Interviu cu Achim Dumitru Alin

Cum fiecare carte aduce cu sine o poveste și cum dincolo de cărți există o altă poveste, cea a scriitorului care le-a dat viață, o jurnalistă învederată și scriitoare la rându-i, Nina Marcu, s-a gândit să le adune pe acestea din urmă într-o serie de interviuri luate unor autori ai unei edituri noi în peisajul nostru literar, dar care s-a remarcat deja prin calitatea cărților expuse la târguri și pe site – BookForge.

A fost o vară lungă și fierbinte, în care ideile au curs ca râul înspumat ori au oglindit în liniștea apei lor largul cerului de deasupra, iar în cele ce urmează vor fi prezente la apel în ordinea consemnării lor.

Interlocutorul de astăzi este Achim Dumitru Alin.

Cu cine avem onoarea?

Numele meu este Achim Dumitru Alin. La bază sunt Maritim și Portuar, dar asta se traduce în Ofițer Maritim pe nave portcontainer.

Cum ți-a fost vara asta? Fructuoasă, îmbelșugată, aridă, secetoasă?

A fost o vară bună, plină de activități. Sunt în concediu de câteva luni și am avut timp să mă bucur de toate, dar mai ales de familie. Mi-am găsit ceva timp pentru citit, scris și, cel mai important… am publicat primul meu roman. O voi trece ca fiind o vară reușită.

Ai treabă și te rețin? În sensul că, na, scriitorii scriu și eu te opresc din scris? Și, că veni vorba, ce zici că ai acum – o să formulez un pic pompos, dar, na, asta e – pe agenda editorială a verii și a anului?

Mereu gata de acțiune. În prezent, mă aflu în etapa finală de corectare a următorului meu roman Secretele orașului mic și lucrez la outline pentru alte două romane. De asemenea, mă pregătesc pentru examenul de promovare în funcția de Căpitan Secund.

Și înainte ce-ai mai scris? Cu ce ai delectat cititorii?

Am publicat un singur roman, de care sunt foarte mândru. Pădurea celor uitați este ca un copil năzdrăvan, greu de stăpânit, greu de înțeles.

Unde ne duc poveștile tale, în ce lumi? Povestește-ne despre ele.

Pădurea celor uitați este un roman psihologic care tratează răzbunări vechi de un secol și durerea unui tată care își pierde odorul. Urmărește transformarea umană în fața problemelor, nedreptăților și traumelor.

Cum se scriu poveștile tale? Cu tabieturi, cu nesomn, cu inspirație, cu suflet, cu patimă? La birou, sub nuc, pe mal de mare? Cu cafea, cu ceai, cu vin? Întreb, pentru că fiecare scriitor are deprinderile și ritmul lui.

Poveștile mele se scriu în mijlocul oceanelor, pe seară, după ce scap din cartul de amiază. Îmi creez un plan de idei după care lucrez sesiunea respectivă. De obicei cu o cola zero și o ciocolată.

Hm… Dacă tot e vară, hai să zicem așa: scrisul tău are acum gust de pepene rece, de limonadă, de bere, de hugo, de frappe? Alt gust?

Scrisul meu? Mă pot plimba prin multe gusturi, însă voi rămâne umami. Un mix care te dă peste cap, te trage sub pământ, urcă la cer și trântește în realitate.

Ce autor, ce personaj, ce poveste dintre cele pe care le-ai citit vara asta te-a emoționat ori te-a iritat? Te-a făcut, într-un cuvânt, să simți. Și la care – se întâmplă și așa – ai adormit cu cartea în mână, pentru că nu ți-a plăcut? Dacă detaliezi, e perfect.

Pădurea umbrelor scrisă de Ana Manole este cartea verii pentru mine. Este cartea anului. Un thriller psihologic care tratează mitul ielelor într-un mod proaspăt și actual. Este o lectură pe care o recomand cu toată inima.

Cât trăiește o carte? Zile, ani, veacuri? Și ce o ține în viață?

O carte trăiește câtă vreme cineva își amintește de ea, câtă vreme cineva citează și se inspiră din acele rânduri.

Convinge-mă să-ți cumpăr și să-ți citesc cărțile, pe mine, cititor împătimit.

Nu încerc să conving pe nimeni. Eu te provoc să reziști până la final Pădurii celor uitați.

Acum s-o luăm așa: eu nu prea citesc. Ce-i ăla citit… În viața mea, am deschis, maximum, două cărți, dintre care una de telefoane. Cum mă aduci pe mine, refractara, față în față cu cărțile tale?

Câte cărți citește un om, atâtea vieți are. Trebuie să ieșim din realitate, să călătorim cu mintea și sufletul. Doar citind poți să te transpui în pielea personajelor, să ardă carnea pe tine când ei suferă, să plângi la necaz și să-ți bubuie inima în piept de bucurie când personajul principal reușește.

Pare o întrebare banală. Și poate chiar e. Dar, mai ales în contextul actual, zic eu că e necesară: de ce scrii?

