Mult mi-am dorit întotdeauna
Acoperiș bogat din flori,
Să văd prin el în noapte luna
Și soare răsărind în zori.
În iarnă-mbrățișam ninsoarea
Plin de visare prin nămeți
Și nu simțeam de frig strânsoarea
Printre fetițe și băieți.
Plecam pe derdeluș cu ceata
Cu toții într-un hăulit
Și coboram precum săgeata,
Adeseori rostogolit.
În noaptea de Crăciun colinde
Pe străzi și uliți se-auzeau
Și locatari ieșeau în tinde
Cântau cu noi și dăruiau.
Știam, noi toți, că-n noaptea sfântă
Urma Iisus a fi născut
Și vestea asta toți o cântă,
Căci Lumea l-a recunoscut.
Iar mama Lui, Sfânta Fecioară,
La facere fără dureri,
Înfașă prunc întâia oară
Căci nu-i lipsită de puteri.
Din răsărit venit-au magii
Conduși de steaua ce-i îmbie,
Adus-au daruri în desagii:
Aur, smirnă și tămâie.
Venit-au și păstori de-ndată
Ce-aud cântările-ngerești
Și-o văd pe Maica luminată
De toate oștile cerești.
Azi au uitat copii colinda
Și n-o mai cântă nici la sat,
Doar telefonul și oglinda
Sunt folosite pe-nserat…
Ei bine, dacă aveți răbdare 10 secunde, vă ofer fragmente din volumul CAPTIV PE TĂRÂMUL COPILĂRIEI / Editura PIM, Iași, 2013:
CLOŞCA MAMĂ
… Știu că v-ați întristat după ce ați citit povestea aceasta. Tocmai de aceea, pentru a vă readuce zâmbetul pe buze, vă voi spune o alta, mai aparte. Doresc să știți că și puii de curcă ori de rață ies tot din ouă clocite de o… cloșcă. Da, ați ghicit, este vorba de ouă de curcă, de gâscă ori de rață, în aceste cazuri. Ei bine, în versuri, de data aceasta, vă voi spune o povestioară în care eroina este…
O rățușcă!
A ieșit doar ieri afară
Din găoace,
Iar acum în curtea-ntreagă
Se aude,
Gust făcându-mi de o ciorbă
De potroace…
Iată, i-a ieșit în cale
O băltoacă
Și se leagănă spre dânsa,
fără teamă,
Cufundându-se în apă,
Încântată!
Iese liniștit-afară
Înciudată,
Că nu poate să se ude.
Apa curge,
Fiindcă-i puf pe-a sa spinare,
Puf e toată!
Tot mergând prin curte-agale,
Prin țărână,
Ochiul său rotund și ager
Se rotește
Depistând așa, deodată,
Câte-o râmă…
Iute ciocul își desface
Pân’ la gușă,
Prinde râma cu-ncântare
De un capăt
Și-o târăște după dânsa,
Jucăușă…
Când pe-o parte, când pe alta,
Că-i micuță,
Ea întruna se dă-n leagăn
Pe picioare
Și învață-acum să meargă
… O rățușcă!
BĂTRÂNA
Mergând spre cimitir, Tudor își aminti că a scris, cândva, o poezie pentru mama sa. Aniversa o anumită vârstă. Nu-și amintea exact câți ani împlinea.
„Doamne, ce fericită era măicuța când asculta versurile acelea! Parcă o văd și acum cum m-a cuprins la pieptul ei mirosind a levănțică, cum m-a privit mirată, nevenindu-i, parcă, a crede că eu am scris versurile”.
Nemișcat, cu privirea ațintită la buchetele de flori, Tudorel reuși să-și amintească versurile și le murmură încetișor:
Îți mulțumesc, iubită mamă!
Îți mulțumesc, iubită mamă,
Că m-ai crescut, m-ai îngrijit,
Eu știu că uneori te supăr,
Dar, ne-ncetat, tu m-ai iubit!
Eu te-am văzut plângând cu jale
Când, grav bolnav, am fost la pat.
În nopți întregi tu, nedormită,
Durerile mi-ai alinat.
