Să scrii poezie sau proză despre o Mamă în acest mileniu ultratehnologizat este o minune. De ce o minune, în timp ce se scriu mai multe lucrări artistice decât s-au fost scris vreodată? De ce o minune, în timp ce se tipăresc mai multe cărți decât s-au fost tipărit vreodată? De ce o minune, când toți locuitorii satelor noastre scriu poezii DE DOR de copiii autodeportați în țările cele mai bogate din lume?
Răspunsul este următorul: Pe zi ce trece tema maternă ajunge una tot mai desuetă, învechită, perimată, primitivă, neavenită, nedorită, neluată în seamă, considerată a nu fi una de bun-simț pentru literatura modernă ori chiar post-modernă.
A-ți cânta sau deplânge părinții, și în primul rând, Mama, aproape că echivalează cu o crimă. Mama trebuie obligatoriu urâtă, uitată sau lăsată în pace.
Mama a fost răscântată de Eminescu, Vieru și alții, încât pentru cel puțin trei milenii ar trebui să nu-i mai dedice scriitorii nici o lucrare! Aceasta este, dragii mei, părerea noilor diriguitori ai culturii de stradă, care capătă teren tot mai mult și mai mult în lumea întreagă.
Mi se creează impresia că numai noi, basarabenii, sau numai noi, românii, în general, am mai păstrat în tainița inimii noastre icoana Mamei, alături de cea a Maicii lui Dumnezeu. Iată de ce am acceptat cu bucurie să scriu acest Cuvânt-Înainte la o Antologie literară despre Mama.
Nimic mai frumos! Nimic mai poetic decât chipul mamelor noastre privindu-ne, iertându-ne și încălzindu-ne inimile împietrite într-o vreme dezumanizată și dezbrăcată de sensul divin. O imagine ca o ninsoare imaculată, semănată peste pământul păcătos ce suntem în continuare. O Antologie ca o scrisoare de la Mama, care nădăjduim să ne găsească inimile acasă. Citind aceste creații, înainte de a fi așezate în pagini de produs editorial, am înțeles că noi, scriitorii cei mari sau mici, dar, totuși, scriitori, am rămas cu toții la… Mama, la tema Maternei literare, ca să nu ne pierdem iremediabil în spațiu și timp indefinit. Neuitându-ne Mamele, facem dovada meritării zilei de Mâine. Sau a Veșniciei chiar!
Or, Nicolae Iorga spunea că „Cine uită nu merită”. La o adică ce-ar însemna să ne uităm Mamele? Nouă ni se pare un crunt sacrilegiu această uitare, care domină majoritatea locuitorilor acestei planete. Noi nu ținem minte că una dintre cele zece porunci ale Mântuitorului e să ne cinstim Părinții și să nu-i aruncăm la lăzile de gunoi, așa precum o fac și unii părinți cu pruncii lor nevinovați. Haideți să citim, în cor, fiecare, acum Porunca a cincea din Decalog: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ţi fie bine și să trăiești ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie!“. Adică neiubindu-ți Mama nu mai ești moștenitor de Dumnezeu, nici al pământului zidit de Dumnezeu și nu mai ai nici o nădejde întru Mântuire! Iar în lipsa acestei nădejdi la ce bună toată goana noastră sub cer pentru slavă, plăcere și bani?
O goană, de care s-a lepădat și Regele Solomon, și Regele David, și câți alți regi păstrători de rost în Eterna Scriptură?! Și numai noi, cimbru și isop în vânt, să nu punem început bun în Lucrare? Iată că prin această Antologie, ați și pus cu toții un minunat și binecuvântat început. Care să arate tuturor locuitorilor planetei Pământ, că dezicându-ne de casele părintești, nu ne-am lepădat și de Mama, și în ciuda modei cosmopolite, trecînd în galop peste orice trestie, mai mult, sau mai puțin, sau deloc gânditoare, noi păstrăm icoana Mamei ce ne-a născut alături de icoana Maicii lui Dumnezeu.
„O, Mamă, dulce Mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi”, eminescian vorbind. Privim în cerul din ochii Mamei și nu ne mai trebuie nimic. Nu ne mai lipsește nimic. Nu ne mai amăgește nimic. Avem totul, având-o în viață ori în inimă, când nu mai auzim linul ei cântec de pași pe pământ.
„Ușoară, maică, ușoară, C-ai putea să mergi călcând Pe semințele ce zboară Între ceruri și pământ!”, vierian vorbind.
Citești aceste lacrimi, și sufletul, care e Fratele mai mare al trupului și nu invers, începe să se cutremure. De bucurie, că a fost adus în fiecare dintre noi prin îngăduința și smerenia Mamei. O Mamă, la drept cugetând, ar trebui iubită și cântată, și adorată, măcar pentru acest Adevăr. Fără de ea noi n-am fi scris niciodată aceste creații închinate ei, cu Iubire!
Iubire, care într-o zi se va întoarce spre acei care au dăruit-o! Și noi ne vom întreba, plini de Mirare, de unde atâta Iubire viscolește în inima noastră, când e atâta ceață, și boală, și mahnă în jur? Ne vom întreba și vom întinde o mână spre un ungher dintre pereți.
Acolo, de unde, aidoma păretarului neatins de cari, Sufletul Mamei, ca o mie de sori, ne va strălumina!
Traian VASILCĂU
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..