i aseze cu dreptii si sa-i numere cu sfintii si (cu) alesii Sai!…
Pomenirea lor din neam in neam, in vecii vecilor!…
Iar pe noi, cei ramasi, inca, (pe) aici, sa ne intareasca, sa ne miluiasca si, sa ne mantuiasca! Amin!…


În loc de încheire…

Dupa treizeci si cinci de ani…

Dupa treizeci si cinci de ani, multi, putini, Dumnezeu stie, obsrvam/constatam ca societatea noastra roamaneasca este alta, ca, adica, in treizeci si trei de ani, ea s-a schimbat/modificat ori transformat, putem zice, radical si, total, acum, ca, in bine sau in rau sau si in una si in alta, iarasi, cel mai bine stie, Unul – Bunul Dumnezeu!…
Insa, intre multe altele, ar trebui sa retinem, macar, un (singur) lucru: odata dobandita libertatea, care a fost rascumparata cu jertfa si sacrificiu, altfel spus, cu pret de sange nevinovat, ea trebuie cultivata, lucrata, aparata, promovata si intretinuta, pentru a ne putea folosi si bucura, cat mai mult si cat mai multi, de rezultatele, consecintele si avantajele ei si, din pacate, aici, la acest capitol, noi suntem corigenti daca nu, chiar, repetenti!…
Da, chiar, asa: ce facem noi cu libertatea dobandita atunci, datorita celor care, cu piepturile goale, au rostit Rugaciunea Domneasca „Tatal nostru” si au strigat, cu toata puterea si convingerea ca, „vom muri si vom fi liberi!”
Auziti, ce perspectiva duhovniceasca, eshatologica, asupra vietii, mortii si, nu in ultimul rand, asupra libertatii, marturisita, atunci, de ei si, calcata, astazi, in picioare, de noi, cei care ne-am vandut si ne vindem, pentru un „blid de linte?!…”
In alta ordine de idei, pe langa apararea libertatii, unitatii si demnitatii noastre, mai avem de implinit, cel putin, inca o datorie: aceea de a-i pomeni la sfintele rugaciuni, pe eroii nostri de atunci si de, oricand si (de) oriunde!…
Sa ne rugam, pentru ei si pentru noi: ca Dumnezeu sa-i ierte, pe ei, ca au fost ucisi iar pe noi ca, i-am ucis/omorat si-i omaram, permanent, neintrerupt si neincetat, prin ignoranta, pasivitatea, lasitatea, indolenta si indiferenta noastra, dupa cum, pe Domnul si Mantuitorul nostru il rastignim, pentru a cata oara, prin (toate) faptele noastre nedemne, ticaloase si viclene, pline de necinste si ocara, de pacate, vicii si (de)patimi!…
Si, deci, sa ne rugam, Lui si lor, tuturor, pentru felul/modul nedemn in care ii urmam si ii mostenim; sa ne cerem, adica, iertare!…
De ce?
Fiindca le-am risipit mostenirea pe, un pumn de arginti, da, probabil, pe, treizeci de, arginti!…
Cinste lor, rusine noua!…
Recunostinta lor, blamare noua!…
Pretuire lor, ocara noua!…
Noua, adormitilor, anesteziatilor si ametitilor de astazi, care, daca si cand ne vom trezi, ma tem ca va fi doar pentru a concluziona ca este prea tarziu si, ca, de fapt, ne vom putea culca, definitiv, la loc!…
Si, totusi, in pofida tuturor acestora, eu consider, ca, mai este o salvare, o scapare, singura, care si unde?…
La Dumnezeu, numai El mai poate fi sansa noastra: de izbavire, eliberare, dezrobire si mantuire; asadar, nu ne mai ramane altceva decat sa alergam la, catre si, (in)spre El!…
Altminteri, zadarnica jertfa si sacrificiul lor, zadarnica vietuirea si faptuirea noastra, pe aici, in acest veac si lume, pe acest pamant!…
Altfel spus: sa nu cumva sa fie, ratacirea de pe urma, adica cea de astazi, mai rea decat cea dintai, adica cea de acum treizeci si cinci de ani!…
Dumnezeule Doamne, milostiveste-te spre noi pacatosii si, ne mantuieste! Amin!…


@Stelian Gombos

steliangombos.wordpress.com

by

Referinţă Bibliografică

Din seria: “Memoria în dezbatere” Treizeci şi cinci ani de la Revoluţie…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 decembrie 2024