Un răspuns scurt, dar la obiect. Pentru mine scrisul este terapie.

Te rog să-mi spui dacă e adevărată vorba aia: cititorii mei – ai tăi, respectiv – sunt mai inteligenți decât ai altora.

Nici gând de asemenea golănie. Este loc sub soare pentru orice carte și cititor. Suntem toți la fel ascunși între coperți.

Arată-ne o impresie, un gând, o apreciere, o recenzie de la un cititor de-ai tăi.

Cartea mea este abia la început. Am câteva feedback-uri din clipuri de tiktok în care utilizatorii au lăudat curajul și nebunia Pădurii celor uitați.

Scriitorul se naște sau se face?

O combinație în proporții diferite. Depinde de la om la om, dar sunt complementare.

În ce proporție, ca să scrii bine, e nevoie de talent? Și cât la sută trebuie muncă?

Repet răspunsul de la întrebarea anterioară.

Intriga… E mai importantă decât scriitura? Sau cele două se împletesc?

Repet răspunsul de acum două întrebări.

Cum se scrie o carte perfectă? Ce trebuie să aibă? Cum se vinde cartea asta, cum ajunge la cititor? Și cum ar trebui citită, ca să reiasă că e perfectă? Sau e relativ termenul perfectă vizavi de o carte?

O carte perfecta nu există. Fiecare carte și autor au propria nișă, chiar dacă fac parte dintr-un gen extrem de popular. Trebuie să aibă condimentele care îl bucură pe cititor, iar un sinopsis corect o propulsează unde trebuie.

Există invidie literară. Nu crezi? Bine, dar hai să zicem că există. Ea poate să fie pentru că știi să folosești cele mai potrivite cuvinte. Pentru că ai mai mult succes. Pentru că ieși mai mult în față. Că te iubesc mai mult cititorii. Pe cine ai invidia de la editura BookForge și cine crezi că te invidiază?

Da, există invidie literară. Ea trebuie dozată astfel încât să ne facă mai buni, să evoluăm. Fiind la început, nu cunosc atât de bine persoanele din editura BookForge încât să răspund la ultima parte a întrebării.

Spune-ne o întâmplare care te-a făcut să te simți scriitor. Care ți-a revelat egoul. Care ți-a picurat vanitate când te-ai uitat în oglindă.

Privirea părinților când au aflat că am publicat o carte a fost totul pentru mine.

Printre toate câte se întâmplă și sunt azi, cât de la vedere mai e autorul? E important ca el să intre, prin traduceri, pe piața de carte europeană sau chiar internațională?

Este importantă expunerea și la nivel internațional, dar totul trebuie construit cu grijă.

Piața românească de carte e, acum, la pământ din multe puncte de vedere. Cine crezi și vezi tu că ar putea să schimbe ceva? Și cam ce? De fapt, se mai poate schimba ceva?

Toată lumea poate face diferența. Trebuie doar să citim mai mult. O Românie educată a fost o idee bună. Greu spre imposibil de pus în practică, dar bună.

Vreau să alegi un coleg de editură căruia i-ai citit cartea, niște cărți, cărțile. Și să ne povestești despre el și despre scriitura lui. Ba, chiar să fii avocatul lui și al scrisului său.

O cunosc momentan doar pe Georgiana Vâju și operele sale. Este o scriitoare extraordinară, de la care aștept cât mai multe opere.

Să ne imaginăm așa. Avem o lansare comună toți autorii de la BookForge. La o masă mare, întinsă, ne așezăm cu toții. Între cine vrei să stai și la cine trimiți cititorii tăi să cumpere cărți, pe cine recomanzi?

Pas, după cum am explicat anterior.

Chiar. Când ai făcut ultima lansare de carte? Și cum a fost? Povestește-ne!

A fost o lansare de acasă, în care m-am bucurat cu soția mea pentru reușită. A fost perfect.

Dintre marii scriitori, marile imperii, marile povești de iubire cu care ți-ai fi dorit să fii contemporan?

Sunt deja contemporan cu scriitorul meu preferat. Stephen King este cel cu care mi-aș dori să am o cină, un pahar de vin și multe povești.

Cu ce țară s-ar potrivi cartea, cărțile tale? Nu știu… Romantică precum e Italia, rece cum e Groenlanda…

Întunecată precum Polul Nord iarna.

Care e, în opinia ta, cel mai frumos cuvânt din limba română? Habar n-am, mamă, țară, limbă, România, dragoste, dor, carte, altul…

Cel mai frumos cuvânt este familie. Nu cred ca este nevoie de argumentare.

Ce te-a bulversat ori te-a blocat vara asta? Ce veste, ce știre, ce temă, ce poveste? În așa fel de-ai uitat oala cu ciorbă pe foc și s-a ars.

Faptul că am reușit să public un roman m-a șocat cu adevărat.

Finalul îți aparține!

Voi încheia cu filozofia mea de încheiere a romanelor. Un final fericit nu este un final.

by

Referinţă Bibliografică

Dialoguri de vară (7)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 februarie 2026