M-ai învățat ce-i poezia,
În lumea basmului m-ai dus,
Iar toate hainele frumoase
Tu ai muncit și mi-ai adus.
Din mâna ta am luat creionul
Și-am scris, apoi am socotit,
Cu-aceeași mână, până-n școală,
Tu m-ai condus când m-am mărit.
De-aceea eu, iubită mamă,
Îți mulțumesc și te sărut,
De ziua ta ți-aduc o floare
Și-ți modelez chipul în lut!
Își șterse lacrimile ce se rostogoliseră încet pe obraji, oftă lung, aruncă o ultimă privire în care să cuprindă curtea cu tot ce era în ea și plecă. Trecu pe sub pragul porții și o închise cu grijă. Se lăsă condus de pașii care-l purtau, sigur, pe un drum cunoscut…
VACANŢA DE CRĂCIUN
Sunt convins că și voi sunteți emoționați, la fel ca mine, când se apropie iarna și se vorbește despre vacanță. Știm că iarna este un anotimp supărător din cauza gerului, în primul rând, dar și din cauza zăpezii dacă este viscolită. Cu toate acestea, o așteptăm cu înfrigurare. De ce?
Pentru că…
Iarna-i rece, friguroasă,
Cu zăpadă peste tot…
Dar, să stau ziua în casă,
Recunosc ca n-am să pot.
Pun patine la picioare
Ori alerg spre derdeluș,
Cad, mă scol și nu mă doare
Când mă-ntrec la săniuș.
În zăpada troienită
Ne jucăm cu bulgări moi
Și adeseori, din joacă,
Trecem aprig la război.
Mai ferit, în curtea mare,
Fac și omul de zăpadă.
Îi așez pe cap căldare
Și tăciuni, drept ochi, să vadă.
Noaptea dorm, visând ninsoare,
Admirând fulgii în zbor
Și mă rog la mândrul soare
Să nu-mi strice alb decor…
… Mergând cu colindul, am văzut, în fiecare iarnă, oameni de zăpadă în multe din gospodăriile prin care am vestit și am urat. Povesteam despre asta tatălui meu cu foarte mare părere de rău că nu aveam și eu, în curtea bunicii, un om de zăpadă. Bunicul nu mai trăia, iar bunica nu avea putere să facă așa ceva. Ei, ce să vă spun, iarna trecută a venit și tatăl meu la țară, spre seară, fără să știu eu. Nici bunica nu mi-a spus nimic. După colinde, am venit acasă, am mâncat, am povestit bunicii cum a fost, mi-a spus și ea o poveste-două și am adormit, frânt de oboseală. Dimineața, după un somn bun, m-am trezit odihnit. Am coborât din pat și am dat fuguța la fereastră să văd dacă a nins mult în timpul nopții…
Am șters geamul aburit
Să privesc afară,
Să văd drumu-nzăpezit
Și fulgii cum zboară.
Mare a fost surpriza mea,
Privind spre ogradă,
Să văd proaspăt înălțat
Un om de zăpadă!
Avea ochii din tăciuni
Și pe cap o oală
Iar din câlți avea perciuni
Mâzgăliți cu smoală.
Un ardei în loc de nas
Roșu ca mărgica
Și să-l sprijine la pas
Avea măturica.
Tata, mândru făurar
Mă chema-n ogradă
Să-mi ofere mie-n dar
Omul de zăpadă!
Ei, ce spuneți acum? V-am convins că am de ce să mă bucur de vacanța la țară?
Iar acum, că e sfârșit, vă spun că sunt fericit!
Vă doresc la toți, dragi prieteni-cititori de aici și din alte țări, să aveți pe cei dragi cât mai aproape de voi, cu sufletele pline de bucurie și fericire, să sărbătoriți cum se cuvine această mare sărbătoare a Nașterii Domnului împreună cu ei!
Sărbători fericite și La mulți ani! Domnul fie cu voi oriunde vă veți afla!
Ne vom reîntâlni în anul următor. Până atunci aveți timp să citiți ceea ce v-am oferit în final de an 2021…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..